Întrebat ce părere are despre oamenii care ”nu cred în Covid” și care se bulucesc acum în piețe și pe litoralul românesc, prof. dr. Dumitru Borțun spune că explicația este în sistemul nostru educațional care este lacunar de zeci de ani și care, iată, a dezvoltat adulți care acum ajung să pună viețile altor oameni în pericol.
”Noi acum nu facem decât să plătim nota de plată a desconsiderării, marginalizării, eludării educației. De 30 de ani ne batem joc de școală, ne batem joc de alte sisteme educaționale, pentru că nu e vorba doar de școală. Familia nu mai face față, e considerată de copii și de adolescenți depășită, expirată, pentru că ei se informează mai ales din mass-media și new media. Școala îi plictisește. Biserica nu mișcă nimic. Am trimis în școli niște oameni nepregătiți ca să facă religie. Oamenii ăia, în loc să facă educație morală, să transmită valorile moralei creștine, le vorbesc elevilor despre patrafire, cădelnițe, tămâie și alte ritualuri și obiecte de cult. Școala nu face educație morală, nu face educație cetățenească, nu face educarea gândirii critice.
Societatea de consum ne-a transformat în consumatori, dar CETĂȚEANUL este un om care se gândește la binele comun, care nu e doar al lui, și la viitorul comunității lui – sat, oraș, popor, societate. Școala nu educă gândirea, doar dezvoltă memoria. O școală adevărată este cea pe porțile căreia ies caractere morale, buni cetățeni (dedicați binelui comun), oameni capabili să învețe, singuri și toată viața, nu până când își iau prima diplomă. E vorba despre genul acela de minte deschisă, cum spun americanii ”open mind”, cu care poți să te adaptezi la schimbări, poți să le prevezi, schimbările sociale nu te prind nepregătit, nu ai o rezistență oarbă, irațională, aproape animalică împotriva schimbării.Toate astea se educă în școală. Dar noi nu formăm, la noi școala este un câmp de luptă pentru putere.”
Luptă între cine și cine?
”Întâi între profesori și elevi, pe urmă între profesori și apoi între elevi, mai precis între familiile elevilor. Care vin să mituiască așa cum pot școala – ori profesorul, ori dirigintele, ori directorul –, fac tot felul de investiții și de sponsorizări pentru ca notele copilului să fie cât mai mari. Nici nu le dă prin cap formarea lor morală, spirituală. Pentru ce credeți că vor să învețe? Pentru primul examen. Asta face școala. Este o coaliție pe deasupra capetelor copilului, între părinți (utilitariști și oportuniști) și profesori (la fel de utilitariști și de oportuniști) care își dau mâna pentru a duce copilul într-o fundătură. Școala îl pregătește pentru examenul de Bacalaureat, pentru Evaluarea Națională sau pentru facultate, dar nu îl pregătește pentru viață, nu îl pregătește ca să iasă un individ complet – să aibă conștiință morală și caracter, să aibă conștiință civică și comportament cetățenesc, să aibă capacitatea de a înțelege lumea, de a gândi cu capul lui, adică să aibă o gândire critică și autonomă. Astea sunt idealurile educaționale ale unei societăți civilizate în sec. XXI! Le au cei din nordul Europei, le au cei din Germania, sunt țări care fac așa ceva. Noi, nu. Noi în 30 de ani nu am fost în stare nici să stabilim un ideal educațional. Care este modelul de om pe care noi trebuie să îl oferim societății românești în următoarele decenii? Habar nu avem (…) Sistemul nu oferă aproape nimic, le oferă doar vorbe, discursuri siropoase la absolvire, demagogie. Avem acest defetism:
”Ce vrei dom’le? Trăim în România”
Și ce răspuns i-ați da celui care v-ar pune dvs această întrebare?
”Tu trăiești în România și constați asta. Tu nu îți dorești deloc ca România să fie altfel? Nu ți-o imaginezi altfel? Întotdeauna, liderii adevărați, marii reformatori, cum au fost Nelson Mandela sau Ghandi, care au rămas în istorie pentru că și-au servit poporul, au fost niște vizionari, au avut întotdeauna o imagine, o viziune: Vedeau cu ochii minții o altă Africa de Sud, o altă Indie. Vedeau cu ochii minții! Tu poți să vezi cu ochii minții un alt sat, să arate ulița ta altfel, să nu mai fie plină de noroi, să poți să vii cu mașina până acasă fără să te împotmolești. Orașul tău, cartierul tău, țara ta, să le vezi altfel”.
Mai țineți minte ce a spus Constantin Brâncuși când s-a întors după 20 de ani la Hobița?
”V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști”.
”E fapt istoric! A înțeles bine legătura între cele două variabile: Prostia duce la sărăcie și sărăcia duce la prostie. Pentru că sărăcia nu este doar materială, este și spirituală. Iar copiii cresc ca niște buruieni. Este o educație spontană, așa cum crește o buruiană într-o grădină, n-o cultivă nimeni, n-o plivește nimeni, n-o udă nimeni, dar ea crește. Cam așa cresc mulți copii în țara asta, cu părinții plecați la muncă (nu neapărat în străinătate, plecați la câțiva km). Dar produc pentru familie, se îmbată cu apă rece: ”Eu pentru viitorul tău muncesc, măi, băiete! Bagă-ți mințile în cap! Eu muncesc și stau acolo, nu acasă cu tine, ca să fac bani pentru viitorul tău!”
Aiurea! Dacă te-ai gândi cu adevărat responsabil la viitorul copilului tău, ai sta cu el. Unul dintre limbajele iubirii este timpul. Omului pe care îl iubești îi acorzi timp. Nu spui: ”Te iubesc, pa!”. Ăsta e limbajul ipocriziei.
Școala nu are viitor dacă nu va fi dublată de o școală a părinților, credeți-mă, am peste 40 decenii de experiență didactică, știu bine ce vă spun. (…) Părinții din România nu sunt educatori decât în foarte mică măsură.(…) ”Eu să comunic cu copilul?! Copilul trebuie să mă asculte!”. Drepturile copilului?! Încep să îți râdă în față dacă le vorbești despre asta. Și ei cred că școala trebuie să facă tot. ”Ți l-am dat, pregătește-l! Eu m-am spălat pe mâini”. E o formă de derobare de responsabilitate această concepție, că ”Școala trebuie să facă om din copilul meu”.
Cei care sunt cu școala terminată la timp, cu evoluția personalității completă. Cu simțul responsabilității, al binelui comun, al interesului public. Toți aceștia trebuie să îi educe și pe ceilalți.”
Urmareste-ne pe Google News
