5 mituri despre familia fericita, daramate

Mitul nr. 1: Pentru o familie fericita, este de ajuns
ca doi oameni sa vrea sa fie impreuna!

O familie porneste de la hotararea comuna a doi oameni de a-si uni vietile. Adica de "a fi impreuna". Dar stiu ei ce inseamna "a fi impreuna", ca familie? Si-au marturisit unul altuia asteptarile si propria imagine mentala a familiei? Au cazut de acord asupra unei imagini comune? Cu cat sunt mai tineri, cu atat oamenii se lasa purtati in casnicie de emotii si de o incredere egocentrica in celalalt: am incredere ca va dori ce doresc si eu, doar ne iubim. Nu au rabdarea, nu au curajul sau pur si simplu nu se gandesc sa probeze aceasta incredere. Iar unii se feresc sa faca asta, de parca a proba, in dragoste, ar fi ceva meschin si nepotrivit.

Ana si Cristian sunt doi tineri de 26 si 27 de ani, parintii unui baietel de 3 ani. Atata tot, ca au divortat cu doi ani in urma. Pe baietelul lor il cheama Claudiu. Ana si Cristian s-au iubit. Mult si foarte frumos. Ana locuia in camin si era ultimul an la facultate, iar Claudiu incepuse masterul. Se intalneau in locuri comune, aveau prieteni si interese comune, petreceau timpul in mod similar. Amandoi isi doreau aceleasi lucruri esentiale de la viata: armonie, pace, sa aiba o familie fericita. Asa ca povestea lor de dragoste s-a indreptat cu pasi repezi catre nunta, iar Ana - asa cum se asteptau amandoi - a ramas in scurt timp gravida. Peste un an, parintii bebelusului divortau...

Intrebati, fiecare din ei astazi admite ca nu a stiut in ce intra. Faptul ca scenariul de viata era similar nu a fost suficient ca sa ii tina impreuna, atunci cand viata reala a debutat cu evenimene atat de serioase precum traiul in comun si o sarcina. Asteptarile reciproce nu fusesera discutate, rabdarea si limitele nu fusesera probate. Ei au vrut sa fie impreuna ca familie, dar nu au cercetat ce presupune familia, ci au fost convinsi ca stiu deja... Si, cel mai periculos, au presupus ca si celalalt isi doreste aceleasi lucruri de la familie. Deziluzionarea s-a dovedit un dus prea rece pentru a fi suportat.

"In casatorie, majoritatea conflictelor conjugale provin din faptul ca oamenii isi fac un anumit ideal privitor la felul in care trebuie sa arate jumatatea ta, in care trebuie sa se poarte, la calitatile pe care trebuie sa le posede", spune Pavel Gumerov. "Cu viata de familie se intampla la fel: casatoria mea, familia mea si viata in aceasta familie trebuie sa se conformeze neaparat unul ideal pe care mi l-am creat..." 

Mitul nr. 2: O familie fericita
arata conform tiparului din capul meu

"Sa dam cateva exemple. Femeia (de regula, inca dinainte de casatorie) are un anumit standard de barbat ideal. Acesta trebuie sa fie zvelt, frumos, horata, cu studii, spiritual si cu bani, sa o asigure total din punct de vedere material, sa ii daruiasca lucruri frumoase, sa ii iubeasca pe copii si sa petreaca mult timp cu ei - si, bineinteles, sa ii respecte mama. Sau poate veti numi dumneavoastra alte lucruri, cert este ca aceste idealuri exista. Desigur, orice femeie normala isi da seama ca a gasi un asemenea sot este o sarcina absolut irealizabila. Ea se gandeste insa: "Nu-i nimic, macar sa am un punct de pornire." Stiti, era candva un cantecel foarte popular despre o femeie care isi cauta sot: "Sa nu bea, sa nu fumeze, sa vina cu flori acasa si cu leafa intreaga, soacrei sa ii spuna "mama", sa nu fie microbist si nici plicticos in societate, iar pe deasupra sa fie frumos si inteligent." I se raspunde ca asemenea sot n-a vazut inca nimeni si atunci ea hotaraste: "Pe cine o sa se indragosteasca de mine, il voi educa eu insami". Si - lucrul cel mai uimitor - foarte multi oameni, femei si barbati, cred la modul cel mai serios, ca il vor putea educa pe omul iubit dupa modelul ideal din capul lor. Rezultatele acestui gen de "creatie" sunt deplorabile.

