Psihologia copilului de 2 ani

Este foarte important ca părinţii să înţeleagă psihologia copilului de doi ani, să cunoască toate etapele dezvoltării, pentru a nu forţa copilul, atunci când acesta nu este pregătit. Tranziţia trebuie făcută armonios, fără impuneri şi ostilitate. Chiar dacă cei mici nu raţionalizează încă multe lucruri, simt foarte intens tensiunea din jurul lor, iar când vine vorba de propria tensiune, nu ştiu să reacţioneze. Aici intervine părintele, care trebuie să îl facă să simtă că nu este nimic în neregulă în a nu fi bucuros tot timpul, că sunt momente în care îţi sunt refuzate anumite dorinţe. Această capacitate de a tolera stresul se antrenează, încă de la vârste fragede.

Iată câteva manifestări ale unui copil, aflat la vârsta de doi ani:

1. Egocentrismul. La această vârstă, copilul nu se gândeşte la ce simt ceilalţi, ci este concentrat doar pe propriile trăiri şi pe cum să obţină ceea ce îşi doreşte. Atunci când le este refuzat ceva, ei o percep ca pe un mare stres, de aceea este important ca părinţii să le explice motivele din spatele regulilor, chiar dacă încă nu este posibil un dialog. Atunci când îşi întelege propriile sentimente, va începe să le înteleagă si pe ale celor din jur.

2. Curiozitatea. La această vârstă, sunt curioşi să descopere mediul înconjurător şi să-şi pună la încercare capacităţile. Vei vedea cum se încăpăţânează să-şi ţină singuri linguriţa cu mâncare, chiar dacă o împrăştie peste tot şi durează mai mult să mănânce, va vrea să-şi ţină biberonul, paharul cu apă etc. Atunci când toate acestea nu îi reuşesc, poate fi dezamăgit, iar în acele momente trebuie încurajat. Daca observi că nu poate ţine paharul cu apă, lasă-l întâi să se joace cu paharul gol, apoi pune-i o cantitate foarte mică de apă. Astfel, îl încurajezi să accepte eşecul şi să aibă o atitudine perseverentă.

3. Imprevizibilitatea. La vârsta de doi ani, stările de spirit ale copiilor se pot schimba într-un minut, tocmai pentru că acum se conturează multe aspecte psihologice. Este recomandat să reacţionezi cu calm. Dacă cel mic este agitat sau plânge, nu fi şi tu agitată. Dacă ţipă, tu vorbeşte-i aproape în şoaptă, deoarece îi captezi atenţia şi îl faci atent la ce vrei să-i transmiţi.

4 Independenţa. O să observi cum copilul începe să îşi dorească să facă diverse lucruri singur. În primă fază o să interpretezi asta ca pe o împotrivire la ce faci tu pentru el, însă nu este decât un prim semn al apariţiei independenţei. Trebuie să-l încurajezi să facă asta, să îi dai curaj, să nu îl cerţi atunci când greşeşte şi să ai răbdare, chiar dacă face lucrurile mai lent. Altfel, rişti să îi dezvolţi teama de a fi criticat, iar pentru asta nu este nevoie de cuvinte, sunt suficiente gesturile.

5. Nevoia de atenţie. Chiar dacă şi până la vârsta de doi ani, copilul avea nevoie de prezenţa părinţilor în permanenţă, acum, începând cu vârsta de doi ani, acesta cere explicit atenţie. Te solicită pentru a te juca activ cu el, pentru a avea reacţii la ceea ce face, pentru a descoperi împreună cu el lucruri noi.

6. Tantrum-urile. Acestea sunt accese de furie ale copilului, care deseori sunt interpretate ca pe o "lipsă de educaţie", "râzgâială" etc. Chiar dacă parţial poate fi un semn că cel mic nu a fost învăţat să-şi perceapă emoţiile, în general, aceste stări sunt normale şi trecătoare. Foarte importantă este reacţia părinţilor la aceste "crize". Dacă nu eşti agresiv şi nu îl pedepseşti inutil, va începe să înţeleagă faptul că stările lui îi afectează şi pe alţii, şi că nu este nevoie să se simtă frustrat, atunci când nu se întâmplă anumite lucruri. Una dintre situaţiile în care se întâmplă cel mai des acest fenomen, este momentul în care părintele îşi lasă copilul acasă, cu bona sau bunica. La vârsta de doi ani, aceştia o pot percepe ca pe o scenă dramatică, dacă părintele nu îi obişnuieşte cu ideea şi nu îi arată că nu este nimic grav, şi că revederea se va produce curând.

7. Capacitatea de a îndeplini diverse sarcini. La această vârstă, copilul întelege multe dintre lucrurile care îi sunt comunicate. Va învăţa să identifice anumite obiecte şi să ţi le dea atunci când i le ceri, va veni atunci când îl chemi şi va avea din ce în ce mai puţin nevoie de ajutorul tău.

8. Percepţia realităţii. La această vârstă, copilul începe să înţeleagă noţiunea de timp, de dimensiune, cum ar fi mult sau puţin, mic sau mare. Acesta arată diverse părti ale corpului, în funcţie de ce face, sortează jucăriile în funcţie de formă sau culoare şi memorează aspectul diverselor obiecte, cum ar fi că bananele sunt galbene şi cerul este albastru. Joaca este cel mai bun mod de a se dezvolta şi de a învăţa lucruri noi. Prin joacă descoperă mediul înconjurător, cum să relaţioneze cu cei din jur ţi îşi descoperă propriile abilităţi, pe măsură ce trece timpul. Dacă este încurajat, chiar şi atunci când nu are îndemânare, prinde curaj pentru a continua explorarea.

9. Mobilitatea. La această vârstă, copilul devine mai conştient de propriile mişcări şi de contactul cu solul, va cădea din ce în ce mai rar, va putea alerga, iar asta este o provocare şi pentru părinţi. Încearcă să îi dai copilului tău cât mai multă libertate, dar în deplină siguranţă.

Iată care sunt lucrurile pe care le poti face, în conformitate cu psihologia copilului de doi ani:

Dă-i ocazia să se joace cu alţi copii. Nu te aştepta să împartă jucăriile cu ceilalţi încă de la început, sau sa aibă răbdare să îi vină rândul în diverse jocuri. Important este să vină în contact cu alţi copii de vârstă apropiată, să înveţe să reacţioneze în diverse situaţii.

Încurajează-l în toate abilitaţile pe care le dobândeşte. Ajută-l şi lasă-l să folosească lingura, paharul, să se îmbrace. Asta îl solicită atât fizic cât şi psihic.

Comunică foarte mult cu copilul. Atunci când faci ceva prin casă, chiar dacă nu îl implici în mod direct, povesteşte-i ceva sau explică-i ce faci.

Deşi uneori îţi este comod să nu dai explicaţii sau crezi că este prea mic să i le dai, încearcă să-ţi aminteşti că ceea ce faci, zi de zi, pas cu pas, îl formează pe cel mic ca şi adult şi va transforma relaţia într-una de prietenie, dincolo de cea de părinte-copil.

 

Sursă:  www.parents.com