Angela Cremănuță, o mamă din Botoșani, orașul Flămânzi, nu a stat nicio secundă pe gânduri când și-a văzut casa cuprinsă de flăcări. A intrat prin foc pentru a-și salva copilul de 4 ani care era prins înăuntru și dormea în camera unde a izbucnit incendiul. Câteva minute, poate chiar secunde, dacă stătea pe gânduri, și copilul și-ar fi pierdut viața.
„Băiețelul dormea în casă. Noi stăteam afară de vorbă, iar casa ardea de la o priză, dar noi nu ne-am dat seama. Fata nașei a zis să intrăm în casă, că e frig afară. Când a deschis ușa, a izbucnit flacăra afară. Am intrat prin foc și am scos băiatul afară. Ardea tare. Ardea grinda chiar deasupra patului unde dormea băiatul”, povestește femeia.
Citește și:
- O mamă singură luptă pentru viața copilului ei! Să o ajutăm să îl salveze pe drăgălașul Dragoș
- Eroi printre noi: o mamă s-a aruncat în fața mașinii pentru a-și salva copilul și soțul
Acum cei 7 membrii ai familiei, 5 copii, cu vârste între 4 și 17 ani, și părinții lor, stau provizoriu într-un centru social al primărei. Oamenii comunității au intervenit imediat cu ajutoare, oferindu-le acestora pături, saltele, hăinuțe pentru copii, alimente, mai ales că cei mici, pentru că incendiul a mistuit tot, nu mai au cu ce merge la școală. Familia are în total 11 copii, 6 dintre aceștia, fiind majori, au părăsit casa părintească, relatează stirileprotv.ro.
Singurele surse de venit ale celor doi soți sunt din muncile ziliere și din alocațiile celor mici. „Așa am rămas, cum ne vedeți. E greu cu școala. Nu știu cum o să facem acum cu ei. Ei tot vor la școală. Fata cea mai mare merge zi de zi la școală. Mai am pe cea din clasa I, chiar să îi spun să stea acasă, dar ea nu vrea”, povestește tatăl copiilor, Mihai Cremănuță.
Vasilică, băiețelul de clasa a IV-a: „Aici pe pat era rucsacul meu cu cărți și am văzut că arde. Aici aveam cărțile cu care mergeam la școală, iar celalalte în alt ghiozdan.
- Și ce faci tu acum cu școala?
- Nu stiu. O să vorbesc cu doamna poate îmi dă alte cărți.”
Cei doi soți au speranța că vor fi ajutați să capete o nouă locuință, cu ajutorul oamenilor. Primăria deja va aloca o sumă pentru a ridica o nouă contrucție, însă fondul oferit nu este suficient. „Soluția de avarie aseară a fost să îi ducem într-o clădire pe care noi o avem. E încălzită. Casa lor era prinsă într-un program de reabilitare, dar nu mai avem ce reabilita. O să încercam să le construim măcar două camere”, declară Ioan Guraliuc, viceprimarul orașului Flămânzi.
Surse: Stirile ProTV, Botosaneanul, Realitatea
Surse foto: Captură StirileProTV.ro