Ce este metoda Kumon și cum ne face copiii mai deștepți

Ce este metoda Kumon și cum ne face copiii mai deștepți

Irina Olteanu - Redactor Senior

Metoda Kumon este o metodă de învățare recentă, care pune accent pe a dezvolta abilitățile copilului în vreme ce ține cont de independența sa și este cu adevărat utilă în domeniul matematicii. Iată mai multe informații despre modul în care a apărut această metodă, în ce constă și ce avantaje poate oferi față de metodele de învățare cunoscute.

Inventatorul metodei Kumon

Toru Kumon, un educator japonez, este cel care a inventat metoda și a considerat că atâta timp cât fiul său ar fi fost capabil să facă matematică cu ușurință în liceu, va avea suficient timp de pierdut pe orice alt domeniu de interes.  Atunci când fiul său Takeshi era în clasa a doua, a început să se descurce prost la matematică. Mama lui l-a rugat pe Toru să se uite la manualele fiului de la școală. Acesta, având experiența de profesor, a știut cum să își ajute elevii să învețe. A considerat că manualele nu oferă suficient exercițiu pentru elevi ca să devină încrezători într-un anumit domeniu și a decis să își ajute fiul scriind fișe potrivite pentru exercițiu.

Prin urmare, a luat în considerare ce anume ar putea face acasă ca să își ajute fiul să dobândească competența în matematica de liceu. Având scopul de a-și ajuta fiul să dobândească independența, și-a pregătit propriile materiale și metoda de studiu. A scris probleme de calcul pe fișe de lucru cu foi detașabile și le-a combinat cu o metodă de studiu care i-a permis fiului să avanseze singur în materia de școală.

Când Takeshi a ajuns în clasa a șasea, stăpânea deja fișele scrise de tatăl său și putea rezolva cu încredere diferite probleme de calcul diferențial și integral. Bărbatul a reușit să creeze prototipul pentru metoda de educație Kumon. A așternut fundația pentru abordarea individualizată Kumon care permite fiecărui student să învețe în concordanță cu abilitatea sa academică și pentru urmărirea potențialului; ambele aspecte continuă să prezinte o importanță maximă.

metoda kumon

Ce este metoda Kumon

Metoda Kumon insuflă copiilor abilitățile și mentalitatea necesare pentru a învăța informații noi fără să li se predea în mod direct. Acest tip de program este un sistem educațional de acasă care urmărește să dezvolte abilitatea academică și independența elevilor. Materialele Kumon încorporează metode pentru introducerea unui conținut nou într-un mod care determină elevii să învețe fără a fi învățați direct chiar după ce avansează dincolo de nivelul școlii. Elevilor li se oferă un exemplu când un concept este introdus prima oară în fișele de lucru. Acestea cresc în dificultate în mici creșteri pentru ca elevii să învețe singuri mai ușor. Acest lucru face posibil ca ei să formeze conexiuni în mintea lor între noile concepte și cele care au fost deja studiate. De exemplu, explicații și exemple sunt incluse alături de noi exerciții în secțiunile introductive pentru a putea permite studenților să realizeze independent fișe de lucru și pentru a avansa la nivele mai ridicate de studiu fără probleme.

Metoda Kumon presupune instruire individualizată, urmărind dezvoltarea potențialului fiecărui copil în sensul abilității și independenței academice, fiind vorba de o învățarea de unul singur. Copiii care au studiat metoda ajung să intre în piața muncii și au abilitatea de a gândi singuri soluții, chiar când se confruntă cu provocări dificile.

Instructorul Kumon motivează elevii să aibă un simț de proprietate și atitudine pozitivă față de studiu. În timpul orei, instructorul observă și îndrumă în mod individual elevii oferindu-le indicii și feedback. Acest tip de abordare îi ajută să dezvolte abilitatea de a gândi și raționa logic.

Pentru a experimenta la maxim toate beneficiile programului, acesta urmărește să cultive elevi încrezători care învață un material cu cel puțin 3 ani mai avansat. Atunci când depășesc nivelul predat la școală dobândesc ocazia de a cunoaște noi concepte mai devreme decât li se predau pentru a fi cu un pas în față. Această abilitate de a învăța singur este extrem de prețioasă și poate oferi succesul la școală și mai departe.

Cum se desfășoară metoda de învățare Kumon

Programul Kumon este unul independent, în care instructorii și asistenții personalizează instrucțiuni pentru fiecare student. Studenții primesc o evaluare inițială a abilităților. În baza rezultatelor și a abilităților sale de studiu, instructorul Kumon va crea un plan de studiu individualizat. Studenții încep de obicei Kumon la un punct de start ușor pentru a-și consolida obiceiurile de studiu, concentrare și o înțelegere puternică a subiectelor fundamentale. Pe măsură ce studenții progresează, instructorii Kumon planifică pentru studenți să studieze la un nivel de dificultate care să îi provoace să rămână motivați, dar nu atât de dificil încât să îi descurajeze. Planul de studiu este actualizat constant de un instructor pentru a se potrivi abilității fiecărui student. Studenții avansează la nivelul următor după ce au completat un test de cunoaștere în baza vitezei și acurateții. Studenții nu trec sau pică testul de măiesterie, însă primesc șanse să exerseze și să dea din nou examenul până au demonstrat o înțelegere solidă a materiei.

metoda kumon

Toate programele se folosesc de creion și foaie. Fișele cresc în dificultate, fiind recomandate durate de studiu de 15-30 minute timp de cinci zile cu celelalte două zile fiind finalizate la centrul de pregătire locală. Cele două programe de bază pe care se bazează metoda sunt: matematică și programul nativ de limbă. Fondatorul metodei a înțeles că înțelegerea calculelor matematice este esențală pentru examenele de admitere la universitate, așa că pornesc de la calcule de bază; nu se folosesc calculatoare și problemele se rezolvă cu ajutorul unui calcul mental. Programul de limbă nativă este menit să expună studenții la o gamă vastă de texte și să le dezvolte înțelegerea citirii, fiind folosite și CD-uri pentru pronunție.

Conform unor experți, metoda Kumon poate să nu fie potrivită pentru toți studenții, fiind păreri care dezaprobă tehnica de memorare implementată de Kumon, în special de la vârste fragede.

Citește și5 Metode prin care sa motivezi copilul să învețe mai bine la școală

Surse: www.kumon.com;www.kumongroup.com; https://en.wikipedia.org; www.kcpinternational.com

Articolul urmator
Susținerea ta de a cum este stima de sine a copilului de mai târziu. Încearcă și tu Jocul Mesajelor cu copilul tău
Susținerea ta de a cum este stima de sine a copilului de mai târziu. Încearcă și tu Jocul Mesajelor cu copilul tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiu: bebelușii care cresc într-un mediu bilingv sunt mai deștepți
    Studiu: bebelușii care cresc într-un mediu bilingv sunt mai deștepți

    Bebelușii care cresc într-un mediu în care se vorbesc două limbi, vor căpăta abilități cognitive, cum ar fi abilitatea de rezolvare a problemelor, chiar înainte să...

    Cercetătorii japonezi au demonstrat care este cea mai bună metodă de a liniști un bebeluș agitat
    Cercetătorii japonezi au demonstrat care este cea mai bună metodă de a liniști un bebeluș agitat

    Printre provocările importante cu care te confrunți în primul an de viață al copilului tău se regăsește și aceasta: să vii cu soluții pentru a-l calma cât mai rapid...

    „Îmi învăț copiii să evite comportamentul ciudat, nu oamenii străini”. Metoda unei mame de a-și învăța copiii să fie în siguranță
    „Îmi învăț copiii să evite comportamentul ciudat, nu oamenii străini”. Metoda unei mame de a-și învăța copiii să fie în siguranță

    O mamă de peste ocean dezvăluie pe pagina sa de Instagram modul mai puțin tradițional în care i-a învățat pe copiii săi să se ferească de pericole.

    Ce mai face și cum mai arată Lizuca, din Dumbrava minunată? "Nu am simțit niciodată dorința de a face actorie!"
    Ce mai face și cum mai arată Lizuca, din Dumbrava minunată? "Nu am simțit niciodată dorința de a face actorie!"

    Frumușica și inocenta Lizuca din „Dumbrava minunată” are o poveste de viață impresionantă. A renunțat la o potențială carieră cinematografică de succes în țară...

    O mamă susține că a găsit metoda perfectă pentru a face copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă în fiecare seară suc
    O mamă susține că a găsit metoda perfectă pentru a face copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă în fiecare seară suc

    O mamă din Statele Unite ne dezvăluie secretul ei și ne spune cum a reușit să-și facă copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă suc în fiecare seară. Curios, nu-i așa?

    M-am săturat să aud în 2024 că „bătaia este ruptă din Rai"! Dragi părinți, cum vă mai puteți privi copiii în ochi după ce-i loviți cu bestialitate?
    M-am săturat să aud în 2024 că „bătaia este ruptă din Rai"! Dragi părinți, cum vă mai puteți privi copiii în ochi după ce-i loviți cu bestialitate?

    De la un copil care adormea umplând perna de lacrimi în urma bătăilor primite, la un adult care pune capul liniștit pe pernă, având conștiința împăcată că nu...

    O femeie a aflat că este însărcinată în 28 de săptămâni deși folosea o metodă contraceptivă. Mărturia ei a devenit virală pe internet
    O femeie a aflat că este însărcinată în 28 de săptămâni deși folosea o metodă contraceptivă. Mărturia ei a devenit virală pe internet

    Este posibil să nu îţi dai seama că eşti însărcinată? Ei bine, se pare că da! Myley, o tânără de peste Ocean, a devenit populară pe TikTok, după ce a mărturisit...

    Cum a scăpat o noră de soacra băgăcioasă. Metoda ei nu dă greș!
    Cum a scăpat o noră de soacra băgăcioasă. Metoda ei nu dă greș!

    O viitoare mireasă povestește, pe Reddit, că și-a cumpărat o casă în urmă cu 7 ani, cu mult înainte să îl cunoască pe actualul ei logodnic, care între timp...

    © 2024 Qbebe