Potrivit Tyla.com, Sophea Manzi și-a înscris fetița de 3 ani la creșă în urmă cu câteva luni.
În prima zi, Manzi le-a spus educatoarelor că micuței nu-i place să fie ținută în brațe. Așa că le-a atras atenția încă de la început să nu o îmbrățișeze, chiar dacă plânge.
„Știu că multor copii - inclusiv băiețelului meu mai mare - le place să fie luați în brațe atunci când sunt supărați și nu numai. Însă nu și fiicei mele.
Le-am dat educatoarelor o listă cu diferite metode de a o calma pe cea mică, inclusiv jucăriile ei preferate, precum și activități care o liniștesc atunci când nu se simte bine”, povestește Manzi pe platforma Kidspot, conform aceleiași surse citate anterior.
Într-una din zile, după ce a lăsat-o pe fetiță la creșă și și-a luat la revedere, a aruncat o privire pe geam.
Atunci a văzut cum una dintre educatoare încerca să o îmbrățișeze pe cea mică împotriva voinței sale. Aceasta plângea și țipa, pentru că se simțea inconfortabil.
„Înțeleg că uneori, copiii plâng după ce părintele îi lasă la creșă. E normal, însă nu e normal ca fiica mea să fie îmbrățișată cu forța, mai ales că am fost clară de la început în legătură cu acest lucru”.
După incident, mămica a vorbit cu directorul creșei și a fost asigurată că nu se va mai întâmpla. Însă în zilele următoare, s-a întâmplat același lucru.
Educatoarele au continuat să încerce să o consoleze pe cea mică cu îmbrățișări. Până la urmă, Manzi a decis să-și retragă fetița de la creșă.
„Am simțit că trebuie să repet același lucru la infinit, în fiecare zi. Totuși, mă gândesc că nu e atât de greu să respecți dorințele și instrucțiunile părintelui, care își cunoaște copilul mai bine decât oricine”.
Nu în ultimul rând, fetița i-a mărturisit mamei sale că nu se simte confortabil la creșă. „Mami, nu-mi place de educatoarele mele. Mă iau mereu în brațe și nu-mi place asta”, a spus ea.
Din fericire, fetița se află la altă creșă în prezent, unde se simte mult mai bine și unde personalul îi respectă nevoile și dorințele.
Surse foto: www.pexels.com
Surse articol: https://www.tyla.com/life/mum-given-year-to-live-cancer-091644-20230206