Berbecul
Faptul că ești semn de foc se va reflecta și în ceea ce ești în calitate de iubită. Pe de o parte, ești aventuroasă și nu te ferești de provocări, iar din acest motiv te vei putea adapta acestora și vei putea trece peste cele mai diverse situații ce pot interveni în relația de cuplu.
Pe de altă parte, ești foarte ambițioasă și îți dorești să ai o relație reușită, la fel de mult cum îți dorești și succesul în carieră de pildă. Uneori însă, pentru a evita conflictele, ar fi bine să mai iei o „pauză” din a fi atât de ambițioasă.
Cu toate acestea, o iubită din zodia Berbec nu obișnuiește să se grăbească în a-și deschide sufletul în fața partenerului. Abia după ce decide ce simte cu adevărat pentru el va deveni mai deschisă și își va exprima sentimentele.
Taurul
În primul rând, cine are o iubită Taur ar trebui să știe că se poata baza oricând pe ea, dând dovadă de înțelegere în situații dificile, acționând rațional și justificat, având mintea foarte organizată. Este grijulie și foarte dedicată, dorindu-și mereu să fie devotată.
În al doilea rând, va simți nevoia, la rândul ei, să primească dragoste și loialitate din partea iubitului, iar când va simți că nu primește suficientă dragoste poate să devină geloasă, posesivă.
Nu în ultimul, femeia-Taur este încăpățânată și din acest motiv nu este ușor de mulțumit. În aceste condiții, nu se va grăbi să-și deschidă sufletul în fața persoanei iubite, așteptând mai întâi să vadă loialitatea și stabilitatea ce i-ar putea fi oferite.
Gemenii
În general, ești curioasă, afectuoasă și îți place să cunoști oameni noi. Tocmai de aceea vei atrage atenția unui viitor partener, care îți va remarca personalitatea agreabilă. Este posibil ca acesta să se îndrăgostească rapid de tine, dar tu nu vei fi ușor de cucerit. Cel mai mult va conta pentru tine să vezi că nu vei avea parte de rutină într-o relație.
Ceea ce te mai caracterizează este și următorul contrast, vizibil inclusiv când ești într-o relație: pe de o parte, ești dornică să stai alături de partenerul tău și să nu faceți nimic, să vă relaxați pur și simplu și, pe de altă parte, adori să-i schimbi complet programul și să vă implicați în diferite activități care să nu fie plictisitoare, repetitive.
Racul
Ce fel de iubită ești dacă te-ai născut în această zodie? În primul rând, întrucât ești sensibilă și deschisă, îi vei permite partenerului tău să vadă exact ceea ce simți la un moment dat. Nu eviți comunicarea, te străduiești să fii cât mai calmă chiar și în momentele mai tensionate.
În al doilea rând, îți vei arăta dragostea necondiționată și te vei asigura că iubitului tău nu îi lipsește nimic, că este fericit. Inclusiv în situațiile mai dificile de pe parcursul vieții, femeia- Rac va ști să vină cu tot sprijinul și își va ajuta omul de lângă ea să o poată lua de la capăt.
Nu în ultimul rând, întrucât emoțiile tale pot fi trăite uneori prea intens, fără să-ți dai seama poți începe să manipulezi sau să treci prin stări emoționale fluctuante.
Leul
Datorită dorinței tale de a te face remarcată, există posibilitatea ca, la început, să-l intimidezi pe cel care îți este iubit. După un timp, acesta va sesiza că ești acolo pentru el, că ești pasională, se va simți iubit și îngrijit.
Ești îndrăzneață și ești foarte preocupată de modul în care arăți, de ceea cel de lângă tine va trebui să se familiarizeze cu faptul că la starea ta de bine va contribui și faptul că ți-ai asigurat cele necesare pentru a avea grijă de aspectul tău.
Întrucât ai vrea să fii mereu în centrul atenției, să strălucești, cel pe care îl iubești se poate simți marginalizat. O provocare pentru relația voastră va fi și faptul că tu nu admiți decât foarte rar că ai greșit, că nu ai dreptate.
Fecioara
Firi practice și orientate spre a urma reguli, Fecioarele vor fi așa și în relațiile romantice. Știu să-și stabilească prioritățile, de aceea vor proceda la fel și față de partenerii lor, fapt care le va face să fie apreciate de către aceștia. Alături de o Fecioară, vor avea toate șansele să simtă că au pe cine să se bazeze.
Practic, femeile născute în zodia Fecioară oferă stabilitate pe toate planurile, sunt responsabile și știu să-și ajute iubiții să depășească momentele grele.
