Obiceiuri care pot încheia o căsnicie

Obiceiuri care pot încheia o căsnicie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pentru ca o căsnicie să treacă „proba" timpului nu este suficient să vă iubiți unul pe celălalt. Psihologii spun că lucrurile cele mai importante care pot întări o căsnicie se referă la evitarea unor obiceiuri dăunătoare, pe care, din păcate, avem tendința să le adoptăm adesea. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla nu numai care sunt cele mai importante dintre acestea, precum și ce ați putea face pentru a nu ajunge în situația ca mariajul vostru să fie distrus.

Păstrarea unor resentimente și lipsa de apreciere

Păstrarea unor resentimente este nocivă pentru orice relație, inclusiv pentru o căsnicie. Cu cât vom persista în a le ține în noi și în a nu ne lăsa adevăratele emoții să iasă la iveală, cu atât acestea ne pot afecta prezentul și viitorul. De aceea este preferabil să fim deschiși unul față de celălalt și să ne spunem ce avem de spus la momentul potrivit.
În același timp, lipsa de apreciere poate duce la deteriorarea încrederii în sine, la sentimentul că nu ești iubit de cel de lângă tine și că nu ești suficient de respectat. Conform specialiștilor, femeile sunt cele ce se confruntă cel mai des cu o asemenea problemă.
Dacă nu vreți ca a voastră relație să se deterioreze pe zi ce trece și să ajungeți să vă încheiați căsnicia, ar trebui să nu uitați ca în fiecare zi să faceți mici gesturi care să-i demonstreze celuilalt că vă gândiți la el, lăudați-vă reciproc și acordați-vă cât mai multă atenție.

Niciodată nu încerci să „intri în pantofii" celuilalt

Această abilitate ține numai de noi și se numește empatie. Desigur, să fii empatic nu e lucru ușor și presupune exercițiu. Când ești însă într-un mariaj, nevoia de empatie poate crește, ceea ce necesită efort din partea amândurora.
Cercetătorii au ajuns de mai multe ori la concluzia că diferențele neurologice dintre femei și bărbați ne fac pe noi mai apte să fim empatice față de partenerii noștri . Cu toate acestea, și ei au nevoie să fie înțeleși și așteaptă de la noi o confirmare în acest sens. În plus, s-a constatat că o căsnicie în care empatia nu este prezentă din partea ambilor soți are mai mari șanse de a eșua față de una în care cei doi parteneri se înțeleg reciproc unul pe altul.
Așadar, pentru ca a voastră relație să nu fie distrusă, este nevoie ca ambii să fiți empatici, mai ales dacă aveți de soluționat o problemă mai serioasă.

Să nu poți să-ți controlezi furia

Controlul furiei nu este un procedeu facil, dar cu puțin exercițiu veți fi capabili să faceți și așa ceva.
Nu de puține ori se poate întâmpla, într-o căsnicie, ca soția să fie ea prima care își atacă soțul, având tot felul de manifestări de agresivitate. Deși ești conștientă de faptul că nu este bine cum procedezi, adesea îți este imposibil să te oprești, ceea ce va antrena „mecanismul de apărare" al celui de lângă tine. În acest context, niciunul dintre voi nu va mai gândi și nu va mai vorbi limpede. Ori acest fenomen poate deteriora considerabil relația dintre voi și chiar poate duce la distrugerea căsniciei.
Mult mai bine va fi să încercați să vă calmați (de exemplu, respirați adânc) și să vă concentrați asupra unor argumente pertinente, nu agresive, care-l pot face pe celălalt să înțeleagă cu ce a greșit, cu ce v-a supărat.

Femeie ce tipa la partenerul ei

Să nu știți să vă opriți la timp când sunteți într-o dispută

În orice cuplu pot interveni oricând dispute care să vă provoace să țipați unul la celălalt. Când se întâmplă așa, ne avertizează specialiștii, corpul secretă mai multă adrenalină, vom deveni „setați" pe modul „supraviețuire", iar ceea ce vom spune sau vom face poate fi dovada unei totale lipse de control și ne poate afecte relația cu celălalt.
Dacă vreți să evitați cât mai mult să ajungeți într-o asemenea situație, va fi suficient să vă calmați, să „luați o pauză" și abia după aceea să reveniți la o discuție. În mod sigur că sunteți mai calmi și de aceea puteți să aveți o comunicare mai productivă, mai orientată spre găsirea unei soluții. În caz contrar, este foarte posibil ca lucrurile să degenereze și să vă treziți într-o „fundătură", ce poate duce inclusiv la încheierea căsniciei voastre.

