Meseria de mama: ce ador si ce nu-mi place (8 mame se destainuie)

Meseria de mama: ce ador si ce nu-mi place (8 mame se destainuie)

Raluca Cristea

O dorinta. 9 luni de sarcina. Nasterea. Primele luni acasa cu bebelusul. ESTI MAMA. Dar ce simti tu, ce te face fericita si ce te nemultumeste? De ce ti-e frica, ce ti-ai reprosa si pentru ce ti-ai multumi in ingrijirea copilului tau? Stim ca fiecare mama are bucuriile si temerile ei. Si mai stim ca simte nevoia sa le regaseasca in cuvintele si trairile altor mame, ca sa stie ca nu este singura. Tocmai de aceea am apelat la 8 mamici care ne-au povestit, cu emotie si sinceritate, despre suisurile si coborasurile maternitatii. Va invitam cu drag sa cititi interviul "Meseria de mama: ce ador si ce nu imi place".

Cum a fost prima zi acasa cu bebe? Ce ai simtit, cum te-ai descurcat?

" Cum am intrat pe usa, Matei a inceput sa planga. L-am pus la piept, dorind sa-l alaptez, dar eram stangaci amandoi... Asa ca am inceput si eu sa plang. Recunosc ca m-a incercat un sentiment de disperare, neputinta, in prima seara. Nasterea este un eveniment plin de incarcatura emotionala, dar si istovitor. Cel mai tare ma durea ca n-aveam forta sa-mi ridic copilul in brate, sa-l mufez cum trebuie la san. Noroc ca sotul a fost alaturi de mine zi si noapte. In cateva zile mi-am revenit, am inceput sa capat forta, sa ma invat cu nevoile bebelusului. Alaptatul s-a transformat intr-o placere pentru amandoi." Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni)

"Sunt o mamica fericita si implinita cu doi ingersi de copii. Baietelul are 4 anisori jumate, iar fetita 7 luni. Pot sa spun ca suntem familia perfecta. Prima zi cu cel mic acasa a fost magica pentru ca a fost primul nostru Craciun ca o familie adevarata. Abia asteptam sa ajung acasa si sa intru in rolul de mama cu adevarat. Bucuria din sufletul meu era imensa, in sfarsit aveam copilul mult dorit. Norocul meu a fost ca mama si soacra mea au fost alaturi de mine si m-au ajutat doar la baiat, ca la cea mica aveam deja experienta." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

"Prima zi tin minte ca am intrat in casa ca si cum aduceam un bibelou si imi era teama sa nu se sparga. Aveam foarte multe emotii deoarece toata familia ne astepta, parintii, socrii, bunicii... M-am simtit implinita si mi-am luat rolul de mama cu multa dragoste si fericire." Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Calda - si la propriu si la figurat. Imi doream atat de mult sa ajunem la noi acasa incat primele senzatii au fost de o liniste si relaxare totala. Am gasit totul perfect: curat, calm, aranjat intr-o atmosfera boema, un tablou dintr-o poveste cu happy end. Eu am nascut-o pe Maria prematur, a trebuit sa stam in spital cateva saptamani iar sotul meu s-a ocupat de tot: curatenie, aranjatul patutului, al camerei, spalatul, calcatul hainutelor, cadita pentru baita.

Am gasit totul perfect asa cum nici nu imi imaginasem. Primul lucru pe care l-am facut amandoi, i-am luat temperatura Mariei, ne era atat de teama sa nu raceasca - mititica a avut numai 1,9 kg si am supraincalzit camera, deci, prima zi acasa cu bebe...calda - si la propriu si la figurat. " Ane (27 ani) si Maria (8 luni) 


"Prima zi... oau! M-au cuprins emotiile si a fost prima si singura data cand am plans. Am simtit ca nu sunt pregatita sa am grija de o fiinta mica si neajutorata, mi-a fost teama sa nu-i fac rau - nu stiam nimic despre cresterea unui copil, nici macar sa schimb un scutec. Din fericire, familia mi-a fost alaturi, am primit cateva vizite de la persoane dragi, n-am avut momente de singuratate, asa ca am trecut cu brio peste aceasta angoasa." Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani)

