De ce văd copiii lucrurile în alb și negru

Concepțiile în alb și negru, implicații la nivel mental

Om bun și rău, prieten sau dușman, cu mine sau împotriva mea, corect sau greșit, dragoste și ură, yin și yang. Acestea sunt doar câteva exemple ale conceptelor antagoniste pe care le vizualizăm la nivel mental. Mintea umană pare să aprecieze modalitățile categorice de a diviza informația primită, deși este un aspect lipsit de beneficii, ținând cont de cât de complexe și nuanțate sunt majoritatea lucrurilor, în special când vine vorba despre viețile sociale. De ce avem înclinația către simplicitate categorică în înțelegerea lumii și care sunt implicațiile acestei tendințe?

Analiza cognitivă începe în termeni de alb și negru; astfel învată copiii să își folosească cuvintele și să își organizeze gândurile. Câți părinți nu s-au aflat oare în situația de a oferi copilului de 7 ani o regulă, doar pentru ca apoi să stabilească mai târziu altceva determinându-l să răspundă: dar ai spus altceva! În domeniul psihologiei de dezvoltare aceasta poartă denumirea de gândire primitivă. În calitate de adulți suntem predispuși gândirii primitive în momente de criză și stres. Mark Sichel, autor și psihoterapeut, scrie: "atunci când adultul începe să se bazeze doar pe cuvintele întotdeauna sau niciodată și vede lumea în termeni de alb și negru ajunge din nou în ipostaza în care privea lumea când era copil". Există o serie de inconveniente când privești astfel lumea: nu mai o poți aprecia, nu mai ești capabil de auto-reflecție și, conform psihologilor, este crescut riscul de depresie și anxietate. O lume în alb și negru este de asemenea una statică și depinde de oricine și de orice pentru a menține rolul pe care aceaastă gândire l-a stabilit deja.

Percepția (conform Hasson et al., 2001) se formează atunci când privim la un lucru care poate fi interpretat în multiple variante. Ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi destul de des. Problema este că nu putem privi un lucru în ambele ipostaze în care se prezintă în același timp. Pentru a ne permite să percepem lumea în unități coerente, sistemele noastre perceptuale au evoluat pentru a ne forța să vedem un grup de stimuli ca o singură formă coerentă în orice moment.

Un aspect interesant ce ține de psihologia socială umană constă în faptul că, în multe privințe, avem tendința de a simplifica excesiv stimulii din lumea socială - observarea lucrurilor care ar putea fi conceptualizate drept complexe și nuanțate drept simple și categorice. De exemplu, în multe aspecte împărțim oamenii în categoria celor care sunt de partea noastră sau dimpotrivă ca urmare a fenomenului puternic de apartenență la un grup (conform Billig&Tajfel, 1973). În mod rapid și automat, oamenii împart pe cei din jur în aceste categorii, iar conform cercetărilor ajungem să îi și tratăm extrem de diferit dacă fac parte sau nu din grupul nostru (construit la nivel psihologic).

Într-un sens important, procesele de căutare a simplicității din sistemele noastre vizuale de bază sunt comparabile cu procesele de căutare a simplicității din percepțiile sociale. Iar tendința de a-i privi pe cei din lumea socială drept buni sau răi a ajutat strămoșii noștri să ia decizii sociale eficiente care i-au ajutat să se armonizeze cu ceilalți când ar fi putut avea nevoie de sprijin și ajutor.

Sfatul specialistului

Doamna Sabina Dumitrescu - psiholog si psihoterapeut Drd. Evaluare. Training. Consiliere & dezvoltare. Psihoterapie http://psihologsabinadumitrescu.ro:

În cadrul dezvoltării lor cognitive și emoționale, copiii traversează o etapă marcată de gândire concretă și împărțire exactă a lucrurilor în categorii opuse, numită și "gândire în alb și negru".

Stați liniștiți, nu doar la voi în casă se aud afirmații grave de tipul:
- Nimeni nu mă suportă.
- Maria este și va fi mereu prietena mea cea mai bună.
- Bunica nu are niciodată dreptate.
- De ce nu mă lăsați niciodată să fac nimic!?
- Fratele meu mă urăște!

