Copilul meu si prietenii lui imaginari

Prietenii imaginari: bine ati venit pe lume!

"Natalitatea" prietenilor imaginari este destul de ridicata. O cercetare derulata de o universitate din Canada arata ca pana la 65% dintre copii au la un moment dat prieteni imaginari. Macar unul... Cel mai des ei isi fac aparitia pe la varsta de 3 anisori, cand imaginatia copilului devine foarte activa, insa unele mamici i-au "cunoscut" inca de cand bebele lor avea intre 16 si 18 luni.

Cand copilul incepe sa ii imite pe Spider Man, pe Tom si Jerry sau pe Scooby-Doo, te nelinistesti? Nu, nu ai de ce. Imaginatia lui "explodeaza" si jocurile de tipul "sa ne prefacem ca..." indica o dezvoltare sanatoasa. Tot asa, nu ai motive sa te ingrijorezi nici cand vorbeste cu personaje invizibile.

Studiile efectuate la universitatea Yale arata ca micutii in cauza au o imaginatie mai bogata decat a altor copii, dezvolta un vocabular mai bogat si o abilitate de empatie peste medie. Invata sa se simt bine in propria companie, fara a depinde excesiv de altii si se pare ca odata ajunsi scolari, au relatii mai bune cu restul copiilor din clasa.

Psihologii enumera mai multe motive pentru prieteniile imaginare. Pe de o parte, copiii singuri la parinti sau care au frati mult mai mari au nevoie de cineva de varsta lor cu care sa isi petreaca timpul. Pe de alta parte, si daca merg la gradinita, isi pot lua prietenul cu ei. O mamica imi povestea ca Alexandra (4 ani) s-a "imprietenit" in urma cu cateva luni cu Mica (o "fetita-cartofior", pentru ca "are ochii ca doi cartofei din ciorba").

Mica doarme din cand in cand cu ea si invata de la Alexandra sa isi lege sireturile la tenisi, pentru ca si Alexandra a invatat de la mama. Cand merge la gradinita, Mica insa are programul ei separat... Daca o intrebi pe Alexandra unde este Mica, ea iti va raspunde: "doarme" sau "e la bunica".

Prietenul imaginar la nevoie se cunoaste

Da, prietenii imaginari au rolul de a indeplini o nevoie a copilului. Aceasta nevoie uneori nu o implinesc nici prietenii "in carne si oase" pe care si-i poate face la gradi sau in jurul blocului.

De exemplu, si copilul are secretele lui, pe care nu le poate spune cu usurinta mamei. Atunci cand a spart din geseala o cana sau cand a stricat ceva, teama si emotia sunt pentru unii copilasi mai usor de suportat daca au un confident la care sa mearga. Acesta nu o sa fii de indata tu, oricat de blanda te-ai arata. Pana una alta, tot mama este si cea care cearta si care a rostit, macar o data, la nervi "vai, ce ai facut" si "gata, acasa cu tine!".

Asa ca Alexandra va merge la Mica si ii va povesti ei patania. Daca te invarti prin camera si tragi cu urechea fara sa intervii, o sa si auzi ce vorbesc "cele doua" prietene...

Nu doar nelinistea fata de reactia adultilor, dar si dificultatile de exprimare il incurajeaza pe copil sa isi creeze un prieten. Cu prietenul sau comunica usor, liber si stie ca este inteles de fiecare data: astfel, anxietatea este redusa...

Prietenul nu il cearta, orice ar fi facut. "Confesiunea" diminueaza emotia negativa, iar faptul ca a fost acceptat si necriticat (de cineva imaginar pentru noi, dar real pentru el) ii consolideaza curajul si increderea in sine. Curajul si increderea in sine joaca un rol important inca de la varstele mici.

Vom patrunde importanta lor, daca ne amintim ca acum, gandirea magica il provoaca pe bebe sa creada ca el este responsabil pentru tot felul de "nazbatii". Daca pe mama o doare tare capul, e din cauza ca el a spart cana. Iar daca tata se supara si pleaca trantind usa, e pentru ca el nu a mancat de dimineata tot sau pentru ca el a fost suparat pe tata cand l-a luat in graba de la leagane...