Incapacitatea de a ajunge la un punct de vedere comun cu privire la bani

Dacă înainte de a vă căsători problema banilor nu era atât de semnificativă și vă era mai ușor să gestionați, odată ce vă luați un alt tip de angajament ea va deveni mult mai serioasă.
Experții consideră că unul dintre obiceiurile ce poate distruge foarte ușor o căsnicie este să nu vă găsiți un punct de vedere comun în privința banilor. Astfel, fie că unul dintre voi ar vrea să cheltuiți mai mult, fie că altul va insista asupra economisirii banilor și efectuarea de cheltuieli cât mai stricte, oricare dintre aceste abordări vă pot pune relația la încercare.
Pentru a nu ajunge să intrați în conflic și chiar să vă separați din asemenea motive, psihologii ne îndeamnă să facem eforturi pentru a realiza un echilibru între a vă face mici plăceri în viața de zi cu zi și între a economisi în vederea unui viitor cât mai sigur. În caz contrar, riscul să vă încheiați căsnicia va crește semnificativ.

 Barbat si femeie ce tipa unul la altul, cu privire la bani

Citește și: 10 semne care iti spun ca mariajul vostru nu mai are sanse de supravietuire

Să nu vă certați deloc

Psihologii ne asigură că în orice relație este imposibil ca cei doi parteneri să fie mereu de acord. Nu va face excepție nici mariajul, cu atât mai mult cu cât este necesar să ținem mereu cont și de celălalt.
Când vrem să ne construim o căsnicie „sănătoasă", trebuie să învățăm să avem curajul de a-i spune partenerului nostru ce ne deranjează, astfel încât acesta să ne știe poziția și să poată lua măsurile necesare pentru a nu persista în anumite comportamente. Cu cât ne vom strădui să amânăm mai mult momentele în care vom spune direct ce avem pe suflet , cu atât mai mult relația noastră va deveni mai monotonă, mai lipsită de perspectiva de a evolua, iar noi putem acumula frustrări ce vor răbufni la un moment dat. Când se va întâmpla așa, există și posibilitatea ca relația dintre noi să se încheie.

„Să împroșcăm cu noroi" în celălalt, când acesta nu se află în preajma noastră

Când ne aflăm într-un anturaj în care este o obișnuință ca aceia care nu sunt prezenți să fie criticați, nu va dificil să ajungem să ne criticăm inclusiv partenerul de viață. Cu atât mai mult cu cât suntem femei, tendința de a ne angaja în acest demers este mai mare.
Specialiștii ne avertizează că acest obicei poate fi nociv nu numai pentru noi însene, în condițiile în care ne va alimenta mai mult frustrările și temerile, ci și pentru căsnicia noastră. Nu mai punem la socoteală faptul că este o dovadă de lipsă de respect și de încredere în partener când ajungem să vorbim despre el, de rău, de față cu alte persoane.
Ca să nu fim puși în situația de a ne amplifica neajunsurile relației prin intermediul „înproșcării cu noroi" este ideal să ne abținem să vorbim cu ceilalți despre ea. În același timp, va fi mai bine să-i spunem față în față partenerei/partenerului ce gândim despre el, în loc să ne „hrănim" cu resentimente sau să ajungem să ne încheiem căsnicia pe fondul unor nemulțumiri tot mai mari.

