Funnyby

Ce ai învățat din anul care a trecut, conform astrelor și zodiei tale

Ce ai învățat din anul care a trecut, conform astrelor și zodiei tale

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Despre anul ce este pe cale să se încheie, astrologul Narayana Montúfar (autor al cărții „Moon Signs: Unlock Your Inner Luminary Power”) a explicat, pentru E!News, că au existat câteva aspecte care au condus la tensiuni, la schimbări, la anumite limitări, dar și la revelații. Practic, pentru fiecare zodie au existat urcușuri și coborâșuri, din care am avut lucruri importante de învățat.

Berbecul

În anul care aproape că a trecut, Berbecul a învățat cât de mult contează să se conecteze mai mult cu prietenii săi, în condițiile în care Saturn și Jupiter i-au adus schimbări în casa a unsprezecea, a comunității, arătându-i cine sunt de fapt prietenii adevărați. În același timp, aceste planete l-au determinat să caute abundența din comunitate și să fie mai preocupat de aspirațiile, de planurile sale. Cuadratura Uranus-Saturn din 2021 i-a consolidat și mai mult aceste interese, determinându-l să fie mai dornic de conectare, de a-și îndeplini dorințele. 

În același timp, Berbecilor le-a fost înlesnit mai mult accesul la educație, la surse noi de informare, la posibilitatea de a avea parte de experiențe din care să învețe ceva nou. S-a întâmplat așa datorită eclipselor de pe axa formată de Gemeni și Săgetător.

reprezentare-a-zodiei-Berbec-sub-forma-unei-fete-frumoase-roscate-in-spatele-careia-se-afla-cercul-format-din-cele-12-zodii

Taurul

Pentru Tauri 2021 nu a fost un an prin care să treacă ușor, dar au avut mereu câte ceva de învățat din experiențele lor. Planetele Jupiter și Saturn le-au creat situații stresante, atât în ceea ce privește cariera, imaginea lor, cât și posibilitatea de a avea parte de realizări. Nu se poate spune că nu au avut și perioade în care au avut de câștigat, dar pentru a-și asigura succesul au avut mai mult de muncit decât de obicei. Cu toate acestea, anul trecut i-a învățat pe Tauri și cum să fie mai îndrăzneți, mai spontani, astfel încât să-și câștige și mai multă independență. 

Pentru că s-a creat de trei ori și cuadratura Saturn-Uranus, Taurii au avut și perioade în care au simțit nevoia să evolueze, să se dezvolte. Nu le-au lipsit nici provocările în plan financiar, în planul securității, în contextul în care pe axa Gemeni-Săgetător au avut loc eclipse. 

Gemenii

Ceea ce i-a învățat pe Gemeni anul care se apropie de final a fost să se concentreze mai mult asupra lor, asupra modului în care să-și consolideze relația cu ei înșiși. Au avut o schimbare de perspectivă nu doar asupra propriei persoane, ci și asupra celor din jur. 

Eclipsele au fost cele care le-au adus schimbări neașteptate, motivându-i să abandoneze anumite conexiuni pentru a se ocupa de altele noi. 

Datorită influenței planetelor Jupiter și Saturn, Gemenii au avut posibilitatea să evolueze, să se dezvolte, fiind mai preocupați de noile experiențe și oportunități din planul educației. 

Racul

Eclipsele de pe axa Gemeni-Săgetător nu le-au adus Racilor ceea ce și-au dorit, ci i-au condus către numeroase schimbări în viața de zi cu zi. Deși nu le-a fost la îndemână să le facă față, Racii au fost puși în situația de a învăța, de a evolua.

În ciuda faptului că Jupiter și Saturn au favorizat aspecte precum investițiile, viața intimă, transformările, Racii au trecut și prin momente în care și-au dat seama că lucrurile bune au și un sfârșit, reflectând la ceea ce va urma. Marea provocare a fost să fie mai optimiști și să nu fie convinși că, dacă un lucru bun din viața lor se va încheia, nu înseamnă că va urma ceva rău, ci poate ceva mai bun decât înainte. 

Leul

Și pentru această zodie anul 2021 a adus perioade marcate de stres, dar din care a fost ceva de învățat. Saturn și Jupiter în Vărsător l-au determinat pe Leu să se concentreze asupra angajamentelor luate. A avut și posibilitatea să vadă schimbări în relația sa romantică, dar și în relațiile profesionale și în cele ce vizau încheierea unor acorduri. 