Adeseori copilul face astfel de conexiuni, oricat am incerca noi sa le evitam. La fel de des, ii este dificil sa ne comunice clar ceea ce e in capusorul lui: si datorita emotiei, si pentru ca nu are inca limbajul suficient de dezvoltat. De asemenea, multi parinti se arata nerabdatori cu "prostiile astea" si nu insista indeajuns de mult in asigurarile si linistirile de care cel mic are nevoie.

Atunci, ii revine prietenului imaginar sarcina de a elibera tesiunea si de a ii oferi in continuare o relatie neperturbata de prostia pe care a facut-o. Prietenul imaginar ii asigura stabilitate si acceptare neconditionata.

Cu atat mai mult in perioade incerte si in schimbari. Acum se incheaga multe astfel de prietenii... Cand ne mutam in alta casa, cand exista tulburari in relatiile dintre parinti ori dintre acestia si fratii mai mari. In certuri, in divort, in boala unui parinte. Sau in evenimente mai banale, cum ar fi prima oara cand pleaca fara parinti in excursie ori pregatirea pentru gradinita.

Stabilitatea si previzibilitatea sunt esentiale pentru dezvoltarea armonioasa a copilului mic. Daca ele sunt perturbate, aparitia unui prieten imaginar este pentru parinte chiar motiv de a rasufla usurat: copilul tau improvizeaza stabilitatea. A gasit modalitatea de a face fata conditiilor deficitare.

Prieteniile bune strica obiceiurile proaste...

Si le intaresc pe cele bune. Da, chiar asa stau lucrurile. Prieteniile imaginare sunt o "repetitie" pentru cele reale si pentru interactiunile interpersonale. Cu prietenii sai nevazuti, copilul vorbeste, imparte lucuri, invata sa se exprime corect, sa ceara, sa ofere. Intra in dverse roluri si invata sa se conformeze, sa isi sustina punctele de vedere (bineinteles, ghidat de tine - tu vei intra "in joc" atunci cand va fi cazul...) si sa relationeze eficient.

Copilul invata deprinderile sociale care mai tarziu ii vor folosi in clasa de copii si in comunitate. Capata incredere in sine si asertivitate, iar nivelul timiditatii descreste. Sa nu te mire: Toto si Mica sunt la fel de reali ca si copiii de la bloc...Pentru ca trebuie si sa imparta patul si jucariile, si sa ii faca loc la masa, si sa tina cont de dorintele si de sentimentele pietenului (doar acum 5 minute ai tresarit cand a tipat la tine ca te-ai sezat pe Toto!), copilul tau depaseste cu mai putin efort egocentrismul specific varstei.

Limbajul se dezvolta cu usurinta si corect, pe masura ce copilul ii explica lui Toto cum se fac lucrurile, il prezinta familiei si ii transmite care sunt sarcinile lui.

Il cearta atunci cand nu mananca, ii povesteste ce a vazut la Zoo si il pedepseste cand se supara... In plus, copilul invata de mic sa ventileze si sa isi impartaseasca emotiile si trairile. Mai intai prietenului, apoi si tie. Pana atunci, tu asculta ce vorbesc "cei doi"...

Toto sau cum-il-cheama merita chiar sa ii multumesti pentru ca il ajuta pe copilul tau sa isi gestioneze emotiile negative si pe tine sa i le cunosti. Copilului ii vine mai usor sa atribuie propriile trairi puternice - mai ales pe cele negative - prietenului sau: "Toto nu vrea sa mearga la bunica pentru ca bunica tipa la el" sau "Nu inchide usa!!! Lui Toto nu-i place sa dorma cu usa inchisa."

Tot prietenului sau ii atribuie adesea si boacanele... Il cearta si il acuza cu ingenuitate. "Toto a varsat laptele, el a scos cablul din priza, din cauza lui am cazut, Toto a urcat pe masa si a sterpelit dulciurile de pe frigider...eu nici nu stiam ca sunt acolo!" Nu te enerva: copilul tau paseaza responsabilitatea tocmai pentru ca recunoate ca lucrul facut este "rau" si ii este teama de asta.

