Anul 2025 se apropie cu pași repezi, iar mișcările astrale care se întrevăd încă de pe acum sunt menite să aducă trei nativi ai zodiacului mai aproape de Divinitate decât oricând. Tranzitul planetei Saturn în zodia Pești aduce din nou preocupările religioase și credința în prim-plan.
Căutătorii moderni de răspunsuri la întrebări vechi se vor afla în poziția unică de a explora noi ramuri ale spiritualității sau de a combina practicile noi cu obiceiurile religioase tradiționale. Deși schimbarea la nivel spiritual nu va fi la fel de puternică pentru toți nativii zodiacului, trei sunt semnele zodiacale care se vor apropia de Divinitate în anul 2025.
Rac
Saturn staționează în cea de-a noua casă, a filozofiei, religiei și cunoștințelor superioare. Pentru că ai trecut printr-un proces dificil de maturizare spirituală, în 2025, pe măsură ce Saturn își încheie tranzitul în Pești, vei ajunge la apogeul acestei călătorii.
Munca nu a fost ușoară, recunoaște! Posibil să fi desconsiderat credința în copilărie, dar ai completat cunoștințele în teologie ulterior, ori chiar te-ai confruntat cu întrebări esențiale în ceea ce privește divinitatea la maturitate! Acum este momentul să găsești răspuns la multe dintre întrebările care te macină.
Pentru că cea de-a șasea casă, a obiceiurilor zilnice și rutinei este condusă de Săgetător, te vei simți cel mai confortabil când îți vei cultiva un simț al ritualului în viața de zi cu zi. Iar pentru unii dintre Raci, aceste ritualuri vor include și participarea la slujbe religioase, meditații sau rugăciuni intense în rutina zilnică.
TABEL: Cele 10 calități și defecte ale fiecărei zodii
Balanță
Balanța, semnul justițiar, echilibrat și foarte intuitiv va avea o întâlnire memorabilă cu Divinitatea în anul în care vine. Saturn tranzitează casa sănătății, obiceiurilor și rutinei, încurajând practici spirituale aplicate la un nivel mai profund și într-un mod mult mai matur.
Vei introduce în rutina ta zilnică yoga, pilates, exerciții de respirație și alte practici conștiente de sănătate fizică, mentală în rutina zilnică. Astfel, vei accesa tărâmul spiritual cu mai mare deschidere și curiozitate.
Cea de-a treia casă a comunicării și comunității locale este condusă de Săgetător, ceea ce înseamnă că pentru mulți nativi, influența religioasă va fi puternică. Unii chiar își vor face timp să studieze și să aprofundeze învățăturile religioase.
Atenție la visele care sunt menite să clarifice situațiile cu care te confrunți și la care nu găsești rezolvare. Informațiile pe plan astral vin subtil, strecurându-se în vise. Este timpul ca fiul rătăcitor să se întoarcă la părintele său spiritual și să își îndrepte ochii și inima către credință.
Pești
Zodia Pești este caracterizată de sensibilitate, altruism, capacități paranormale, unii nativi fiind înzestrați chiar cu iluminare spirituală. De aceea, anul viitor va fi momentul perfect să integrezi religia în practicile zilnice. Te vei simți mai echilibrat/ă și mai protejat/ă.
Saturn a trecut deja în prima casă a identității, lucru care te-a determinat să descoperi o nouă realitate surprinzătoare, și anume faptul că ești o ființă spirituală care are o experiență umană pe acest pământ. În funcție de educația ta religioasă, această realizare ar putea fi tulburătoare, inconfortabilă sau o ușurare extraordinară.
Unii dintre voi chiar ați trecut până acum prin nopți întunecate, momente în care sufletul v-a fost zguduit, sau experiențe mediumice care v-au remodelat percepția asupra existenței. În anul 2025, transformarea radicală pe plan personal se va datora faptului că a zecea casă, a reputației, carierei și moștenirii este condusă de Săgetător.
Curajul și acceptarea vulnerabilității personale și îmbrățișarea ideii că există ceva mai presus de noi care ne ghidează și ne protejează sunt principalele atuuri ale Peștilor.
Acești trei nativi ai zodiacului sunt cu adevărat norocoși pentru că vor avea parte de schimbări majore, de revelații divine și de surprize din eter, care vor veni sub forma unor semne distinctive sau a unor vise tulburătoare.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: collective.world