Cum sa crestem copii fericiti? 5 lectii speciale predate de copii

Copiii stiu o fericire care nu costa bani

Iulia (7 ani) se joaca afara, dupa-amiaza, in timp ce colegii ei sunt la karate.

- Iulia, tu acum ai cursul de karate!
- Mmmm... stiu, mormaie Iulia in barba, evitandu-mi privirea.

- Si ce faci in curte?
- Vreau mai bine sa ma joc! E prea frumos afara!, izbucneste.

- Iulia, este foarte frumos afara, ai dreptate...
Dar tu acum ai karate. Mami si tati te-au inscris si tu nu te duci. La fel ai facut si saptamana trecuta. Le-ai spus ca nu mai vrei sa mergi la karate, ca preferi sa te joci in curte cat timp suntem in anotimpul cald?

- Mmmm... Nu, mormaie Iulia de undeva de departe, din praf, unde priveste concentrata la cercurile pe care le deseneaza cu piciorul. De ce trebuie sa le spun?

- Pentru ca ei platesc niste bani ca tu sa fii inscrisa pe lista domnului profesor. Daca nu mai vrei sa faci, le spui si ei nu vor mai plati. Cu banii astia vor merge cu tine si cu fratele tau undeva, sau iti vor cumpara ceva ce ai nevoie, ca toate lucrurile costa bani...

- Eu stiu ceva care nu costa bani! ma intrerupe Iulia dintr-o suflare.

S-a oprit. A ridicat privirea si se uita foarte serioasa la mine.

- Ce?
- Viata!

- Viata?... De unde stii?
- Pai ce, noi ne-am nascut cu bani?!

O astfel de fericire este cea spre care ne indeamna copiii. O fericire simpla, careia ii ajunge un petec de cer albastru si unul de nisip, in care sa se joace. Tendinta naturala a copiilor este sa pastreze aceasta stare simpla de multumire. Cata vreme copilului nu i se "predau" lectiile competitiei ("tu sa castigi!"), a zgarceniei ("nu le da si lor!"), a egoismului ("cel mai mult conteaza sa iti fie tie bine!"), a superioritatii ("tu esti mai frumos, mai cuminte, mai destept si mai bun") sau a lacomiei ("iti luam si tie tableta ta, daca nu vrei sa o imparti cu fratele tau"), copilul isi mentine aceasta simpla bucurie, in orice situatie, si ne invata si pe noi.

Vasul cu peste: 5 lectii de fericire predate de copii

Este ora 13.00. Copiii din clasele mici au lucrat toata dimineata si acum, infometati, servesc masa de pranz. Scolari de 6, 7, 8 ani zumzaie pe scaunele lor si iau ultima inghititura din ciorba. Vreo trei copii dau tarcoale in jurul meselor ca sa vada cati colegi mai au de terminat felul intai. De obicei, cei trei sunt cei carora nu le-a placut ciorba si asteapta felul doi ca sa isi sature foamea. In cele din urma, spre satisfactia tuturor, Andrei si Mihai (8 ani) pornesc spre bucatarie sa aduca bolurile cu mancare. In 2 minute, revin cu doua vase si anunta zambitori: Avem spanac si peste cu lamaie!

Cativa copii se napustesc asupra bolurilor, nerabdatori si curiosi. Invatatoarea le aminteste sa ramana la locurile lor, iar alti colegi, mai responsabili, ii trag de maneca si le arata scaunele de pe care au sarit. Vasul cu spanac incepe sa circule din mana in mana, iar vasul cu peste este inca in bratele lui Andrei, care ii explica unui coleg mai mic de ce avem si felii de lamaie. Deodata, poc! Un zgomot scurt si puternic. Zeci de priviri se intorc, ca sa vada cum vasul, cu pestele inca neatins, sta spart pe jos, la cativa centimetri de masa. Bucatile imbietoare de salau troneaza acum printre cioburile mai mici si mai mari de portelan alb. S-a dus felul doi!....

