De ce o să mă opresc din a face copii, cu toate că organismul meu mă vrea din nou mamă

Îmi iubesc copiii, dar nu sunt făcută să fiu mamă de bebeluși

Am doi băieți. Când s-a născut primul meu copil, nu am putut să mă relaxez timp de 1 an. Exact! Un an de zile am stat cu nervii întinși la maximum și cu multă adrenalină în sânge, cam ca atunci când am zburat pentru prima dată cu avionul și îmi era teamă să nu se prăbușească fix când mi-am făcut și eu curaj să ies din țară. În fiecare zi simțeam că duc o bătălie. Și nu era vina copilului! El era pur și simplu incredibil! Eu am fost cea care s-a stresat mai mult decât mi-aș fi putut imagina vreodată că se poate stresa o persoană.

La al doilea copil am crezut că o să fiu ceva mai relaxată. Nici vorbă! Am luat-o de la capăt, mai ales că la naștere a fost destul de bolnavior și am stat internați în spital săptămâni bune până să venim acasă. Eu eram un zombie, care se „mulgea” în fiecare noapte că să aibă asistentele ce să îi dea copilului să mănânce. Nu a fost cea mai roz perioadă din viața mea și nici că aș vrea să mai trec vreodată prin asta. Pentru că nici când l-am adus acasă sănătos tun nu m-am putut relaxa, vă dați seama.

Teama să nu îmi omor accidental copiii sau să nu moară din cauză că am lipsit de lângă ei o fracțiune de secundă, mă paraliza. Acum, când privesc în urmă, răsuflu ușurată că toate aceste perioade au trecut. Acum pot să spun, fără nicio urmă de îndoială, că mă bucur că sunt părinte. Este minunat să fii mama unor copii care sunt suficient de mari să se hrănească singuri, să își toarne fără ajutor cerealele în castron și să își ducă hainele murdare în coșul cu rufe. Este incredibil că acum pot, în sfârșit, să mă relaxez la gândul că băieții mei se descurcă și fără să fiu eu lângă ei non-stop. Tocmai de asta o să mă opresc la doi copii.

Cu toate că organismul meu mă vrea din nou mamă, o să mă opresc la doi copii

Dar tocmai când mă împac cu gândul că mă voi opri la doi copii, hormonii mei o iau razna. Din când în când în mine se naște acea dorință nebună de a mai face un copil. Creierul meu știe că nu își mai dorește unul. Casa mea cu siguranță știe foarte bine că nu mai are nevoie de încă un copil care să îi măzgălească pereții. Soțului meu îi place statutul de tătic de doi băieți. Organismul meu, în schimb, este de altă părere. Organismul meu e ca vrăjitoarea cea rea din Albă ca Zăpadă. Îmi oferă, din când în când, câte un măr delicios, parfumat, ataaaat de greu de refuzat. „Încă un bebeluș adorabil să îți mai dau!”, parcă spun ovarele mele. „Gândește-te cum ar fi să mai ai un băiat. Sau o fetițăăă! Doar ți-ai dorit dintotdeauna o fetiță” - spune uterul meu.

Dar nu. Nu îmi mai doresc încă un bebeluș! Și totuși de fiecare dată când aprind televizorul sau deschid o revistă, parcă fiecare reclamă strigă „Dar uită-te la tine! Mai e puțin și intri la menopauză. Mai bine te-ai pune pe treabă până nu e prea târziu... sau până nu o să fii prea bătrână.” Prea bătrână, auzi! Oare această dorință de a deveni din nou mamă este pentru că în curând voi intra la menopauză? E absurd, am doar 35 de ani! Sau poate pentru că ai mei copii sunt din ce în ce mai independenți și încet-încet vor deveni „alergici” la îmbrățișările mele și la sesiunile de pupici și chicoteli?

Citește și: Tragedie de mamă: copilul meu nu mai vrea să facă poze cu mine

Uneori recunosc că mă simt vinovată că nu îmi mai doresc să rămân însărcinată. Sunt alte femei care ar da orice să își mărească familia. Dar îmi revin repede. Cu toate astea, nu pot să nu mă emoționez la fiecare reclamă și poză în care apare și câte un bebe adorabil. Mai sunt și prietenii mei care îmi spun că a treia oară e cu noroc, că sigur o să îmi iasă o fetiță de dată asta. Vedeți? Cum să nu o ia razna hormonii mei?

Cred totuși că uneori mai simt dorința de a mai face un copil fiindcă știu că, în curând, chiar nu voi mai putea rămâne însărcinată. Ceasul biologic își va spune cuvântul, în cele din urmă. Mă gândesc că poate când într-adevăr o sa fiu bătrâna, o să regret că am avut ocazia să îmi măresc familia și nu am profitat. Dar sunt conștientă că sunt foarte norocoasă pentru că am doi copii. Doi băieți minunați pe care abia aștept să îi văd cum cresc, abia aștept să le fiu alături în prima zi de școală, în prima zi de liceu, la prima dezamăgire în dragoste, în ziua nunții... Avem atât de multe de trăit împreună! Da, cu siguranță o să mă opresc la doi copii.

Acest articol este tradus si adaptat de pe thejournal.ie.