Abia cand va mai creste putin, va putea sa isi assume responsabilitatea pentru faptele "mai putin bune". Deocamdata, datorita lui Toto, are curajul sa recunoasca atunci cand o fapta este buna sau mai putin buna. Pentru ca il poate indica pe el singurul vinovat.

Prietenii imaginari ai copilului meu sunt si prietenii mei...

Ceea ce inseamna ca ii vei trata ca atare. Macar ca multumire ca iti ajuta copilul sa se simta bine si in situatiile in care ramane singur, fara compania adultilor sau a altor copii. Nu ti s-a intamplat sa constati ca nici in ruptul capului nu accepta sa ramana singur in camera lui, insa daca il ia pe Toto cu el, atunci isi fac de lucru amandoi si ii mai auzi gurita doar atunci cand lui Toto ii este sete?

Serios vorbind, este indicat sa adopti o atitudine binevoitoare fata de prietenii imaginari ai copilului tau. In nici un caz sa nu le negi existenta si sa nu iti certi copilul ca "vorbeste singur". Ei sunt reai pentru el si normali pentru dezvoltarea lui. Intreaba-l si asculta-l cand iti povesteste aventurile prin care trec impreuna. Pastreaza-i un loc in masina sau la masa, atunci cand copilul tau il invita in familie. Tine cont de prezenta lui, atunci cand cititi povesti si esti anuntata ca dumnealui se afla de fata... Cu alte cuvinte, trateaza-l cu respect, ca pe o persoana in carne si oase.

Insa asta nu inseamna sa il incurajezi. Nu il implica in activitatile voastre, decat daca micutul l-a invitat deja. Cel mic l-a "creat" din proprie initativa, si tot el va mentine prietenia atat timp cat va avea nevoie. Nu il face "de-al casei": va veni momentul cand micutul se va detasa de Toto, asa ca nu il apropia tu mai mult decat simte el nevoia. Intra in joc, insa lasa-l pe cel mic sa directioneze activitatea. Nu crea tu o relatie cu prietenul imaginar.

In schimb, fii atenta la conversatiile si la comportamentul afisat de copilul tau in prezenta prietenului. Il poti cunoaste mai bine - aminteste-ti ca el nu disimuleaza, el intretine o relatie reala cu prietenul sau. In plus, il poti ajuta sa se raporteze si sa se exprime sanatos in relatia cu o alta persoana: "Ia incearca sa il rogi frumos - va impacati mai bine acum?". Iar atunci cand micutul arunca intreaga vina a dulciurilor sterpelite pe Toto, speculeaza asta si invatati-l impreuna pe Toto cum anume era mai corect sa procedeze...

Pe la 5 ani, copilul incepe sa schiteze o granita intre real si imaginar. Toto are sanse mari sa dispara acum - sa se mute din oras ori sa plece intr-o excursie lunga. Dar nu neaparat: unii copiii isi pastreaza prietenii aproape si la 10 ani, chiar daca acum stiu ca ei nu sunt "adevarati".

Nu e nevoie sa te nelinistesti daca, desi are frati sau revine zilnic in mijlocul unui colectiv, copilul tau isi pastreaza inca prietenii imaginari. Insa nu le da voie acestora sa fie singurii tovarasi ai micutului. Abia daca observi semne ale unei proaste socializari si preferinta clara pentru prietenii imaginari, sau daca scolarul tau nu renunta la ei, adreseaza-te unui psiholog.

Prietenii imaginari: stiai ca...

- unele studii au indicat ca baietii tind sa isi "aleaga" prieteni imaginari care sunt mai competenti decat ei insisi, in timp ce fetitele prefera prieteni imaginari mai putin capabili decat se stiu ele ca sunt;

- desi in general copiii leaga prietenii imaginare cu personaje de acelasi sex, fetele, mai des decat baietii, isi fac prieteni imaginari de sex opus;

- baieteii au mai multi prieteni imaginari ne-umani (animale, obiecte care prind viata, super-eroi, personaje din filme sau povesti) decat fetele.