A ignorat scrisorile mamei ani la rând, până când a primit o invitație la înmormântarea ei

Într-o zi, bărbatul din SUA s-a așezat pe canapea ca să se relaxeze. Tocmai se pregătea să închidă ochii, când a sunat poștașul la ușă. Îi adusese, bineînțeșes, o altă scrisoare de la mama sa. Acesta nici nu a deschis-o, ci a băgat-o în sertar împreună cu celelalte.

Bărbatul primea scrisori de la mama lui în fiecare zi. La un moment dat, s-a plictisit de ele și prefera să nu le mai citească, pentru că, spune el, mama lui îi povestește aceleași lucruri de fiecare dată. „De ce trebuie să mă întrebe mereu cum e vremea sau să-mi spună din nou ce rețete a mai gătit, de parcă mă interesează” se întreba acesta.

Fiindcă job-ul de avocat era unul foarte solicitant, Charlie prefera să sune sau să trimită mesaje pe telefon. În nici un caz să scrie o scrisoare, sau măcar să o citească.

Însă, în ultimul timp, nici măcar nu o mai sunase pe mama lui. Nu mai avea prea mult timp liber și în plus, avea altele pe cap. Mama lui nu știa cum să trimită mesaje și în general nu prea se descurca cu telefonul. În puținele dăți când acesta a sunat-o nu a răspuns, pentru că nu știa cum.

Apoi a uitat să o mai caute. Până într-o zi când a avut un moment de „trezire”. Și-a dat seama că au trecut luni de zile de când nu a mai primit o scrisoare de la mama. Însă fiind atât de ocupat, nici nu și-a dat seama că timpul a trecut atât de repede.

În ziua aceea, Charlie nu a mai lucrat. În schimb, avea ochii ațintiți spre sertarul de scrisori de la mama sa. A început să le deschidă pe fiecare în parte.

„Mi-e dor de tine, fiule”

„La mulți ani! Nu-mi vine să cred cum a trecut timpul. Parcă ieri erai în burta mea”

„Aici plouă de câteva zile. La tine cum e vremea?”

„Am gătit mâncarea ta preferată. Îmi aduce aminte de tine”

„Îmi aduc aminte când am mers odată cu tatăl tău la cineva. M-am îndrăgostit de actorul principal și te-am numit după el. Însă ești mult mai chipeș decât a fost el.”

Și așa mai departe. Charlie citea și zâmbea, mai ales la micile povești din copilăria lui pe care i le relata mama. Însă, când a ajuns la ultimele scrisori din sertar, Charlie nu a mai zâmbit.

Mama lui îi povestea că s-a îmbolnăvit și că ia tratament, dar tot nu se simte foarte bine. „Sunt în spital acum, sunt singură și mi-e teamă că se va întâmpla ceva rău.”

Când bărbatul a ajuns la ultima scrisoare, știa în interiorul lui ce urmează să citească. „A murit ieri, în jurul orei 7 seara, la secția terapie intensivă. Înmormântarea este mâine dimineață”.

Lui Charlie parcă nu-i venea să creadă. Mama lui nu mai era. Nu mai avea să citească niciodată o scrisoare nouă de la ea. Simțea cum ochii i se umple de lacrimi și inima îi bate foarte repede.

A doua zi, a zburat în orașul său natal. A intrat în casă și s-a așezat la biroul mamei lui. Pe birou, erai multe foi albe și lângă, un stilou. „Mai avea atâtea lucruri de scris” se gândea trist bărbatul.

A plecat de acasă și s-a îndreptat spre cimitir. La mormânt, a adus un buchet enorm de flori, prin care își cerea iertare. S-a simțit vinovat pentru că nu a citit scrisorile la timp și pentru că nu a mai sunat-o pe mama sa. Plângea și își cerea iertare.

Luni mai târziu, povestea se încheie tot cu scrierea unor scrisori. De data aceasta, Charlie îi scria scrisori mamei lui, chiar dacă știa că aceasta nu le va putea citit niciodată. Sau poate putea, cine știe. Era felul său de a comunica cu ea, când i se făcea dor.