Trăsăturile de personalitate ale reprezentanților zodiei Rac
Pe de o parte, Racul este un semn cardinal, de apă, simbolizând faptul că acest crustaceu își petrece timpul atât în apă, cât și pe uscat, la fel cum această zodie oscilează între universul emoțional și cel material. Racii dispun de o intuiție remarcabilă și preiau energiile din preajma lor, fiind practic foarte sensibili la mediul în care stau. Așa se explică de ce au și tendința de a-și utiliza carapacea pentru a se proteja. De altfel, când cunoști un Rac, inițial îți creează impresia că este mai degrabă rece, distant. Treptat însă îți dai seama că de fapt este blând, că are compasiune și că este foarte receptiv la nevoile celorlalți.
Pe de altă parte, Racul este guvernat de lună, corp ceresc ce reprezintă confortul, grija și energia maternă. De aceea, este foarte orientat spre ideea de casă, de cămin. Îi place să-și transforme casa într-un loc în care să se simtă oricând în largul său și petrece mult timp acolo. În același timp, vrea ca și cei la care ține să se simtă confortabil acasă și face tot ce poate pentru a se asigura de acest aspect. În general, Racii sunt gazde excelente, fiind dornici să răsfețe pe toată lumea cu preparate delicioase, gătite chiar de ei.
Persoanele născute în această zodie de apă îi atrag pe cei din jur prin loialitate, prin angajament și prin sentimentele profunde. Obișnuiesc să evite conflictele directe, însă pentru că acumulează frustrări în timp pot deveni pasiv-agresive. Nu este deloc la îndemână să convingi un Rac să-ți spună ce îl deranjează, însă poți să ai succes în acest demers dacă prin atitudinea ta reușești să-l asiguri că nu este amenințat în niciun fel.
Faptul că un Rac este atât de conectat cu emoțiile are adesea consecințe negative asupra sa și a celor din jur. Astfel, nu este exclus să se confrunte cu fluctuații ale dispoziției, să fie morocănos sau să te „înțepe” când nici nu te aștepți. Cu cât Racii se cufundă mai mult în propriile trăiri, cu atât se lasă copleșiți de acestea, devin melancolici și preferă să se retragă în „carapacea” lor. În această situație îți pot adresa replici tăioase înainte să-ți închidă telefonul și fac tot posibilul să-ți transmită ideea că nu vor să fie deranjați. Pentru a ieși din asemenea stări, au nevoie de un răgaz, de o „pauză” în care să reflecteze și să devină iar dispuși să-și exprime înțelegerea, compasiunea pentru cei din preajmă.
Racul în relațiile de prietenie
Pentru ca Racul să se deschidă, să ajungă să fie prietenul cuiva, are nevoie în primul rând de stabilitate. Când își dă seama că are parte de așa ceva, nu stă pe gânduri și le dăruiește prietenilor săi atenție, afecțiune, tratându-i ca pe membrii familiei sale.
Dacă vrei un prieten drag, care în timp să devină prietenul tău cel mai bun, un Rac este alegerea perfectă, întrucât este gata să facă tot ce poate ca să-ți fie bine, să te ajute. În el găsești întotdeauna „umărul” pe care să plângi, prietenul care te răsfață cu dulciurile preferate când ești cu moralul la pământ și care știe ce să îți spună ca să îți aline durerea. Practic, loialitatea sa este enormă și nu ezită să te protejeze. Chiar dacă are momente în care este tăcut și nu este dispus să vorbească despre ceea ce îl supără sau îl frământă, are întotdeauna răbdarea și disponibilitatea să-i asculte pe cei la care ține.
Un alt avantaj pe care îl poți avea când ai un prieten Rac este că acesta nu te va forța să ieși din zona ta de confort. În schimb, preferă să te sfătuiască, să te consoleze, să te încurajeze și speră că vei ține cont de îndemnurile sale. Are încredere în tine și te asigură că îți va fi mereu alături.
Racul poate să se bucure de cele mai frumoase prietenii cu zodii precum Peștii, Taurul, Scorpionul sau Fecioara. Oricare dintre acestea sunt răbdătoare, sincere și afectuoase, rezonând de minune cu sensibilitatea Racului.
