Psihologia copilului de 7 ani

Psihologia copilului de 7 ani

Bianca Onofrei

Felicitări, mămico, pentru toate etapele prin care ai trecut alături de copilul tău. Dacă până acum, credeai că lucrul cel mai complicat este să reuşeşti să-ti faci copilul să mănânce, să aibă răbdare cu diverse activităţi şi să meargă, iată că şi după vârsta de 6 ani, provocarile nu se opresc. La vârsta de 7 ani, copilul tău devine din ce în ce mai independent. Din punct de vedere psihologic, cognitiv şi social, acesta se dezvoltă mult mai repede. Datorită psihologiei copilului de 7 ani, vei observa cum este mai interesat de ceea ce se întâmplă în jur, este mai implicat în activităţile de familie şi în cele care ţin de şcoală, hobby-uri şi sport. Acesta este momentul în care el îşi dezvoltă încrederea în propriile forţe.

Evoluţia fizică

Modificările fizice, la această vârstă, sunt destul de evidente. Coordonarea şi echilibrul sunt deja bine stăpânite, copilul fiind plin de energie şi extrem de conştient de ceea ce este capabil, din acest punct de vedere. Acesta poate arunca, prinde şi lovi mingea, poate merge pe bicicletă fără roţi ajutătoare. Este interesat să capete noi abilităţi, fiind entuziasmat de căţărat, înot, dans sau alte sporturi. Când vine vorba de ajutor, nu mai este nevoie de intervenţia părinţilor, reuşind să se îmbrace singur. Este posibil să fie interesat de confecţionarea diverselor obiecte, desen sau de alte activităţi ale casei.

Dezvoltarea cognitivă

Capacităţile cognitive şi de limbaj sunt mult mai complexe la acestă vârstă. Copilul vorbeşte fluent, poate descrie obiecte şi să le explice utilitatea, poate urma o listă cu instrucţiuni şi poate diferenţia diverse componente ale obiectelor. Băieţii, în special, pot fi interesaţi de construit şi de reparat diverse lucruri. Pot acţiona într-o ordine prestabilită, în funcţie de importanţa sarcinilor (ex: „După ce te speli pe mâini şi mănânci, să te apuci de teme"). Acum, începe să se implice în conversaţii mai lungi, cere explicaţii pentru diverse fenomene şi îşi doreşte detalii despre activităţile altor oameni. Acum, încep chiar să-şi dezvolte simţul umorului, făcând glume gândite de ei sau auzite de la alte persoane. Este foarte probabil ca acum, să imite diverse comportamente, de aceea este foarte important ca părinţii să-i dea un exemplu pozitiv în acest sens.mama si copilul Când vine vorba de citit, dacă această deprindere a fost încurajată, o va face din proprie iniţiativă, fără a fi ajutat. Este foarte important ca, la această vârstă, să citească ceva ce îi face plăcere, pentru că, altfel, va dezvolta o repulsie faţă de cărţi şi va fi mai atras de tehnologie. Acum, poate scrie câteva cuvinte, poate copia diverse forme şi poate înţelege simbolurile. Dacă până acum, desenele erau destul de simple, cu foarte puţine elemente, de acum poate desena un animal, o casă, un drum, copaci şi flori şi poate realiza legături între elementele desenului.

Schimbările sociale şi emoţionale

Psihologia copilului de 7 ani este foarte complexă; prin urmare, schimbările sociale şi emoţionale sunt vizibile, de la o zi la alta. Pentru el este important să fie acceptat de către cei din jur, să fie apreciat şi implicat în diverse activităţi de grup. Poate respecta cu uşurinţă regulile, poate aştepta să-i vină rândul în cadrul unui joc şi îi încurajează pe ceilalţi, atunci când au nevoie, dând dovadă de empatie şi solidaritate. La jocurile de grup, pot avea tendinţa de a trişa atunci când au ocazia, din cauza dorinţei de a câştiga. În această etapă, cel mai probabil va avea un prieten preferat şi va avea standarde, atunci când îşi va face prieteni noi.

copil care citeste

La această vârstă, începe să dispară atitudinea total lipsită de griji, copilul fiind mai ancorat în realitate. Conştientizează diverse responsabilităţi pe care le are şi se gândeşte din ce în ce mai mult la viitor. Tot acum, cei mai mulţi încep să nu mai creadă în Moş Crăciun. Pune o mulţime de întrebări pentru că este dornic de informare şi începe să aibă propriile opinii cu privire la diverse lucruri. Ca părinte, poţi percepe asta ca pe o dovadă de încăpăţânare şi răzvrătire, atunci când manifestă rezistenţa la ceea ce îi spui să facă, dar iniţial este o simplă conturare a personalităţii. De aceea, este foarte important să-ţi cunoşti foarte bine copilul, să petreci cât mai mult timp împreună cu el şi să descoperi ce îi place şi ce nu, care sunt punctele lui forte şi unde mai are de lucrat