"Am fost foarte debusolata, desi citisem multe despre ce ar fi trebuit sa fac totul m-a luat prin surprindere, ma simteam neputincioasa ... nu stiam cum sa ma organizez, ce sa fac mai intai. Am avut marele noroc de a o avea pe mama alaturi de mine care m-a ajutat si a mai preluat o parte din activitatile zilnice" Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

"Prima zi acasa, pare asa, o piatra de hotar... In realitate, cred ca toate mamele abia asteapta sa ajunga acasa, in mediul lor si sa scape de spital. Instinctul matern intervine din prima clipa in care il vezi pe bebe si de acolo toate lucrurile decurg oarecum natural. Cand intri in casa si ii prezinti oarecum lui bebe casa, ca si cum acolo era locul lui dintotdeauna, locul unde trebuie sa ajunga. Piesa de puzzle lipsa din puzzle-ul iubirii noastre. Eu nu schimbasem macar un scutec vreodata, dar m-am documentat si m-am pregatit si cred eu ca m-am descurcat onorabil." Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Prima zi acasa cu Eduard a fost aproape ireala. Parca traiam un vis. El a dormit aproape tot timpul iar noi, parintii, l-am privit si i-am facut sute de poze. Nu ne venea sa credem ca exista." Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani)

Care este cea mai frumoasa amintire din primele luni alaturi de bebe?

" Nu stiu daca pot nominaliza una singura, cert e ca imi amintesc primul lui zambet. In toiul noptii, dupa ce l-am alaptat, l-am pus pe umar ca sa dea afara aerul, iar el mi-a zambit. Nu stiam daca visez sau e real. Apoi, cred ca alaptatul reprezinta o amintire superba. Este cel mai intim mod de a comunica cu puiul tau, de a oferi si a primi dragoste." Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni)

" Momentele magice intre mine si fetita mea erau cele in care o alaptam si imi cauta degetul cu manuta ei mica ..." Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Fiecare zi petrecuta cu Maria este o amintire frumoasa. Tot ceea ce am facut si ce a facut a fost unic: prima data cand am tinut-o in brate si in imbratisarea aceea m-am simtit si eu un copil neajutorat, neputincios, strain intr-o lume absolut necunoscuta, prima data cand mi-a atins sanul, o senzatie pe care trebuie sa o simti ca sa o intelegi. E miraculos cum dintr-o data te simti ca o leoaica cu puiul si iti gasesti cu adevarat sensul; primul scancet; primul zambet; prima baita; prima data cand sta in fuldulet; primul rostogol. Totul este pentru prima data si, desi se deruleaza cu o viteza uimitoare, le vei memora pe toate mai ales pentru ca au fost primele ei gesturi dar si primele tale trairi de mama." Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

" Sa-l privesc dormind era activitatea mea preferata. Il mangaiam usor si ii spuneam in gand cate-n luna si-n stele. Nu-mi venea sa cred ca este al meu, ca sunt mama... Inca nu-mi vine sa cred uneori la ce miracol iau parte!" Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani)

" Cred ca in jurul varstei de 2-3 luni eram toti trei in camera lui Alexandru; el statea in patut iar noi doi vorbeam despre ceva ce se intamplase in ziua respectiva...la un moment dat Alexandru a inceput sa rada in hohote timp de aproape un minut. Era prima data cand noi il auzeam razand in hohote, a fost un moment special, de fiecare data ne aducem aminte cu placere." Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni) 

" Acum ca Dominic a mai crescut, amintirile se acumuleaza si e greu sa aleg... Imaginea bebelusului de atunci cand il iei prima oara in brate e ceva de neegalat, care ti se intipareste in minte pentru totdeauna, ca un tatuaj mintal! Apoi urmeaza primul "mama", prima imbratisare, primul pupic si primul "te iubesc!"." Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Toate momentele petrecute cu minunile mele sunt unice si frumoase, pentru ca de fiecare data ma surprind cu ceva nou." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" Cele mai frumoase amintiri din primele luni cu Eduard sunt plimbarile si excursiile. Am vrut, din prima, sa il integram in viata noastra normala si nu am amanat niciodata excursiile "pentru cand o sa creasca piticul". Am mers cu el la mare cand avea o luna si jumatate si la munte cand avea 2 luni. A fost minunat!" Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani)

 

Momentul care te-a speriat cel mai tare in primele luni?

