Dr. Cristina Popescu: mituri și adevăruri privind imunitatea organismului

Dr. Cristina Popescu, medic pediatru, a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili:

Ce este imunitatea?

Imunitatea este capacitatea organismului de a rezista și a se opune microorganismelor și toxinelor și capacitatea acestuia de a rămâne sănătos. Are mai multe componente, și anume imunitatea înnăscută, formată din celule, părți ale orgainsmului care se luptă nespecific. Dintre acestea fac parte barierele (pielea) și mucoasele (digestivă sau genito-urinară). Secrețiile, lacrimile, sucurile digestive - în cavitatea bucală avem lizozimul care ne apără împotriva infecțiilor, în stomac avem sucul gastric care este acid și ne apără împotriva infecțiilor și globulele albe care sunt împărțite pe categorii; neutrofilele luptă împotriva bacteriilor, eozinofilele împotriva paraziților, limfocitele și monocitele împotriva virusurilor. Limfocitele sunt create în organele limfoide principale, care sunt măduva osoasă și timusul. Își debutează procesul imun în organele limfoide secundare (polipii, amigdalele, nodulii limfatici, splina, plăcile Peyer din intestin și apendicele). Este important să nu renunțăm la unele dintre aceste organe pur și simplu (fără să existe vreo problemă de sănătate).

Imunitatea dobândită este cea naturală, pe care o primește copilul în timpul sarcinii și al alăptării. Este vorba despre anticorpi. Cu cât timp copilul primește mai mult din anticorpii mamei, cu atât se poate lupta împotriva infecțiilor. În acest tip de imunitate, lucrurile se petrec într-un timp mai îndelungat: zile, săptămâni, față de cea înnăscută unde lucrurile se petrec mai rapid, în câteva secunde sau chiar minute. Mai este vorba despre imunitatea formată prin anticorpi, atunci când corpul se întâlnește cu un microorganism pe care nu l-a cunoscut, se luptă cu el și apoi rezultă anticorpi care ne vor ajuta când ne vom întâlni cu el să nu ne mai îmbolnăvim. Imunitatea dobândită este artificială, lucru datorat celor care au inventat vaccinurile și serurile și aproape toate țările au programe naținale de vaccinare, pe care ar fi bine să le practicăm.

Care este rolul vitaminei D în imunitate?

Înainte de a apărea tratamentul antituberculos, pacienții erau duși în anumite centre și în sanatorii și erau tratați efectiv prin expunerea la soare. Unii se făceau bine, alții decedau. Sunt multe țesuturi care exprimă receptorii pentru vitamina D, dintre care măduva osoasă, creierul, colonul, celulele tumorale, celulele sistemului imunitar. Ne arată că vitamina D are un rol mai important și nu numai în homeostazia calciului în organism. Hipovitaminoza D este asociată cu creșterea riscului de boli autoimune și a susceptibilității la infecții. Un studiu din Finlanda, unde perioada de soare este destul de mică, pe 800 de militari, a arătat că cei care aveau un nivel optim de vitamina D au răcit mult mai rar și răcelile durau mult mai puțin față de cei care aveau o cantitate mai redusă de vitamina D. Aceasta pare să aibă un rol important în riscul de apariție a cancerului, mai ales al celui de colon. Ca valori de referință, carența este până în 10 nanograme la ml, nivelul insuficient între 10 și 30, nivelul optim între 30 și 100 și hipervitaminoza este peste 100 nanograme la ml. Copiii până în 2 ani primesc Vigantol, 400 unități pe zi, iar apoi între 500 și 1000 de unități, în funcție de vârstă și anotimp. 

Ce rol are stresul în imunitate?

Când ne gândim la lucru vizualizăm ceva psihic. Poate apărea la lucru, la școală, în familie. Dar pentru organism stresul înseamnă o rană, o infecție, infarctul, o operație. și trebuie să ne gândim la durata stresului; dacă este cronic, respectiv zile, săptămâni, luni, poate conduce la scăderea numărului de celule protectoare și creșterea celulelor supresoare care participă la răspunsul imun, prin creșterea mecanismelor imunosupresoare, prin accentuarea răspunsului proinflamator dat de citochine (proteine care participă la schimbul de informații dintre celule) și prin accelerarea îmbătrânirii sistemului imun. Acesta prespune inflamație de durată, care crește riscul de boli cardiovasculare, de obezitate, diabet și cancer. Când acționează pe o perioadă scurtă este în general bun (minute sau ore).

