Constructorii de case
Să pornim în călătorii imaginare în toate colțurile lumii. Nu, nu sunteți exploratori, ci constructori de case. Constructorii de case este un joc de cooperare, în care cei 8 jucători trebuie să reușească să construiască 9 case. Nu construcția propriu-zisă prezintă probleme, cât obstacolele din natură precum cutremurele, incendiile, furtunile și inundațiile, ce deteriorează construcțiile. Astfel, este nevoie de multă răbdare, concentrare și cooperare pentru a reuși să îndepliniți cele 7 niveluri de provocări.
Castele de nisip
Rămânem tot la capitolul construit și îți facem cunoștință cu board game-ul Castele de nisip. Este simplu de jucat, fiind nevoie doar de o bună muncă în echipă pentru a construi castelele de nisip. Poate fi jucat de copiii mai mari de 5 ani și este un prilej bun pentru a fi exersate abilitățile de comunicare și cooperare. Scopul jocului este stabilirea unei strategii de succes pentru a fi posibilă construirea castelelor de nisip.Antarctica
A venit timpul pentru o nouă doză de aventură în familie, de această dată la Polul Sud. Doi pinguini și două foci sunt în pericol și trebuie conduși în siguranță într-un loc unde pot ajunge la maturitate. Antarctica este un joc dinamic de societate ce implică multă concentrare și cooperare pentru ca animalele să fie salvate din mâinile vânătorilor și din calea dezghețului. Fiecare jucător din cei 5 are propria sarcină, pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit.Muntele Everest
Pentru a ajunge în vârful muntelui este nevoie de mult curaj și o bună cooperare. Asta vor învăța cei mici prin intermediul jocului de societate Muntele Everest. Este un joc real, în care jucătorii trebuie să ajungă cu orice preț în vârful muntelui, în ciuda piedicilor întâmpinate pe traseu. Jocul conține 30 de cărți de mișcare, 22 cărți de echipament, 8 cărți de echipă, un pion, table de joc și regulile jocului. Muntele Everest are două variante de joc, în care greutatea echipamentului joacă un rol esențial.