" Cel mic a avut colici si plangea tot timpul, fiind la primul copil a fost foarte dificil pentru ca nu stiam cum sa-l linistesc si de multe ori plangeam si eu cu el. Ma simtem neputincioasa pentru ca nu puteam sa-l ajut sau macar sa-i alin durerile. La cea mica a fost mai bine, ea nu prea a avut." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" Frica sa nu se imbolnaveasca este cea mai mare. Cand era mic, aceasta era si mai accentuata, pentru ca orice chestiune se putea agrava. Prima raceala a avut-o la 9 luni, dar pana atunci am fost cu el de cateva ori la garda, mai ales ca plangea mai mult decat de obicei si imi era teama sa nu fie bolnav." Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani)

" Nu imi aduc aminte de ceva care sa ma fi speriat foarte tare; in momentul in care am reusit sa ma organizez si sa planific activitatile pe parcursul zilei totul a devenit mai usor."Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

" N-am avut parte de momente de cumpana, din fericire. Singurul lucru care imi dadea batai de cap il reprezentau trezirile dese noaptea. Matei a fost foarte atasat de san si se trezea ori de cate ori simtea ca nu e langa mine, deci foarte des. A luat foarte bine in greutate, mesele il saturau, dar el mai folosea sanul si pe post de suzeta. Acum dormim noaptea, slava cerului!" Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni)

" Cel mai mult m-au speriat (si inca ma mai sperie, ca sa fiu sincera) cosmarurile in care il pierd/imi este furat/pateste ceva rau. Din fericire, in realitate nu am avut incidente neplacute care sa imi provoace sperieturi mari." Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani) 

" Clipele in care ii verificam respiratia, dormea atat de linistita incat eu credeam ca nu mai respira." Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Pe primul meu copil l-am nascut prematur, in plus a facut si icter... deci era foarte somnoros. Si il verificam constant sa vad daca respira atunci cand dormea. Din fericire nu am avut probleme cu ei si nu s-au imbolnavit si nu am tras sperieturi foarte mari." Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Cand am realizat ca pentru ea, noi, eu si sotul meu, suntem totul. A fost momentul care mi-a dat o palma si cu siguranta a fost marcant in evolutia mea de maturizare." Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

Ai schimba ceva la viata ta in calitate de mama? Daca da, ce anume?

" Desi sunt o persoana foarte organizata si asta e cel mai important atunci cand esti mama a doi copii (daca totul e pregatit la timp, avem timp si de joaca si povesti) mi-as dori totusi sa fac mai mult in orice domeniu, sa ii invat mai multe, sa ne jucam mai mult pentru ca sunt momente cu care nu ne vom mai intalni." Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" As vrea sa am mai multa rabdare cu el, sa-i dedic mai mult timp de calitate. Stiu ca el este prioritatea mea nr 1, dar cu toate astea, se gasesc alte lucruri de facut... "Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani)

" Nu as vrea sa schimb nimic sincer; mi-as dori doar sa am mai mult timp in cursul unei zile, cateodata simt ca nu fac fata, ca nu am timp sa termin ceea ce ar fi trebuit sa fac in ziua respectiva." Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

" Nu as schimba nimic in viata mea in calitate de mamica. Cu venirea celei de-a doua minuni viata mea este perfecta asa cum este acum." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" N-as schimba nimic. Inca mai invat sa fiu mama, citesc cat pot de mult, ma informez din zeci de surse si cred ca pana la momentul actual m-am descurcat bine. Oricum, nimeni si nimic nu te poate pregati sau invata sa fii mama decat propria ta experienta si nevoie." Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

" Nu cred ca as schimba mare lucru. Poate doar lucruri minore (i-as da dulciuri mai tarziu si mai putine)" Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani)

" De schimbat nu as schimba nimic...." Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Sigur ca mi-ar placea sa am mai mult timp pentru mine! Incerc o data pe saptamana sa ies la o plimbare singura, ca sa ma recreez, insa nu-mi iese intotdeauna planul." Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni)

Te-ai gandit cum ar fi fost viata ta daca ai fi devenit mama mai tarziu/mai devreme?