Racul în relațiile romantice
Deși inițial nu își deschid prea mult sufletul de teamă să nu fie răniți, odată ce se îndrăgostesc Racii se implică foarte mult într-o relație și tind să pună nevoile partenerilor de cuplu deasupra celor ale sale. Își iau un angajament serios și țin foarte mult să aibă parte de relații solide, pe termen lung.
Pentru că se simt cel mai bine acasă, preferă să petreacă timpul acolo cu ființa iubită, să o răsfețe cu tot ce pot. De la preocuparea permanentă de a pregăti cele mai bune mâncăruri până la asigurarea confortului deplin, Racul vrea să se asigure că își face partenerul fericit. Pentru reprezentanții acestei zodii, întâlnirea perfectă poate fi chiar acasă, la o cină gustoasă, urmată de „o sesiune” de mângâieri și de vorbe dulci.
Una dintre cele mai mari dorințe ale Racilor este să aibă alături pe cineva cu care să-și poată construi un cămin, cu care să-și poată face o familie. Ei visează dintotdeauna la clipele fericite de care se pot bucura alături de un partener atent, iubitor și de copii. În aceste condiții, caută în primul rând parteneri de viață care să se potrivească perfect mediului familial pe care îl creează.
Un Rac are șansa să-și găsească sufletul pereche printre oricare dintre aceste zodii:
- Taurul: Racii și Taurii se pot inspira unii pe ceilalți din punct de vedere creativ, știu cum să-și exprime afecțiunea, iar împreună se simt iubiți și în siguranță;
- Fecioara: aceasta oferă energie și stabilitate, asigurându-l pe partenerul Rac că oricând are un „umăr” pe care să poată plânge. Legătura dintre cele două zodii se poate consolida în timp întrucât amândouă aspiră spre împlinire, spre fericire și se sprijină reciproc;
- Peștii: când două semne de apă se unesc, reușesc să se conecteze profund la nivel emoțional și să se înțeleagă unele pe altele indiferent de situație.
În același timp, Racii pot forma un cuplu frumos alături de un partener în aceeași zodie. Doi Raci se vor înțelege foarte bine atât în momentele bune, cât și în clipele dificile, străduindu-se să-și creeze acasă mediul confortabil și plin de afecțiune la care visează dintotdeauna.
Racul în viața profesională
Printre însușirile reprezentanților zodiei Rac se regăsește și aceasta: sunt angajați harnici, dedicați, loiali. Când își asumă anumite sarcini, se dedică trup și suflet pentru a le îndeplini și îi încurajează și pe cei din jur să procedeze la fel. De altfel, Racilor le place să dăruiască siguranță și o stare de bine celor cu care lucrează și, mai mult decât atât, își doresc să muncească din greu pentru a le oferi celor dragi tot ceea ce au nevoie pentru a fi mulțumiți.
La fel ca în viața personală, și în viața profesională Racii sunt tentați ca la început să nu se deschidă și de ceea pot crea impresia colegilor că sunt distanți și rezervați. Însă odată ce sesizează că pot avea încredere în cei din jur, că aceștia dau dovadă de onestitate, pot deveni cei mai buni prieteni și nu ezită să ofere un sfat, să ajute, să-și construiască relații profesionale solide.
Întrucât fac tot posibilul să evite confruntările directe, conflictele, în momentele în care situațiile se complică Racii au tendința de a deveni pasivi-agresivi. Din pricina atitudinii lor, pot crea tensiune într-o echipă. În acest context, nu este de mirare că de multe ori preferă să lucreze independent.
Altă provocare pentru Raci la locul de muncă este să găsească întotdeauna prilejul de a-și exprima creativitatea. Când nu au această șansă, se plictisesc și nu își mai propun obiective pe termen lung. Adesea, pentru a se asigura că nu ajung într-o astfel de situație, își asumă sarcini suplimentare în speranța că, printre ele, pot găsi ceva care să le stimuleze creativitatea, dorința de a inova.
Printre meseriile cele mai potrivite pentru persoanele născute în zodia Rac se numără: asistent social, asistent medical, logoped, expert în terapie fizică, designer interior, cadru didactic, bonă, bucătar personal.
Surse foto: pexels.com, pixabay.com
Surse articol: allure.com, bustle.com, instyle.com, today.com, wikijob.co.uk, yourtango.com, ziprecruiter.com