Este important să înțelegem că este o etapă normală în dezvoltarea cognitivă, care predomină în jurul vârstei de 6-8 ani. (Totuși,elemente mai regăsim cu ușurință inclusiv la adulții din jurul nostru și uneori chiar la noi înșine, dacă suntem un pic sinceri). Înseamnă că, la această vârstă, majoritatea copiilor privesc situațiile, persoanele, comportamentele și acțiunile fie negre, fie albe, iar zona de gri nu există sau este foarte subțire. Oamenii sunt buni sau răi, ești prieten sau dușman, petrecerea a fost super sau groaznică. Colegul de școală este prost sau deștept, învățătoarea este corectă sau rea, școala este... ce să mai vorbim.
În această etapă, copiii își folosesc și îmbunătățesc continuu gândirea logică, sunt capabili să înțeleagă un raționament și să ia decizii corecte, să rezolve probleme tot mai complexe. Sunt interesați să înțeleagă motivele pentru lucruri, iar gândirea lor este organizată și logică.
În paralel, în ceea ce privește dezvoltarea emoțională și socială, în jurul vârstei de șase ani copiii încep să se concentreze mai puțin pe sine și mai mult pe ceilalți. Devin tot mai conștienți de propriile emoții și de emoțiile celorlalți, încep să recunoască faptul că alții pot avea sentimente diferite. Cu toate acestea, ei au noțiunile de bine și rău inflexibile, ceea ce de multe ori poate fi sursa unor reacții emoționale puternice și a unor conflicte în grupurile de joacă, de colegi și prieteni.
De fapt, gândirea alb-negru îi ajută pe copii să își organizeze și să își controleze lumea și realitatea, din punctul de vedere al gândirii și al sentimentelor. Plasând lucrurile într-una din cele două categorii - distractiv sau plictisitor - încep să facă predicții despre comportamente și situații, dezvoltându-și capacitatea de anticipare și sentimentul de control și competență.

Sigur însă că pentru noi, părinții, la urechile cărora ajung aceste observații și comentarii extreme și rigide, poate fi de-a dreptul exasperant!
În astfel de situații, avem nevoie să...
1. Respirăm adânc!
2. Ne reamintim care este vârsta copilului și care sunt caracteristicile acestei etape de dezvoltare. Înțelegem că, în ciuda anumitor reacții de distanțare, stabilitatea lor emoțională și încrederea în ei înșiși depind foarte mult de noi, de adulții din jurul lor, alături de care se simt în siguranță și atașați. Au nevoie de noi, în special în situațiile dificile. Ne pregătim pentru adolescență, este doar o mostră.
3. Evităm să contra-argumentăm ori de câte ori posibil. Datorită gândirii lor alb-negru, un contra-argument indică doar că cineva are dreptate (ei) și cineva nu (voi). În schimb, le putem cere să explice punctul lor de vedere și să îi încurajăm să vadă lucrurile din diferite unghiuri.
4. Dacă până aici a mers bine, cu multă atenție și blândețe, căutam exemple opuse afirmațiilor alb-negru:"O urăsc pe Elena!" -"Așa ai simțiț mereu?","Au fost și momente când lucrurile au fost mai bune între voi?","Cum era atunci, ce se întâmpla când lucrurile erau mai bune?","Voi mereu țipați la mine!"-"Îmi pare rău, chiar încerc să vorbesc frumos cu tine. Dimineață m-am enervat când ai vărsat apa și mi-am controlat tonul vocii când ți-am atras atenția. Am vorbit ok?"
5. Petreceți suficient timp împreună pentru a avea experiențe diferite împreună, a putea discuta despre ele, a vă cimenta relația.

Putem susține dezvoltarea copiilor noștri oferindu-le experiențe precum educația pozitivă, exemplul personal, răspunzând cu atenție nevoilor lor, ajutându-i să își analizeze propria gândire și propriile emoții, să caute argumente diferite, atât pro cât și contra, oferind oportunități de a încerca lucruri noi. Pe măsură ce copilul se maturizează, el își va îmbunătăți capacitatea de a vedea lucrurile mai diferențiat, inclusiv din perspective diferite. Până atunci, îl puteți ajuta să dezvolte puncte de vedere mai nuanțate, arătând zonele gri care există în viață.

Mulțumim doamnei Sabina Dumitrescu pentru ajutorul acordat în realizarea articolului. 

Surse: www.psychologytoday.com; www.huffingtonpost.com; www.psybersquare.com