Berbecul
Dacă te-ai născut în această zodie, latura ta întunecată se referă la următoarele aspecte:
- Ai tendința de a te înfuria repede- Ceea ce te irită cel mai mult este când lucrurile nu se întâmplă în ritmul pe care ți-l dorești, dar te enervezi și în cazul în care lucrurile nu se fac așa cum ai vrea tu. Când sesizezi că nimic nu iese așa cum ai vrea, poți avea o criză de furie. Norocul celor din jur este că, în ciuda faptului că ești iute la mânie, ai o inimă bună
- Dorința de a găsi o cale pentru a te răzbuna- Nu numai că vei încerca să te răzbuni pe cei despre care știi că ți-au făcut ție un rău, dar ai vrea să procedezi la fel și dacă au avut de suferit cei ce îți sunt apropiați. Această atitudine reiese din faptul că îți este greu să ierți
- Ești foarte posesivă- Această latură întunecată a ta ține și de egoism și are un impact semnificativ într-o relație romantică. Astfel, nu vei accepta sub nicio formă infidelitatea, insistând asupra loialității din partea celuilalt, dar când e vorba de tine lucrurile nu stau chiar așa. Odată ce nu îți va conveni ceva într-o relație, la fel de repede cum te-ai implicat în construirea ei, tot așa vei și renunța la ea
- Tendința de a ascunde- Din acest punct de vedere, nu îți place să dezvălui nimănui secretele tale, așa cum nu intenționezi nici să aduci la cunoștința celorlalți statutul tău material
Taurul
Partea întunecată a acestei zodii include:
- Ambiția extremă- Dacă ești Taur, ești probabil foarte ambițioasă și, pentru a-ți satisface ambiția, ești gata inclusiv de compromisuri ce te pot pune în pericol. Odată ce se va întâmpla așa, pe viitor poți avea mult de suferit
- Furia ta este periculoasă- În ciuda faptului că ești iubitoare de pace, de împăcare, dacă te vei înfuria în mod cert că te vei face remarcată. Uneori, furia ta poate fi atât de puternică încât va fi periculoasă
- Ești foarte posesivă în relații- Ceea ce vrei este să ai parte de un partener care să-ți fie mereu loial și nu eziți să-ți exerciți controlul asupra lui pentru a te asigura. Când ești înșelată, reacțiile tale pot fi dintre cele mai dure, cu atât mai mult cu cât îți este foarte greu să ierți și există dorința de răzbunare
- Îți este foarte dificil să accepți schimbarea- Taurul face parte dintre zodiile fixe, de aceea se explică și această parte întunecată a zodiei tale. În plus, ești și încăpățânată, ceea ce va amplifica tendința de a nu ceda în fața schimbării și de a rămâne în zona ta de confort. Când survine o schimbare neașteptată, te vei mânia repede și vei deveni mai posesivă decât ești deja
Gemenii
Latura întunecată cea mai pregnantă a acestei zodii reiese din următorul fapt: că rămâne blocată între gândurile pozitive și negative, fără să se orienteze către direcția clară pe care o va urma. Practic, există o graniță foarte fină între cele două gânduri, ceea ce te va include printre persoanele „cu două fețe”. Fiind adaptabili prin natura lor, Gemenii nu abordează o asemenea atitudine din răutate. Dar cei ce nu știu ce se întâmplă se vor simți răniți, confuzi sau furioși.
Alte probleme pe care le aduce latura întunecată a zodiei Gemeni sunt:
- Tendința de a bârfi- Gemenii știu să comunice și adoră să poarte conversații, iar de aici și până la a începe să bârfească drumul nu va fi lung
- Dificultatea de a lua decizii- Și această dificultate ține de natura schimbătoare a Gemenilor, punându-i în situații deloc agreabile
- Nu se iau în calcul posibilele consecințe negative- Gemenii țin să-și îndeplinească dorințele fără să ia în considerare și consecințele negative pe care le pot aduce acțiunile lor
Racul
Este cunoscut printre zodiile care sunt cele mai sensibile în fața emoțiilor, iar din acest motiv poate să fie implicat în acțiuni care îi vor face mai mult rău decât bine. Dominat de stres, de panică, de iritare, de tensiune, un Rac poate fi în situația de a pierde controlul și de a da apoi vina pe cei din jur, pe soartă sau pe natură.