Relaţia cu părinţii

Chiar dacă acum, ţi se pare că este un copil mare, are în continuare nevoie de ajutorul tău şi de îndrumare. Nu este cazul să-l laşi să ia decizii importante, ci să-i explici raţionamentul din spatele acestora, să-l ajuţi să aibă discernământ. Şi pentru tine este o provocare să te adaptezi la noile preferinţe şi transformări din viaţa lui; nu uita asta, atunci când ai tendinţa să te enervezi pentru că nu face anumite lucruri, aşa cum vrei tu.
Acum este capabil să se implice în multe lucruri pe care le faci, aşa că nu ezita să-l iei cu tine la cumpărături, atunci când plăteşti facturi sau în vizită la cineva. Astfel, va înţelege mai bine viaţa de adult şi va face totul cu mai multă relaxare atunci când va fi nevoie. Poţi să experimentezi negocierea la această vârstă, prin a-i da ocazia să aleagă din mai multe variante. Atunci când îşi doreşte ceva, poate înţelege că, uneori, este nevoie să renunţe la anumite lucruri pentru a-l obţine. Compromisul interpretat în acest mod îl va ajuta să fie mai ancorat în realitate şi să nu resimtă frustrare, atunci când lucrurile nu se întâmplă exact aşa cum şi-ar dori. Este important să nu faci totul pentru el, să înveţe să accepte un refuz, mai ales când este argumentat şi să-şi inhibe cât mai mult pornirile egoiste.
Una dintre activităţile pe care le poţi face împreuna cu el este vizionarea filmelor. Alese cu grijă, cu o poveste interesantă şi cu un mesaj important, acestea îl vor ajuta să aibă repere în viaţă, să descopere comportamentul uman şi să accepte anumite lucruri.

singuratate

Capacitatea de a percepe timpul devine din ce în ce mai bună, fiind capabil să aproximeze durata unei activităţi şi să-şi gestioneze timpul. Cu toate acestea, este de preferat să păstrezi o rutină pentru el - somn, activităţi extraşcolare, masă, deorece disciplina este încă în formare.

Ţine cont de faptul că acum merge la şcoală şi acest lucru este şi pentru tine o schimbare importantă. Vei vedea cum trebuie să ai răbdare pentru momentele în care îţi solicită ajutorul, mai ales că, la început, cu siguranţă trebuie să-l coordonezi. Dacă ţie ţi se pare dificil, imaginează-ţi că şi pentru el este o provocare; prin urmare, fii blândă şi disponibilă, pentru că este foarte uşor să fie anxios, dacă se simte depăşit de situaţie.

Ca şi la vârstele mai fragede, şi în această etapă, regula de aur este aceeaşi: comunică întotdeauna cu copilul tău, nu ignora semnele pe care ţi le transmite şi oferă-i dragoste şi sprijin. Un echilibru între multă afecţiune şi disciplină, creşte şansele ca relaţia voastră să fie una armonioasă.

 

Articolul urmator
Cum să descifrezi limbajul dragostei copilului tău și să devii un părinte mai bun
Cum să descifrezi limbajul dragostei copilului tău și să devii un părinte mai bun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum mi-am convins copilul să se spele pe dinți în fiecare zi. Am folosit psihologia inversă!
    Cum mi-am convins copilul să se spele pe dinți în fiecare zi. Am folosit psihologia inversă!

    Știți deja că cei mici nu se spală pe dinți din proprie inițiativă - cel puțin, nu în general. De obicei, trebuie ca părintele să insiste și uneori, pur și simplu nu...

    Părinții au decis: vârsta de 8 ani este, de departe, cea mai dificilă din viața copilului. Ce spun experții
    Părinții au decis: vârsta de 8 ani este, de departe, cea mai dificilă din viața copilului. Ce spun experții

    Un studiu efectuat pe 2000 de părinți a dezvăluit un lucru interesant: cea mai dificilă vârstă pentru un copil este 8 ani. Cu o independență confundată cu...

    Cât de mult contează primii 3 ani din viața copilului?
    Cât de mult contează primii 3 ani din viața copilului?

    Știm cu toții că există copii „cuminți” și copii „obraznici”. Cel puțin, așa le spunem noi în limbaj popular. E prea complicat și în plus, nu are...

    Am aflat că soțul meu îi dă copilului nostru de 5 ani melatonină pe ascuns
    Am aflat că soțul meu îi dă copilului nostru de 5 ani melatonină pe ascuns

    O femeie află că soțul îi dă, pe ascuns, fetiței lor medicamente care să o ajute să doarmă. Profund dezamăgită, aceasta cere părerea internauților și primește sfaturi din...

    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului
    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului

    Unul din cele mai frumoase cadouri de suflet pe care copiii le pot primi la maturitate de la părinții lor este un jurnal în care aceștia au scris toate gândurile, emoțiile,...

    Părinții au decis: vârsta de 8 ani este cea mai dificilă perioadă din dezvoltarea copilului
    Părinții au decis: vârsta de 8 ani este cea mai dificilă perioadă din dezvoltarea copilului

    Fiecare perioadă din dezvoltarea copilului vine cu multe provocări, însă un sondaj de opinie recent arată că vârsta de 8 ani este cea mai dificilă.

    Diagnosticul de autism al copilului a salvat și viața tatălui: „Aveam aceleași simptome de peste ani buni”
    Diagnosticul de autism al copilului a salvat și viața tatălui: „Aveam aceleași simptome de peste ani buni”

    Un tată din Australia a primit răspunsul pe care l-a căutat o viață întreagă: a aflat că are autism, diagnosticul pe care l-a primit recent, deodată cu fiul său. Acum, viața...

    Ai grijă ce-i promiți copilului de ziua lui! Pot trece ani de zile, dar el nu uită niciodată promisiunea
    Ai grijă ce-i promiți copilului de ziua lui! Pot trece ani de zile, dar el nu uită niciodată promisiunea

    I-ai făcut vreodată o promisiune copilului tău, dar ai uitat să o respecți? Ei bine, sunt șanse mari ca cel mic să nu fi uitat. Această mămică sfătuiește părinții să fie...

    © 2024 Qbebe