" Am nascut la varsta de 25 de ani. Mai devreme chiar nu ma vad devenind mama, pentru ca n-as fi avut o stabilitate financiara si stiu ca acest lucru mi-ar fi rapit din placerea de a fi mama, adica m-as fi stresat foarte tare. Mai tarziu, poate, dar cred ca ar fi intervenit unele tentatii profesionale care mi-ar fi rapit mult timp. Poate as fi avansat in functie, poate as fi inceput ceva pe cont propriu si as fi amanat prea mult momentul. Cred ca am ales momentul potrivit de a incepe viata de mama, lucrurile s-au aranjat perfect, din fericire!" Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni)

" Nu m-am gandit si cred ca varsta la care am devenit mama (28 de ani) a fost perfecta pentru mine." Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

" Mi-am dorit sa fiu o mamica tanara si sa copilaresc o data cu ei. Am devenit pentru prima oara mamica la 25 de ani, consider ca este o varsta buna pentru a fi mama." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" Noi am devenit parinti imediat ce ne-am hotarat ca vrem asta. Nu m-am simtit niciodata pregatita pentru asta, insa am stiut ca atunci vreau. Dupa ce s-a nascut Eduard, mi-am dat seama ca as fi putut lua decizia asta mult mai devreme. Mi-ar fi placut sa fiu o mama mai tanara." Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani)

" Nu m-am gandit la acest lucru, sunt fericita si consider ca a venit exact cand trebuia." Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Cu cat trece timpul si inaintam in varsta, organismul oboseste si este mai greu. Poate peste 2 ani nu as mai putea sa nu dorm, sa pierd nopti, sa stau sa ma joc... Pe de alta parte mi-as fi dorit sa fac copii mai devreme... am fi avut mai mult timp impreuna!" Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Mai devreme, cu siguranta nu. Mai tarziu, as fi amanat intalnirea cu fericirea asta absoluta pe care o traiesc acum. Oricum, eu cred cu tarie ca nimic pe lumea asta nu este intamplator si daca acum s-a intamplat inseamna ca acesta a fost momentul perfect pentru Maria, nici mai devreme, nici mai tarziu, altfel nu ar mai fi fost aceeasi ea care este acum."Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

" Nu stiu... probabil cam la fel... Mi-ar fi placut sa-mi fi construit o cariera frumoasa, dar sper ca timpul nu este trecut." Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani)

Ai ceva sa iti reprosezi in calitate de mama? Dar ceva cu care te mandresti, pentru care iti multumesti?

" Ma mandresc ca am doi copii frumosi si destepti." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" Mi-as reprosa ca nu ma joc suficient cu baietelul meu. In fiecare zi am ceva de facut, ma iau cu una cu alta si-mi dau seama ca n-am petrecut suficient timp jucandu-ma cu el. Stiu ca pare absurd, pentru ca stau cu el acasa, dar intre treburile casnice si ingrijirea copilului uneori nu mai ramane timp pentru joaca si palavrageala.

