Proaspat tatic: 5 sentimente care m-au luat prin surprindere

La un moment dat, nu mult dupa nasterea bebelusului, aproape fiecare proaspat tatic intelege noua realitate a vietii lui: este tata, are noi responsabilitati si noi asteptari la inaltimea carora trebuie sa se ridice. Pentru unii, toate acestea apar brusc, odata cu nasterea micutului, chiar inainte de a parasi maternitatea, in timp ce pentru altii totul se clarifica in cateva zile sau chiar saptamani.

Important este insa ca, mai devreme sau mai tarziu, fiecare proaspat tatic constientizeaza ca viata i s-a schimbat radical, pentru totdeauna. Si indiferent ca schimbarea este subtila sau foarte evidenta, sentimentele care o insotesc sunt intotdeauna surprinzatoare.

Voi ce sentimente surprinzatoare ati trait cand s-a nascut copilul vostru?

"Am fost confuz si ambivalent"

Privindu-si prietenii care aveau copii, Catalin credea ca atunci cand sotia sa va naste primul lor bebelus, il va iubi neconditionat si va fi foarte fericit. De cand se stia isi dorea o familie numeroasa: cel putin patru copii, care sa ii umple casa si inima de bucurie.

"Dupa nasterea Mariei, toate sentimentele pe care le asteptam intarziau sa apara, sau daca bucuria si dragostea infloreau in sufletul meu intr-o dimineata, pana seara eram absolut strain de ele. Multa vreme am fost confuz, ambivalent. A durat cateva luni pana sa inteleg ce simt fata de fetita mea, pana sa ma acomodez cu paternitatea", spune Catalin.

Confuzia si ambivalenta sunt perfect normale in procesul de acomodare cu noul statut de tata, spun specialistii. Daca ceva poate departaja primele luni de paternitate de urmatorii ani, sunt sentimentele confuze si adeseori conflictuale pe care noul tata le simte. Pe de o parte sunt virilitatea, puterea si mandria conferite de faptul ca a creat o noua viata. Pe de alta parte, sentimentul de neputinta si uneori de neintelegere fata de nevoile bebelusului si ale partenerei de viata.

Uneori este posibil ca intr-o zi, pe neasteptate, sa te uiti la copilul tau si sa realizezi ca dragostea aceea pe care o simteai cu o zi inainte a fost inlocuita de amorteala sufleteasca. Il cunosti pe copilul din bratele tale? Iti pasa? Sau simti ca ai vrea sa pui intr-o cutie paternitatea, sa o ascunzi bine si sa iti reiei viata dinainte sau sa incepi una noua, undeva, departe? Probabil ca imediat dupa ce ai aceste ganduri te simti vinovat pentru tot ce ai gandit si ai simtit. Pentru ca, nu-i asa, daca nu iti iubesti copilul pana peste cap nu esti un tata bun, nu? Gresit. Ambivalenta, sentimentele confuze, sunt perfect normale si fac parte din fisa postului de tata - toate acestea te vor bantui in urmatorii 50 de ani, asa ca ar fi bine sa te obisnuiesti si sa nu te mai simti vinovat.

"Am descoperit un altfel de dragoste: cea absoluta"

Pe parcursul vietii, inca de cand erai copil, ai simtit de multe ori fiorul dragostei. Ti-ai iubit parintii, fratii si bunicii, ti-ai iubit prima prietena si urmatoarele, ti-ai iubit cainele... Insa atunci cand ti se naste primul copil incepi sa te indoiesti ca tot ceea ce ai simtit vreodata fata de alte persoane a fost dragoste, pentru ca nici nu se poate compara cu ceea ce simti acum.

"Cand mi-am tinut copilul in brate prima data, am inceput sa plang. Nu eram speriat, nu sunt emotiv din fire, dar nu ma puteam opri. Am simtit ceva ce nici macar nu pot sa descriu in cuvinte: dragostea absoluta. Dragoste mi se pare atat de putin spus... Era ca si cum tot sufletul meu s-a dilatat, a iesit din mine si s-a infasurat in jurul lui Cristian, ca o a doua piele a lui si a ramas acolo de atunci.", spune Ion.

Toti parintii iti vor spune ca dragostea pentru copii nu se poate compara cu nici un alt fel de dragoste, insa pana cand nu vei avea proprii copii, toate vorbele lor ti se vor parea povesti emotionante si exagerate. Adevarul este ca, in mod normal, sentimentele pe care le are un tata pentru copilul sau sunt atat de complexe incat trebuie denumite "dragoste absoluta", cum spune Ion.

Amestecul de grija, responsabilitate, iubire, tandrete, teama si nevoia de a ocroti, dar si dorinta de a-i da libertate si independenta, visele proiectate asupra copilului, toate acestea se impletesc, fara cuvinte, in sufletul unui tata sub forma de "dragoste absoluta". Nu trebuie sa simti ca exagerezi atunci cand iti analizezi sau incerci sa iti exprimi sentimentele pentru copilul tau. Nimic nu poate fi exagerat atunci cand vine vorba despre dragostea unui tata pentru copilul sau.

"Am fost deprimat"

Unul dintre cele mai surprinzatoare sentimente pe care le poti avea ca proaspat tatic este tristetea. Si nu o tristete oarecare, trecatoare si superficiala, ci una adanca, totala, care in scurt timp se transforma in depresie.

"Inainte sa se nasca fiul nostru, eu si sotia mea am citit toate cartile despre sarcina, nastere si primul an de viata pe care le-am gasit in librarii, asa ca stiam ce este depresia post-partum", ne spune Mihai. "Insa nici eu, nici sotia mea, nu ne-am asteptat ca depresia sa ma loveasca pe mine... cam la o luna dupa ce s-a nascut Ianis."

