Stimulentul de reinserție
Este reglementat de Ordonanța de Urgență nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului. Conform acestui document normativ, stimulentul de reinserție se poate acorda părintelui care dorește să revină mai devreme la serviciu din concediul de creștere a copilului, până la 17 mai 2021 având valoarea de 650 lei.
Noul proiect de ordonanță de urgență privind stimulentul de reinserție
Raluca Turcan, a făcut următorul anunț: „Creştem stimulul de reinserţie pentru că părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului. Stimulentul de reinserţie va ajunge la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât era acum.”
Ministrul Muncii a explicat care au fost argumentele pentru care s-a dorit mărirea stimulentului de reinserție: „Este o măsură care creşte veniturile părinţilor, care scade riscurile deprofesionalizării părintelui, asigură de asemenea o forţă de muncă necesară angajatorilor care erau în situaţia de a fi privaţi de sprijinul unui angajat care opta să stea doi ani de zile – sau trei ani de zile pentru copilul cu dizabilităţi – în concediul de creştere a copilului şi de asemenea este o măsură care aduce şi un plus financiar substanţial la bugetul statului...Până acum, foarte foarte puțini părinți au optat să revină la muncă mai repede. Noi mizăm ca prin această măsură, cel puțin un sfert dintre părinți să revină mai repede la muncă.”
Aceasta a mai precizat că mamele ”care se întorc până în 6 luni zile nu mai au nevoie să anunțe la finalul perioadei că se reîntorc la muncă. Mama se întoarce la muncă, după care, într-un termen de 30 de zile trebuie să depună solicitarea de stimulent de reinserție.”
Noul proiect de OUG prevede, așa cum se poate observa și din art.7, următoarea modificare:
„ Art.7-1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserţie, după cum urmează :
a) în cuantum de 1500 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități
b) în cuantum de 650 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități, acordat până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități”
În urma unei modificări survenite anul trecut, părintele care dorește să revină la muncă înainte de împlinirea, de către copil, a vârstei de 6 luni, are obligația să-și anunțe angajatorul cu cel puțin 1 lună înainte. La rândul său, în baza Ordonanței de Urgență nr.111/2010, angajatorul nu poate să-și concedieze angajații, ce se întorc la serviciu mai devreme, în perioada în care aceștia încă primesc stimulentul de reinserție. Cel care nu respectă o asemenea prevedere riscă sancțiuni de până la 10.000 lei.
Ce trebuie să mai știi:
- Stimulentul pentru părinţii care se întorc la job când copilul are între 6 luni şi 2 ani rămâne neschimbat: 650 de lei pe lună, pe care îl vor primi până ce copilul împlineşte doi ani, respectiv 3 ani pentru copiii cu dizabilități.
- Mama trebuie să se întoarcă la job atunci când cel mic are 1 an şi 11 luni. Cea de-a 12-a lună este pentru celălalt părinte. ”Această lună de concediu pentru tată este pe o directivă europeană și este obligatoriu să fie luat de celălalt părinte, de cele mai multe ori tatăl. Dacă tatăl nu își ia o lună de concediu, se penalizează beneficiarul titularului de indemnizație. Nu mai ia mama o lună de zile.”, precizeaza Raluca Turcan.
- Părinţii care primesc stimulent de inserţie şi vor rămâne fără loc de muncă nu vor mai pierde banii, aşa cum se întâmpla înainte. Stimulentul va fi suspendat până când unul dintre părinţi va realiza din nou venituri impozabile.
- Stimulentul va putea fi luat de către părinții care la data de 17 mai 2021 se află în plata stimulentului de inserție, iar copilul încă n-a împlinit șase luni (respectiv un an) sau de către părinții care cer de-acum plata stimulentului de inserție, dacă încă n-a împlinit copilul șase luni (respectiv un an).
Citește și: De când se vor mări alocațiile pentru copii în 2021
Acte necesare pentru acordarea stimulentului de reinserție
Părinții trebuie să aibă în vedere următorul aspect: stimulentul de reinserție poate fi obținut doar la cerere. Vor fi necesare următoarele acte:
- Cererea tip
- Actele de identitate ale părinților (original și copie)
- Certificatul de naștere al copilului (original și copie)
- Adeverința eliberată de angajator (din care să reiasă atât perioada de concediu pentru creșterea copilului, cât și data de la care a fost reluată activitatea de la locul de muncă)
- Dovada reluării activității (primită de la angajator. Aceasta poate fi: act adițional, decizie, ordin)
- Un act care să dovedească faptul că, în ultimii 2 ani înainte de naștere, solicitantul stimulentului a obținut venituri impozabile timp de cel puțin 12 luni
- Certificat de căsătorie (dacă este cazul; este nevoie de original și de o copie)
- Dacă este vorba despre un copil adoptat sau luat în plasament- Sunt necesare acte care să dovedească relația solicitantului cu copilul și calitatea solicitantului
- Declarația celuilalt părinte
Odată ce vei primi stimulentul de reinserție, nu vei mai putea primi și indemnizația de creștere a copilului. În cazul în care ai mai mulți copii, ai dreptul să beneficiezi, pentru fiecare dintre ei, de concediu de creștere a copilului, de indemnizație lunară și de stimulentul de reinserție. Aceste drepturi sunt valabile și dacă ai copii adoptați sau în plasament.
Surse: cdn.g4media.ro, colorful.hr, dgaspc3.ro, economica.net, g4media.ro, legislație.just.ro, mediafax.ro
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com