„Fiul meu a murit în somn. Mi-aș fi dorit să avem mai mult timp”. O mamă încurajează părinții să petreacă mai mult timp cu micuții lor

O mămică de peste hotare ne împărtășește experiența prin care a trecut recent, când și-a pierdut fiul într-un mod total neașteptat. Iată ce povestește femeia.

„Am doi micuți, gemeni în vârstă de 8 ani, Oliver și Wiley. Chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, tot nu pot să spun că am doar un copil. 

Fiul nostru, Wiley, a murit recent. Toată familia e devastată, încă plângem cu toții după el. Ne-am gândit că singurul lucru bun pe care îl putem face acum, este să ne spunem povestea.

Wiley a fost un băiețel fericit și sănătos. Chiar a fost la multiple vizite medicale cu o luna înainte de a muri, inclusiv la dentist și la pediatru și totul părea să fie în regulă. 

Îi plăcea mult să danseze, era un adevărat artist. Era și inteligent, ambițios și pasionat de filme și muzică. Avea niște ochi albaștri superbi, începea să se înalțe din ce în ce mai mult, mai mult decât fratele lui. Urma să devină un bărbat minunat, dar din păcate nu a mai apucat.

Singura explicație pe care am putut să o găsim pentru moartea lui, a fost un eveniment care s-a întâmplat cu 9 luni în urmă. 

Eram într-o altă țară, cazați într-un Airbnb. Am auzit un zgomot puternic în timpul nopții și când ne-am dus în cameră să verificăm, fiul nostru era pe jos și avea convulsii. După câteva momente s-a oprit și părea să se simtă bine, nici nu-și amintea să fi avut convulsiile respective.

L-am dus imediat la pediatru, care i-a făcut mai multe analize. După rezultatul analizelor medicii au descoperit că Wiley are epilepsie nocturnă, ceea ce înseamnă că eventualele sale crize aveau să apară noaptea”.

Se pare că medicii au spus familiei că Wiley are un prognostic bun și că își va reveni complet. Mai mult, au sfătuit părinții să nu-i dea tratament medicamentos, pentru că efectele adverse ar putea fi mai grave decât simptomele epilepsiei pe care o avea băiatul în acel moment. Și așa au făcut.

„Ne-am decis să nu îi dăm tratament medicamentos, în schimb am avut grijă să îi păstrăm un somn cât mai regulat, ca să eliminăm pe cât posibil riscul unei alte crize. 

I-am vorbit și lui despre boala sa și l-am învățat despre importanța somnului. De asemenea, am vorbit și cu prietenii lui și am spus tuturor ce trebuie să facă în caz că Wiley va mai avea altă criză”.

9 luni mai târziu, mama lui Wiley l-a găsit fără viață, în pat. Murise în somn.

„Credeam că fiul meu doarme mai mult decât de obicei, însă am devenit suspicioasă când am văzut că nu se mișcă. În momentul acela am știut, nici nu a mai fost nevoie să îi caut pulsul, dar am făcut-o totuși. Nu era acolo.

Când m-am uitat mai bine la pielea lui, am văzut că își schimbase culoarea, ceea ce mi-a indicat că murise cu câteva ore înainte. Nu mai aveam cum să-l salvez. Nu mai aveam ce să fac pentru el.

L-am sunat repede pe soțul meu și i-am spus să vină acasă imediat. Apoi i-am spus fiului meu și imediat după aceea, am auzit sirene pe stradă.

Toți 3 ne-am luat la revedere de la Wiley. L-am ținut ultima oară de mână, i-am aranjat părul și l-am sărutat pe frunte. Asta era tot ce mai puteam să facem. Nici un părinte din lumea asta nu ar trebui să-și vadă copilul așa” mărturisește mama.

Părinții băiatului bănuiesc că acesta a murit subit, în somn, cum se mai întâmplă în anumite cazuri de epilepsie. Însă nu se știe sigur, iar familia încă așteaptă un răspuns oficial, care s-ar putea să mai dureze câteva luni.

Totuși, cei 3 se consolează cu gândul că băiețelul a murit în somn, fără să sufere, în patul lui preferat, alături de fratele său, după o zi fericită, în care s-a jucat afară și în care a mâncat mâncarea sa preferată. 

„Săptămânile care au urmat după moartea lui, au fost încețoșate, neclare, bizare. În orice fel în care nu ar trebui să fi fost.  A fost o perioadă în care a trebui să învățăm cum să fim o familie de 3 și nu de 4, cum am fost obișnuiți. 

Încă învățăm cum să ne trăim viața fără Wiley. Ne e dor de el și acest dor nu se va stinge niciodată. 

Însă vrem să vorbim despre Wiley. Când cineva vorbește cu noi sau ne vizitează, nu ne dorim să ocolească subiectul. Vrem să vorbim despre fiul nostru și să celebrăm faptul că a existat și că a fost aici, cu noi”.

La final, mama lui Wiley dă un sfat neprețuit părinților de pretutindeni.

„Am învățat că viața e fragilă și că timpul e scurt, mult prea scurt. Ne-am fi dorit să facem multe lucruri diferit, dar cel mai mult, ne-am fi dorit să mai avem timp. 

Așa că, mămici și tătici, bucurați-vă de viața alături de copiii voștri și petreceți cât mai mult timp cu ei, pentru că timpul e scurt”.