Un copil inteligent pune sute de întrebări pe zi și nu se lasă până nu primește răspunsuri la ele

„De ce?” - este fix întrebarea despre care vom discuta astăzi. De câte ori pe zi vă adresează micuții voștri această întrebare-minune, care pare că niciodată nu va fi satisfăcută de un răspuns? Exact, cel mai probabil ați pierdut deja șirul numărătoarei. Poate deveni enervant, mai ales atunci când te grăbești cu el la doctor, nu este îmbrăcat și pur și simplu refuză să te lase să îl îmbraci, pentru că este mult prea preocupat să afle DE CE nici astăzi nu îl lași să mănânce înghețată; sau atunci când știi că se închide poarta școlii în mai puțin de 15 minute, iar el refuză să intre în mașină și să porniți odată, pentru că tu nu îi explici DE CE trebuie să meargă și astăzi la școală.

Da, este frustrant să primești la infinit aceeași întrebare, dar oare pentru copii nu este la fel de frustrant să fie nevoiți să o adreseze de un milion de ori, doar pentru că nu primesc la schimb răspunsul dorit?

Să ne detașăm puțin și să privim situația și dintr-un alt unghi. Nimic nu este cert în această lume, iar pentru un copil care doar ce a început să descopere mediul înconjurător întrebarea „De ce?” are o semnificație solidă. „De ce trebuie să beau apă?”/ „De ce nu e bine să strănut fără să pun mâna la gură?”/ „De ce merg la școală?”/ „De ce mergi tu la muncă?” - toate acestea „de ce-uri” sunt instrumentul de bază al copilului, cu ajutorul căruia acesta înțelege lumea care îl înconjoară. Imaginează-ți că nu știi să înoți, dar inevitabil, va trebui să intri într-un ocean și să îl traversezi. Te-ai îneca dacă nu ai avea un instructor de înot sau instrumente ajutătoare. Ei bine, la fel se întâmplă și în cazul unui om micuț, care, forțat de viață să devină om mare, trebuie să se avânte în procesul de evoluție vrând-nevrând și în acest sens are nevoie de întrebări și răspunsuri.

În cazul său, colacul de supraviețuire sunt întrebările, în vreme ce instructorul de înot ești chiar tu. Veți observa cu ușurință cât de ștrengari sunt copiii, care au o inteligență aparte. De foarte multe ori, întrebarea „De ce?” poate fi adresată sub forma unei provocări, care în mod automat va declanșa în noi nevoia de a demonstra autoritatea în fața copilului, născându-se astfel celebrul răspuns „Pentru că așa spun eu!”. În fond, pentru un copil ar trebui să fie suficient un astfel de răspuns, nu este așa? Noi suntem cei care știm cel mai bine, noi suntem cei care au trecut deja prin viață și în noi trebuie să aibă încredere că atunci când le spunem să facă ceva, acel lucru trebuie făcut. Dar oare nu este important ca un copil să înțeleagă și de ce trebuie făcut?

„De ce trebuie să port șoseteeee?”, „De ce trebuie să îmi prind părul?”, „De ce îmi trebuie și jachetă pe deasupra?” - la astfel de întrebări provocatoare, răspsunsul care vă poate scuti pe amândoi de o ceartă sau de orice alt conflict nedorit, cu siguranță cu va fi „Pentru că așa spun eu”. La astfel de întrebări, răspunsul va fi întotdeauna sinceritatea: „Trebuie să porți șosete pentru că este frig și vei răci, iar atunci când răcești, te simți foarte rău și nu mai poți mânca oricât de multă înghețată vrei” - un astfel de răspuns ar putea fi cu adevărat hrănitor pentru copilul tău.

De-a lungul timpului am aflat cu certitudine un lucru: un copil nu se va opri niciodată din a adresa întrebări, iar acest lucru este perfect normal și mai mult decât atât, un semn al evoluției sănătoase. Curiozitatea unui copil poate ajunge să ne pună în dificultate de multe ori, însă privește situația astfel: în vreme ce un copil este asemenea unui elev, poate fi în aceeași măsură și profesor. Știm din start că tu cunoști mult mai multe lucruri decât copilul tău, pentru că tu ai trăit tot ceea ce el abia acum începe să experimenteze, însă nu uita că tot timpul poți învăța de la oamenii mici. Nu uita că întrebările lor îți pot lumina mintea, pot activa creativitatea și te pot ajuta să te cunoști mai bine. Întrebările lor sunt esențiale pentru a-i înțelege, iar răspunsurile noastre sunt fix doza de încredere de care au nevoie pentru a-și da seama că le suntem alături.

Va veni o vreme în care copilul tău nu va mai întreba „De ce?”, sau în tot cazul, poate că nu te va mai întreba pe tine. În secolul tehnologiei, informația poate fi culeasă de oriunde și faptul că al tău copil decide să o culeagă de la tine, trebuie perceput sub forma unui privilegiu. Copilul tău are cea mai mare încredere în vorbele tale și în cele din urmă, tu ești cel care începe să dea contur personalității sale, așa că data viitoare când te întreabă „De ce?” amintește-ți doar că el are nevoie doar de un răspuns sincer; are nevoie să fie hrănit intelectual și emoțional și are această nevoie în raport cu tine.

Deci de ce este meseria de părinte o experiență care nu se poate compara cu nimic altceva din această lume? Nu pentru că așa spunem noi, ci pentru că așa simțim și așa este. Nimeni nu va avea nevoie de tine cu atât de multă ardoare, nimeni altcineva în afara copilului tău, chiar și pentru acel simplu „De ce?”, care pentru el înseamnă încă o piesă de puzzle pusă fix acolo unde îi este locul.