Un studiu efectuat pe 2.000 de mame și tați de copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani a constatat că 90% dintre părinți consideră empatia ca fiind un atribut social esențial pe care copiii lor ar trebui să îl dezvolte. Pentru șase din 10 părinți, abilitățile sociale ale copiilor sunt mai importante decât calificările academice înalte.
Cercetarea s-a desfășurat pe o durată de 18 luni și a fost condusă de lectorul senior Dr. Sarah Gerson și colegii săi de la Centrul pentru Știința Dezvoltării Umane al Universității Cardiff, Marea Britanie. Scopul studiului a fost acela de a înțelege viziunea părinților din Anglia cu privire la empatie, după ce neurocercetătorii de la Universitatea Cardiff au colaborat cu Barbie la un studiu care a folosit neuroimagistica pentru a explora efectele jocului cu păpușile pentru prima dată.
40% dintre respondenți cred că înțelegerea propriului comportament și a consecințelor sale este un lucru pe care copiii ar trebui să-l învețe, în timp ce o treime consideră că este important ca aceștia să fie buni ascultători. Alte abilități pe care părinții și-ar dori să le vadă la copiii lor includ înțelegerea punctelor de vedere ale altor persoane și o bună cooperare, ceea ce înseamnă că speră ca ai lor copii să se integreze activ în societate.
Asta nu este tot. Tot din sondaj a reieșit, de asemenea, că aproape trei sferturi dintre părinți sunt preocupați de modul în care pandemia de coronavirus ar putea afecta abilitățile sociale ale copilului lor și modul în care acesta interacționează cu ceilalți; îngrijorare de la sine înțeleasă, dat fiind faptul că ultimul an s-a rezumat la cursuri online, fără contact direct cu persoanele apropiate.
Totuși, dovezile au arătat că jocul cu păpușile a activat regiunile creierului asociate cu procesarea informațiilor sociale și empatia, indicând faptul că acest tip de joc permite copiilor să repete, să folosească și să realizeze aceste abilități chiar și atunci când se joacă singuri.
Concluziile studiului au arătat, de asemenea, că un astfel de joc permite copiilor, chiar și celor care se joacă singuri, să dezvolte empatie și abilități de procesare a informațiilor sociale mai mult decât utilizarea unei tablete electronice.
Prin monitorizarea activității cerebrale a 33 de copii cu vârste cuprinse între patru și opt ani în timp ce se jucau cu o serie de păpuși Barbie, echipa a descoperit că o regiune a creierului asociată cu procesarea informațiilor sociale precum empatia a fost activată.
În ciuda concluziilor științifice, sondajul adresat părinților din Marea Britanie arată un deficit în conștientizarea modului de a construi empatia la copii. Unul din patru părinți intervievați crede că, jucându-se singuri, copiii nu pot dezvolta empatie și abilități sociale, în timp ce jumătate dintre respondenți consideră că este o modalitate perfect eficientă pentru ca tinerii să construiască sentimente empatice.
De asemenea, 87% dintre cei chestionați prin intermediul OnePoll cred că copiii ar trebui să fie conștienți de diferite culturi și experiențe de viață, pentru a ajuta la eliminarea rasismului și stereotipurilor negative existente în lume.
Două treimi dintre respondenți se raportează la jucării ca la o modalitate de a obține indicii despre starea emoțională a copiilor lor - deoarece adesea copiii construiesc jocul în funcție de cum se simt.
Descoperirile încă nu se opresc aici. Șapte din 10 părinți sunt, de asemenea, mai predispuși să-și încurajeze copiii să se joace cu o jucărie dacă s-a dovedit că ajută la dezvoltarea abilităților sociale și emoționale.
Lisa McKnight, Global Head Barbie & Dolls, Mattel, a spus: „Jocul cu păpușile are un impact pozitiv asupra copiilor, dar până acum nu am avut date neuroștiințifice care să demonstreze aceste beneficii. Rezultatele acestui studiu evidențiază faptul că jocul cu păpușile oferă beneficii pozitive în pregătirea copiilor pentru viitor prin cultivarea abilităților sociale precum empatia. Pe măsură ce continuăm să inspirăm potențialul nelimitat al fiecărui copil, suntem mândri să oferim păpuși care încurajează abilitățile care știm că sunt foarte apreciate de părinți și sunt factori determinanți în viitorul succes emoțional, academic și social al copiilor.”
Barbie a lansat un hub online care oferă resurse pentru părinți, furnizori de activități de îngrijire și copii, cu scopul de a-i sprijini în abilitățile lor de procesare a informațiilor sociale. Hub-ul a fost dezvoltat alături de Dr. Michele Borba, expert în empatie, scriitor și psiholog educațional.