Cel puțin asta susține o mămă cu patru copii, din Statele Unite! Ea spune că deși se temea că nu îi va fi deloc ușor cu mulți copii, viața a surprins-o într-un mod neașteptat de plăcut și recunoaște că acum, cu patru copii, este mult mai calmă și mai relaxată decât a fost vreodată. Să îi aflăm povestea!
Mai mulți copii = mai puțin stres?
Cred că, de multe ori, mamele cu mai mulți copii sunt neînțelese. Noi suntem nebunele alea cu familii numeroase, știi? Care nu se mai opresc din făcut copii. Cele care auzim „Uau... sunt toți ai tăi?” și „Încerci să ai propria ta echipă de fotbal?”.
Și am să îndrăznesc să vorbesc și în numele altor mame cu mulți copii, care sunt compătimite deseori de cei din jur pentru viața lor, aparent, deosebit de grea și plină de sacrificii: Ne place viața cu mai mulți copii și tot ce vine la pachet cu ea! Ba chiar aș merge mai departe și aș spune că a avea patru copii este mai puțin stresant decât a avea unul, doi sau trei copii!
Când ies cu copiii, aud deseori oamenii spunându-mi: „Ești mereu atât de calmă”. Prima dată când am auzit asta, am râs cu toții, pentru că eu nu m-am considerat niciodată o persoană calmă... până când să vină copiii mei pe lume!
Ce-i drept, viața mea este mult mai agitată și mai plină acum față de cum era atunci când nu eram mamă. De multe ori, și mie mi se pare că sunt atât de multe de făcut. Sunt sigură că mă înțelegeți, probabil că și voi simțiți la fel, indiferent de câți copii aveți. Dar parcă sunt, totuși, mai puțin stresată decât atunci când nu eram mamă sau când îl aveam doar pe cel mare. Deci, de ce ne simțim mai puțin stresați cu mai mulți copii?
De ce mamele cu mai mulți copii sunt mai puțin stresate
Potrivit Today Show, nu sunt singurul părinte care simte acest lucru: „Mamele cu trei copii se stresează mai mult decât mamele cu unul sau doi copii, în timp ce mamele cu patru sau mai mulți copii raportează un nivel de stres mai scăzut, potrivit unui sondaj exclusiv TODAYMoms.com realizat în rândul a peste 7.164 de mame din SUA, publicat luni”. Cu cât ai mai mulți copii, cu atât viața pare să devină puțin mai ușoara!
Același sondaj arată că:
- 46% dintre mame spun că soțul/partenerul lor le provoacă mai mult stres decât copiii lor.
- 72% dintre mame se stresează în legătură cu cât de stresate sunt.
- 60% spun că cea mai mare cauză a stresului este lipsa de timp pentru a face tot ceea ce trebuie făcut.
- 60% dintre mame spun că a crește fete este mai stresant decât a crește băieți.
- 9 din 10 mame se stresează în legătură cu felul în care arată.
Da, când ai mai mulți copii, există mai multe motive de îngrijorare. Da, ai mai puțin timp. Da, sunt mai multe de făcut. Da, ai mai puțină energie. Dar ceea ce conteaza foarte mult este atitudinea pe care o ai in fata acestor certitudini. Da, stiu ca nu le pot face pe toate, asa ca aleg sa ma bucur de tot ce imi ofera viata cu patru copii. Cu bune si cu rele.
Iată care sunt motivele pentru care mamele cu mai mulți copii sunt mai puțin stresate.
1. NU SE MAI STRĂDUIESC SĂ FIE NIȘTE MAME PERFECTE
Dr. Janet Taylor, un psihiatru din New York, mamă a patru copii, a declarat pentru emisiunea TODAY: „Pur și simplu nu mai există suficient spațiu în capul tău pentru perfecțiune atunci când ajungi la patru sau mai mulți copii”. Sunt complet de acord. Nu pot să pregătesc masa perfectă în fiecare seară, așa că nu o fac. Nu-mi fac griji și nu mă stresez din cauza asta. Cele mai multe mese sunt făcute în crockpot și sunt servite alături de o tavă de legume. Nu e cina perfectă și cu siguranță nu este imaginea pe care filmele Hallmark încearcă să ne-o creeze despre viața cu mulți copii. Dar măcar am ce să pun pe masă.
Nu pot să le fac pe toate... așa că renunț la ideea de perfecțiune. Voi eșua dacă încerc să fiu perfectă.
