Cand îți iei copiii în vacanțe, le consolidezi inima, nu amintirile

Cand îți iei copiii în vacanțe, le consolidezi inima, nu amintirile

Bianca Petcu - Redactor Senior

Copiii au nevoie de călătorii de familie și de cele mai multe ori, nu pentru experiență în sine, ci pentru a se dezvolta. Dar cum ajută călătoriile un copil?

Poate că nu îți mai amintești când ai plecat prima dată cu părinții tăi într-o vacanță sau excursie, însă sufletul tău își amintește foarte bine acest lucru. Un copil se dezvoltă enorm pe baza experiențelor pe care le trăiește alături de părinți, iar călătoriile au o complexitate aparte.

de ce trebuie sa mergem in vacante cu copiii

Nu călătorim pentru a le oferi copiilor noștri amintiri, în primul rând. Călătorim pentru a-i ajuta să se dezvolte și să descopere lumea înconjurătoare. Numeroase studii au demonstrat de-a lungul timpului impactul vacanțelor în familie asupra celor mici, chiar de la cele mai fragede vârste. Conform științei, micuții își dezvoltă empatia și își deschid mintea către experiențe și culturi noi; dobândesc mult mai ușor conceptul de independență și încep să se descurce foarte bine, chiar și în situații de viață complet noi. Toate aceste beneficii sunt îmbrăcate de cel mai frumos aspect: se simt iubiți și îngrijiți și importanți, atunci când se află într-o excursie cu familia.

Probabil că dacă ai plecat și tu până acum în vacanțe alături de cei mici ai observat un lucru: de cele mai multe ori te întorci acasă mai obosită decât ai plecat, însă cu toate acestea, starea ta de spirit este mai bună ca niciodată. Cum îți poți explica acest aspect? Călătoriile alături de cei dragi presupun coeziune, fuziune, dinamică, zâmbete și multă, multă voie bună. Cu alte cuvinte - ne hrănesc sufletul, iar atunci când sufletul nostru este fericit și noi suntem fericiți pe de-a-ntregul!

Așa că... data viitoare când te gândești că nu are sens să îți bați capul cu o călătorie, pentru că oricum copiii sunt prea mici și efortul mult prea mare, amintește-ți că aceste clipe vor fi mai apreciate decât ai putea crede; aceste clipe vor fi parte din temelia solidă a copilului tău și nu credem că ai vrea să îl privezi!

Sursa: mother.ly

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Ziua în care mi-au spus că bebelușului meu nu îi mai bate inima
Ziua în care mi-au spus că bebelușului meu nu îi mai bate inima

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Regula neobișnuită din familia Esca-Eram. De ce merg cu copiii lor în vacanțe separate
    Regula neobișnuită din familia Esca-Eram. De ce merg cu copiii lor în vacanțe separate

    În familia Andreei Esca și a soțului ei, Alexandre Eram există un obicei neobișnuit, devenit tradiție pentru ei și cei doi copii ai lor. Prezentatoarea știrilor Pro TV și...

    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?
    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?

    Chiar dacă, în ultimii ani, auzi tot mai des despre grădinițe care își prelungesc programul de funcționare din ce în ce mai mult pentru a veni în...

    Elena Gheorghe este o mamă strictă? Copiii ei au voie doar o oră pe zi cu telefonul și doar în vacanțe
    Elena Gheorghe este o mamă strictă? Copiii ei au voie doar o oră pe zi cu telefonul și doar în vacanțe

    O artistă desăvârșită și o mămică împlinită, Elena Gheorghe are reguli stricte pe care copiii ei trebuie să le urmeze. Se pare că nu își lasă copiii pe...

    Ce fel de despărțire îți frânge cu adevărat inima, în funcție de zodie
    Ce fel de despărțire îți frânge cu adevărat inima, în funcție de zodie

    Să reușești să treci peste separarea de partenerul de cuplu nu este lucru ușor, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o relație îndelungată. De exemplu, poți...

    Zodiile care nu iartă și nu uită. Îți iei adio de la ele dacă faci un pas greșit
    Zodiile care nu iartă și nu uită. Îți iei adio de la ele dacă faci un pas greșit

    Dintre cele 12 semne zodiacale, 4 sunt de neînduplecat. Patru nativi nu iartă și nu uită orice greșeală a celor care le-au călcat orgoliul în picioare, le-au greșit sau...

    Cum îți repari inima frântă în urma decepțiilor din dragoste, în funcție de zodie
    Cum îți repari inima frântă în urma decepțiilor din dragoste, în funcție de zodie

    Fiecare nativ al fiecăreia din cele 12 zodii are propriile caracteristici și personalitate. De aceea, unii nativi își revin mai greu după o despărțire, iar alții mai ușor. Să...

    Este în regulă să folosești filtre când îți pozezi copiii?
    Este în regulă să folosești filtre când îți pozezi copiii?

    Rețelele de socializare au devenit o parte din viața noastră. Implicit și filtrele, care se regăsesc pe absolut fiecare platformă de social media. Chiar dacă nu le folosim, le...

    8 medicamente care scad pulsul. Mare grijă când le iei
    8 medicamente care scad pulsul. Mare grijă când le iei

    Te-ai întrebat vreodată ce pastile au ca efect secundar scăderea pulsului? Iată în acest articol 8 medicamente care pot fi periculoase pentru ritmul cardiac.

    © 2025 Qbebe