Berbecul
Reprezentanții acestei zodii pot fi foarte loiali, știu să fie prieteni buni, dar dacă intervin situații în care trebuie să aleagă dacă să se pună ei pe primul plan sau să-i pună pe cei din jur, aleg să se orienteze spre propria persoană. Astfel, Berbecul, fiind primul semn al zodiacului, are tendința să se considere el însuși cel mai important, să facă tot ce poate ca să-i fie bine, fără să se gândească și la ce se întâmplă cu cei din preajma sa.
Întrucât este ambițios și competitiv, un Berbec vrea și știe cum să profite de oportunitățile ce-i apar în cale. Dacă acestea îl ajută să se salveze, să progreseze sau să aibă parte de orice schimbare care i-ar fi benefică, nu mai ține cont de nimeni și merge înainte. În aceste condiții, ajunge adesea și să trădeze, dar nu este cuprins de remușcări, având în vedere că și-a atins scopurile. O asemenea atitudine are legătură și cu faptul că Berbecii sunt guvernați de planeta Marte, care îi motivează să fie foarte luptători și ambițioși, putând neglija sentimentele pentru a-și împlini dorințele și pentru a-și satisface nevoile.
În același timp, Marte îi stimulează să se enerveze rapid, să fie impulsivi, nerăbdători și să aibă tendințe agresive. Așa se explică de ce nu se uită în urmă și nu le este greu să trădeze, fără să se gândească de două ori înainte să acționeze, fără să realizeze cât de mult pot răni.
Gemenii
Fac parte și ei dintre zodiile care trădează fără remușcări. Fiind un semn de aer și având tendința de a fi impulsivi, nu te poți baza deloc pe Gemeni. Dacă ajung într-un context în care trebuie să aleagă între a rămâne alături de cineva ca să sprijine, ca să salveze și posibilitatea de a fugi ca să-și salveze pielea, optează pentru ultima variantă. Fie că le ești prieten, fie că le ești mai degrabă inamic, nimic nu îi oprește să obțină ceea ce vor. De aceea, nu ezită nici dacă ar trebui să disimuleze, să creeze impresia că sunt prieteni buni dar, în realitate, pentru a merge înainte, întorc spatele pe neașteptate și trădează.
De asemenea, nu este surprinzător că reprezentanții acestei zodii sunt gata oricând să trădeze și din următorul motiv: sunt persoane „cu două fețe”. Prin urmare, nu știi niciodată la ce să te aștepți din partea lor. Chiar dacă refuzi să te gândești la ce este mai rău, te pot lovi pe neașteptate pe la spate ca să le fie lor bine. Totodată, obiceiul lor de a trăda se leagă și de faptul că le place să bârfească. De exemplu, când sunt în preajma ta te fac să crezi că sunt amabili și că au intenții bine, dar nu durează mult și te vor bârfi ca să se salveze, ca să-și facă construiască o imagine favorabilă. Ținând cont de asemenea tendințe ale Gemenilor, este preferabil să nu te apuci să le dezvălui secrete.
Scorpionul
La fel ca Berbecii, și Scorpionii sunt capabili să fie prieteni foarte buni, să fie loiali și în plus, reușesc să se conecteze profund cu cei la care țin. Cu toate acestea, chiar și la cel mai mic semn care le indică faptul că persoanele apropiate nu sunt pe „aceeași lungime de undă” cu ei din punct de vedere emoțional, imediat își propun să trădeze. Nu este însă deloc la îndemână să-ți dai seama de intențiile lor, în condițiile în care își mențin permanent o aură de mister. Mai mult decât atât, Scorpionii nu sunt deloc toleranți, nu iartă și au resentimente.
Deși susțin că țin mult la cineva, în momentul în care sunt convinși că este bine pentru ei să trădeze ca să se salveze, nu au nicio remușcare și merg înainte ca să-și ducă la capăt planul. Pentru că Scorpionii sunt secretoși, dar și foarte abili în a manipula, își pot construi o imagine inocentă. De fapt, ei au intenții rele și vor lovi când nici nu te-ai mai aștepta. De aceea, este indicat să fii foarte atentă la cum te porți cu un Scorpion. Gândește-te întotdeauna la faptul că, având și o intuiție foarte bună, poate descoperi rapid că l-ai dezamăgit. Dacă se întâmplă așa, nu se va lăsa până când nu te va atrage într-o relație toxică și nu te va face să suferi.
Surse foto:
- Image by prostooleh on Freepik;
- pixabay.com
Surse articol: bustle.com, thoughtcatalog.com, yourtango.com