„Aproape o oră au încercat resuscitarea, însă fata nu a dat niciun semn că își revine”
În ciuda eforturilor medicilor și oamenilor care au acordat primul ajutor, tânăra studentă eminentă nu a mai putut fi salvată. Un medic rezident care se afla în apropierea locului în care s-a întâmplat tragedia i-a acordat primul ajutor tinerei până la sosirea ambulanței.
Ulterior, echipajul medical de urgență a aplicat manevra de resuscitare timp de o oră. Tânăra a fost transportată la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, unde pacienta a făcut alte două stopuri cardiace.
„Am observat că tânăra a urcat în tramvai din stația Piața Unirii, după ce am mers cam 2 minute. Și am trecut de macazul de la Sadoveanu spre Copou, o călătoare m-a atenționat că a leșinat o fată în tramvai. Am oprit de urgență, ca să văd ce se întâmplă.
Ea era întinsă pe jos și lumea încerca să o ajute. I-am verificat pulsul, însă nu avea semne vitale. Am pișcat-o de braț, să văd dacă reacționează, dar nimic. Cineva a sunat la 112 și am vorbit eu cu operatorul, și am cerut o ambulanță de urgență.
Am încercat să îi acord primul ajutor fetei, însă ea era așa de slăbuță și firavă. Mi-a fost și frică să încerc manevre de resuscitare. O fată care mergea pe stradă a observat ce se întâmplă și a intervenit. A spus că este medic rezident și a vrut să ajute. Au ajuns imediat și pompierii SMURD, aproape o oră au încercat resuscitarea, însă fata nu a dat niciun semn că își revine. Îmi pare rău că nu am putut face mai mult”, a povestit vatmanul tramvaiului.
Irina suferea de o afecțiune carem mai devreme sau mai târziu i-ar fi adus sfârșitul
La scurt timp după decesul tinerei, medicii legiști au făcut cunoscută și cauza morții. Se pare că Irina suferea de o afecțiune gravă pentru care ar fi primit și un bilet de trimitere să ajungă pe masa de operație.
Însă totul ar fi fost în zadar, din spusele legiștilor: „Cauza principală a fost o disecţie de aortă ascendentă. Era vorba despre o leziune veche la nivelul arterei aorte, care a crescut în timp. Aceasta s-a rupt în timp ce era în tramvai. Sângele a ieşit din aortă şi a inundat cavitatea toracică în cantitate foarte mare şi în timp scurt”.
„A terminat facultatea de litere cu nota 10, licența tot cu nota 10, admiterea la master tot cu nota 10”
Irina Șcarlii erau un elev model, un student eminent, o tânără apreciată de cadrele didactice, dar și de colegi. Tânăra era studentă în anul doi la Masteratul de Traducere și Terminologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
A absolvit liceul în localitatea ei natală, Botoșani. Iată cum o descrie Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, pe care Irina l-a absolvit: „A fost un elev model. Era de nota 10 la absolut toate materiile. A terminat Facultatea de Litere cu nota 10, licenţa cu nota 10, admiterea la master cu nota 10. Tot timpul a avut numai cuvinte de apreciere la adresa cadrelor didactice din colegiul nostru, mai ales pentru sprijinul acordat la admiterea în învăţământul superior. Am auzit şi noi de această tragedie şi transmitem condoleanţe familiei îndurerate”.
Vestea decesului Irinei a stârnit emoții pe internet, unde cunoscuții, apropiații, foștii colegi au descris-o așa cum era ea. O fată cuminte, educată, cu credință în Dumnezeu și mereu zâmbitoare, Irina a pierit într-un mod tulburător. „Ea era foarte religioasă și credea în Dumnezeu, și că oamenii sunt buni, și se ruga pentru noi. Mereu era pozitivă și îi încuraja pe ceilalți indiferent de situație, chiar dacă problemele noastre erau minuscule comparativ cu ce purta ea pe umeri.
Niciodată nu s-a plâns de nimic. Era un geniu, extraordinar de inteligentă, silitoare, mereu prezentă la cursuri și seminarii, venea cu tot dragul și îi ajuta pe ceilalți la teme, proiecte și orice. Un suflet foarte bun și cald”, a declarat o fostă colegă a tinerei.
Irina Șcarlii a decedat pe 10 decembrie 2024 în urma unui stop cardiac. Trecerea ei în neființă a lăsat în urmă o familie și o comunitate îndoliată și mai ales șocată de tragedia cumplită.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: divahair.ro, protv.ro, fanatik.ro