Leul a avut de trecut și peste momente mai dificile, dar acestea l-au ajutat să crească. O parte dintre ele au avut legătură cu relațiile romantice, cu aspirațiile, cu prieteniile, arătându-i care sunt „punctele slabe” ce țin de acestea și aducându-l mai aproape de câteva persoane speciale, cu care și-a consolidat mai mult legăturile. 

Fecioara

A trecut printr-un an plin de schimbări, eclipsele determinând-o să se concentreze mai mult asupra vieții personale. Fecioara a fost martoră de mai multe ori la schimbări în carieră, în viața de familie, în imaginea sa publică, ceea ce i-a creat stres.

Dornică de progres și perfecționistă, a fost însă sprijinită de Saturn și de Jupiter aflate în Vărsător și s-a îndreptat și mai mult spre obiectivul de a evolua în viața profesională. Obișnuită cu munca depusă în mod constant, cu eforturile susținute, Fecioara știe că va urma și recompensa. 

reprezentare-a-zodiei-Fecioare-sub-forma-unei-fete-frumoase-in-spatele-careia-se-afla-cercul-cu-cele-12-zodii

Balanța

În anul care aproape că a trecut, Balanțele au avut posibilitatea de a li se deschide drumul spre noi experiențe datorită eclipselor de pe axa Gemeni-Săgetător. Și-au folosit energia pentru aceste experiențe, au avut șansa de a călători mai mult și li s-au deschis oportunități și în plan educațional sau filozofic.

Nu au lipsit intervalele în care Jupiter și Saturn au generat câteva blocaje în planul vieții romantice și al creativității, dar s-a întâmplat așa pentru a le determina pe Balanțe să-și dea seama ce își doresc cu adevărat. Dacă au putut să realizeze acest demers, au avut mai multă bucurie și mai multe momente unice împărtășite cu familia și cu cei mai apropiați prieteni. 

Scorpionul

Printre provocările pe care Scorpionii le-au avut de înfruntat în 2021 s-au numărat și cele care au ținut de viața de familie. A fost necesar să-și reorganizeze casa sau să-și asume noi obligații. Cu numeroase eforturi și încercări, în final au putut vedea cum relațiile lor de familie s-au îmbunătățit și astfel au reușit să dobândească și mai mult echilibru în viață. În același timp, prin eforturile lor au putut să-și vindece și anumite răni din trecut, din copilărie, care țineau și de viața de familie.

Alte momente dificile din anul ce a trecut au fost generate, pentru Scorpioni, de eclipse, care le-au afectat stabilitatea financiară, sectorul investițiilor și al economiilor. 

Săgetătorul

Fiind prezente pe axa cu Gemenii, eclipsele au făcut ca 2021 să-l pună pe Săgetător în fața unor experiențe mai puțin plăcute, dar care l-au determinat să-și schimbe standardele în ceea ce privește relațiile și să fie cu totul altfel decât era în anii anteriori. 

Jupiter și Saturn i-au influențat casa comunicării și de aceea Săgetătorul și-a modificat modalitatea în care comunică. Schimbarea majoră din acest punct de vedere se leagă de faptul că a învățat să aibă mai multă grijă la ce și cum va spune, fiind mai disponibil inclusiv să lucreze, să comunice și cu persoane din comunitățile mici pe care le-a întâlnit pe parcursul călătoriilor sale. 

Capricornul

Privind spre anul ce este pe cale să se încheie, Capricornii ar trebui să-și dea seama că au trecut și ei prin numeroase schimbări. Acestea au pornit însă din subconștientul lor, fiind generate în special de eclipsele petrecute pe axa Gemeni-Săgetător. 

Saturn și Jupiter i-au îndemnat să se concentreze și mai mult asupra asigurării stabilității. Datorită influenței acestor două planete, Capricornii au fost dornici să muncească și mai mult, și-au consolidat stima de sine și și-au făcut mai multe planuri în ceea ce privește modul în care își vor asigura securitatea în plan financiar.  

Vărsătorul

Pentru Vărsători, unul dintre momentele-cheie, în plan astrologic, a fost că în 2021 a avut loc „Marea Conjucție” dintre Saturn și Jupiter în Vărsător. Din acest motiv, această zodie de apă a fost nevoită să treacă prin multe schimbări, ceea ce nu a fost ușor. În ciuda experiențelor mai dificile, Vărsătorii au avut posibilitatea să evolueze.

