Noţiunea de respect, atunci când vine vorba de educaţie, ne duce automat cu gândul la respectul copilului faţă de părinţi, din păcate, aceasta fiind mentalitatea cu care românii au trăit si a cărei reminiscenţe încă se simt. În cele mai multe cazuri, respectul încă nu este o atitudine bilaterală în relaţia dintre părinţi şi copii. Conflictele dintre generaţii există mai ales când vine vorba de modalitatea de educare a unui copil, chiar şi în cadrul aceleiaşi familii. Bunica vede lucrurile într-un fel, mama îşi doreşte o altfel de educaţie pentru copilul său, dincolo de argumentul membrilor familiei, care susţin că „aşa cum te-am crescut noi pe tine nu e bine? Uite că te-ai făcut mare şi nu am avut probleme". În realitate, lumea evoluează şi chiar dacă, în trecut, lucrurile au funcţionat într-un fel, ceea ce oricum este discutabil, nu înseamnă că acestea trebuie să rămână la fel, de la generaţie la generaţie. Oamenii au acces la informare şi la educaţie, prin urmare pot descoperi în permanenţă metode prin care poţ fi mai buni, atât pentru ei, cât şi pentru cei din jur.
Ruşine
Un copil umilit este un copil nefericit
În acest articol, nu discutăm despre părinţii cu un comportament deviant, ci de părinţii devotaţi, care pun pe primul loc binele copilului, dar care pot face greşeli de abordare. Misiunea unui părinte nu este una uşoară, mai ales din cauza particularităţilor fiecărui copil. Nu există o carte care să fie „Biblia educaţiei", nu există reguli care pot fi urmate cu rigurozitate, iar efectul să fie întotdeauna cel dorit. Există însă informare, posibilitatea de a înţelege mai bine cum funcţionează mintea unui copil, astfel încât acesta să nu sufere. Un copil umilit este un copil nefericit, iar un copil nefericit nu poate evolua armonios. Ca părinte, nu trebuie să-ţi doreşti să faci lucrurile aşa cum crezi că este corect, ci rezultatele muncii tale de părinte să fie unele pozitive. Pentru asta, este posibil să fie nevoie de ajutor legat de modul în care priveşti educaţia, de felul în care reacţionezi. Vei vedea cum, pe măsură ce îţi dai silinţa să fii un părinte mai bun, te transformi într-un om mai bun, per total. Dacă eşti un om echilibrat şi împăcat cu ceea ce eşti, poţi să îţi ajuţi copilul mult mai bine. Un părinte fericit creşte şansa copilului de a fi fericit la rândul său.
Umilirea copilului poate duce la o stimă de sine scăzută
Iată câteva metode eficiente prin care poţi să eviţi să-ţi pui copilul în situaţii stânjenitoare, în care să se simtă respins şi criticat:
Discută foarte des cu copilul
Este ideal să previi, nu să corectezi. Nu aştepta să se întâmple ceva greşit, pentru a avea o discuţie deschisă cu copilul tău. Foloseşte-te de situaţiile din viaţa de zi cu zi, pentru a-l învăţa ce este bine să facă. Atunci când vă plimbaţi şi observi în jurul tău un comportament ce poate fi analizat, explică-i ce nu este corect şi cum trebuie să procedeze sau pune-i întrebări despre ce crede în legătură cu diverse subiecte, pentru a vedea cum gândeşte şi pentru a anticipa problemele. Astfel, nu scade doar riscul unor conflicte, ci se creează o legătură mai puternică între părinte şi copil. Pentru el, trebuie să fii cel mai bun partener de conversaţie.
Alege un mediu relaxant în care să ai aceste discuţii cu copilul
Nu îl pune la colţ, ca şi cum urmează o predică în care el nu are nimic de spus. Staţi relaxaţi, la bucătărie sau pe covor, printre jucării, şi discutaţi. Nu trebuie să fie ceva programat şi rigid.
Nu monopoliza discuţia
Chiar dacă cel mic are 4 ani sau 10, dă-i şansa să vorbescă. La vârste fragede, acesta nu ştie foarte bine să intervină într-un dialog, ci trebuie să i se dea şansa să spună ceea ce gândeşte. Dacă îi respecţi acest drept, va avea curaj şi în viitor să vorbească deschis despre lucruri care îl preocupă.
Ascultă activ copilul
Ca şi în dialogurile cu adulţii, este de ajutor să respecţi firul logic al conversaţiei. Dacă îi spui ceva copilului, iar el îţi răspunde, nu trece mai departe la alt aspect al problemei care te preocupă. Replici precum „înţeleg ce simţi/ ce spui/ ce îţi doreşti şi cred că...", „de ce spui asta?", „ce gândeşti despre...?" îl fac pe copil să se simtă validat şi iubit.
Priveşte-ţi copilul în ochi atunci când îi vorbeşti
Contactul vizual nu este doar intim, ci şi responsabilizează interlocutorul. Atunci când faci asta, copilul este mai atent, iar ceea ce spui capătă mai multă valoare. Pentru un copil, limbajul non verbal este mult mai important decât pentru un adult, ajutându-l să interpreteze mai bine mesajul pe care îl primeşte.
Explică-i care sunt repercursiunile faptelor sale
Atunci când greşeşte, nu faptul că se face de râs trebuie să fie motivaţia de a nu mai greşi, ci repercursiunea faptei sale. Dacă nu şi-a făcut tema, problema nu este că va fi luat în râs de către colegi, ci că va rămâne în urmă cu lecţiile, că va trebui să muncească mai mult pentru a recupera, că nu va mai avea timp de joacă, că va primi o notă proastă etc. Copilul trebuie să înţeleagă importanţa respectării responsabilităţilor, indiferent de ce cred cei din jur. Dacă cel mic a făcut o faptă rea, dar şi alţi 3 copii din jurul său au făcut la fel, renunţi să-i mai corectezi comportamentul? Corect ar fi să nu te intereseze ce au făcut alţii, ci cum este corect să se poarte copilul tău, independent de ei.
Nu lăsa greşelile să-ţi caracterizeze copilul
Aşa cum am menţionat şi în alte articole, dacă cel mic a minţit, nu îl face mincinos, dacă a luat o notă proastă, nu îi spune că este prost sau incapabil, dacă s-a murdărit, nu îi spune că este un neglijent. Corectează ce consideri că a greşit, fără a-l identifica cu greşeala respectivă. „Eşti un copil bun, dar felul în care te-ai purtat atunci este greşit, pentru că..." este o variantă mult mai eficientă şi blândă cu stima de sine fragilă a copilului tău.
Urmareste-ne pe Google News
