„Totul a început dintr-o prietenie lungă de 10 ani. Am fost prieteni foarte buni până să ajungem să fim împreună. El este sufletul meu pereche și știu că și el simte la fel” mărturisește femeia.
„Însă există o situație care ne pune pe amândoi în dificultate – relația noastră este la distanță, la circa 3 sau 4 ore distnță, dacă te deplasezi cu mașina.
La început asta nu era deloc o problemă. De fiecare dată când ne vedem eram extrem de euforici amândoi. Stăteam treji toată noaptea și apoi dormeam îmbrățișați toată ziua, săream peste mese și peste activitățile cu prieteni sau familie. Eram într-un fel de lună de miere și voiam să profităm cât mai mult unul de prezența celuilalt.
După o perioadă de câteva luni, am realizat că m-am adâncit prea mult în această relație și am neglijat orice altceva. Somnul, mesele regulate, locul de muncă și relația cu prietenii – toate acestea au căzut pe un loc secundar. Mi-am dat seama că nu pot să continui acest stil de viață în care nu-mi mai pasă de nimic altceva și m-am gândit că este o idee bună să setăm împreună niște limite. Fără nopți nedormite, fără sărit peste mese și fără neglijat alte activități necesare.”
Se pare că bărbatul nu simte la fel ca partenera sa. „I-am spus că nu mai pot continua așa, sunt obosită și am nevoie de somn și de rutina mea de dinainte, ca să pot funcționa normal. Însă el nu vrea să audă. Nu simte la fel ca mine și are impresia că nu mai vreau să fiu în această relație. Am încercat să îi explic de multe ori că acest lucru nu are legătură cu relația, ci cu mine. Însă nu pare să înțeleagă acest lucru și ajungem mereu să avem conversații lungi la telefon pe acest subiect. Mă simt epuizată.
Chiar dacă am reușit, după multe negocieri, să stabilim împreună că ne vedem doar două weekend-uri pe săptămână, în loc de 4, tot nu este suficient. Mai nou, a început să mă sune foarte des și ajungem mereu la subiectul relaâției noastre și la nemulțumirile sale.
Nu știu cum să îi mai explic că am nevoie de timp și spațiu pentru mine. Deși îl iubesc enorm și cred că este sufletul meu pereche, mă tem că relația nu va avea nici un viitor. Mă simt tot mai obosită în fiecare zi de aceleași subiecte și de neînțelegerile noastre.
Nu știu ce să fac” mărturisește femeia la finalul postării, în speranța că va primi niște sfaturi utile.
Răspunsurile utilizatorilor Reddit au venit cu încurajări, dar și cu multă sinceritate: „Fii mai fermă și setează niște limite clare, pe care să nu-i permiți să le depășească. Vezi cum reacționează și dacă relația se poate salva într-un fel. Îți țin pumnii!”.
Alt utilizator spune „Sper să iasă lucrurile așa cum vrei tu și să reușiți să ajungeți la o înțelegere, însă părerea mea e că dacă te iubea cu adevărat putea să înțeleagă că ai nevoi umane, pe care le avem cu toții.”
”Nu cred că sunteți compatibili. Dacă o relație ajunge să te apuizeze psihic, nu cred că e de bine deloc.”
Voi ce părere aveți? Credeți că va reuși femeia să clarifice situația cu iubitul ei și să fie înțeleasă de acesta?
Surse foto: www.istockphoto.com
Surse articol: www.reddit.com