Fiecare nativ are câte o trăsătură toxică. Nimeni nu este, dar aceste cinci semne zodiacale întrec limita!
Berbec
Prin natura sa impulsivă, guvernat de Marte, planeta acțiunii și a războiului, Berbecul are tendința să îi rănească pe cei din jur foarte des. Nu se gândesc niciodată de două ori înainte de a spune ceva, aruncă cuvinte grele și greu de uitat sau de iertat. Se enervează din senin și fac o pasiune din a se certa cu cei apropiați. Plini de energie și cu un spirit competitiv foarte puternic dezvoltat, Berbecii pot deveni dominatori și chiar agresivi pentru a-și atinge scopurile.
Taur
Și Taurii au comportamente toxice. Deși sunt muncitori și de încredere, pot deveni foarte încăpățânați, dificili în a se adapta la schimbări și foarte legați de lucrurile materiale. Tocmai acest materialism determină o atitudine toxică în relația cu ceilalți și îl poate face pe Taur să se certe cu rudele pentru avere.
În plus, sunt cam egoiști și atenția lor este îndreptată mai mult asupra propriilor nevoi și emoții. Pot deveni foarte posesivi și geloși și nu își cer niciodată scuze!
Cât de toxică este zodia ta? Ai curaj să afli?
Gemeni
Gemenii sunt duali prin natura lor și au tendința să se comporte diferit în funcție de persoana cu care interacționează. Nativii adoră să socializeze și să vorbească cu toată lumea și din acest motiv pot fi considerați falși. În plus, se plictisesc foarte repede de o persoană și au darul de a răstălmăci adevărul. Deși par extrem de carismatici și adaptabili, Gemenii sunt imprevizibili, au schimbări bruște de atitudine și le cam place să vorbească despre alții sau să creeze drame în relații.
Scorpion
Maestrul manipulării și al răzbunării este Scorpionul. Nativii guvernanți de Pluto pot deveni foarte vindicativi dacă lucrurile nu se desfășoară așa cum vor ei. Sunt pasionali și iubesc foarte intens, dar pot deveni foarte manipulatori și dominatori din dorința de a deține controlul. În plus, sunt extrem de secretoși și nu acceptă gândul că există o persoană mai bună ca ei. În relații, Scorpionii își pot arăta această latură negativă deseori.
Capricorn
Sunt muncitori și foarte hotărâți, au tendința să fie mai închiși în sine și interiorizați și pot avea comportamente toxice. Un Capricorn va fi mai mult distant în relațiile cu cei apropiați. Pare că nu îi pasă de nimeni și de nimic și are tendința de a-și exploata prietenii, rudele și chiar persoana de lângă ei.
Deseori sunt acuzați că sunt insensibili, dar ei vor doar să-și sporească veniturile și să facă o impresie bună în fața altora. Saturnienilor le lipsește empatia și au tendința de a se îndrepta mai mult către anumiți oameni doar pentru că știu că sunt influenți sau îi pot ajuta. Pesimismul și dificultățile de încredere, precum și încăpățânarea și egocentrismul sunt doar câteva dintre trăsăturile toxice ale Capricornilor.
Acum ai aflat care sunt nativii cu trăsături toxice ai zodiacului! Bineînțeles că au și calitățile sau părțile bune care pot fi un plus în relații.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: msn.com, glam.com, discover.hubpages.com
