Indrumarul de nutritie pentru mame este o carte complexa, din mai multe puncte de vedere. Redactata in limba engleza, are la baza o activitate de cercetare aprofundata (dupa cum veti descoperi din cele 40 pagini reprezentate doar de bibliografie) si dispune de o structura ce alterneaza, pentru un confort sporit al cititorului, un capitol de nutritie cu 1-2 pagini de retete, respectiv idei de joaca.
Poate suna ciudat si va veti intreba ce legatura are joaca cu alimentatia/nutritia? Veti afla insa ca autoarea, Diana Artene, medic specialist in Nutritie Sportiva, Nutritie pentru Copii si Adolescenti si in Stiintele Nutritiei, Doctorand Nutritie Oncologica www.artenediana.com:, este o mama implicata nu doar in pregatirea unor mese sanatoase si echilibrate, ci si in educarea si petrecerea unui timp de calitate alaturi de cei doi baieti ai sai. Ea considera ca indatoririle de mama presupun mai mult decat pregatirea mancarii si va vine in ajutor cu sugestii inedite de jocuri ce pot fi realizate alaturi de partener, dar si de copii.
Ce veti afla exact din carte?
In mod evident, volumul doreste a oferi o mana de ajutor mamelor cu copii de toate varstele, de la bebelusi la adolescenti, deoarece probleme in alimentatie pot aparea oricand. Folosind o exprimare stiintifica unde este cazul (pentru a explica in detaliu ce se intampla la nivel metabolic), dar in general degajata si chiar cu o nota amuzanta (deseori autoironia poate fi remarcata), ideea pe care o subliniaza autoarea in intreaga sa lucrare este urmatoarea: hraniti-va copiii cand le este foame si invatati-i de mici sa discearna aceasta senzatie! Acelasi sfat se aplica, desigur, si mamelor care reprezinta cel mai important exemplu pentru alimentatie echilibrata din viata copiilor. Iata in detaliu ce puteti afla din carte:
- Veti intelege ce se ascunde de fapt in spatele poftelor de sarcina (explicatiile sunt la nivel hormonal/celular pentru a percepe modificarile din organism -caci da, observatiile si sfaturile se adreseaza si gravidelor, viitoare mame), dar si informatii legate de o alimentatie sanatoasa si echilibrata
- Modul in care rezistenta la insulina afecteaza o gravida dar si o proaspata mama, cu explicatii destinate si mamelor care alapteaza.
- Rolul exercitiului fizic in procesul de slabire si mentinerea sa pe termen lung
- Beneficiile conferite sanatatii copilului de alaptarea exclusiva timp de cel putin 6 luni pentru intreaga viata
- Impactul pe care il are alaptarea asupra organismului cu explicatii la nivelul functionarii interne a acestuia
- Modul in care laptele de vaca influenteaza negativ organismul copiilor
- Sfaturi pentru o diversificare corecta a alimentatiei (cu atentionari cu privire la lactatele degresate si la cerealele pentru bebelusi)
- Rolul suplimentelor cu fluor pentru o dantura sanatoasa, dar si ce anume o influenteaza in mod negativ
- Parerea autoarei despre suplimentele alimentare
- Grupele de alimente care ar trebui sa se regaseasca constant in alimentatia copiilor
- Rolul bunicilor in alimentatia copiilor
- Cum puteti preveni diabetul
- Cum influenteaza supraponderabilitatea dezvoltarea organelor sexuale la copii si cu ce probleme se confrunta copiii obezi
- Informatii despre hipercolesterolemia familiala alaturi de sfaturi pentru identificarea, respectiv prevenirea sa
- Modul in care sanatatea sistemului digestiv influenteaza imunitatea organismului
- Modul in care alimentatia contribuie la aparitia unor afectiuni cum sunt ADHD, autism, astm, comportament agresiv, dar si alimente care pot ajuta la prevenirea/ameliorarea simptomelor
- Ingredientele nocive, insa premise de legislatie care au un impact asupra multor afectiuni cronice, grave
- Ce trebuie sa stiti despre o alimentatie vegetariana, respectiv vegana in cazul copiilor
- Modul in care parintii pot exercita un control mult prea mare si nociv asupra alimentatiei copiilor
Toate acestea si multe altele sunt formulate int-un maniera relativ accesibila publicului (care nu dispune neaparat de cunostinte medicale), fiind presarate cu experiente personale pentru a conferi un plus de veridicitate si o nota inedita opiniilor exprimate.
Detalii Carte:
Publicat: 17 Septembrie 2013
Numar pagini: 356 pagini
ISBN: 978-1491284803
Pret: 110,00 lei inc. TVA
Cartea poate fi achizitionata de pe Amazon.com sau de pe site-ul autoarei www.artenediana.com/produs/nutrition-guide-for-mums-ghid-de-nutritie-pentru-mame/