In primul rand, nu poti schimba pe altcineva fara a te schimba pe tine insuti. In al doilea rand, de regula, cel a carui "remodelare si reeducare" se pregateste, n-are habar de idealul nostru si nu are de gand sa ii corespunda. El are propriile sale conceptii despre felul cum trebuie sa arate si sa se poarte, iar faptul ca noi asteptam de la el cu totul altceva reprezinta pentru jumatatea noastra, cel mai frecvent, o surpriza totala.

La fel poate fi abordata si viata de familie in general, adica omul poate incerca sa isi croiasca viata de familie dupa un calapod pe care si l-a inventat singur, fara sa se fi pus de acord cu cealalta parte. Ca sa nu se supere femeile, o sa dau acum un exemplu de asemenea comportament la barbati: unii dintre acestia isi fac un plan precis asupra modului cum trebuie sa decurga viata lor familiala. Cel mai frecvent, el ia drept scenariu ideal modelul pe care l-a vazut in familia parintilor sai. De pilda: "Sotia mea nu va lucra niciodata in afara casei, o sa isi dedice tot timpul copiilor si sotului. Ea trebuie sa fie o gospodina exemplara, sa stie sa gateasca cel putin la fel de bine ca mama. De asemenea, n-ar fi rau sa stie sa cante la pian si sa deseneze: o sa-i invete si asta pe copii si nu va trebui sa platim meditatori. O sa se imbrace cu gust, dar fara excese; nu trebuie sa-mi ceara bani pentru podoabe si gateli. In general, toti banii trebuie sa ii pastreze capul familiei, sotul. Cu musafirii trebuie sa se poarte prietenos, dar fara cochetarie."

Bineinteles, aceasta lista de pretentii poate continua la nesfarsit, dar cred ca este limpede si asa; chiar daca omul isi alege o sotie care corespunde cat se poate de mult conceptiilor sale, chiar daca viziunile lor cu privire la viata de familie coincid, atunci cand unul din soti incearca sa ii impuna celuilalt idealul pe care si l-a creat, conflictele sunt pur si simplu inevitabile, si pot duce pana la separare... Fiindca nici omul drag, nici viata noastra de familie, nu vor corespunde total unui anumit standard. In jurul nostru, atat oamenii, cat si viata, sufera mereu schimbari." (Pavel Gumerov)

Mitul nr. 3: Membrii dintr-o familie fericita
se numesc: Mama, Tata si Copiii!

Mama, tata si copiii sunt membrii unei familii. Acest lucru se stie de cand lumea si pamantul. Ce avem de contestat?! Nimic. Este foarte adevarat. Un alt lucru insa, la fel de adevarat, se uita cu prea mare usurinta... Membrii unei familii au si nume. Ei se numesc Ana-Maria (Mama), Florin (Tata), Mircea (primul copil), Ioana (a doua nascuta) si Andrei (mezinul). Sau altfel. Dar Mama, Tata si Copiii poarta intotdeauna nume proprii. De care au nevoie pentru a se chema, pentru a se intreba, a se cunoaste, a se iubi, a se impaca, a relationa... Numele sunt definitorii, sunt pretioase si eliminarea lor anuleaza persoana. Oamenii nu stiu acest lucru atunci cand le spun copiilor "Mergi la maica-ta" sau "Intreaba-l pe taica-tu" atat de des, incat nu mai tin minte cand i-au spus ultima oara pe nume sotului sau sotiei.

Mai este o problema. "Botezul" parintilor cu numele neschimbate de "Mama" si "Tata" anuleaza relatiile firesti dintre membrii familiei. Parintii uita - iar copiii nu apuca sa afle - ca ei sunt si soti unul pentru altul. Tin minte istorioara nostima si revelatorie a unei prietene. La ora de culcare, sotul ei i-a spus copilului: "Acum dormi singur, mami si cu mine mergem si dormim in camera noastra." Raspunsul (plin de logica!!!) al micutului a venit dupa cateva secunde de gandire: "Pai, mai bine dorm eu cu mami, iar tu dormi cu mama ta."

