Autodsciplina la copii - este sau nu benefică? Ce spun experții în parenting
Mezina clanului Kardashian-Jenner și partenerul ei, Travis Scott, sunt destul de relaxați când vine vorba de creșterea copiilor lor. Cei doi au împreună o fetiță de 4 ani, Stormi, și un băiețel de 5 luni, pe care vor să îi învețe să se autodisciplineze. Astfel că lasă alegerile, inclusiv cele legate de ora de culcare, în mâinile copiilor.
„Vrem să fim cât mai relaxați și naturali când vine vorba de creșterea lui Stormi. Încercăm să o lăsăm să se autodisciplineze. Sigur, nu înseamnă că poate să facă ce vrea. Îi spunem: „Știi că trebuie să te culci la 9. Vei sta trează până la 11 sau te duci acum să te culci?” Și e atât de plăcut să o auzi spunând: „Mă duc la culcare acum”.”, mărturisea Travis în 2021, pentru CR Men.
Ce spun specialișii în parenting despre această abordare? Kirsty Ketley, 41 de ani, din Surrey, Marea Britanie - consultant parental la Auntie K's Childcare și mamă a doi copii este de părere că „la o primă vedere, să adopți abordarea „autodisciplinei” poate să nu pară o idee prea bună. Însă copiii care învață autodisciplina vor fi mai bine pregătiți pentru viață: vor fi capabili să facă față provocărilor, să gestioneze stresul și să facă alegeri sănătoase atunci când părinții nu sunt prin preajmă. De la alegerea de a opri televizorul sau consola de jocuri pentru a-și face temele până la a rezista tentației de a lua gustări pe furiș după ce mama a spus nu, autodisciplina îi poate ajuta pe copii să devină adulți responsabili.
Atunci când există o lipsă de autodisciplină, părinții ajung să își asume mai multă responsabilitate pentru comportamentul copiilor lor. Acest lucru îi poate determina pe părinți nu doar să devină cicălitori, ci să ajungă să facă mai mult decât este nevoie pentru copiii lor”.
Expertul în parenting mai spune că autodisciplina nu este pentru toți copiii. „Este posibil ca în cazul unor copii abordarea bazată pe autidsciplină să nu se potrivească. Unor copii le este greu să fie spontani și pot ajunge să aibă mereu nevoie să dețină controlul asupra unor situații. Acest lucru poate avea un impact asupra lor pe parcursul vieții, atunci când lucrurile se întâmplă din senin sau când trebuie să permită altcuiva să preia conducerea.
Și, bineînțeles, autodisciplina poate să nu funcționeze pentru părinții cărora le place să dețină controlul - așa că, dacă ești o mamă sau un tată căruia îi place ca lucrurile să fie făcute într-un anumit fel, s-ar putea să-ți fie greu să îți înveți copilul autodisciplina.
Citește și: Despre reguli şi de ce sunt atât de importante pentru educaţia copiilor
Sfatul meu? Găsiți un echilibru. Încurajarea copiilor să fie independenți și să gândească singuri este importantă, dar este, de asemenea, important ca ei să nu se simtă presați să facă mereu alegerile corecte - și este în regulă dacă uneori interveniți pentru a prelua conducerea”, explică Kirsty Ketley.
Cum încurajezi autodisciplina la copil? Iată ce spune expertul în parenting
„În primul rând, trebuie să existe o rutină pe care copiii să o cunoască foarte bine. Copiii prosperă la predictibilitatea rutinei, așa că asigurați-vă că creați un program similar în fiecare zi. În acest fel, ei știu ce ar trebui să facă și când.
Apoi, a spune unui copil „trebuie să faci asta pentru că așa am spus eu” nu este de ajutor. Copiii răspund mai bine atunci când înțeleg de ce trebuie să facă ceva, așa că dați-le un motiv bun pentru a-și face temele acum. Având un motiv solid, este mult mai probabil ca ei să înțeleagă că regulile au un scop.
Dacă nu fac ceea ce trebuie să facă, consecințele naturale pot fi o lecție de viață excelentă. De exemplu, data viitoare când copilul uită să-și facă temele, încercați să nu vă grăbiți să mergeți la școală pentru a-i cere profesorului să îl înțeleagă. Nu-l împiedica pe cel mic să se confrunte cu consecințele propriilor decizii”, spune Ketley.
Citește și: Succesul copilului: 10 abilitati de care are nevoie pentru a reusi
Surse foto: Instagram
Surse articol: the-sun.com