Lectii de fericire predate de copii: Sa vedem partea pozitiva

Printre interjectiile si onomatopeele micilor scolari surprinsi ("Aaa", "Ooo", "Uuuh", "Iiii", "Eiii", "Mai!", "Vai!", "Oau!"), se distinge vocea amuzata a lui Mihnea, un baietel vioi de 7 ani: "Oau, cat ghinion s-a spart aici!" Atat a fost suficient. Baiatul de langa el s-a molipsit imediat si a inceput sa rada, iar invatatoarea a prins din zbor replica lui si a propus-o bland si ferm celorlalti: "Ia auziti ce lucru frumos! A auzit cineva ce a spus Mihnea? Cat ghinion s-a spart acum la noi in clasa!..."

Atmosfera s-a detensionat in mod aproape palpabil. Andrei, inca nelamurit de incidentul care s-a intamplat sub ochii si din mainile lui, priveste la ceilalti nesigur, prudent si usor amuzat. "Mai, spargatorule de ghinion si de peste!", ii declara un coleg pus pe sotii, iar Andrei pufneste in ras. Plangerile despre stomacurile infometate nu tin pasul cu inventiile copiilor: "Acum o sa avem noroc cu carul, un an intreg!", "A fost un peste cu ghinion, de asta s-a spart!", "A fost un vas cu ghinion, bine ca nu s-a spart bolul cu spanac, ca acum aveam peretii verzi de la spanac si nu mai scapam niciodata de mirosul lui!", "Ba pestele a fost ghinionist, bine ca nu l-am mancat, ca deveneam si noi!", "A fost cel mai ghinionist peste: o data cand l-a prins pescarul si a doua oara cand nu l-a mancat nimeni!" si tot asa.

Copiii au tendinta fireasca de redresare, de a iesi, de a se "scutura" de cele rele si de a se bucura. Uneori, nu observam potentialul acesta, pentru ca ne lasam orbiti de "nepasarea" aparenta de care dau dovada. Ii consideram pe copii neseriosi si iresponsabili daca fac haz de necaz, daca se bucura de pe urma unei stricaciuni. Ne temem ca se vor obisnui nepasatori si - sa ii spunem pe nume - nesimtiti. Le atragem atentia asupra greselilor si ne grabim sa scoatem in evidenta partea negativa, ca sa fim siguri ca isi dau seama de responsabilitatea lor. Nu avem rabdare sa probam daca isi pot asuma responsabilitatea si fara incordare: bucurandu-se, relaxandu-se, amuzandu-se...

Lectii de fericire predate de copii: Trecem la actiune

Dupa ce primeste apelativul de la colegul sau si pufneste in ras, Andrei se relaxeaza si trece la treaba. Aduce cosul de gunoi, matura si farasul si incepe sa stranga. In jurul sau, copiii roiesc intre masa si chiuveta, ocolind cu grija sau cu sarituri (dupa firea fiecaruia) zona crepusculara. Un baietel contribuie la colectarea cioburilor mai mari, in timp ce doua fetite anunta, cu ochi de vultur: "Si aici mai este unul! Unul sub scaun! Si sub dulap mai vad! Ooo, si la doi metri departare inca unul! Mai, mai, aveti grija pe unde calcati!"

Dar ce sa facem cu pestele? "Oh, ce bine arata, parca imi vine sa il mananc de pe jos! Ce pacat ca nu mai avem...", declara resemnata o strengarita cu parul lung. "Hai sa il dam la catei, sa il manance ei, macar! Catelul meu adora carnea de peste! Aduc eu o farfurie!" Micuta se intoarce cu o farfurie plata si aduna, dintre cioburi, bucatile mari de peste. Odata ce considera operatiunea terminata, ma anunta ca merge la bucatarie sa roage doamnele de acolo sa pastreze carnea pentru caini. "Mai este peste pe jos, dar sunt mici bucatile si sunt amestecate cu cioburi. Andrei, aduna-le tu cu matura." Un alt copil aduce de la bucatarie mopul, ca sa curatam urmele de peste, dupa ce strangem. In 7 minute, totul s-a si terminat, ca si cand nu s-ar fi... Intamplat. Copiii se spala pe maini si se intorc la masa.