Dacă te întrebi care este latura sa întunecată, raportează-te la:
- Faptul că este prea gelos, dar nu recunoaște- De cele mai multe ori, gelozia survine când Racul simte că o persoană primește mai multă atenție decât el. Chiar și așa, nu va spune ceea ce simte, ci va prefera să tacă și să transmită mesajul că totul este în regulă
- Obiceiul de a manipula- Având o fire empatică, un Rac poate ajunge să se folosească de această calitate pentru a obține el avantaje. Nu va ezita să manipuleze în special în situația în care nu se mai simte suficient de apreciat și când va fi copleșit de frustrări
- Fluctuațiile frecvente ale dispoziției- Acestea survin cu precădere în cazul în care un Rac simte că nu mai este în centrul atenției. În acele momente va prefera să se închidă în sine și să se izoleze
- Neglijența în ceea ce privește obiceiurile alimentare- Un Rac va tinde să facă alegeri alimentare nu tocmai sănătoase, fără să se gândească și la consecințe. Întrucât în general este leneș și letargic, poate ajunge cu ușurință în situația de a se confrunta cu excesul ponderal
Leul
În cazul în care aparții acestei zodii de foc, trebuie să știi că latura ta întunecată poate include:
- Slăbiciune din punct de vedere emoțional- În aparență, un Leu este puternic și ține mult ca nimeni să nu-i sesizeze slăbiciunile. Cu toate acestea, când se simte copleșit, va suspina în interiorul său
- Prezența unui ego foarte fragil- La prima vedere, Leul pare foarte încrezător în sine, dar în profunzime nu este mulțumit de el și ajunge pradă frustrărilor. Dacă acestea din urmă îl vor copleși, poate deveni foarte furios și răzbunător. Nu va dura mult până când va lua decizia de a se răzbuna, reflectând la care ar fi cea mai bună modalitate pentru a acționa
- Gelozie și competitivitate- Leul vrea să fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai priceput etc. Când vede că lucrurile nu sunt în favoarea sa, nu va ezita să recurgă la minciuni, la intrigi, la înșelătorii pentru a-și pune într-o lumină defavorabilă rivalii
- Prea multă mândrie- Din latura întunecată a unui Leu nu poate fi omis nici acest aspect: va crede mereu că el este cel ce are mereu dreptate, iar dacă va greși nu va recunoaște
- Obiceiul de a face pe șeful și de a controla- Întotdeauna, Leul insistă să i se arate mult respect și să fie ascultat așa cum procedează și el. Dacă nu va sesiza că lucrurile merg în direcția pe care o dorește, poate să recurgă chiar la ordine, la hărțuire sau la amenințări, așteptându-se la obediență fără comentarii
- Aroganța- Pentru că vrea să fie mereu în centrul atenției, Leul va încerca să intre în vorbă și să se remarce oriunde s-ar afla. Deși la prima vedere va crea impresia că este prietenos, în realitate va profita de orice moment în care va putea să arate cine este el
Fecioara
Însușirile care contribuie la dezvoltarea laturii întunecate a acestei zodii sunt perfecționismul și atitudinea critică. Mai exact, acestea vor favoriza:
- Stima de sine scăzută- Adesea Fecioarele au stimă de sine scăzută întrucât au standarde foarte înalte. Ele văd numai defectele și eșecurile lor, tinzând să-și construiască și o imagine falsă asupra corpului lor. Odată ce își vor forma o imagine negativă, fie vor surveni tulburările de alimentație, fie vor deveni obsedate să se supună unor intervenții ce țin de chirurgia estetică
- Tendința de a-și suprima emoțiile- Din dorința ca persoanele pe care le au în jur să nu le sesizeze „punctele slabe”, Fecioarele se străduiesc să-și ascundă emoțiile, să pară mereu că sunt calme, raționale și că sunt capabile să se controleze. Procedând mereu așa, în timp pot ajunge să aibă de suferit din cauza depresiei sau a stărilor de anxietate
- Pesimismul- Și acesta este legat de perfecționismul exagerat și de tendința de a critica. O Fecioară va dori să vadă că, în situația în care nu se simte bine, nici aceia din jurul ei nu se simt bine. Nu îi pasă de sentimentele lor, iar dacă intervine un conflict, Fecioara nu va ezita să adreseze vorbe jignitoare și pline de răutate. De asemenea, obsesia pentru detalii favorizează și ea atitudinile pesimiste, însoțite de obișnuința de a se gândi la ceea ce poate fi mai rău