Lucrul de care sunt mandra este ca mi-am ascultat mereu instinctul, in ciuda sfaturilor si presiunilor din jur. Mi-am alaptat copilul pana la un an si trei luni, desi in jurul meu mi se zicea, de cand a implinit 6 luni, ca pot sa-l trec pe lapte praf. Insa, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptatul in primii doi ani de viata! Eu am facut asa cum am simtit, intarcatul a fost treptat, astfel ca renuntarea totala la laptele matern s-a petrecut lin, fara plans. Nimic nu mi se pare mai josnic, decat sa-i spui unei mame sa renunte sa-si mai alapteze copilul! (in conditiile in care copilul e sanatos, deci nu exista un argument medical)" Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni)

" Sigur, reprosurile sunt zilnice ... de multe ori mi se pare ca nu petrec destul timp cu Alexandru, ca sunt superficiala in unele lucruri, ca nu ii ofer diversitate in mancare, ca il imbrac prea gros sau prea subtire ... Ma mandresc de faptul ca nu am fost si nu sunt o mama exagerata (cel putin asa imi place sa cred). Alexandru doarme singur in camera inca din prima noapte, are un program relativ fix de mancare si somn, nu este plangacios si total dependent de mine, nu face multe nazuri la mancare, este un copil zambitor, care rade foarte des." Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

" Comportamentul copilului este influentat direct de calitatea timpului petrecut cu el. Ma multumeste faptul ca, desi nu am avut niciun fel de contact cu un alt bebelus pana la Maria, am gasit puterea de a avea rabdarea si daruirea de care are cel mai mult nevoie." Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

" Imi reprosez ca nu-i citesc mai des. Ma mandresc ca sunt suficient de incapatanata sa nu cedez presiunilor din partea celor din jur in legatura cu alimentatia lui, de genul "pofteste copilul" sau "trebuie sa manance si el dulciuri" etc. Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani) 

" Incercand sa fiu organizata probabil ca sunt destul de pisaloaga... Incerc cat de mult pot sa ne tinem de un program si cu doi copii e destul de greu, mai ales ca Dominic nu merge la gradinita inca. Au chef de joaca, nu de mancare. As vrea sa fiu mai relaxata, dar nu cred ca ar fi in beneficiul copiilor. Pentru o mama ocupata, fiecare zi incheiata cu bine e o mica victorie. Toata lumea a mancat, am mai invatat ceva...Copiii sunt la somn si casa curata... Am reusit sa imi pun un tratament la par, sa ma dau cu crema de fata, ochi, corp... Pare putin, dar mamele ma inteleg!" Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Nu consider ca am ce sa-mi reprosez. Mai ales in perioada in care m-am ocupat exclusiv eu de Eduard (cei 2 ani cat am stat acasa cu el) am incercat cat am putut eu de bine sa ii ofer un mediu de dezvoltare (fizica si psihica) adecvat. Si zic eu ca am facut treaba buna. Eduard a fost un copil precoce. A invatat repede sa mearga, sa vorbeasca, a dormit mereu mult, a mancat de toate. Am fost mereu mandra de progresele lui. Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani)

" Imi reprosez faptul ca nu pot petrece mai mult timp cu fetita mea si sunt mandra ca am reusit sa fiu mama, ca am fericirea de a ma auzi strigata mami! » Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

Ce nu iti place la meseria de mama?

" Atunci cand trebuie sa plec de langa ei, simt ca ii abandonez." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" Nu-mi place ca nu-mi pot lua uneori nici macar o pauza de masa, daramite concediu de odihna! Haha! Da, lipsa timpului te poate exaspera uneori! Ce nu-mi mai place este ca deseori ma incearca un sentiment de vinovatie, mai ales cand incepi sa te compari cu alte mame sau, si mai rau, sa-ti compari copilul cu alti copii, care poate au vocabularul mai bogat sau achizitii fizice mai avansate. Plus ca detest avalansa de sfaturi de la "cunoscatori", care contravin credintelor mele. Cel mai exasperant: lasa-l sa planga, ca-si formeaza plamanii!" Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni) 

" Faptul ca nu prea mai am timp sa fac ceea ce-mi place pe plan profesional. Ori te dedici ca mama, 24/7, ori unei cariere. Eu incerc sa impart timpul cumva, dar reusesc sa-mi dezamagesc si copilul si sufletul meu. Inca nu am gasit un echilibru, desi il caut de atata timp." Alexandra (29 ani) si Iustin (4 ani)

" Nu imi place sa gatesc foarte mult, recunosc, insa treptat treptat invat si ma perfectionez." Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

