Sunt însărcinată în opt luni și nici eu, nici soțul meu, nu o să intrăm în concediu de creștere copil

Sunt însărcinată în opt luni și nici eu, nici soțul meu, nu o să intrăm în concediu de creștere copil

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Dacă anumite cupluri nici nu concep ca unul dintre parteneri să nu-și ia concediu de creștere copil, pentru altele acest lucru nu intră în discuție. Într-o asemenea situație se află și un cuplu din SUA, care se străduiește să-și alcătuiască un program cât mai bine structurat, astfel încât fiecare dintre parteneri să poată lucra și imediat după nașterea copilului. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi cum și-au planificat Jen Glantz și soțul ei primele luni din viața de părinți. 

Nici ea, nici soțul ei, nu vor intra în concediu de creștere copil

Jen Glantz este freelancer, antreprenor, creator de conținut, autor de carte și gazdă a unui podcast.  Este însărcinată în 8 luni și, într-o confesiune pentru „Insider”, nu s-a ferit să dezvăluie că nici ea, dar nici soțul ei, nu își vor lua concediu de creștere copil. Viitoarea mamă a venit cu argumente care să-i susțină decizia, așa cum reiese și din intervenția pentru sursa citată:

„Când m-am gândit că voi rămâne însărcinată și că voi avea primul meu copil, mi-am imaginat că viața mea va arăta cu totul altfel. Credeam că voi avea o casă, că mă voi bucura de stabilitate financiară ca antreprenor de succes și că voi reuși să-mi iau o pauză de la muncă pentru câteva luni sau chiar pentru un an după ce copilul meu va veni pe lume. 

În momentul de față sunt însărcinată în opt luni și pot spune că nu am reușit să realizez niciunul dintre obiectivele menționate. În schimb, locuiesc într-un apartament de 51 m pătrați, cu un singur dormitor, sunt un antreprenor care trebuie să muncească 60 de ore pe săptămână ca să-și poată plăti facturile, prin urmare nici eu, dar nici partenerul meu de viață, nu o să intrăm în concediu de creștere copil. 

femeie insarcinata in tinuta sport, stand pe nistre trepte si mangaindu-si burtica de gravida

Deși nu este situația ideală, este cea la care ne-am gândit timp de 8 luni pentru a încerca să ne facem planuri. Atât eu, cât și soțul meu, ne dorim să putem lucra și după nașterea copilului nostru. De aceea, ca să putem continua să câștigăm bani ca să îl creștem, iată cum ne-am distribuit sarcinile.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Jen Glantz (@jenglantz)

Și-au făcut un program pentru zilele de lucru 

Jen a precizat că programul ei de lucru este mai flexibil decât cel al soțului ei, așa că s-au gândit să-și stabilească anumite zile din săptămână în care să se ocupe fiecare de copil. Pentru sursa citată anterior, a venit cu următoarele detalii: 

„Întrucât sunt antreprenor, programul meu variază într-un interval de câteva săptămâni. De exemplu, sunt săptămâni în care primesc zeci de telefoane și altele în care nu primesc niciunul, de aceea am posibilitatea să-mi fac eu programul și să stau cât vreau în fața computerului. În schimb, soțul meu, care lucrează full-time în marketing, are un program mai previzibil. 

Pentru a ne organiza cât mai bine pe parcursul unei săptămâni, am hotărât ca în fiecare duminică să ne facem un program pentru săptămâna care urmează și să includem și zilele de weekend ca program de lucru când unul dintre noi trebuie să lucreze. Spre exemplu, dacă stabilim ca eu să mă ocup de bebeluș luni, miercuri și vineri, soțul meu se va ocupa marți, joi și sâmbătă, astfel încât eu să pot lucra.  

