O mamă casnică are la fel de multe provocări ca o mamă care lucrează full time și are unul sau mai mulți copii în grijă. A fi casnică nu înseamnă că nu faci nimic toată ziua și îți petreci timpul cu copiii plină de zâmbet și de voioșie. Mama casnică nu are nici măcar câteva zeci de minute numai pentru ea, iar acest lucru reprezintă de cele mai multe ori o provocare fizică și psihică, ducând la o stare de exasperare și de oboseală cronică.
Practic, femeia care stă acasă cu copiii este bucătăreasă, menajeră, doctor, mamă, soție, iar lista de atribuții poate continua cu siguranță.
De aceea, pentru unele femei puse în această situație, sarcinile sunt atât de dificile încât abia le pot face față și simt mai mereu nevoie de o pauză. De multe ori, rufele se adună una peste alta în teancuri de haine murdare sau curate și de împachetat. Gunoiul care trebuie dus zilnic devine și el o prioritate alături de cumpărături, prepararea cinei și a prânzului, pregătirea pachetului pentru școală sau grădiniță.
Există și mame care nu pun prea mare accent pe finalizarea și efectuarea tuturor acestor treburi casnice, astfel încât totul să arate impecabil când se întoarce soțul de la locul de muncă. O mamă chiar împărtășește modul în care privește ea lucrurile din perspectiva unei mame casnice și „leneșe” așa cum se autointitulează.
Sunt o mamă leneșă: nu îmi spăl copiii în fiecare zi, nu îi duc la școală și spun DA mai mereu
„Sunt o mamă leneșă doar pentru că nu pot să termin toate treburile într-o singură zi?”
Cu siguranță nu! Desigur că există și mame perfecte pe rețelele sociale, în parcuri, în rândul prietenelor sau vecinelor care se laudă cu performanțele lor, cu gospodăriile mereu curate, rufele împachetate și așezate la linie, hrana mereu proaspătă și caldă, podelele aspirate și spălate, iar lista poate continua.
Totul este perfect la aceste mame, inclusiv machiajul și coafura lor, hainele nepătate, aproape impecabile, încât nici nu ar spune cineva că există un copil mic în familie. Dar nu este și cazul unei mămici de pe rețelele de socializare, Amanda Rose care se autointitulează o „mamă casnică leneșă”.
Amanda postează în mod constant videoclipuri prin care își expune viața „leneșă” internauților. Să luăm exemplul unui videoclip în care mama vorbește despre haine. Amanda așează hainele curate pe canapea pentru a le împacheta, haine care rămân acolo câteva zile.
„Uneori copiii mei își iau rufele direct din uscător dacă vor o anumită ținută pentru că știu că nu împachetez rufe în fiecare zi. De cele mai multe ori și uit că mașina și-a terminat programul de spălat și rămân acolo câteva zile după care trebuie să o pornesc din nou și să le introduc în uscător”, mărturisește Amanda. În mod surprinzător, foarte multe femei sunt de acord cu ea.
@_amanduhh__ Replying to @Andrea Castrejon Have a great day today! #momsoftiktok #momlife #cleantok #cleaning #cleaningtiktok #lazymom ♬ Speed Drive (From Barbie The Album) - Charli XCX
„Atunci când privesc videoclipurile de pe pagina ta îmi place să cred că sunt într-un colțișor pe internet unde nu mă acuză nimeni și unde nu îmi este rușine cu felul în care sunt”, comentează o persoană.
„Eu sunt mai mult decât convinsă că mai locuiesc încă vreo două persoane cu noi deoarece rufele din mașina de spălat parcă nu se termină niciodată. Mă bucur că mai este o mămică ce gândește și procedează la fel ca mine”, îi scrie altcineva în comentarii.
Ce înseamnă mamă leneșă și de ce trebuie să fii una
Îi displace să împacheteze rufele la fel de mult cum îi displace să spele vasele
Autoproclamata mamă leneșă Amanda susține că nu îi place să spele vasele după ce gătește sau după ce strânge masa. Și nici nu le spală cel puțin până a doua zi dimineață. Unii internauți s-au dovedit îngrețoșați de această practică, însă Amandei nu îi pasă câtuși de puțin de părerea oamenilor.
@_amanduhh__ Now I can wash my arse whenever i want 😋 #cleaningtiktok #cleaningtok #cleantok101 #clean #cleaning #cleaninghacks #cleanfreshhype #sahmsoftiktok #motherhoodunplugged #cleantok #cleaningmotivation #cleaningtips #cleaningasmr #cleaningszn #cleaninghack #cleaningvideo #cleanwithme #deepclean #deepcleaning #laundry #laundrytok #laundryhack ♬ original sound - The preppy three🌸
„Mă regăsesc în multe zile în situația ta și urăsc să spăl vasele la nesfârșit”, scrie o mamă în comentarii.
„Cumpără-ți niște vase de plastic sau de hârtie și nu va trebui să le mai speli, ci doar le arunci la coșul de gunoi”, i-a sugerat altcineva în comentarii.
„Obișnuiam să fiu la fel ca tine și uneori leneșa din mine iese la suprafață”, admite o altă mamă pe Tiktok.
„Pasiunea mea era să strâng mizeria pe care nu o făceam eu, de aceea am devenit mămică”
Amanda este o persoană cu un simț al umorului foarte dezvoltat și tratează toată această situație a dezordinei și mizeriei care se face în casă cu multă lejeritate.
„Pasiunea mea era să strâng mizeria pe care nu o făceam eu, de aceea am devenit mămică și acum mă bucur de acest hobby în fiecare zi”, susține mama.
„Spune-le copiilor tăi că este timpul să curețe mizeria pe care o fac și să strângă dezordinea în urma lor”, îi sugerează o mamă în comentarii.
„Pasiunea mea era să plătesc pentru lucrurile care nu îmi aparțineau, așa că am devenit tătic”, i-a răspuns o altă persoană cu același sens al umorului în comentarii.
Urmăritorii Amandei, în mare parte mămici cu aceleași convingeri se simt înțelese atunci când ajung pe pagina femeii și văd ultimele videoclipuri postate și astfel simt că acțiunile lor sunt normale.
În fond, mamele casnice nu sunt niște roboței a căror sigură menire este să strângă jucării, să curețe, să spele, să calce, să împacheteze rufe, să gătească și să se asigure că totul arată impecabil în fiecare zi, oră și minut al vieții lor.
Surse foto: tiktok.com
Surse articol: cafemom.com