Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute superstiții româneșți, de care foarte multe persoane țin cont. Potrivit astrologilor, există șase semne zodiacale mai superstițioase decât celelalte. Află dacă te numeri printre ele!
Cele mai superstițioase zodii
Fiecare dintre noi tinde să fie un pic superstițios, însă aceste zodii sunt irațional de temătoare și își guvernează viața în funcție de lucrurile din jurul lor. Iată care sunt cele mai superstițioase zodii din horoscop!
Fecioară
Fecioara este cea mai analitică, perfecționistă și bine organizată zodie, dar și cea mai prudentă! După cum explică și astrologul Lisa Barretta, perfecționismul lor este de fapt sursă superstițiilor lor. Neașteptatul îi sperie pe aceșți nativi, așa că vor dezvolta superstiții sau, mai degrabă, mici obiceiuri zilnice de la care nu se vor abate pentru nimic în lume. Sunt ferm convinși că dacă nu fac lucrurile într-o anumită ordine, permit haosului să se strecoare în viața lor.
Vărsător
Vărsătorul este considerat cel mai excentric semn zodiacal. Aceșți nativi sunt incredibil de unici și privesc viața printr-o lentilă cu totul abstractă, iar spiritualitatea și superstițiile sunt o parte naturală a vieții lor. Nu ar trebui să te mire dacă într-o zi vei suna la ușa unui Vărsător și îl vei găsi arzând tămâie pentru a elimina energiile negative sau spiritele nedorite din casă.
Balanță
Acest semn de aer cu gândire profundă caută echitatea și armonia în toate aspectele vieții. Acest lucru îi determină să caute semnificații și tipare în viața de zi cu zi, urmând rutine specifice pentru a evita producerea de „dezastre”.
Dar, spre deosebire de Fecioară, Balanțele sunt mai preocupate de acțiunile lor legate de ceilalți. Ei ar putea începe să se simtă neîncrezători dacă au pășit cu piciorul stâng într-o încăpere sau au trecut pe sub o scară. Acești nativi cred cu ușurință în conspirații și superstiții și aleg de multe ori să evite sau să ignore adevărul.
Scorpion
Scorpionii iubesc toate lucrurile întunecate, înfricoșătoare și misterioase, iar superstițiile sunt chiar pe placul lor, spun astrologii. Într-adevăr, această zodie intensă și secretoasă este guvernată de planetă Pluton, prin urmare, superstițiile și credința în supranatural sunt mai mult un mod de a se proteja decât orice altceva. Un Scorpion poartă mai mereu cu el un cristal încărcat energetic care să îi ferească de energiile negative din jur sau un talisman care să îi ferească de ghinion.
Rac
Acest semn de apă sensibil și emoțional este guvernat de Lună, motiv pentru care simte energiile și vibrațiile universului mai puternic decât restul nativilor. Racul poate folosi anumite ritualuri ca o modalitate de a-și controla anxietatea. Acest nativ caută confort și reasigurare în viață și consideră că urmarea superstițiilor îi poate ajuta în acest sens. Nu vei vedea niciodată un Rac așezându-și geanta pe podea (fiindcă simte că acest lucru îi va aduce pierderi financiare) sau gândind negativ, fiindcă sunt convinși că „de ce ți-e frică, nu scapi”.
Pești
Persoanele născut în zodia Peșți sunt mistice prin natura lor. Considerat cel mai spiritual dintre toate semnele zodiacale, acest semn de apă ezoteric pune cea mai mare valoare în toate lucrurile oculte. Peștii cred în puterea universului și, prin urmare, sunt deosebit de exaltați la folclor și superstiții.
Peștii vor fi primii care vor consulta cărți de tarot, astrologi și alte forme de divinație pentru a întrezări ce va urmă. De asemenea, este probabil să aibă cristale, ierburi, bețișoare de salvie prin casă pentru alungarea energiilor negative. Peștii sunt foarte impresionabili și sensibili, așa că își respectă superstițiile sperând că astfel să alunge posibilele ghinioane.
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: bestlifeonline.com, tarot.com