Ce se întâmplă în corpul nostru? Avem tot timpul o supraveghere imunologică. Atunci când organismul nostru, în această supraveghere, observă un intrus, produce niște semnale care încearcă să îl distrugă, pentru a-l elimina și a scădea inflamația. Este benefic prin accentuarea răspunsului imun pentru o rană, lupta împotriva infecțiilor, medierea răspunsului la vaccinuri. Are potențial negativ atunci când acționează împotriva celulelor proprii organismului (bolile autoimune) sau când este dereglat și activat prelungit, ducând la stres cronic.

Care sunt hormonii de stres? Adrenalina, noradrenalina și cortizolul. Atunci când cortizolul este cel endogen (produs de organismul nostru) are în principiu un rol pozitiv. Dar atunci când trebuie să administrăm cortizol într-un proces inflamator, cum ar fi o criză acută de astm, artrită în puseu acut, în corpul nostru se petrece o inflamație mare, care nu poate fi scăzută cu antiinflamatoarele cunoscute și atunci trebuie administrat antiinflamator de tip cortizonic. Administrat pe o perioadă îndelungată provoacă efecte negative în organism, cum sunt creșterea tensiunii, apariția diabetului zaharat, depresie.

Ce rol are activitatea fizică în imunitate?

Persoanele sedentare sau cele care au fost sedentare, dar nu mai sunt pot suferi în primele săptămâni o dereglare a sistemului imun și să se îmbolnăvească mai frecvent de infecții acute de căi respiratorii superioare, față de cei cu activitate fizică moderată. Apare din cauza unui răspuns inițial crescut la stres și pot avea aderență scăzută sau să renunțe la sport. Activitatea moderată, atât în populația activă cât și în cea sedentară promovează în organism un mediu antiinflamator, un mecanism important în bolile ce presupun inflamație cronică (diabet zaharat, obezitate și boli cardiovasculare).

Studii efectuate pe o perioadă de 16 săptămâni sugerează că activitatea de intensitate moderată mediază nivelul de parametri imuni din circulație și salivă (cresc imunoglobulinele din sânge și salivă, ne protejează mucoasele). Cei care au activitate fizică intensă sunt mai degrabă supuși unui stres cronic și se îmbolnăvesc mai frecvent de infecții acute de căi respiratorii superioare față de cei cu activitate fizică moderată. S-au făcut studii experimentale pe animale, cărora li se inoculau bacterii. Celor care aveau o activitate fizică moderaă aveau un risc mai scăzut de a face infecția respectivă sau de a deceda din cauza acesteia față de cele care nu aveau nicio activitate fizică prealabilă. Și studii în care erau incluse persoane obeze au arătat că exercițiul fizic moderat, de 30-45 minute de 5 ori pe săptămână, timp de 12-15 săptămâni scade incidența și durata infecțiilor acute respiratorii superioare în comparație cu indivizii sedentari. Iar mersul pe bicicletă timp de o oră crește activitatea fagocitară a neutrofilelor, adică capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecțiilor de tip bacterian.

Ce rol are somnul în imunitate?

Studiile efectuate în ultimii 10 ani arată că insomnia, calitatea slabă a somnului, ore insuficiente de somn cresc riscul infecțios și de boli inflamatorii, depresie și mortalitate. Somnul afectează sistemul imun înnăscut la nivel sistemic, celular, genomic și are implicații în îmbătrânire. Citochinele inflamatorii influențează somnul, de aceea tratamentele care vizează inflamația pot ameliora somnul, iar îmbunătățirea calității somnului poate scădea inflamația. Ce se întâmplă după o noapte nedormită? Sistemul simpatic eliberează noradrenalină, care stimulează glanda adrenală și eliberează adrenalină pentru a putea rămâne treji și să funcționăm. Atât noradrenalina, cât și adrenalina stimulează procesul inflamator prin legarea de receptori de pe leucocite. Acestea eliberează citochine proinflamatorii. Este o legătură bidirecțională între creier și periferie și permite creierului să regleze activitatea inflamatorie, iar aceasta din urmă poate influența procese cerebrale care alterează somnul. 

Există două studii cu două concluzii. Unul a arătat că privarea parțială de somn (pierderea a 4 ore pe noapte de somn) a dus la creșterea a doi markeri inflamatori: proteina C reactivă și interleuchina 6. Iar cel de-al doilea a arătat că administrarea unei endotoxine (o componentă dintr-o bacterie) atât la bărbați cât și la femei a arătat că prezența unei tulburări de somn persistente a dus la creșterea exagerată a unei atitudini depresive ca răspuns la provocarea dată de inflamație în comparație cu cei care nu aveau aceste tulburări de somn.

