Ce am învățat din cea mai grea despărțire din viața mea

A vorbit despre stilul ei de atașament în relația cu persoana iubită

O femeie a apelat la o rețea de socializare pentru a aduce în prim-plan nu numai suferința prin care a trecut după ce s-a despărțit de ființa iubită, ci și pentru a veni cu sfaturi menite să ne ajute să trecem peste o despărțire. Inițial a dat detalii despre stilul ei de atașament, așa cum reiese și din confesiunea de pe „Reddit”:

„Am un stil de atașament anxios. Analizez prea mult, mă gândesc prea mult, sunt obsedat de conversații, de alegerea cuvintelor, de aspectul acestora, de mesaje, de frecvența mesajelor. Recitesc de mai multe ori textele mesajelor gândindu-mă la cum aș fi putut să mă exprim în alt mod, înlocuiesc acele conversații în mintea mea. Dau înapoi când vine vorba să-mi exprim sentimentele sau dorințele astfel încât să nu îmi supăr partenerii și să nu ajung să-i pierd. Fac eforturi să vin cu explicații suplimentare când sunt cuprinsă de teama că aș fi putut să nu mă fac înțeleasă într-o discuție...Pur și simplu nu pot renunța la toate acestea.

Dacă și tu te regăsești în ceea ce am spus, probabil că ai un stil de atașament anxios, la fel ca mine. Chiar dacă nu ai, probabil că ești în căutarea postărilor, a mesajelor legate de o despărțire care sunt postate pe forumuri, pe diverse site-uri sau de canale de YouTube sau cauți pe Instagram mesaje și citate motivaționale care te pot face să te simți mai bine pentru o jumătate de secundă, așa cum făceam și eu. 

Probabil că te gândești iar și iar la ultima conversație pe care ai avut-o cu persoana iubită înainte să vă despărțiți, la conversația de dinainte de aceasta, la disputa pe care ați avut-o cu o jumătate de an în urmă și îți imaginezi ce ai fi putut spune altfel sau ce nu ar fi trebuit să spui pentru a nu ajunge în situația în care te afli acum sau poate te gândești la a treia oară în care ai rupt orice legătură când partenerul tău/partenera ta păreau disponibili și la cum ai reușit să strici totul. 

Poate că te gândești la acea persoană atât de mult încât simți că înnebunești și realizezi acest demers de la prima oră a dimineții până seara, când te culci. Și ajungi să te urăști pentru că îți este dor și pentru că nu te poți opri să nu te gândești la ea. 

Poate că îți dai toată silința, poate că vrei ÎNTR-ADEVĂR să faci asta. Te duci să faci sport la sală, îți iei de lucru în plus, încerci să fii cât poți de sociabil/ă, să întâlnești oameni noi și să-ți faci noi hobby-uri sau să îți schimbi tunsoarea. Însă nu te poți abține să nu te gândești la persoana iubită când te afli la sală, simți că nu te poți concentra suficient când muncești, când ești în grupuri sau la petreceri ți-ai dori să fie și ea acolo, constați că nimeni nu se compară cu ea, când ești singur/ă cu gândurile tale și te ocupi de un hobby propriile gânduri devin o tortură și ți-ai dori să îi arăți schimbarea ta de look; poate că i-ar fi plăcut, iar vorbele ei poate te-ar fi făcut să te simți bine.”

A dezvăluit ce a simțit când s-a despărțit de ființa iubită

Cea care s-a confesat nu a ezitat să descrie suferința cu care s-a confruntat după cea mai dificilă despărțire din viața ei. Pentru sursa citată, a venit cu următoarele precizări:

„Ultima despărțire a fost cea mai grea dintre toate. Când acea persoană mi-a comunicat că nu mai dorea să fie cu mine, imediat m-am alarmat. Îmi simțea stomacul precum o gaură neagră, iar creierul meu țipa la mine că am fost abandonați de ființa pe care o iubeam cel mai mult. Nu am implorat (în ciuda faptului că am plâns și am trimis în jur de 20 de mesaje vocale prin care încercam să vin cu explicații) și, cu nonșalanță, în timp ce plângeam, am întrebat-o pe persoana iubită dacă era sigură că trebuia să ne despărțim, ca și cum problemele pe care le aveam puteau fi rezolvate cu o simplă conversație. „Am discutat destul și nu s-a schimbat nimic”, mi s-a spus, „nu ar fi trebuit să fie atât de dificil”. Nu pot să spun că nu avea dreptate. 