Să-ți compari actualul soț cu fostul soț sau cu alt bărbat cu care ai avut o relație înainte să fii căsătorită

Nimeni nu exclude posibilitatea ca, din când, să fii tentată să faci anumite comparații cu foștii bărbați din viața ta. Pentru ca acest lucru să nu aibă o influență negativă asupra căsniciei tale, nu-ți dezvălui gândurile. Nu numai că astfel vei deveni tot mai nemulțumită de soțul tău, dar îl poți face și pe el să se simtă jignit și nesigur.
Mult mai bine va fi să te străduiești zi de zi să vezi părțile bune ale soțului tău, să-i spui deschis ce te nemulțumește și, împreună, prin dialog, răbdare și înțelegere, să ajungeți la puncte de vedere cât mai similare.

Citește și: 10 lucrări pe care să le faci dacă vrei să ai o căsnicie fericită 

Voi mai cunoașteți și alte obiceiuri ce pot duce la încheierea unei căsnicii?

Surse:
www.redbookmag.com

 

Articolul urmator
O femeie mărturisește că care o căsnicie fericită datorită faptului că se întâlnește și cu alte persoane
O femeie mărturisește că care o căsnicie fericită datorită faptului că se întâlnește și cu alte persoane

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Astrologii va ajută să stabiliți data nunții în 2024-2025 pentru o căsnicie de vis. Care sunt zilele norocoase în care vă puteți uni destinele?
    Astrologii va ajută să stabiliți data nunții în 2024-2025 pentru o căsnicie de vis. Care sunt zilele norocoase în care vă puteți uni destinele?

    Nu ați stabilit încă data nunții? Nu știți care este cea mai propice perioadă pentru a vă uni destinele? Astrologii vin în sprijinul cuplurilor care doresc să își...

    10 obiceiuri zilnice care te vor apropia mai mult de copilul tău
    10 obiceiuri zilnice care te vor apropia mai mult de copilul tău

    Relația dintre copil și părinte este, poate, cea mai specială din câte există. Asta nu înseamnă că e perfectă, ci că trebuie să depunem efort ca să o menținem și să...

    Obiceiuri care ajută la refacerea creierului
    Obiceiuri care ajută la refacerea creierului

    Leziunile cerebrale se referă la orice leziune sau afectare a creierului care îi perturbă funcționarea normală. Ele pot rezulta din diverse cauze, inclusiv traumatisme, accidente...

    Ce căsnicie frumoasă au Cleopatra Stratan și Edward Sanda. Formează o echipă de succes pe toate planurile
    Ce căsnicie frumoasă au Cleopatra Stratan și Edward Sanda. Formează o echipă de succes pe toate planurile

    Cleopatra Stratan a intrat în atenția publicului de la noi încă din primii ani ai copilăriei, când a cântat alături de tatăl ei, Pavel Stratan, melodia...

    Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri: ce NU ai voie să faci astăzi
    Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri: ce NU ai voie să faci astăzi

    Pe 29 august creștinii de pretutindeni prăznuiesc sărbătoarea Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi, marcată cu cruce roșie în calendarul...

    Poza zilei: dupa 80 de ani de căsnicie, separat de carantină, un cuplu se reunește în salonul de spital
    Poza zilei: dupa 80 de ani de căsnicie, separat de carantină, un cuplu se reunește în salonul de spital

    Emoționant! Un veteran în vârstă de 100 de ani, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, și soția lui s-au reunit în spital în această...

    A divorțat după 77 de ani de căsnicie, după ce a descoperit că soția lui a avut o aventură în urmă cu 60 de ani
    A divorțat după 77 de ani de căsnicie, după ce a descoperit că soția lui a avut o aventură în urmă cu 60 de ani

    Un bărbat a divorțat de soția lui la 99 de ani, după ce a aflat că aceasta a avut o aventură în urmă cu 60 de ani. Anul trecut, înainte de Crăciun, italianul, pe nume...

    Adela Popescu și Radu Vâlcan au împlinit 9 ani de căsnicie. Ce mesaj emoționant i-a transmis el în mediul online
    Adela Popescu și Radu Vâlcan au împlinit 9 ani de căsnicie. Ce mesaj emoționant i-a transmis el în mediul online

    Sunt căsătoriți de 9 ani, au 3 băieți mândri și frumoși, dar nu și-au pierdut romantismul. Ce mesaj de dragoste emoționant i-a transmis Radu Vâlcan frumoasei lui soții...

    © 2024 Qbebe