În zilele în care trebuie neapărat să lucrăm amândoi, unul dintre noi se va ocupa de copil în prima parte a zilei, iar celălalt se va ocupa de el după-amiaza.”

cuplu care isi noteaza diverse lucruri pe o coala de flip chart

Și-au împărțit sarcinile pe parcursul unei zile

Pentru a se putea descurca după nașterea copilului, Jen și soțul ei s-au gândit și la cum va arăta programul lor de fiecare zi, așa cum reiese și din materialul disponibil în sursa menționată:

„Unul dintre cele mai bune trucuri pe care mi le-a dezvăluit o prietenă cu trei copii este că ea și partenerul ei și-au distribuit sarcinile cât mai echilibrat pe timpul zilei, astfel încât numărul de ore alocat copiilor să fie cam același pentru fiecare.

De pildă, unul dintre noi se poate ocupa de copil între 4 și 9 dimineața, timp în care celălalt poate să doarmă, să lucreze sau să facă orice vrea. După aceea vom face un schimb de ture, iar unul dintre noi o să se ocupe de copil între orele 18:00 și 23:00, timp în care celălalt își organizează programul cum vrea. 

Încercăm să ne facem un program astfel încât fiecare dintre noi să avem parte de propria rutină și să dispunem de același număr de ore pentru a lucra sau pentru a face altceva. Întrucât ne dorim ca programul să fie cât mai flexibil, intenționăm să ne gândim și la „ture” mai scurte, pentru ca amândoi să beneficiem de pauze dimineața și seara.”

femeie si partenerul sau veseli, stand pe pat

Și-au făcut și o planificare pentru sarcinile din gospodărie

Cuplul s-a gândit că este important ca și după nașterea copilului să continue să-și distribuie sarcinile legate de treburile casnice. Astfel, unul dintre obiective este ca fiecare să se implice în activitățile la care se pricepe cel mai bine, după cum a dezvăluit Jen pentru aceeași sursă:

„În ceea ce privește treburile casnice, eu și soțul meu ne-am stabilit un sistem în baza căruia fiecare se implică în activitățile la care se pricepe cel mai bine și care îi fac plăcere. Spre exemplu, duminica după-amiază mă ocup să fac curățenie și să gătesc pentru masa de prânz de pe parcursul săptămânii care începe. Partenerul meu se ocupă de rufe și de pregătirea cinei pentru săptămâna care urmează.

În condițiile în care fiecare dintre noi știe clar ce are de făcut și se ocupă de acea treabă, nu ajungem să ne certăm sau să avem sentimentul că unul dintre noi muncește mai mult decât celălalt.

Intenționăm să procedăm la fel și după nașterea copilului nostru. Astfel, o să ne străduim să ne distribuim sarcinile în mod egal, o să facem o listă ca să stabilim cine ce are de făcut (baia copilului, schimbatul scutecelor, hrănirea etc.). 

De asemenea, țin să menționez că, întrucât fiecare dintre noi știe ce are de făcut, celălalt poate interveni, la nevoie, să-l ajute când poate sau în intervalul în care suntem liberi.”

S-au hotărât și să plătească pe cineva care să-i ajute după nașterea copilului

Pentru a putea face față programului încărcat și nopților nedormite, viitorii părinți și-au făcut și acest plan: ca din când în când să plătească pe cineva care să-i ajute cu copilul. Banii alocați pentru plata persoanei respective vor proveni dintr-un buget la care vor contribui ambii soți, în mod egal. Iată ce a mai declarat Jen, potrivit „Insider”: 

„Pentru a putea să ne respectăm toate angajamentele, pentru a face față numeroaselor sarcini și privării de somn, ne-am stabilit și un buget, la care să contribuim fiecare dintre noi în mod egal, pentru a angaja pe cineva să ne ajute ocazional. 

Deși costurile pentru cineva care să vină la noi să stea noaptea cu copilul sau pentru o doula sunt ridicate, am economisit amândoi bani pentru a apela la cineva de două-trei ori pe lună și am stabilit să recurgem la această soluție ori de câte ori programele noastre de la muncă sunt foarte încărcate sau pur și simplu când avem nevoie de o pauză.”

