Ce ne place să mâncăm când credem că nu ne vede nimeni

Ce ne place să mâncăm când nu ne vede nimeni

Deși puteți fi tentați să credeți că este doar o perspectivă singulară, individuală a ceea ce facem când sunt și alte persoane în preajmă, adevărul este că în intimitate ne manifestăm mult mai ciudat, lacom și avem o imaginație mai bogată decât dacă există și alte persoane în jurul nostru, fie cunoscute sau dimpotrivă străine. Este vorba despre o conștiință singuratică și extrem de plină de vinovăție.

Se întâmplă acest lucru deoarece cărțile de bucate promovează o viziune complet diferită a noastră ca oameni raportați la mâncare. Astfel, acestea impun automat un reper de urmat, și anume că norma este să fii deștept dar cu un aspect dezinteresat și să pui la cale mese bine organizate și îndelung gândite pentru o singură persoană. Însă acest lucru nu este defel normal și reiese la iveală în ultima perioadă grație canalelor de social media.

Normal este, și de fapt universal valabil, să faci lucruri bizare. Prin urmare, acestea nu mai sunt defel ciudate. În singurătate suntem mai puțin agitați, mai distractivi, mai indiosincrasici (idiosincrasie înseamnă predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente; aversiune) decât ceilalți ar putea crede.

Nu ne deranjează să mâncăm degețele de pește (bucățele de pește cu pesmet prăjite) cu pâine cu unt, iar pe post de garnitură să folosim ketchup. Încercăm fără rușine în intimitatea căminului o combinație de paste cu marmeladă. Iar festinul suprem constă în șase copane de pui și un baton de ciocolată. Știm acest lucru despre noi înșine și cu toate acestea suntem sceptici în a încerca să ne manifestăm astfel și față de alții.

Prin urmare, când invităm prieteni la masă, ne agităm, ne îngrijorăm și compunem preparate culinare elaborate. Când, în realitate, și ei ar putea fi la fel de încântați să mănânce un sandviș cu brânză și o pungă de chips-uri. La un restaurant select un client ar putea visa în secret la o supă de roșii la conservă, cu garnitură de cartofi prăjiți sau la o baghetă de pâine plină cu cârnați. Dar din considerație pentru o idee care este privită drept nepotrivită sau normală, aceste dorințe nu ajung verbalizate și transmise la bucătărie.

Diferența dintre ceea ce ne place cu adevărat să mâncăm și ceea ce ar trebui să ne placă să mâncăm se reflectă și în alte planuri din viață. Ajungem să recunoaștem, în final, că în multe privințe este perfect normal să fii puțin anormal. Propriul sine nu este chiar pe aceeași lungime de undă cu modul în care ne imaginăm că sunt ceilalți sau cu modul în care ne descriem noi celorlalți. Iar problema nu este că suntem ciudați, ci că operăm cu o perspectivă oblică a normalității, una care lasă prea puțin la iveală din modul în care suntem cu adevărat.

Mâncarea înseamnă libertate

Ființele umane sunt niște mamifere omnivore extrem de evoluate. Ne-am adaptat să supraviețuim cu orice tip de alimente avem la îndemână, fiind adaptabili și transformându-ne în niște adevărați supraviețuitori.

Cum este mâncarea? Nu este morală, dar nici imorală, să zicem că are o moralitate neutră. Dar trăim într-o perioadă de timp în care un baton de ciocolată înseamnă blestem etern (presupusa valoare morală o excede pe cea nutrițională). Și tindem să abordăm cea mai pesimistă viziune a naturii umane. Un baton de ciocolată nu este rău. Și chiar dacă ar fi, nu ai putea deveni prin asociere o persoană rea. Dacă reușești să te detașezi de ideile preconcepute îți vei da seama că, dacă ai avea la dispoziție să zicem un camion cu batoane de ciocolată, nu ai vrea să le mănânci pe toate. Prin urmare, ne dorim nu doar să fim vii, ci și sănătoși, să mâncăm lucruri care ne fac bine. Cel mai important lucru pe care ni-l dorim este să fim liberi. Să nu ni se spună ce să facem, să nu fim manipulați, constrânși sau să ni se sugereze modul în care să acționăm. Când nu ești liber ai o soartă mai rea decât moartea pentru un animal.

Libertatea se răsfrânge și asupra mâncării. Alegerile pe care le faci îți îngăduie să îți exprimi adevărata personalitate. Din păcate, aceste alegeri ne sunt limitate, după cum am menționat anterior, de factori sociali. Dar când suntem singuri, libertatea mâncării îmbracă alte proporții. Poți alege să mănânci orice dorești și totuși nu vei face excese, pentru că ești protejat de instinctul de conservare.

O parabolă despre un pictor

În prima jumătate a secolului 18, pictorul englez JMW Turner a depus un mare efort și plăcere într-o serie de picturi pe care nu le-a expus niciodată sau nici măcar nu le-a arătat cuiva în decursul vieții. Nu a îndrăznit să încerce să găsească un public pentru ele. Tablourile au fost descoperite câteva decenii mai târziu, rulate și pline de praf într-un subsol.

În particular, artistul aprecia efectele apoase în lumina difuză a soarelui și nu l-a interest dacă contururile erau precise - ceea ce era complet bizar potrivit concepțiilor sofisticate ale momentului. Putea realiza foarte bine ceea ce se dorea sau ce se cerea pe piața de pictură, însă el pur și simplu adora anumite elemente care erau respinse de către opinia publică oficială.

Însă când lucrările îndrăznețe au ieșit la iveală, au fost intens admirate, mult mai mult decât lucrările cu care obișnuise publicul și pentru care dobândise reputație la momentul respectiv. Acest lucru este ironic până la extrem. Se pare că foarte mulți oameni simpatizau cu gusturile intime ale pictorului Turner din momentele sale de singurătate, mai mulți decât acesta și-ar fi putut imagina. A crezut că este doar el singur și realitatea a dovedit contrariul.

Într-un mod mai puțin dramatic, dar la fel de important, și stilul nostru secret de a mânca este similar tablourilor ținute departe de ochii publicului. În atât de multe domenii ale vieții încă descoperim și îndrăznim, cu timiditate, să se asumăm propria persoană.

Citește și: Ce ascund poftele sarcinii? 

Surse:  

http://freefromharm.org; www.fatnutritionist.com; www.thebookoflife.org