Încă de când începe să meargă de-a bușilea, tu ca părinte ai de-a face cu loviturile la cap. Prima oară tresari, îți îngheață sufletul de spaimă. Dacă s-a lovit rău? Este totuși vorba despre cap. După prima lovitură va urma și cea de-a doua, cea de-a treia și multe altele. Dacă este vorba despre un băiat, aceste multe altele sunt chiar multe. Toate loviturile în această zonă a corpului au o explicație logică: la copiii de vârstă mică se află centrul de greutate în cap. În timp spaima se mai diminuează, dar o parte rămâne acolo...Nu dispare de tot.
Se lovește apoi la cap în timp ce merge cu rolele. Sau poate cu bicicleta. Stai cu ochii pe el zi și noapte, căci știi în teorie ce simptome trebuie să urmărești: vărsături, stare de rău, dureri de cap. Dar teoria nu are întotdeauna legătură cu practica. Pentru că iată, se poate întâmpla, de exemplu, să se lovească la cap și să vomite la scurt timp după. Chiar dacă este și răcit și are gâtul și nasul pline de mucozități, reflexul de mamă intră în funcțiune: te gândești la ce este mai rău. Dacă vărsătura are legătură cu lovitura la cap? Fugi la urgențe unde, chiar dacă ajungi să pari o paranoică și ipohondră în ochii cadrelor medicale, ți se ia piatra de pe suflet: vărsătura nu a avut nicio legătură cu lovitura la cap.
Vine însă o zi la care nu te așteptai. Și după un banal cucui, cu care ai ajuns să te obișnuiești, mai ales dacă ești mamă de băiat poznaș, nu în prima zi, dar în a doua zi copilul se simte amețit. Știi că nu este în regulă și din nou legăturile în mintea ta se întretaie în mod prăpăstios. Amețeala nu trece nici după câteva ore și, ca un făcut, este weekend. La camera de gardă de la un spital de stat ajungi să aștepți cu orele.
La Marie Curie nu există medic neurochirurg. Există medic pediatru de gardă care te poate recomanda către un specialist. În cazul nostru un medic ORL. Dar pentru un neurochirurg ești trimis la Bagdasar Arseni care, nu mică ți-e mirarea, nu are tomograf. Prin urmare, ești nevoită să revii la primul spital pentru tomografie și apoi din nou la Bagdasar Arseni pentru interpretare. Toate acestea, în condiții de weekend la spitale de stat, pot ajunge să însumeze 8 ore. Da, ai citit corect. 8 ore în care nu înțelegi de ce ți se întâmplă asta, de ce copilului tău? Care, la rândul său, este extrem de speriat și nu se gândește decât că va ajunge la operație. Pentru că la spital nu te duci dacă te simți bine. Și nu stai 8 ore ca să te afli în treabă.
La noi deznodământul a fost unul fericit: amețeala nu avea legătură cu lovitura la cap, ci cu o infecție de natură respiratorie. Din cauza unei slabe oxigenări a creierului, combinată cu o temperatură ridicată în cameră și o otită persistentă este posibil să apară și acest simptom, de amețeală. Chiar greață și senzația de pierderea echilibrului, din cauza faptului că la nivelul urechii se află localizate structurile responsabile cu acest aspect.
Dar, până la urmă, putea să fie rândul nostru. Să ni se recomande internarea și intervenția de urgență. Pe creier. Pentru că aici nu există loc de amânare. Vorbim de creier. Chiar dacă un copil are un craniu mult mai maleabil decât un adult, se vindecă mult mai rapid, loviturile la cap pot conduce la consecințe devastatoare. Am fost întrebată dacă sunt sigură că doresc tomografia? Medicul specialist în neurochirurgie a spus că el este sigur în procent de 99% că nu există motive de îngrijorare. Dar acel 1%...În astfel de cazuri acel 1% ajunge să conteze mai mult decât îți imaginezi. Nu ai cum să porți povara acestui procent, să pleci acasă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru că acel 1% poate să nu însemne nimic sau totul.
Ce trebuie să faci efectiv când copilul tău se lovește la cap?
Ce primești de la medicul neurochirurg atunci când încerci să obții, cu o privire disperată, un răspuns cert? și anume UN DIAGNOSTIC. El nu ți-l poate da, cel puțin nu în momentul prezent, fără o tomografie a creierului. De ce? Pentru că riscă să fie dat în judecată pentru malpraxis. Pentru că tu poți ajunge acasă cu copilul care va sta fără probleme o zi, două, trei, pentru a în a patra să moară. Iar atunci este vina lui. Pentru că el a semnat, și-a pus parafa și, în final, și-a dat acordul să pleci din cabinetul său. Are nevoie de tomografie pentru a exclude orice posibilitate. Cu mențiunea că traumatismele la nivelul creierului devin vizibile prin acest procedeu imagistic abia după o zi de la incident sau accident. Mai devreme este considerată inutilă efectuarea unei tomografii, cel puțin în cazul unui copil de vârstă mică, ale cărui structuri evoluează diferit de cele ale unui adult. Însă cu siguranță trebuie monitorizate îndeaproape.
Al doilea spital important din București, Grigore Alexandrescu, are medic neurochirurg. Însă nu mă pot pronunța cu privire la aparatul tomografic. Sunt șanse mari să nu existe, să fie supraaglomerat sau să fie extrem de dificil accesul la acest procedeu imagistic.
De la cel mai important spital de neurochirurgie pediatrică, Bagdasar Arseni primești următoarele rânduri:
Le vei citi și răsciti. Și te vei gândi că parcă unele dintre ele se regăsesc în cazul vostru. Dar tomografia este literă de lege, așa că nu mai trebuie să îți mai faci griji. De data asta ați scăpat. Răsufli ușurată și te bucuri că nu ai fost tu. Nu a fost al tău. Dar cu siguranță a fost altul. Un alt copil, al unei alte mame. Care acum nu mai este om.
Cu loviturile la cap nu este de glumă. Hematoamele cerebrale, accidentele vasculare cerebrale, leziunile cerebrale sunt de foarte multe ori ireversibile. Și fatale. Chiar dacă riști să fii privită drept un părinte exagerat, este întotdeauna de un milion de ori mai bine să previi decât să tratezi. Nu sta pe gânduri nicio clipă dacă instinctul de mamă îți dictează că puiul tău nu este bine. Tu, sufletul tău, știu exact ce trebuie să faci în acele clipe. Pentru că tu ești mama.