Câteva mituri pe care aș vrea să le combat

Întotdeauna la camera de gardă se prezintă părinți care sunt foarte speriați de febră, pe care o consideră întotdeauna rea. Febra nu este o boală în sine, ci un semn al faptului că organismul nostru luptă împotriva unei infecții sau a unei inflamații. Stimulează mecanismele de apărare ale organismului, trimițând leucocitele și alte celule luptătoare să distrugă cauza infecției. Poate apărea atât într-o boală virală, cât și bacteriană. Foarte mulți părinți cred că trebuie antibiotic pentru febră. Dacă febra are cauză virală nu are nevoie și vom face mai rău. Doar dacă este de cauză bacteriană.

Ce se întâmplă ca mecanism imunologic în febră? Citochinele și alți mediatori ai inflamației sunt produse ca răspuns la invazia cu un microorganism, cu celule maligne sau alți intruși. Atunci corpul produce celulele care fagocitează sau mănâncă microorganismul și apoi sunt produși anticorpi care luptă specific împotriva acestuia. Toxinele eliberate de anumite bacterii atunci când acestea sunt fagocitate sunt toxice pentru organism și atunci produc o inflamație care stimulează creierul să își crească temperatura.

Când tratăm febra? Când devine inconfortabilă pentru un copil, când există riscul în antecedentele copilului sau în familie de convulsie febrilă, între 6 luni și 5 ani. Tratarea febrei nu înseamnă tratarea infecției. Virusul polio la 40 de grade își reduce capacitatea de înmulțire de 200 de ori. Sunt recunoscute anumite componente din microorganisme sau bacterii și atunci se activează celulele imunității înnăscute, unele sunt dendritice și macrofage; ele eliberează o substanță, denumită prostaglandina E2 și anumite citochine pirogene, care produc febră în mod sistemic. Neuronii cu receptori pentru această prostaglandină stimulează sistemul nervos simpatic, se produce noradrenalină, crește temperatura corpului prin termogeneza și se induce o vasocontricție periferică. De aceea, atunci când un copil are febră are fruntea fiebinte și corpul, dar extremitățile reci. O altă substanță, acetilcolina, care este eliberată la nivelul terminațiilor nervoase, stimulează celulele musculare să se contracte; așa apare frisonul și crește temperatura. Frisonul este un mecanism al corpului prin care se crește temperatura.

Al doilea mit pe care aș dori să îl combat este ASLO crescut. Conform Synevo, streptolizina este o enzimă produsă de streptococul de grup A. când organismul se întâlnește cu infecția, cel mai des ați auzit de faringita streptococică ce se tratează cu antibiotic. După această infecție, organismul produce anticorpi denumiți ASLO. Apar la 1-2 săptămâni de la infecție și sunt în cantitate maximă pe la 3-6 săptămâni. Dacă după 6 săptămâni ei încă sunt în cantitate maximă sau și mai mare, înseamnă că a avut loc o reinfecție. Titrul ALSO poate fi crescut și la unii purtători sănătoși de streptococ (nu au nevoie de tratament). Nu se dozează ASLO după infecția cu streptococ. Așa cum veți găsi pe Asociația Imunopedia, a medicilor imunologi, când un copil are ASLO crescut dar niciun simptom, durere, reumatism articular acut sau complicații poststreptococice nu trebuie să tratăm și nici să monitorizăm. 

Ultimul mit, pe care cred că îl aud cel mai frecvent: copilul răcește frecvent, înseamnă că are imunitatea scăzută. Când se naște, copilul are sistemul imunitar imatur. Dar prin anticorpii mamei în primele 6-8 luni reușește să reziste infecțiilor și fiecare anticorp se maturizează la vremea lui. Când să nu ne îngrijorăm? Dacă un copil răcește de 7-8 ori pe an (la grădiniță sau școală) nu trebuie să ne îngrijorăm pentru că vine în contact cu virusuri cu care nu a mai intrat în contact. Cu cât crește în vârstă este o relație invers proporțională cu numărul de răceli pe care le are, un adult are 4-5 răceli pe an, variază în funcție de perioada anului, locul de muncă. 

Care sunt semnele unei imunodeficiențe? Când trebuie să ne îngrijorăm și să ducem copilul la medic? Asociația Imunopedia arată și aceste date. Atunci când un copil a prezentat infecții severe, otite bacteriene repetate, pneumonii, infecții pe piele, sepsis, diaree cu sânge pe un timp îndelungat, când nu crește în greutate și înălțime o perioadă mare de timp, când apar limfoame sau leucemii, când există în familie cazuri de copii decedați la vârstă foarte tânără și nu se știe cauza decesului sau când un copil din familie a avut cam aceeași simptomatologie cu un alt copil cu imunodeficiență.

Sponsori:

Poți vizualiza tot seminarul Ora de Imunitate aici: