Scrisoare de la un bebeluș care s-a învățat să doarmă singur

„Dragă mami,

Sunt confuz. De atâta vreme m-am obișnuit să mă cuibăresc în brațele tale, să îți aud bătăile inimii și să simt mirosul tău dulce; să îți privesc chipul frumos și senin, plin de iubire, în timp ce ador, ușor-ușor. Știu că tu ești acolo, indiferent ce s-ar întâmpla, așa că atunci când mă trezesc și stomăcelul îmi cere mâncare, sau pur și simplu am piciorușele reci, sau vreau o îmbrățișare, brațele tale se întind către mine și liniștesc orice nevoie a mea. În decurs de câteva clipe, adorm la loc, netulburat și securizat de dragostea ta.

Dar de câteva zile totul este diferit..

Noaptea, mă așezi în pătuțul meu, mă învelești bine, mă săruți, stingi lumina și apoi pleci. La început nu înțeleg ce se întâmplă, sunt confuz, dar apoi încep să mă simt speriat - mai speriat ca niciodată - și am nevoie de tine. Așa că te chem, mami. Strig după tine de mai multe ori, te chem neîncetat, dar tu nu vii. Niciodată nu am avut sentimente atât de puternice; niciodată nu m-am speriat atât de tare: Unde ești, mămico? De ce nu vrei să vii înapoi?

Și dintr-o dată te întorci. Sunt atât de ușurat, atât de liniștit să te văd. Mă iei în brațe și mă așezi la loc, în pătuț, învelit. Mă simt atât de bine când brațele tale calde mă ating, mă simt în siguranță. Dar vreau să mă mai ții în brațe! Vreau să îmi vorbești, să mă liniștești, însă tot ceea ce mi-ai spus a fost: Shh, e momentul să dormi acum. Nu înțeleg de ce nu vrei să mă iei în brațe și să stau din nou la pieptul tău, așa că strig din nou după tine, însă tu pur și simplu stai și te uiți..

Așa ai făcut seară de seară, în ultima vreme. Ori de câte ori te chemam, nu veneai, iar atunci când se întâmpla să vii, nu mă luai în brațe, pur și simplu te uitai la mine. Nu am putut înțelege de ce mă lăsai să plâng atât și să tremur. Corpul meu micuț tremura din fiecare încheietură, gâtul mă durea puternic și inima îmi bătea atât de tare, dar cel mai rău mă durea sufletul. Nu înțelegeam de ce procedezi astfel, însă am fost nevoit să accept că degeaba te chem, pentru că tu nu vei mai veni..

Nu înțeleg, mami... Ziua obișnuiești să procedezi la fel ca înainte - dacă se întâmplă să cad, tu ești acolo să mă ridici și să mă săruți pe frunte, să îmi spui cât sunt de special și să mă îmbraci cu dragostea ta în permanență. Noaptea însă, totul se schimbă. Odată cu întunericul și umbrele stranii care apar pe pereți, tu dispari, mămico - dispari și nu te mai întorci. Îți văd oboseala - te simt și știu cât de tare mă iubești, așa cum te iubesc și eu.

Vreau doar să îți spun că mi-aș dori să pot sta în permanență lângă tine, însă știu că ai nevoie de liniște și somn, așa că nu mai plâng noaptea, dar vreau să știi, mami, că îmi lipsești foarte tare!”

Sursa: alternative-mama.com