Depresia post-partum care apare la tatici nu are nici o legatura cu hormonii, precum in cazul proaspetelor mamici. Depresia este modul prin care proaspatul tatic reactioneaza la aparitia unui nou membru al familiei, la noua viata pe care o incepe si la temerile care il cuprind. Atunci cand barbatul este un viitor tata sau cateva zile dupa nasterea copilului, este coplesit de atentia celor din jur, de noutatile in rutina zilnica si de ghemotocul de om pe care il poate, in sfarsit, atinge.

Depresia apare cand se presupune ca "viata isi reia cursul normal", adica atunci cand reincepe sa observe facturile si noile cheltuieli, cand sarcinile de la serviciu par mai dificile din cauza lipsei de somn sau cand week-end-urile nu mai sunt amuzante pentru ca noua familie trebuie sa isi adapteze programul in functie de cel mic. Practic, proaspatul tatic realizeaza ca viata lui nu isi va mai "relua cursul normal" niciodata, pentru ca acel curs nu mai exista, inlocuit fiind de unul nou. Depresia va trece in scurt timp, dupa ce taticul se va adapta la noua viata.

"M-a cuprins o teama indescriptibila"

Primele luni in postura de tata vor parea un sir neintrerupt de examene grele. Vei fi emotionat, ingrijorat, dar, mai presus de toate speriat. Iti va fi teama ca nu vei fi un tata bun, ca nici macar nu ai idee ce inseamna sa fii un tata bun, ca nu vei fi capabil sa iti ocrotesti copilul, ca nu vei fi in stare sa ai grija bine de familia ta, ca nu stii sa ingrijesti bebelusul sau ce sa faci cu el, ca vei semana prea mult sau prea putin cu tatal tau, ca ai facut o greseala imensa facand un copil.

Sandu spune ca "In prima noapte cand am adus baiatul de la maternitate am facut curse intre dormitorul lui si bucatarie: ma duceam la el sa il privesc, ma minunam ce frumos doarme, si apoi ma cuprindea frica si fugeam la bucatarie sa fumez si sa ma gandesc cum o sa ne descurcam cu el, cum il invatam sa vorbeasca, cum o sa il convingem sa manance legume verzi si sa stea la gradinita, ce facem daca raman fara serviciu sau daca se apuca de fumat si baut alcool in timpul liceului... Toata viata mea ca tata si toata viata lui, tot ce putea fi mai rau sau mai dificil am trait in noaptea aia. Simteam o frica organica, viscerala, pana la punctul in care imi pierdeam respiratia si izbucneam in plans".

Aceste temeri si multe altele sunt perfect normale; ele reprezinta etape in procesul de transformare al barbatului in tata, acceptand ca nu mai este responsabil numai pentru propria viata, ci si pentru a copilului sau. Majoritatea temerilor tale vor fi uitate in tumultul vietii de zi cu zi, pe masura ce unele greutati sau incercari vor fi depasite. Altele, vor ramane in sufletul tau mult timp. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il stii este ca, mai devreme sau mai tarziu, teama va disparea din sufletul tau.

"Relatia noastra s-a schimbat"

Dinu si Irina au o fetita minunata si par la fel de indragostiti ca inainte de aparitia copilului, insa Dinu marturiseste: "Inainte ca Irina sa ramana insarcinata, cand numai planificam sa avem un copil, nu m-am gandit nici o clipa ca relatia dintre noi s-ar putea schimba. Ne iubeam si aveam tot felul de idei despre cum va fi familia noastra. In timpul sarcinii am inceput sa am ceva temeri, cand o vedeam pe sotia mea asa preocupata de burtica si bebelus, dar am zis ca asa e normal sau ca mi se pare mie. Dar dupa ce s-a nascut Cristina, fetita noastra, dupa ce a trecut euforia din primele zile, am simtit ca eu nu mai insemn pentru Irina , ca inseamna acum familia noastra. Si nu mi-a placut, dar... O vreme am urat faptul ca relatia noastra s-a schimbat si vroiam ca totul sa fie ca inainte. Adica, fara Cristina."

Una dintre cele mai mari temeri ale barbatilor in ceea ce priveste aparitia unui bebelus este, fara indoiala, aceea ca relatia cu partenera de viata se va schimba. Din pacate, oricat de mult ati incerca, oricat de mult v-ati iubi, aceasta schimbare nu poate fi evitata in totalitate. Inainte de a deveni parinti, tu si partenera ta aveti grija unul de celalalt, va iubiti si petreceti cat timp puteti impreuna. Tu esti preocupat de binele ei si ea de al tau.

Insa atunci cand apare un bebelus, totul se schimba: centrul preocuparilor voastre este fiinta aceea micuta si nimic nu mai are loc langa ea. In scurt timp de la nasterea copilului veti intelege amandoi ca singurele momente placute pe care le petreceti impreuna, daca sunteti norocosi, sunt acelea in care apucati sa dormiti cateva ore. Nu mai poate fi vorba de cluburi, vacante romantice sau seri la cinema.

Trebuie sa stii insa ca, daca depuneti amandoi putin efort in acest sens, cuplul vostru va continua sa existe si in afara statutului de parinti. Incercati sa va rezervati macar 10 minute in fiecare zi sa vorbiti despre orice care nu este legat de copil si veti ramane conectati. Cuplul nu a disparut: sunteti tot voi, dar cu o functie in plus.