Balanța
Pentru a afla care este latura întunecată a acestei zodii, gândește-te la:
- Rigiditate, încăpățânare- Acestea sunt alimentate mai ales de dorința Balanței de a găsi în toate un echilibru. Pentru a-și atinge un asemenea obiectiv, nu va ezita să fie rigidă, inflexibilă și foarte încăpățânată în relația cu ceilalți
- Egoismul când este vorba despre emoții- Cel mai mult va conta, pentru Balanță, ceea ce simte ea, fără să-i pese și de ceea ce simt cei din preajmă. Preocuparea ei va fi să raporteze la ceea ce o poate afecta pe ea. Uneori, nu este exclus să recurgă la manipulare pentru a se crede că este „victimă”. Având în vedere această practică, nu este de mirare că nu va fi mereu simpatizată
- Tendința de a bârfi- Balanța știe și să se facă plăcută de cei din jur, având abilități de comunicare. Cu toate acestea, unul dintre hobby-urile ei este să se apuce să împărtășească informații ajungând, fără să-și dea seama, să-i bârfească inclusiv pe prietenii buni
- Neîmplinirea în viața de cuplu- În ciuda obiectivului său de a avea parte de o relație romantică de durată, dacă va simți că partenerul/partenera nu îi va satisface o astfel de dorință, va suferi mult, se va alege cu inima frântă, iar în final poate ajunge să înșele
Scorpionul
Îți va fi mai la îndemână să descoperi care este latura întunecată a acestei zodii de apă dacă te vei raporta la următoarele aspecte:
- Își exprimă excesiv emoțiile- Scorpionul face parte dintre zodiile care nu se feresc să-și exprime emoțiile la cote foarte înalte, de aceea nu este un lucru neobișnuit să vezi cum în special reprezentantele acestei zodii încep să suspine când nici nu te-ai aștepta
- Lipsa de răbdare în relațiile romantice- Nu este ieșit din comun ca un Scorpion să se îndrăgostească rapid și, odată ce se întâmplă așa, să-și deschidă sufletul prea curând. Din păcate, lucrurile pot evolua în defavoarea sa, ajungând să fie rănit
- Gelozie excesivă- Reprezentanții acestei zodii vor totul pentru ei și sunt gata de orice în acest scop. Gelozia în exces le va fi nocivă și în relațiile romantice, deteriorându-le relațiile cu persoana iubită
- Nevoia de a controla- Aceasta se manifestă cu precădere în relația de cuplu, de aceea Scorpionii au nevoie de parteneri cu care să fie într-adevăr compatibili. Pentru a putea să controleze, nu este exclus să-și asume riscuri inutile
- Firea suspicioasă- Este poate cea mai evidentă parte a laturii negative a unui Scorpion, care îi va face rău lui însuși, dar și celor dragi. Odată ce simte că este posibil ca o persoană să nu mai fie de încredere, va deveni dominat de acest gând. Iar dacă se întâmplă să fie așa, va face tot posibilul să se răzbune
Săgetătorul
Din cauza laturii sale întunecate, Săgetătorul poate ajunge să fie ocolit de ceilalți și să-i fie greu să-și găsească o persoană cu care să formeze un cuplu solid, care să-l înțeleagă și care să-i fie alături până la sfârșitul vieții. Iată de ce este dominată această latură întunecată:
- Este iute la mânie- Săgetătorul își pierde răbdarea rapid, nu este tolerant și de aceea se va enerva brusc. Furia sa poate surveni din motive la care nici nu te-ai gândi și atunci va începe să fie agresiv și va răni fără să se gândească la consecințe. Singurul lucru bun este, că de cele mai multe ori, chiar dacă s-a enervat rapid, îi va trece la fel de repede
- Este crud- Această parte a laturii sale întunecate se leagă de rapiditatea cu care se va înfuria, ceea ce îl va face să adreseze vorbe dure chiar și celor care nu le merită. Se poate întâmpla ca slăbiciunile și nesiguranțele celorlalți să-l inspire și atunci va fi dispus chiar să insulte, cu atât mai mult cu cât pentru un Săgetător nu contează ce părere au cei din jur despre el
- Este egoist și plin de mândrie- Un Săgetător are un ego imens, considerându-se cel mai bun, cel mai inteligent etc.