Eclipsele de pe axa Gemeni-Săgetător i-au motivat să-și schimbe perspectiva asupra relațiilor, asupra prieteniilor, a aspirațiilor, să se maturizeze. În plus, privind în urmă, au învățat să-și onoreze mai mult emoțiile. 

reprezentare-a-zodiei-Varsator-sub-forma-unei-fete-frumoase-ce-are-in-spatele-ei-cercul-cu-cele-12-zodii

Peștii

Tot din cauza eclipselor și Peștii au avut numeroase lucruri de învățat din anul care se va încheia în curând. Stresul a fost prezent în casa lor și în viața profesională, iar experiențele i-au impulsionat să-și schimbe radical perspectiva asupra vieții. De pildă, Jupiter și Saturn i-au influențat să conștientizeze mai mult nevoia de inovație. În același timp, aceste planete le-au stat alături o mare parte a anului 2021 în casa spiritualității și, deși i-au pus de mai multe ori în situația de a se confrunta cu lacrimi, cu singurătatea, i-au ajutat să învețe să simtă plăcerea generată de conectarea spirituală cu un grup. 

Surse: dailyhoroscopee.com, eonline.com, stylecaster.com

Sursă poză principală: istockphoto.com 

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Zodiile care se conectează cu sufletele lor pereche anul acesta
Zodiile care se conectează cu sufletele lor pereche anul acesta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Peste 60.000 de elevi NU au intrat în BAC anul acesta. Procentul este cu 10% mai mare decât anul trecut
    Peste 60.000 de elevi NU au intrat în BAC anul acesta. Procentul este cu 10% mai mare decât anul trecut

    60000 din copiii care călcau timid pragul școlii în clasa I acum 12 ani, nu s-au înscris la Bacalaureat! Echivalentul populației unui oraș mic! Ce s-a întâmplat...

    Evaluarea Națională 2024: De 7 ori mai puține medii de 10 față de anul trecut
    Evaluarea Națională 2024: De 7 ori mai puține medii de 10 față de anul trecut

    S-au afișat rezultatele inițiale la Evaluarea Națională 2024! Înainte de contestații rezultatele sunt... ușor dezamăgitoare. Prea puțini elevi au luat note de 10, iar rata de...

    Au trecut 10 ani de când am devenit mamă. Uite ce am învățat și poate te va ajuta și pe tine
    Au trecut 10 ani de când am devenit mamă. Uite ce am învățat și poate te va ajuta și pe tine

    De cât timp are nevoie un părinte ca să capete o anumită înțelepciune în ceea ce privește creșterea copiilor? Cum își găsește puterea să se accepte cu bune...

    Peste 600 de copii ucraineni refugiați au învățat în școlile și grădinițele din București
    Peste 600 de copii ucraineni refugiați au învățat în școlile și grădinițele din București

    Din cei aproape 2.400 de copii refugiați din Ucraina înscriși în școlile și grădinițele din România, peste 600 au fost repartizați în unitățile de...

    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!
    Da, am bradul împodobit din luna noiembrie...a anului trecut!

    Unele persoane sunt atât de îndrăgostite de Crăciun, încât se străduiesc să împodobească bradul cât mai devreme. În unele cazuri, acest demers...

    Ce s-a întâmplat cu fiul lui Nadine după ce acesta a cerut să fie complet indepent cu școala. „Noah, fiul meu de 14 ani, a decis anul trecut că nu mai vrea să fie bătut la cap de noi cu lecțiile și școala"
    Ce s-a întâmplat cu fiul lui Nadine după ce acesta a cerut să fie complet indepent cu școala. „Noah, fiul meu de 14 ani, a decis anul trecut că nu mai vrea să fie bătut la cap de noi cu lecțiile și școala"

    Fiul vedetei TV care a debutat în „Școala vedetelor” i-a cerut mamei sale independența din punct de vedere educațional. Nadine a acceptat, nu l-a mai „bătut la...

    Ce am învățat din cea mai grea despărțire din viața mea
    Ce am învățat din cea mai grea despărțire din viața mea

    Relațiile pe care le ai cu cei din jur îți oferă experiențe din care ai mereu ceva de învățat. Inclusiv din relațiile romantice poți învăța mai mult decât...

    A fost primul cuplu din lume cu sindromul Down care s-a căsătorit. Au trecut 28 de ani, dar se iubesc pe zi ce trece tot mai mult
    A fost primul cuplu din lume cu sindromul Down care s-a căsătorit. Au trecut 28 de ani, dar se iubesc pe zi ce trece tot mai mult

    Dragostea face lucrurile imposibile, să devină posibile. Sau cel puțin așa ne place să credem. Gareth și Deana Tobias formează primul cuplu cu sindromul Down care s-a căsătorit....

    © 2024 Qbebe