După ce mă holbam ore în șir la telefon sperând că voi primi un mesaj care era evident că nu mai avea să sosească, nesiguranțele, temerile și problemele mele de atașament m-au învăluit precum un întuneric apăsător, care mă sufoca. Zile întregi am simțit că nu mai puteam să respir. De mai multe ori pe săptămână stăteam pe jos în baie și urlam, discutam despre relații cu prietenii mei și repetam de nenumărate ori aceleași lucruri, plângeam mereu înainte să adorm și mă gândeam la persoana iubită atât de mult încât ajunsesem să mă tem că o să simtă asta, că va fi și mai dezgustată de mine decât era deja și că în aceste condiții, din cauza energiilor mele, voi ruina toate șansele de a mai fi vreodată împreună.  

Am rupt complet legătura de vreo cinci ori. Am scris scrisori pe care nu le-am trimis niciodată, am plâns când am auzit anumite cântece, am aruncat darurile primite și am făcut mari eforturi pentru a nu mă uita pe conturile sale de pe rețelele de socializare și să nu aflu informații despre el de la prieteni comuni. Am făcut terapie, mi-am văzut de hobby-urile mele, m-am dus la sală. Am sărbătorit când am putut iar să mănânc. Am sărbătorit când am sesizat că au trecut mai multe minute fără să mă mai gândesc la el. Am sărbătorit momentul în care mi-am găsit o nouă pasiune. Am sărbătorit clipa în care m-am simțit iar pregătită să merg la întâlniri...” 

A adus în prim-plan ceea ce a învățat din experiența dureroasă pe care a avut-o

Scopul acestei femei a fost să îi ajute și pe ceilalți să treacă peste despărțiri. De aceea, a enumerat lucrurile pe care le-a învățat ea după cea mai grea despărțire. Iată cu ce explicații a venit, potrivit sursei citate anterior: 

„Înțeleg gândurile și sentimentele care te fac să nu te mai apreciezi, dar și disperarea, temerile, anxietatea care consumă atât de mult. Așa că sper că tot ceea ce am spus aici poate să fie de ajutor.

Nu ai fi putut să faci nimic

Te poți elibera mult dacă ai acest gând: nu ai putut să faci nimic. Când spun asta, nu mă refer la ceea ce ai fi putut să faci pentru a împiedica despărțirea: vreau să spun că nu ai fi putut să faci nimic ÎNAINTE.

Dacă ai eșuat în ceea ce privește înțelegerea nevoilor ființei iubite, dacă nu ai putut să-ți dai seama ce nu era în regulă, dacă ai fost prea anxios/anxioasă, prea gelos/geloasă, prea distant/ă sau dacă ai fi putut să te protejezi, dacă ai fost prea insistent/ă când cel/cea de lângă tine voia să fie singur/ă, dacă nu ai fost suficient de atent/ă, de asertiv/ă sau de intuitiv/ă, dacă nu ai putut să suporți sau dacă te-ai dus în locul Y în loc să te fi dus în locul X: nu puteai să faci lucrurile în alt mod. De ce? pentru că ai făcut tot ce ai știut mai bine, în funcție de persoana care erai în acea perioadă. Poate că ai eșuat fără să-ți fi dat seama, poate că ai fost răutăcios/răutăcioasă întrucât te simțeai amenințat/ă de ceva, poate că te-ai lăsat tratat/ă rău pentru a nu rămâne singur/ă: nu ai fi putut să faci nimic.

Nu are rost să-ți dorești să fi fost altfel în acea perioadă, în condițiile în care ai dobândit cunoașterea de care aveai nevoie în urma despărțirii și este inutil să-ți dorești ca toate acestea să se fi întâmplat mai devreme întrucât nu este posibil, schimbările au loc în momentul în care suntem pregătiți. 

Facem tot ce putem pentru noi înșine și pentru cei din jur la un anumit moment și ai reușit să observi că ai făcut greșeli întrucât nu mai ești persoana de atunci. Învățăm mai mult din eșecuri decât din succese, aceste lecții dure sunt cele cu adevărat bune. Și așa devenim pregătiți pentru schimbare. Meriți să nu fii copleșit/ă de regrete: nu ai fi putut să faci nimic.

Trebuie să te ierți

Să realizezi acest demers este greu. Este ceva ce trebuie să faci zi de zi, în fiecare moment, ori de câte ori ești cuprins/ă de gânduri autodistructive, fie dacă te-ai purtat rău cu cineva sau acea persoană te-a tratat astfel. Gândește-te mereu la faptul că ai făcut tot ceea ce ai putut în funcție de persoana care erai în acea perioadă. Ai încercat să faci față unei situații dificile cât ai putut de bine, iar în acest proces nu te-ai comportat așa cum ți-ai fi dorit sau ai lăsat pe altcineva să facă asta cu tine. Iartă acea versiune a ta care a încercat să îți ofere siguranță, mulțumește-i și mergi mai departe. Acum știi mai bine ce ai de făcut. 