Iata cum pot reactiona copiii, in mod responsabil, atunci cand sunt fericiti. Copiii au suficienta energie si creativitate pentru a gasi solutii si pentru a transforma orice situatie intr-o sursa de bucurie. Ei fac lucruri - si le fac cu bucurie. Importanta este ca noi sa le incurajam acest sentiment, si nu doar datoria de a fi responsabili. Responsabilitatea in sine poate cauza satsifactie si implinire, atunci cand se produce "reactia chimica" dintre "consecintele naturale" si un mediu lipsit de incordare. Copiii care invata de-a lungul timpului, intr-o atmosfera relaxata, ca pot face alegeri si ca sunt singurii responsabili de actiunile lor, nu mai fac o drama din spartul vasului cu mancare sau din alt incident. Nu se mai sperie, nu se mai inhiba, ci rezolva situatia.

Lectii de fericire predate de copii: Prilej de bucurie din orice

Credeti ca toata patania s-a incheiat aici?... Nici pomeneala! Daca s-au vazut asezati pe scaune, ba chiar si dinainte, inca de cand maturau, curatau si roiau prin clasa, scolarii au gasit prilej de vorba. Nu este masa un pretext de socializare? "Eu cand eram mica m-am intepat intr-un ciob si a fost foarte dureros!", "Numai o data? Eu de n ori!", "Tu de n ori te lovesti si te intepi pe zi, deci nu este nici o mirare!", "Ei, da, cam asa este, hihihi!"

Sau: "Ia uitati-va aici, ia! In genunghi la mine! Vedeti? Asta a fost o taietura de la un ciob! Am cazut la fotbal cand aveam 5 ani si pe teren lasase cineva un ciob. Stiti cum m-a zgariat?! Valeeeeeu, daca n-am tipat! Si ia uite, ia, mi-a ramas cicatrice! Asta nu mai trece niciodata!", "Da, si tata are una, pe antebrat, din cot pana aici la incheietura mainii. El a avut un accident la mana tot la fotbal si s-a operat! Eu nu m-am operat niciodata!" "Eu la fotbal cel mai rau m-am accidentat cand m-a faultat Sorin, eram la gradinita! Dar nu-mi pare rau, ca eu am dat patru goluri atunci!" si tot asa...

Toata clasa a intrat in discutie si la un moment dat fiecare copil se cauta de cicatrici, vanatai si amintiri cu plasturi. Vasul cu peste era deja uitat, iar masa de pranz devenise un adevarat prilej de bucurie. A fost un "schimb de experiente" savuros, care ulterior s-a dovedit util invatatoarei atunci cand copiii cadeau si se loveau. "Lovitii", "zgariatii", "accidentatii" capatasera deja aura unor eroi, sau cel putin a unor oameni destoinici, capabili, "trecuti prin viata".

Lectii de fericire predate de copii: Ne multumim cu ce avem

Cum, totusi? Suna idilic! Niciun copil nu s-a plans ca ramane nemancat? O, ba da! Cel putin jumatate din ei! Dar am fost uimita sa constat ca "Am ramas nemancati din cauza ta" nu s-a auzit nici macar o data. Fie a fost rostit prea incet, de prea putini copii, fie nu a mai avut loc de toate schimburile verbale despre cioburi, ghinion, catei si zgarieturi. Trebuie sa stiti ca in clasa in care s-a petrecut incidentul, copiii sunt obisnuiti sa suporte consecintele, toti pentru unul si unul pentru toti. Ei sunt o comunitate. Asta nu exclude plangerile si reprosurile, dar de regula acestea izbucnesc din emotii intense, nu din niste pretentii reale ale copiilor. De aceea, ma asteptam sa aud: "Hai ma, acum ce mai mancam!?!" Dar "Ce-ai facut, Andrei?", nu s-a auzit. Atmosfera s-a destins rapid si copiii au inceput sa caute solutii pentru stomacurile lor, nu doar pentru mizeria de pe podea.

