Funnyby

Cele mai potrivite perechi din zodiac

Cele mai potrivite perechi din zodiac

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Semnul zodiacal sub care te-ai născut își pune amprenta asupra tuturor aspectelor vieții, de aceea nici relațiile romantice nu fac excepție. Astfel, pentru ca acestea să fie durabile, este necesar să existe o anumită compatibilitate între parteneri, o conectare menită să-i determine să fie atrași unul de celălalt, să se înțeleagă reciproc. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi câteva dintre cele mai potrivite cupluri din zodiac, care au șanse să-și construiască relații solide și frumoase, în care ambii parteneri să se simtă în largul lor.

Berbecul și Săgetătorul

În primul rând, nativii acestor zodii formează una dintre cele mai potrivite perechi din zodiac întrucât sunt reprezentanți ai semnelor de foc, de aceea sunt pasionali, având multă energie, care va crește pe măsură ce relația dintre ei va deveni tot mai strânsă.

În al doilea rând, cele două zodii își apreciază una alteia entuziasmul pe care îl au, atât în privința relației de cuplu, cât și în raport cu lumea din jur.

Nu în ultimul rând, atât Berbecul, cât și Săgetătorul, iubesc aventurile, nu pot fi constrânse să nu facă lucrurile care le plac, iar din acest motiv vor ști să-și respecte fiecare nevoia celuilalt de spațiu personal. Cu toate acestea, când sunt împreună, obișnuiesc să se distreze, să se simtă bine.

Taurul și Capricornul

Despre Capricorni se știe că sunt devotați planurilor pe care le au, fiind interesați să-și îndeplinească angajamentele luate, mai ales când este vorba de munca lor. În aceste condiții, își doresc să întâlnească o persoană care să le împărtășească o asemenea atitudine. Aceasta poate fi născută sub semnul zodiacal al Taurului, fiind interesată de confort și în a-și îndeplini angajamentele luate în viața personală și în cea profesională.

Se spune că un Taur și un Capricorn ar putea fi una dintre cele mai potrivite perechi din zodiac întrucât se vor respecta, se vor admira și se vor iubi cu sinceritate, fiecare dintre ei bucurându-se de compania celuilalt.

Gemenii și Vărsătorul

Ambele zodii sunt asemănătoare în ceea ce privește personalitățile extravagante. De aceea, între ele se poate forma o extraordinară conexiune la nivel emoțional și mental, cu atât mai mult cu cât tind să vină cu idei și să fie creativi, consultându-se reciproc în legătură cu ceea ce ar trebui să facă.

Tocmai datorită acestei compatibilități, se vor delecta cu timpul petrecut împreună, își vor lumina unul altuia viața cu umor și cu voie-bună, dar fără să uite să-și respecte în continuare dorința de intimitate și de păstrare a individualității. Așa vor putea și să-și înțeleagă nevoia de a avea și perioade în care să stea la distanță unul de altul, străduindu-se să-și păstreze și spațiul personal.

compatibilitate-dintre-zodiile-gemeni-si-varsator

Racul și Peștii

Astrologii vorbesc despre aceste două zodii ca fiind foarte compatibile una cu cealaltă, fiind semne de apă. Pe de o parte, atât Racul, cât și Peștele, vor ști să colaboreze unul cu celălalt întrucât se cunosc foarte bine între ei. Pe de altă parte, Peștii știu să se conecteze cu ceilalți, să aibă răbdare, să dăruiască, în timp ce un Rac este întotdeauna devotat celor dragi, unul dintre scopurile sale principale fiind ca acestora să le fie bine. Datorită acestor similarități, între aceste zodii se va forma o conexiune mentală profundă, care nu se va destrăma cu ușurință.

Leul și Săgetătorul

Atât Leului, cât și Săgetătorului, le place să se bucure de viață și îi îndrăgesc pe aceia care sunt la fel. Astfel, aceste zodii fac parte dintre perechile cele mai potrivite din zodiac, întrucât vor ști să se distreze, să se simtă bine când sunt împreună.

De asemenea, nativii acestor zodii știu ce vor de la viață și se vor susține reciproc pentru a-și îndeplini scopurile sau visele. Pasiunea lor pentru dragoste, pentru viață, dar și cea pe care o au unul față de celălalt, vor fi „ingredientele” perfecte pentru a forma un cuplu de invidiat.

Fecioara și Taurul

Chiar dacă Fecioarele au obiceiul de a critica, inclusiv când este vorba de o relație, pe Tauri nu pare să-i deranjeze prea mult acest lucru. Ambele zodii sunt firi practice, iar relația lor de cuplu va fi marcată de calm, de stabilitate, de sentimentul de siguranță.

În același timp, ceea ce le definește sunt onestitatea, de aceea își vor dori să se implice într-o relație serioasă, care să fie de durată.

Altă caracteristică a unui cuplu format dintr-o Fecioară și un Taur este că partenerii sunt foarte devotați unul altuia, fiind persoane integre, ce împărtășesc aceleași valori. Acest fapt va fi însă în avantajul amândurora, ajutându-i să se înțeleagă reciproc și să se susțină.

Balanța și Gemenii

De ce se spune că aceste zodii se numără printre perechile cele mai potrivite din zodiac? În primul rând pentru că între ele există o excelentă conexiune intelectuală, ambii parteneri având nevoie de stimulare mentală. Pentru ei, va conta mult să știe cât mai multe despre ceea ce se întâmplă la nivel mental, păstrându-și totodată calmul.