Exprimă-ți sentimentele

Lucrurile cărora le opui rezistență au tendința de a persista. De aceea, trebuie să plângi, să țipi, să vorbești, să implori, să îți lași toată durerea să iasă afară din tine. Este un proces ce poate dura săptămâni, luni sau ani. Poți avea trei luni în care să te simți excelent și apoi, într-o zi, să te simți iar copleșit/ă, ca și cum despărțirea ar fi avut loc în urmă cu o zi. Când se întâmplă asta, trebuie să te eliberezi iar de durere. Să îți fie rușine de ceea ce simți nu va funcționa NICIODATĂ și te va da înapoi. Acestea fiind spuse, trebuie să te confrunți cu ceea ce simți în acele momente, mai târziu, dar trebuie să faci asta până la urmă. Trebuie să-ți dezvălui sentimentele ori de câte ori acestea ies la iveală. 

Ai dreptul să îți dorești să fii din nou lângă persoana de care te-ai despărțit

Uneori ne este rușine de faptul că ne dorim să fim alături de cineva care ne-a făcut rău sau care ne-a respins. La un moment dat, persoanele respective s-au uitat către noi și au hotărât că nu ne mai vor în viața lor, dar noi ÎNCĂ le vrem. 

Respingerea ne doare pentru că suntem oameni și de aceea este firesc să ni-i dorim în preajma noastră pe cei care ne-au adus fericirea la un moment dat, indiferent de ceea ce au făcut. Poți să faci pace și cu faptul că, pe de o parte, îți dorești iar pe cineva lângă tine și, pe de altă parte, cu faptul că știi că persoana respectivă nu este bună pentru tine. 

Nu trebuie să-ți fie rușine pentru că îți dorești asta, nu îți nega aceste sentimente, dacă le vei nega o să-ți fie dăunător pe termen lung. Poți să îți dorești să fii din nou lângă o persoană dar, totodată, să știi că nu se va întâmpla așa ceva. Îți promit că o să vină un moment în care nu o să mai vrei asta, dar până când vei ajunge într-un asemenea moment nu te minți, așa ți-ai face și mai rău. Este în regulă faptul că vrei iar pe cineva lângă tine. Nu este nicio rușine să iubești. 

Universul tău se va lărgi treptat, în fiecare zi

Uneori suntem atât de copleșiți de durere, încât simțim că nu ne mai găsim nicăieri locul. Așa că ne trezim în fiecare dimineață și încercăm să ne inhibăm o durere imensă, care ne consumă și care ne dă senzația că este prea mare chiar și pentru planeta noastră. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, lumea ta se va mări câte puțin în fiecare zi. Se întâmplă treptat, așa că nu este la îndemână să observi, dar să știi că se întâmplă. De exemplu, într-o zi treci printr-o durere de cinci ori mai mare decât lumea, dar care peste două luni este numai de trei ori mai mare. Peste altă lună, este mai mare de două ori și jumătate. După patru luni, este tot de aceeași mărime. Zece luni mai târziu durerea este tot uriașă, dar și lumea începe parcă să devină mai mare. 

Într-o zi, fără să-ți dai seama, chiar dacă durerea ta nu a devenit mai mică, lumea s-a întors la dimensiunile ei obișnuite și acum poate include durerea ca și cum ar fi o casă care are în ea un pantof sau o jucărie pentru pisici. Practic, durerea este încă prezentă, poți să o vezi și să te concentrezi asupra ei, însă lumea ta a devenit atât de mare încât nu mai are rost să îți irosești timpul cu durerea. Se întâmplă așa cu toți cei care au trecut printr-o despărțire și așa se va întâmpla și cu tine.

Vei iubi din nou

Știu cum este când te apuci să spui „nu o să mai iubesc niciodată/nu o să mai doresc niciodată/nu o să îmi mai placă niciodată o asemenea persoană” versus „sunt atâtea persoane în lumea asta!” Pentru că de fapt nu îți dorești oamenii de pe lumea aceasta, ci îți dorești pe cineva anume. Dacă nu este vorba despre anumite persoane, atunci nu poate fi vorba despre nimeni. 