Variantele nu au intarziat sa apara. "Eu am mancat destul. Nu-mi mai este asa de foame. Ce avem la gustarea de dupa-amiaza? Cred ca abia atunci o sa mi se faca foame din nou." / "Ce pofta mi s-a facut de peste, mmm! Ii spun lui mama sa ne oprim pe drum sa cumparam si sa pregateasca la cina. Sau... Daca nu are timp, poate il pregateste maine." / "Cine vroia peste, poate sa isi puna doua portii de spanac! Putem? Putem! Yam-yam, a doua portie de spanac, mmmm ce bun este!" / "Mie nu imi place spanacul! Si nu am mancat nici la felul intai! Eu asteptam felul doi si numai peste puteam manca!" / "Atunci, data viitoare sa mananci niste ciorba, macar un polonic. Atat mi-am pus si eu, dar acum nu-mi mai este foame, datorita lui. " / "Sau mergi si cere niste paine la bucatarie! Sa iti dea doua felii de paine!" / "Ba nu, am o idee. Vrei din sandvisul meu?", vine si Andrei cu solutia lui. "Am gustare de acasa, ca la scoala este dulce si eu nu mananc dulce. Am doua sandvisuri mari cu cascaval si unt. Vrei sa-ti dau unul acum, sa mananci?"

Pe masura ce imi reamintesc incidentul, ma conving tot mai mult ca vasul spart a fost o ocazie nepretuita de a spori coeziunea clasei, de a incuraja rezolvarea de probleme, asumarea consecintelor si prietenia! Sunt uimita de micutii de la scoala in fiecare zi, dar rareori apuc sa arunc, retrospectiv, o privire de ansamblu asupra evenimentelor dintr-o zi. La masa de pomina, scolarii chiar ne-au oferit o lectie despre cum sa ne multumim cu ce avem, cum sa impartim, cum sa ne bucuram, indiferent ca o nevoie bazala - nevoia de hrana - ameninta sa ramana nesatisfacuta.

Lectii de fericire predate de copii: Mergem mai departe

La finalul mesei, copiii strang unde au mancat si o parte din ei au sarcini specifice, pe care le schimba cu ceilalti saptamanal: spalatul si stersul vaselor, stersul meselor, transportarea fetelor de masa murdare la masina de spalat, maturatul clasei, reasezarea scaunelor si a meselor, ducerea bolurilor de mancare inapoi la bucatarie. In timp ce ma indrept spre chiuveta, printre copiii care s-au pus in miscare ("Cine a terminat, facem rand sa iesim afara!"), il zaresc pe Andrei, caruia un alt copil ii intinde unul din vasele cu spanac: "Ma ajuti cu asta, te rog? Il duci tu? A mai ramas spanac." Andrei lasa paharul cu apa jos, ia vasul si se indreapta spre bucatarie.

Ce alt gest poate vorbi mai mult despre invatamintele pe care incidentul de la masa le-a avut asupra copiilor?... Dupa o masa de pranz plina de povesti si de amintiri, dupa rasete si bucurie, dupa cautarea si gasirea de solutii, copiii strang, la fel ca in fiecare zi, si se grabesc afara la joaca. Nimeni nu a ramas stigmatizat sau nehranit, nimeni nu are un gust amar. Copiii au iesit intariti si cu pofta de viata din experienta pranzului si ne-au predat si noua, adultilor, lectii despre fericire. Iata cat de simplu este sa ramanem fericiti in orice situatie!

Cum putem sa incurajam aceste deprinderi de a fi fericiti, liberi, destoinici, descurcareti si responsabili, in propria familie? Cum sa crestem copii care sa ramana fericiti, indiferent ce se iveste in viata lor?

Citeste si:

Spune-mi ce copil cresti, ca sa iti spun cine esti!
5 lectii de viata de la copii
3 lucruri extraordinare pe care le invatam de la copiii nostri