Atunci cand parintii uita ca ei sunt, in primul rand, "sotul meu" si "sotia mea", copilul nu poate sti acest lucru. "Mama" este numai a lui, fiecare are o mamica, asa ca nu este firesc ca tata sa doarma cu mama lui. Este firesc, in schimb, ca tata sa doarma alaturi de sotia lui, insa copilul nu a fost informat ca mama este si sotie, sau ca tatal este si sot... Jacques Salome, fondatorul metodei de comunicare ESPERE, descrie putin aceste roluri diferite ale parintilor, intr-un scurt clip.

Mitul nr. 4: Cel mai important membru
dintr-o familie fericita este copilul

Nenumarate familii traiesc dupa acest principiu, adeseori indiscutabil si de la sine inteles. Sunt ele fericite? Nu stim... Depinde cum definim fericirea. Haide mai bine sa aruncam o privire asupra tiparului familial. Parintii fac din copil mobilul existentei lor, riscand sa il infantilizeze si sa ii incetineasca dezvoltarea, atunci cand aceasta implica autonomia. Independenta si detasarea copilului le provoaca stari de revolta, frustrare, depresie, abandon. Asteptarile de la acesta sunt pe masura dedicarii parintesti, depasind adeseori capacitatile copilului, care va resimti in mod constant presiunea psihologica. Cei doi parteneri pun pe ultimul plan tovarasia lor ca si cuplu, uitand incet-incet sa mai gaseasca bucurie si implinire in perechea pe care o formeaza. Atunci cand copilul sau copiii ies din ecuatie (eventual atunci cand pleaca la facultate), parintii constata ca nu mai au scopuri si activitati comune, ca nu mai au ce sa-si comunice si ca nu stiu sa relationeze doar in doi. Cat de fericita apare, acum, aceasta familie?...

Poate ca prevenirea consta intr-o schimbare a perspectivei. Este copilul, intr-adevar, cel mai important membru al familiei?... In momentul nasterii, da. Femeia isi pune viata in pericol atunci cand naste. Copilul mult-asteptat vine cu un pret potential: viata mamei. Dupa nastere, insa, copilul devine... cel mai vulnerabil, sensibil, dependent, delicat, imbucurator, minunat membru al familiei. Dar devine el un "rege" al familiei si un buric al pamantului? Este el mai important decat mama, de care viata si sanatatea lui emotionala lui depind intr-o masura covarsitoare? Este mai important decat tatal, care ocroteste femeia, pruncul si caminul, care le asigura sprijin fizic, psihologic, financiar? Cat sens are o asemenea abordare?... Si cata aplicabilitate?

Copilul este un dar si un rod, o incununare a dragostei altor doi oameni, care la randul lor au venit pe lume ca dar, rod si incununare a iubirii a alti doi oameni... Copilul intra intr-o randuiala, si nu se schimba o intreaga randuiala pentru el. S-a constatat ca o familie are mai multa sanse la fericire atunci cand traieste firesc, simplu, echilibrat, decat atunci cand isi atribuie roluri marete, dramatice, "totale", de genul "noi traim pentru copil".

Mitul nr. 5: Cununia civila si religioasa
nu sunt necesare pentru fericirea familiei

In ce masura este cununia, civila sau religioasa, responsabila pentru fericirea cuplului si a familiei? Poate numai aceasta "formalitate" sa influenteze starea sufleteasca si calitatea relatiei dintre parteneri? In cartea sa, In cautarea fericirii, psihoterapeutul Martin Seligman, fost presedinte al Asociatiei Psihologilor Americani, constata urmatoarele: "Oamenii casatoriti au susceptibilitatea cea mai redusa de a face depresie. Cei care nu au fost niciodata casatoriti, risca ceva mai mult sa se imbolnaveasca. Dupa un divort, probabilitatea creste, iar cei ce traiesc in concubinaj sau au trecut prin doua sau mai multe divorturi, prezinta indicatorii cei mai defavorabili".

Iar Dmitry Semenik adauga: "Ce este necesar pentru a intra in concubinaj? Atentie, nu spunem "a intra si a-l pastra", deoarece concubinajul nu ingradeste posibilitatea partilor de a iesi din el in orice clipa le convine. Iata lista completa: 1) atractie sexuala reciproca si 2) consimtamantul partilor de a locui impreuna si de a impartasi indatoririle gospodaresti.

Dupa cum se vede, lista de cerinte este foarte modesta. Concubinajul este o stare accesibila practic tuturor perechilor adulte, indragostite si neindragostite. Ce este necesar, atunci, pentru a te casatori civil si pentru a-ti pastra aceasta casnicie? Iata o lista partiala a cerintelor...