- Lipsa de tact- Se manifestă de multe ori în fața celor din jur. Pentru un Săgetător poate fi adesea aproape imposibil să se abțină din a nu-i critica pe ceilalți, de a sfătui pe cineva cum să-și trăiască viața și de a condamna. Această atitudine este responsabilă de faptul că va fi ocolit de toată lumea
- Nu te poți baza prea mult pe el- O altă trăsătură negativă a unui Săgetător este că are tendința de a se concentra doar asupra lui însuși, de a fi egoist, impulsiv și nerăbdător. În acest context, va prefera să se sustragă de la responsabilități, de la situațiile de criză și va transmite următorul mesaj: că nimeni nu trebuie să se bazeze pe el
Capricornul
Pentru a încerca să descifrezi latura întunecată a unui Capricorn, analizează și detaliile prezentate mai jos:
- Gândurile de sinucidere- Reprezintă partea cea mai întunecată a Capricornilor și poate fi vizibilă în situațiile în care aceștia descoperă că au fost trădați, decepționați de o persoană foarte apropiată din viața lor. În cazuri extreme, cei născuți sub această zodie nu vor putea să accepte ceea ce li s-a întâmplat și se pot gândi la sinucidere
- Nu poate ierta cu adevărat- Un Capricorn poate să țină supărarea pentru foarte mult timp. Chiar dacă se va strădui să fie politicos, în realitate nu va ierta niciodată și nici nu se va comporta cu persoana pe care este supărat așa cum o făcea odinioară. În situația în care va simți că poate fi iar dezamăgit sau trădat, va prefera să păstreze distanța
- Este foarte sceptic- Scepticismul unui Capricorn este foarte mare, el niciodată nu va crede un anumit lucru până când nu va face propriile cercetări. Prin acest scepticism poate să-i îndepărteze pe ceilalți, fiind mereu suspicios, încercând să dovedească faptul că doar el are dreptate
- Este extrem de ambițios- Dacă intervine latura întunecată a ambiției unui Capricorn, acesta va face tot posibilul să defăimeze, să umilească o persoană care a reușit să atingă înaintea lui scopul pe care și-l fixase și el. Pentru a nu se ajunge aici, are nevoie să aibă alături pe cineva care să-l calmeze și să-i spună că ambiția sa este exagerată
Vărsătorul
Despre latura întunecată a acestei zodii se poate spune că este marcată de:
- Rigiditate, încăpățânare- Adesea, Vărsătorii țin cont doar de părerile lor, nu vor să-i audă pe ceilalți și preferă să rămână fideli propriilor convingeri
- Lipsa dorinței de a face un compromis- Un Vărsător nu va accepta deloc sau va accepta cu mare dificultate să facă un compromis pentru confortul celor din jur
- Tendința de a lovi pe la spate- Vărsătorii se pricep să fie diplomați, dar nu este imposibil să lovească pe la spate. Din cauza lor se poate ajunge la conflicte în familie, dar și la locul de muncă
- Multă gelozie- Pentru un Vărsător nu este o bucurie să audă că unul dintre cunoscuții săi se bucură de succes sau de prosperitate, ci alege să fie foarte gelos
- Vărsătorul este posesiv în relația de cuplu- Fie că este vorba despre bărbații-Vărsător, fie că este vorba despre femei, aceștia obișnuiesc să fie foarte posesivi și geloși în relația de cuplu. Cu toate acestea, nu dau întotdeauna dovadă de loialitate
Peștii
Ceea ce se evidențiază în cadrul laturii întunecate a zodiei Pești se referă la:
- Dorința de a se sustrage de la realitate este atât de mare, încât îi poate face victime ale dependențelor- Peștii sunt cunoscuți drept una dintre cele mai sensibile zodii, de aceea le va fi foarte greu să iasă la lumină în momentele de cumpănă. Tocmai de aceea nu este de mirare dacă, la un moment dat, pentru a rezista, s-ar putea retrage în universul abuzurilor, al dependențelor
- Un nivel ridicat al pesimismului- Precum alte zodii de apă, Peștii devin și ei pesimiști foarte repede. De cele mai multe ori, ajung să-și imagineze un „scenariu” mai negru decât cel care ar putea surveni în realitate
- Obișnuința de a fi leneși și de a amâna- În situația în care ar trebui să lucreze în slujba celorlalți, să le facă un bine, Peștii se vor mobiliza, vor munci din greu și se vor strădui să ia decizii cât mai rapid. În schimb, dacă este vorba despre ei înșiși, în general vor tărăgăna lucrurile și nu se vor strădui prea tare să ducă la bun sfârșit o sarcină
- Ușor de manipulat- Întrucât au încredere în oameni și sunt empatici, Peștii pot fi oricând puși în situația de a fi manipulați. Când își vor da seama de ceea ce li se întâmplă, vor suferi mult și nu își vor reveni cu ușurință
Surse: bustle.com, horoscopes.lovetoknow.com, lifeinvedas.com, timesofindia.indiatimes.com, yourtango.com, zodiactalks.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com