Pentru că se înțeleg și pentru că se apreciază unul pe celălalt, Balanța și un nativ din zodia Gemeni se vor simți foarte bine când sunt împreună, bucurându-se de armonie și contribuind fiecare la păstrarea acesteia. De altfel, amândurora le place să aibă parte de liniște, de prietenie și de înțelegere. Odată ce își îndeplinesc acest obiectiv, vor deveni mai conectați și din punct de vedere romantic.

Scorpionul și Leul

Ceea ce va ajuta pe termen lung un cuplu format de un Scorpion și un Leu este faptul că, până la urmă, datorită pasiunii și a personalităților care domină, aroganța poate fi ținută mai ușor în frâu. Chiar dacă ambele zodii nu stau tocmai bine în ceea ce privește abilitatea de a se adapta și de a fi flexibile, între ele se va dezvolta totuși o încredere reciprocă. Dacă vor stabili anumite lucruri încă de la începutul relației, atât Leul, cât și Scorpionul vor dovedi onestitate, obișnuindu-se să aibă încredere unul în celălalt.

Când aceste zodii vor fi implicate într-o relație romantică, vor avea șansa să se dezvolte individual sprijinindu-se una pe altal, același sprijin putând fi vizibil și în dorința lor de a se susține în privința vieții profesionale, dar și în îndeplinirea aspirațiilor pe care le au.

Peștii și Scorpionul

Și aceste zodii își găsesc locul printre perechile cele mai potrivite din zodiac. Una dintre preocupările constante ale partenerilor va fi să încerce să pătrundă în mintea celuilalt, să vadă ce gândește fiecare, iar în aceste condiții nu este exclus să aibă momente în care să gândească aproape la fel. De altfel, dorința fiecăruia este să reușească să îl cunoască pe celălalt cât mai bine, întrucât se respectă mult și le place romantismul.

În cadrul relației vor reuși să se susțină reciproc. Spre exemplu, în perioadele în care Scorpionul intră într-un ciclu al obsesiilor, Peștele va fi capabil să-l ajute să scape de stările complicate și să înceapă să-și revină. De cealaltă parte, când Peștele se lasă cuprins de o tristețe profundă provocată de prea multă grijă pentru ceilalți, Scorpionul este apt să-l scoată din acea stare și să-l ajute să se simtă din nou în largul său. 

compatibilitate-intre-zodiile-scorpion-si-pesti

Surse: ganeshaspeaks.com, pairelife.com, self.com, timesofindia.indiatimes.com, yourtango.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cele 3 cupluri din zodiac care au fost suflete pereche și în altă viață! Nici măcar moartea nu poate sta în calea iubirii lor
Cele 3 cupluri din zodiac care au fost suflete pereche și în altă viață! Nici măcar moartea nu poate sta în calea iubirii lor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    3 perechi de gemeni în 5 ani: „Spăl haine de patru ori pe zi și aspiratorul inteligent face curat toată noaptea”
    3 perechi de gemeni în 5 ani: „Spăl haine de patru ori pe zi și aspiratorul inteligent face curat toată noaptea”

    Kathleen Marie a născut trei perechi de gemeni începând cu 2015, până în 2021. Ea ne povestește cum reușește să țină casa organizată cu 6 copii mici, care...

    Pești în acvariu: cum alegi speciile potrivite pentru ca micuții tăi să se bucure cât mai mult de ei
    Pești în acvariu: cum alegi speciile potrivite pentru ca micuții tăi să se bucure cât mai mult de ei

    Animalele de companie, inclusiv cele acvatice, îi oferă unui copil numeroase beneficii. Spre exemplu, îl stimulează să respecte și să îndrăgească natura, îi...

    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar
    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și de platforma „Clubul Copiilor”, în ultimul deceniu a crescut numărul copiilor care urmează cursurile...

    Cele mai scumpe păpuși Barbie din lume
    Cele mai scumpe păpuși Barbie din lume

    Pe lângă faptul că Barbie este un brand arhicunoscut și îndrăgit de copiii din toată lumea, este și un subiect fierbinte în perioada aceasta, dat fiind faptul că...

    Cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile
    Cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile

    Au provocat războaie și controverse, au creat capodopere în literatură, muzică și artă și au cucerit inimile publicului prin dragostea lor capabilă să înfrunte cele mai...

    Chiftele din dovlecei: cele mai bune rețete pentru copii
    Chiftele din dovlecei: cele mai bune rețete pentru copii

    Fie că achiziționezi dovlecei din piață, fie că îi cumperi de la supermarket sau îi culegi din propria grădină, știi că, pentru a-i pune în valoare în...

    Localitatea din România cu cei mai mulți gemeni și tripleți. Care este explicația?
    Localitatea din România cu cei mai mulți gemeni și tripleți. Care este explicația?

    În 2020 România a înregistrat cea mai mică rată a natalității din istoria sa. Potrivit ultimelor statistici, anul trecut s-au născut puțin peste 170.000 de copii, cel...

    Are 11 ani, suferă de albinism și este una dintre cele mai frumoase fetițe din lume!
    Are 11 ani, suferă de albinism și este una dintre cele mai frumoase fetițe din lume!

    Când fotografa cecenă Amina Arsakova a văzut, cu aprox. 4 ani în urmă, o fotografie cu Amina Ependieva, în vârstă de 11 ani, într-un centru comercial, a...

    © 2024 Qbebe