Surse foto: instagram.com/jenglantz/

Surse articol: Articolul reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil în Insider, scris de Jen Glantz

Articolul urmator
Oamenii cred că e o glumă faptul că soțul meu stă în concediu de paternitate
Oamenii cred că e o glumă faptul că soțul meu stă în concediu de paternitate

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu pot să-mi ajut mama văduvă, nici măcar cu mâncare sau bani, pentru că soțul meu nu îmi permite. Nu am voie nici măcar să merg cu copiii în vizită
    Nu pot să-mi ajut mama văduvă, nici măcar cu mâncare sau bani, pentru că soțul meu nu îmi permite. Nu am voie nici măcar să merg cu copiii în vizită

    În Galați locuiesc și părinții lui Daniel, socrii mei, pe care îi vizitam destul de des. Ei mă ajută în creșterea copiilor, îi mai pot lăsa la bunici pentru...

    Copilul meu nu are nici un an și eu sunt din nou gravidă. Nu știu cum să anunț la serviciu...
    Copilul meu nu are nici un an și eu sunt din nou gravidă. Nu știu cum să anunț la serviciu...

    Mai avea două luni până când i se termina concediul de maternitate. Deja se pregătea să se întoarcă la muncă când a aflat că este din nou însărcinată....

    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime
    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime

    „Când fiica mea avea trei ani, am pierdut-o în mulțime. A fost cea mai înfricoșătoare experiență pe care am trăit-o în viața mea. Una pe care nici eu,...

    Ce am făcut când am aflat că soțul meu avea de ani de zile o a doua familie. NU, nu am plâns și nici n-am intrat în depresie
    Ce am făcut când am aflat că soțul meu avea de ani de zile o a doua familie. NU, nu am plâns și nici n-am intrat în depresie

    Când ești căsătorită de peste două decenii, iar tu și partenerul tău de viață sunteți și părinți, nici nu îți trece prin minte că, la un moment dat, ai putea afla...

    Un elev s-a înecat cu o bomboana în timpul orelor. Profesoara nu știa nici manevrele de resuscitare, nici...numărul de la Salvare
    Un elev s-a înecat cu o bomboana în timpul orelor. Profesoara nu știa nici manevrele de resuscitare, nici...numărul de la Salvare

    Un elev din clasa a 7-a din Sibiu nu a mai putut respira după ce s-a înecat cu o bomboană. Cadrul didactic nu l-a putut ajuta, pentru că nu știa să acorde primul ajutor și nici...

    Eu și soțul meu nu ne permitem să creștem un copil, dar tot ne dorim să devenim părinți...
    Eu și soțul meu nu ne permitem să creștem un copil, dar tot ne dorim să devenim părinți...

    Cu un salariu modest al iubitului și o carieră freelance, o tânără dorește să devină mamă, dar știe că nu și-ar permite să își crească copilul în lux. Nici nu...

    „Nu vreau bani, nici dulciuri nici jucării, că astea le găsești pe toate drumurile. Vreau ca mama să trăiască!” Durerea unei fetițe de doar 11 ani...
    „Nu vreau bani, nici dulciuri nici jucării, că astea le găsești pe toate drumurile. Vreau ca mama să trăiască!” Durerea unei fetițe de doar 11 ani...

    La doar 11 ani, când alți copii cer telefoane și dispozitive electronice performante, singura dorință a unei fetițe este ca mama să fie sănătoasă și să nu rămână...

    Indemnizație creștere copil în 2023. Care sunt actele necesare și până când se depun
    Indemnizație creștere copil în 2023. Care sunt actele necesare și până când se depun

    În 2023, părinții vor beneficia de o indemnizație de creștere a copilului. Care sunt condițiile legii și ce trebuie să facă aceștia ca să intre în posesia ajutorului de...

    © 2024 Qbebe