" Singurul lucru care nu imi place la meseria de mama este teama ca se poate intampla ceva rau copilului meu. Efectiv simt ca o bucata din inima mea s-a desprins cand l-am nascut si acum umbla, asa vulnerabila, prin lume. Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani) 

" Meseria mea este alta, aceasta este o binecuvantare." Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Nu pot sa spun ca nu imi place ceva... Pe plan personal, mi-as dori sa am mai mult timp pentru mine, dar e un risc pe care mi l-am asumat in momentul in care am decis sa am doi copii de varsta atat de apropiata. Imi doresc sa fac tot ce imi sta in putinta atat cat sunt mici, sa manance sanatos, sa invete lucruri bune si sa se dezvolte armonios. Consider ca este datoria mea si responsabilitatea pe care mi-am asumat-o sa dau 200% ca se le fie lor bine. Cand or sa creasca putin si vor fi relativ independenti o sa pot reveni putin si la viata mea de dinainte." Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Nu-mi place faptul ca mi-am pierdut intimitatea, nu mai am timp numai si numai pentru mine dar probabil cu trecerea timpului voi reusi sa impac si acest aspect." Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

Ce iubesti cel mai mult la meseria de mama?

" Orice mama isi adora copilul si tot ce tine de el. Zi de zi ai motive de bucurie! E suficient sa-mi privesc baietelul si mi se contureaza un zambet pe fata. Cel mai tare ador dovezile sale de iubire, care ma fac sa ma simt atat de implinita. Imi place cand ma pun la mintea lui si cantam sau ne jucam. Ma bucur enorm cand il vad ca realizeaza ceva nou. Recent a inceput sa imparta mancarea cu mine si e tare dragalas cum se bucura cand vede ca mananc si eu.

Nu i-as spune meserie, pentru ca e mai degraba un stil de viata care te insoteste 24 din 24, 7 zile pe saptamana. Odata ce ai ales aceasta viata, vei avea parte de multa dragoste, mai multa decat ai simtit vreodata!

Tin minte, in primele luni, ca ma uitam la el si imi spuneam: "Doamne, il iubesc atat de mult incat doare" E o dragoste coplesitoare cu care te inveti treptat (cel putin la mine asa s-a simtit) si care te va insoti tot timpul si-ti va face inima sa tresalte. Acum ma simt cu adevarat implinita!" Stela (27 ani) si Matei (1 an si 7 luni) 


" Cel mai frumos sentiment este atunci cand esti mama iar atunci cand ai doi ingerasi totul este dublu. Ador sa fiu mamica, este meseria care imi place cel mai mult." Dana (29 ani) - Albert Alexandru Andrei (4 ani si 6 luni) si Raisa Maria (7 luni)

" Iubesc fiecare dimineata... cand ma vede dimineata zambeste la mine iar cand il iau in brate isi pune mainile dupa gatul meu si ma strange, se lipeste de mine si sta asa pret de cateva secunde." Alina (29 ani) si Alexandru (1 an si 3 luni)

" Iubesc totul! Este cea mai minunata meserie din lume. Iti ofera cele mai mari satisfactii si cele mai puternice sentimente de fericire!" Roxana (33 ani) si Eduard (3 ani)

" Ador clipele petrecute cu fetita mea, sa o vad cum doarme, cum creste, cum ne jucam, cum ne mai certam si clipele de dragoste in care ne spunem reciproc cat de mult ne iubim!" Marilena (38 ani) - Anya Maria (5 ani)

" Copiii umplu un gol din suflet pe care nici nu stiam ca il am. Iubesc fiecare moment... Incerc sa memorez fiecare imbratisare, pupic, fata lor cand dorm, modul in care Dominic vorbeste stalcit si spune tot felul de cuvinte... Cand Yvonne se trezeste dimineata si imi zambeste si ma imbratiseaza... Sunt lucrurile care poate par mici, dar valoreaza atat de mult!" Diana (30 ani), Dominic (2 ani si 11 luni) si Yvonne (1 an si 2 luni)