2. PLANIFICĂ... DAR NU PLANIFICĂ PREA MULT
Știu că lucrurile vor merge prost. Știu că, dacă plănuiesc să avem un picnic perfect, cineva va vărsa ceva, altcineva se va murdări și mai mult ca sigur voi uita furculițele sau farfuriile acasă. Sunt de acord cu asta și îmi fac planuri în acest sens. Când planific ceva, mă aștept ca lucrurile să nu iasă neaparat așa cum am stabilit. Când spun că mă aștept la asta, mă refer la faptul că am o mentalitate de genul "lucrurile vor merge prost, dar va fi bine”. Apoi, cu zâmbetul pe buze, scoatem tot ce e mai bun din asta.
3. SE JOACĂ
Uneori, joaca este mai importantă decât curățenia sau gătitul cinei. Uneori, joaca dezordonată este mai importantă decât o masă de bucătărie curată (poate fi curățată după). Când ai patru copii, nu poți avea perfecțiunea în același timp. În plus, fiecare copil are tot timpul pe cineva cu care să se joace, iar când se adună cu toții să se joace - este o adevărată petrecere.
4. IAU TOTUL MAI UȘOR
Am văzut cât de repede a crescut primul nostru copil, iar asta mă face să vreau să încetinesc timpul. Din moment ce nu se poate asta, mă bucur pur și simplu de timp. Profit de acele momente pe care poate le-aș fi ratat dacă aș fi vrut să fac mereu mai mult și mai mult. Așa că profit de aceste momente atunci când le am și mă bucur de ele. O îmbrățișare de zece minute în pat cu ei în timp ce îți povestesc despre ziua lor este mai importantă decât să mă asigur că adorm la timp sau că totul e lună în casă.
5. SPUN „NU” UNUI PROGRAM MULT PREA ÎNCĂRCAT
Am fost nevoiți să spunem "nu" la multe lucruri, inclusiv la unele dintre activitățile la care copiii noștri vor să se înscrie. Este pentru propria noastră sănătate mintală. Nu putem face totul, așa că îi lăsăm pe copii să aleagă. O activitate pentru fiecare copil. Gimnastică? Baseball? Lacrosse? Karate? Orice ar alege - fiecare alege doar o singură activitate pe sezon. Așa a fost când am crescut eu și așa este și în familia mea.
Copiii noștri nu au avut încă nicio problemă în acest sens și cu toții continuă să facă activitățile preferate, fără suprasolicitare. Suntem și noi mai relaxați, dar și ei, pentru că nu au atât de multe pe cap.
6. FAMILIA ESTE PE PRIMUL LOC
Asta spun mereu: „Familia este pe primul loc”. Le reamintesc copiilor noștri că, dacă se poarta frumos bine unii pe alții, vor fi prieteni pe viață. Dumnezeu i-a ales să fie frați cu un motiv anume... trebuie să cultive această relație.
7. ORICE SE TRANSFORMĂ ÎNTR-O PETRECERE
Întotdeauna este o petrecere atunci când suntem cu toții împreună! Cineva face mereu ceva distractiv sau explorează ceva nou. Când vin prietenii la noi, e ca și cum tocmai s-au alăturat unei petreceri sau unei sărbători, pentru că suntem atât de mulți. Curtea noastră din spate este locul unde ne adunăm cel mai des. Curtea din fața casei este locul unde se întâlnesc copiii cu bicicletele lor. Aleea noastră este locul unde se întâmplă meciurile de baschet după școală. Ei știu că, atunci când vin aici, cineva este întotdeauna gata de joacă.
Când înțelegi că nu poți controla totul, încetezi să mai încerci să controlezi totul!
În schimb, începi să îți înveți copiii să iubească viața și începi să te bucuri de această viață cu ei... și de aceste momente în familie. Înveți că ai tăi copii îți vor imita atitudinea și acțiunile. Înveți că vocea ta devine vocea lor interioară. Să fii relaxat și fericit e mult mai sănătos decât să fii stresat și furios. În plus - știați că primul lucru pe care copiii îl doresc de la părinții lor este ca aceștia să fie mai puțin stresați? Este dovedit!
Petrece TIMP DE CALITATE cu copiii tăi!
Nu îți mai face griji pentru toți ceilalți și pentru orice altceva și petrece timp cu copiii tăi. Toată lumea are de câștigat. Acceptă cât de minunată ești deja și nu mai încerca să fii mai mult și să faci mai mult! Nu putem fi totul pentru toată lumea, dar tu poți fi ceva cu adevărat minunat pentru familia ta. Joacă-te cu copiii tăi ori de câte ori ai ocazia. Citește-le cartea preferata. Faceți împreună prăjituri. Fii fericiță și calmă, fiindcă le vei transmite și copiilor tăi această stare!
- Sursă: yourmodernfamily.com
Surse foto: istockphoto.com