„Persoanele respective au fost cele mai bune, cele mai speciale, cele mai frumoase, cele mai uimitoare”, oare câte persoane ar putea întruni VREODATĂ toate acest calități? Doar o singură persoană ar putea...Chiar și când suntem siguri că mai multe persoane dețin anumite calități, de fapt nu oamenii sunt cei speciali, noi ÎI FACEM să fie astfel. Acea persoană care este extraordinară pentru mine, pentru tine, așa se explică de ce ne raportăm astfel la foștii parteneri. Ne căsătorim la un moment dat cu persoana pe care o considerăm, de exemplu, cea mai frumoasă din lume, dar care se poate schimba- este ceva firesc- urmează un divorț și apoi ne putem recăsători cu persoana pe care o considerăm, într-un anumit moment, cea mai frumoasă din lume. 

Când te gândești „dar nu o să mai pot niciodată să am o legătură așa cum am avut-o cu...” este firesc, în contextul în care nu o să mai fii persoana care ai fost în acea perioadă. Te vei schimba, se vor schimba și dorințele și nevoile tale, iar după aceea o să te uiți în urmă și va fi ca și cum te-ai gândi la relația pe care ai avut-o cu prietenul tău/prietena ta pe când erai în clasele primare: te-ai îndepărtat atât de mult de persoana respectivă, încât acum relația dintre voi ți se pare acum aproape comică. 

De asemenea, există posibilitatea de a nu fi întâlnit suficiente persoane cât să ajungi să-ți dai seama că o bună parte dintre noi arătăm destul de bine, că suntem inteligenți și destul de amabili. Poți să spui despre cineva că este o persoană mai bună sau mai puțin bună, dar noi suntem cei care o putem face să fie specială. De câte ori nu ți s-a întâmplat ca un prieten/ o prietenă care avea o nouă relație să-ți vorbească mult despre cât de frumoasă/frumos, despre cât de uimitoare/uimitor, despre cât de dulce sau amuzantă/amuzant era persoană iubită și, când ai întâlnit-o, să constați că era vorba despre o persoană obișnuită? Despre asta este vorba. Noi îi facem pe cei de lângă noi să fie speciali. Și tu vei face iar pe cineva să fie special pentru tine. Vei ajunge să iubești din nou.”

Sfaturile ei au fost apreciate în mediul online 

După ce au văzut postarea celei care a vorbit despre ceea ce a învățat din cea mai grea despărțire din viața ei, numeroase persoane și-au exprimat aprecierea pentru sfaturile date. De asemenea, nu s-au ferit să vorbească despre propriile experiențe, așa cum reiese și din comentariile disponibile pe „Reddit”:

• „Aveam nevoie de așa ceva. Chiar aveam nevoie. Am peste 30 de ani, sunt tipul de bărbat care stă într-un birou aflat la etajul 55. Am plâns. Ai spus exact ceea ce am vrut să aud. Nu contează dacă ai 17 ani, 35 sau 65. Inima doare oricum. O despărțire doare oricând. Îți mulțumesc. Nu eram deloc într-o stare bună, ai reușit să faci să se schimbe ceva pentru o persoană necunoscută”;
• „Sunt perfect de acord. Și eu aveam nevoie de așa ceva. Suprimarea emoțiilor a fost ceea ce m-a dărâmat. Trebuie să le dezvălui și să înfrunt realitatea. De asemenea, mi-am dat seama că persoanele de care m-am despărțit au fost daruri pentru mine, chiar dacă nu am rămas lângă ele. M-au ajutat să învăț și să evoluez. Vor fi întotdeauna o parte din viața mea și vor avea mereu un loc în amintirile mele”;
• „Ai dreptate, nu are rost să analizez prea mult fiecare interacțiune care a condus la despărțire, nu are rost să dau vina pe persoana care eram în trecut. Am făcut ceea ce am putut în situația de atunci, iar faptul că mi-am dat seama de asta m-a ajutat să mă împac cu mine însămi și cu ideea de despărțire. Îți mulțumesc foarte mult”;
• „Primul punct te lovește puternic. Mă concentrez pe ceea ce aș fi putut face în trecut, însă nu o să mă ajute asta. Trebuie să învăț și să mă maturizez în urma acestei experiențe. Îți mulțumesc pentru această postare. Este de mare ajutor”;
• „Este o postare atât de frumoasă, probabil una dintre cele mai sensibile pe care le-am citit aici. Îți mulțumesc mult. Ne aducem experiențele din viață și în relațiile cu partenerii noștri și așa putem ajunge să ne prăbușim. Dar este în regulă. Viața este despre cum învățăm din eșecurile noastre, despre cum ne ridicăm, așa dobândim experiență. Avem nevoie de speranță, trebuie doar să o căutăm. Așa este spiritul omului.”