" Se spune ca meseria de mama este si cea mai grea dar si cea mai frumoasa meserie. Eu iti spun doar ca emotia noua pe care mi-o ofera in fiecare clipa, caldura ce o simt cand imi zambeste din sufletelul ei curat, clipa cand se ghemuieste in bratele mele, dormind adanc, perfect convinsa ca eu, ca mama, sunt lumea ei intreaga, ma face sa uit de orice ora nedormita, oboseala sau neliniste. Si da, dincolo de tot ceea ce este intr-adevar destul de greu, este minunat sa fii mama!" Ane (27 ani) si Maria (8 luni)

" Faptul ca pot sa ofer si sa primesc iubire neconditionata. Pana sa-l am pe Iusti nu am stiut ce este iubirea." Alexandra

 

TU CE ADORI SI CE NU ITI PLACE LA MESERIA DE MAMA?

Articolul urmator
Cum arată debaraua unei mame milionare? Surorile Kardashian răspund la întrebare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Draga mea copilă, te ador pur și simplu, dar o iubesc mai mult pe mama ta
    Draga mea copilă, te ador pur și simplu, dar o iubesc mai mult pe mama ta

    Ziua în care te-ai născut, fetița mea, va fi întotdeauna cea mai frumoasă zi din viața mea. Dar te rog să nu mă întrebi despre cum a fost ziua în sine.

    De ce ador faptul că mama mea este o bunică atipică
    De ce ador faptul că mama mea este o bunică atipică

    Nu toate femeile sunt încântate de la început că vor deveni bunici, dar lucrurile se pot schimba pe măsură ce nepoții cresc. Un exemplu în acest sens este și o...

    De când sunt mama, cel mai mult îmi place să nu fac NIMIC
    De când sunt mama, cel mai mult îmi place să nu fac NIMIC

    Azi dimineață m-am trezit știind că urmează o zi plină cu vârf și îndesat. Programări la medic, responsabilitățile de redacție, proiecte externe, telefoane,...

    Ilie are doar șase ani și spune că-i place mai mult la școală decât acasă. Doamna învățătoare este ca și mama lui
    Ilie are doar șase ani și spune că-i place mai mult la școală decât acasă. Doamna învățătoare este ca și mama lui

    Are doar șase ani, dar a trecut prin multe greutăți. A învățat să împartă puținul pe care îl are cu cei doi frați ai lui, dar nimic nu îi poate șterge...

    Copiii mei adolescenți dorm în week-enduri până la prânz și eu ador asta
    Copiii mei adolescenți dorm în week-enduri până la prânz și eu ador asta

    Printre obiceiurile copiilor care nu sunt tocmai pe placul părinților se numără și dormitul ce se prelungește dincolo de orele dimineții, până în jurul prânzului....

    De ce ador că nu am copii: trendul care a rupt TikTok-ul cu milioane de răspunsuri
    De ce ador că nu am copii: trendul care a rupt TikTok-ul cu milioane de răspunsuri

    Libertatea de a se trezi oricând doresc, mai mulți bani pentru ei înșiși, pace și liniște. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pe care oamenii au spus că le...

    Meseria mea este de super-dădacă. Și, totuși, de ce îmi las copiii să înjure și îi mituiesc ca să își facă temele?
    Meseria mea este de super-dădacă. Și, totuși, de ce îmi las copiii să înjure și îi mituiesc ca să își facă temele?

    Ai zice că o super-dădacă este destul de dură cu propriii săi copii. Ei bine, ai putea rămâne surprinsă! Kathryn Mewes, o dădacă celebră în Marea Britanie grație...

    Îmi place să fiu însărcinată atât de mult, încât îmi închiriez uterul cu 40.000 de dolari
    Îmi place să fiu însărcinată atât de mult, încât îmi închiriez uterul cu 40.000 de dolari

    Dacă anumite femei preferă să nu-și amintească de anumite perioade ale sarcinii, când nu s-au simțit tocmai confortabil, altele se gândesc oricând cu drag la această...

    © 2024 Qbebe