1. Indragostirea. Alegerea sotului, respectiv a sotiei, trebuie confirmata de inima, nu numai de atractie sexuala.
2. Trebuie sa intelegi ce sunt iubirea, familia, cum se cladeste familia, cum se pastreaza iubirea. Orice lucru complicat cere cunostinte, iar a cladi o familie este cel putin la fel de greu ca a cladi o casa.
3. Trebuie neaparat sa te cunosti pe tine insuti. Doar cunoscandu-ti dorintele si posibilitatile reale, iti poti da seama in ce masura viitorul sot, respectiv viitoarea sotie, ti se potriveste; iti poti da seama daca vei putea ramane cu el (ea).
4. Ai nevoie sa il cunosti realmente pe omul iubit si este foarte de dorit sa ii cunosti parintii - altfel cum sa iti dai seama in ce masura corespunde dorintelor, limitelor si nevoilor tale?
5. Concordanta intre conceptiile voastre despre lume in general si intre vederile asupra familiei, in particular.
6. Increderea unul in celalalt. Il simti ca pe un tovaras de nadejde? Ai verificat aceasta nadejde? Viata de familie este o intreprindere la fel de periculoasa ca recunoasterea militara, insa... de durata mai lunga.
7. Trebuie ca si tu sa fii un om responsabil si de nadejde, astfel ca viitorul sot sau viitoarea sotie sa poata avea incredere in tine.
8. Ai nevoie, in fine, de dorinta de a te "lega la cap" si "pe viata" tocmai cu acest om, nu cu altul.

Iata ca lista este destul de serioasa si putine din cuplurile existente intrunesc toate calitatile necesare pentru casatoria legitima. Este de inteles, deoarece edificiul acesteia din urma se construieste dintr-o cu totul alta perspectiva decat coliba concubinajului, asa incat sa reziste vreme indelungata, sa n-o darame nicio furtuna, niciun cutremur sau inundatie, si sa fie inaccesibila hotilor. Este mai spatioasa si presupune planificarea din timp a spatiului pentru copii, ca acestia sa se simta bine si sa fie linistiti in ea.

In coliba concubinajului, nimeni nu emite asemenea pretentii, fiindca ea este odrasla deplinei libertati si constructorii ei nu stiu niciodata care le vor fi planurile peste un an sau peste cinci. Desi, ca sa fim cinstiti, adeseori cel putin unul din cei doi stie clar ca nu are de gand sa locuiasca mult timp in ea, insa nu ii spune acest lucru celuilalt.

De altfel, foarte multe concubinaje se destrama tocmai cand celor doi le vine ideea de a-si legitima relatia - si asta se intampla pentru ca, incercand sa se reorienteze dinspre concubinaj inspre familie, omul incepe brusc sa simta cat de mare este diferenta dintre acestea, la fel ca un huligan de cartier care s-a inscris la campionatul de box si apoi realizeaza ce o sa pateasca acolo." (Dmitry Semenik, in cartea Dragostea: Cum o dobandim si cum o pastram)

Poate acestea sa fie motivele pentru care cuplurile si familiile ce traiesc in concubinaj se dovedesc pasibile de nefericire? Sa ne gandim. Daca stai intr-o relatie comoda, pentru beneficiile pe care ti le aduce, te simti fericit sau doar satisfacut? Un om care sade intr-un loc caldut si este constient de asta, stie de asemenea si ca va veni un moment cand se va ridica si va porni in cautarea locului potrivit pentru el. Provizoratul, dupa cum arata studiile psihologice si o dovedeste experienta practica, pune presiune asupra psihicului, amenintand si inhiband starea de fericire.

Iar un om care nu constientizeaza ca relatia actuala este provizorie, ca nu o poate supune testului cununiei civile, inseamna ca nici nu si-a pus aceasta problema, ca nu traieste responsabil si nu se afla in contact cu sine insusi... Ne intrebam: cat de fericit poate omul intr-o asemenea conditie?

Voi cum vedeti familia fericita? Ce exemple din experienta si din anturajul vostru ar fi de folos si altora? Le impartasiti cu noi?

Bibliografie: Dmitry Semenik, Dragostea: Cum o dobandim si cum o pastram, Editura Sophia, 2014; Paul Gumerov, Conflictele familiale: Prevenire si rezolvare, Editura Sophia, 2012.