Balanța
Înainte de a fi iubita cuiva vei fi cea mai bună prietenă, iar una dintre grijile tale ar trebui să fie să reușești să îmbini statutul de prietenă cu acela de iubită. Fire deschisă, sociabilă și prietenoasă, Balanța știe să să se facă oricând plăcută, putând deveni rapid populară într-un grup. Nu se grăbește să devină partenera cuiva, ci preferă să mai aștepte puțin pentru a-și face loc în sufletul ei pentru cineva despre care speră să-i fie suflet-pereche.
Cu ajutorul unei Balanțe, în viața oricui își va face loc echilibrul și pacea, dar și acea stabilitate care îl va determina pe partenerul ei să-și dorească foarte mult să rămână în relația respectivă. O iubită- Balanță va ține mult și la corectitudinea din relație.
Scorpionul
Personalitate magnetică, fire încrezătoare în sine, o femeie-Scorpion poate fi foarte atractivă. Încrezătoare și în ceea ce simte, nu se va feri să-i transmită sentimentele sale partenerului ei nu prin vorbe, ci prin fapte, reamintindu-i mereu acestuia dragostea pe care i-o poartă. Cu toate acestea, dacă va considera necesar, nu va ezita să-l sancționeze, să-i dea o lecție dură.
De cele mai multe ori, tocmai pentru că nu obișnuiești să vorbești despre emoțiile tale, cel care îți este iubit poate avea senzația că nu te cunoaște încă pe deplin. Uneori, acesta poate deveni gelos dar, pe de altă parte, misterul din jurul tău îl va determina să te dorească mai mult.
Săgetătorul
Ce fel de iubită ești? Înainte de toate, cea care știe să-și binedispună partenerul, întrucât simțul umorului nu-ți lipsește, ci dimpotrivă. Știi că-i faci pe cei din jur să râdă, știi să te distrezi, ești optimistă și poți aduce în viața celorlalți stări de bine. De asemenea, ești aventuroasă, îți place mult să călătorești și îți dorești ca și iubitul tău să te însoțească, să explorați împreună locuri îndepărtate.
Ești puternică din punct de vedere mental și emoțional, iar în momentul în care cel pe care îl iubești te rănește, ești în stare să nu-i mai vorbești niciodată.
Capricornul
Pentru că ești foarte responsabilă și iei lucrurile încet, ți se poate spune că „ești de modă veche”. Dar nu îți va păsa, tu preferi să ai răbdare și abia după ce te-ai asigurat că un potențial partener este așa cum vrei tu, vei intra într-o relație romantică. Calculată și dornică de multă muncă, poți avea tendința să uiți să te și distrezi.
Ai mult autocontrol, gândești matur și ai tendința să rămâi ancorată în rutinele tale chiar și când ești într-o relație, deși îi vei permite iubitului tău să fie parte din ele.
Vărsătorul
Cel care se va îndrăgosti de tine te va remarca pentru carismă. Nevoia ta este însă ca și într-o relație romantică să dispui de suficient spațiu, să nu te simți sufocată. Dacă nu vei avea parte de libertate, vei prefera să rupi relația respectivă.
Prin șarmul tău îi vei transmite și celui pe care îl iubești să-și exprime și el, față de tine, dragostea și devotamentul pe care i le dăruiești tu. În același timp, ai darul de a-l convinge să-i pese de ceea ce este bine, de ceea ce este corect. Îi vei prezenta o lume cu noi posibilități, amândoi putând să profitați de ele pentru binele relației voastre.
Peștii
Delicată, blândă, iubitoare de frumos și de artă, dar și fire romantică, nu este exlus să cucerești un bărbat care este mai în vârstă decât tine. Acest fapt nu te va deranja însă, în condițiile în care îți plac relațiile cu persoane mai mature, care să nu fie marcate de tensiuni, ci de liniște.
Iubitul tău te va aprecia mai ales pentru faptul că ești pentru el precum un „refugiu” pe timp de furtună, asigurându-l că lucrurile vor merge înspre bine, dăruindu-i calm, înțelegere, pace.
Faptul că ești atât de delicată și de sensibilă îi poate determina pe unii bărbați să creadă că nu ești deloc independentă, că ai nevoie mereu să fii „salvată”. De aceea, nu ți-ar strica dacă din când în când vei acționa pentru a dovedi că poți fi independentă.
Surse: bonobology.com, relrules.com, timesofindia.indiatimes.com, thetalko.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com