Descoperă remediul natural pentru orice tip de tuse!

Descoperă remediul natural pentru orice tip de tuse!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Tusea face parte dintre cele mai comune probleme cu care ne putem confrunta, indiferent de vârsta pe care o avem. În unele cazuri, tusea poate deveni deosebit de supărătoare, interferând cu activitățile noastre zilnice și tulburându-ne inclusiv somnul. Din fericire, natura ne-a pus la îndemână plante cu virtuți curative excepționale, care ne pot ajuta să o contracarăm eficient. Parcurge articolul de mai jos pentru a putea descoperi o soluție naturală de la Fares, obținută prin combinarea mai multor plante, cu acțiuni diferite asupra tusei, astfel încât „piticii”, mămicile (inclusiv viitoarele mămici), tăticii și bunicii să-și poată redobândi starea de bine.

Tusea - posibile cauze

Reprezinta un simptom care poate fi provocat de multiple afecțiuni, dar printre cele mai comune cauze ce duc la apariția ei sunt:

  • Răceala comună
  • Gripa
  • Crupul laringian (presupune inflamarea și îngustarea laringelui, fiind frecvent mai ales la copiii mici)
  • Sinuzitele acute sau cronice
  • Bronșita
  • Bronșiolita (este mai des întâlnită în cazul copiilor și presupune inflamarea și iritarea bronhiolelor)
  • Pneumonia
  • Astmul
  • Diferite forme de alergii

Tusea- tipuri

În funcție modul în care se manifestă, tusea poate să fie:

  • Uscată (nu produce mucus)
  • Productivă (se bazează pe prezența mucusului)
  • Mixtă (tusea este atât uscată, cât și productivă)

În ceea ce privește tusea uscată, trebuie să știi că are cauze multiple, dar că printre cele mai frecvente, atât în cazul copiilor, cât și în cel al adulților, se află:

  • Răceala
  • Gripa
  • Alergiile
  • Pneumoniile

În cazul copiilor, alături de răceli sau gripe, tusea uscată este determinată și de afecțiuni precum precum:

  • Crupul laringian (o infecție virală ce apare la nivelul laringelui și traheei, ce se distinge prin sunetele stridente, aspre, ce apar când se inspiră)
  • Bronșiolitele
  • Astmul (Tusea nu este principala manifestare a acestei boli. Ca să îți dai seama dacă micuțul tău se confruntă cu astm, ar trebui să sesizezi și simptome cum ar fi: respirație șuierătoare, respirație întreruptă, copilul se plânge că respiră greu, senzații de sufocare, un sunet șuierător la expirare etc.)

O tuse uscată este însoțită de regulă de senzația că este ceva care gâdilă, care irită, fie pe gât, fie pe piept. Ea este obositoare, persistentă și poate să devină și mai supărătoare în timpul nopții, determinându-ne să ne întrerupem somnul.

De cealaltă parte, tusea productivă produce mucus (flegmă), iar în timpul unui acces de tuse putem auzi un zgomot (similar unui gâlgâit) pe piept și să simțim nevoia să expectorăm. Această formă de tuse survine ca urmare a nevoii de a se realiza drenajul mucoasei nazale în gât și se intensifică pe măsură ce secreția mucusului devine tot mai abundentă. În situația în care mucusul dobândește o culoare galben-verzuie și intervin și febra și scurtarea respirației, este neapărat necesar să luăm legătura cât mai rapid cu un medic, în condițiile în care tusea poate fi rezultatul unei infecții serioase, de la nivelul bronhiilor sau plămânilor.

Odată instalată, tusea poate trece de la o formă la alta în decurs de câteva zile, putând să devină mixtă (uscată și productivă) și să se prelungească pe o durată mai mare (în medie, peste 18 zile).

Când să te adresezi medicului pentru tuse?

Nu mai sta pe gânduri și solicită ajutorul unui medic dacă tusea sa ta se prelungește prea mult (nu scapi de ea pe parcursul a câteva săptămâni) sau se agravează treptat. Alte semne care trebuie neapărat să te conducă la medic sunt:

  • Tusea devine șuierătoare
  • Flegma capătă o nuanță de galben-verzui sau vezi în ea urme roz/roșii (sânge)
  • Ai febră
  • Ai stări de slăbiciune
  • Pierzi în greutate
  • Observi că ai picioarele umflate

Pentru un copil, medicul trebuie solicitat în următoarele contexte:

  • Are sub vârsta de 3 luni și, alături de tuse, are febra 38 sau mai mar
  • Are sub vârsta de 2 ani și are febră 38 mai mult de 1 zi
  • Are peste vârsta de 2 ani și are febră 38 sau mai mare mai mult de 3 zile
  • Are febră mare (peste 39)
  • Are dificultăți la respirație sau la înghițire
  • Are dureri în piept
  • Mucozitatea eliminată prin tuse este în nuanțe de galben-verzui sau ți se pare că are în ea urme roșii
  • Respirația sa a devenit șuierătoare (deși nu a fost diagnosticat cu astm)
  • Nu are poftă de mâncare
  • Nu poate fi calmat în niciun fel
  • Pe corp i-a apărut o erupție
  • Se trezește greu

Nu uita că, pentru un copil, o tuse ce durează mai bine de 4 săptămâni poate fi considerată tuse cronică, iar pentru un adult, tusea care se prelungește pe o durată de aproximativ 8 săptămâni, este cronică.

Cum să procedăm pentru ameliorarea tusei- soluții pentru acasă

Fie că este vorba despre noi, cei mari, fie că este vorba despre cei mici, trebuie să avem în vedere următorul fapt: cu cât vom acționa mai prompt în privința tusei, cu atât avem șansa să o contracarăm mai eficient.

Ceea ce nu trebuie sub nicio formă să facem, nici pentru noi, dar nici pentru copii, este să nu ne apucăm să luăm la întâmplare diferite medicamente, mai ales dacă este vorba despre antibiotice. Nu trebuie să uităm că o tuse poate fi provocată adesea de infecții virale, asupra cărora antibioticele nu acționează în niciun fel. Pentru siguranța noastră deplină, cel mai bine este să ne sfătuim cu medicul!

Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copii, trebuie să evităm să facem următoarele greșeli:

  • Să le oferim medicamente destinate suprimării tusei (acestea pot fi deosebit de periculoase mai ales pentru cei cu vârsta sub 6 ani)
  • Să le dăm dropsuri speciale pentru tuse copiilor mai mici de 4 ani (există riscul ca aceștia să se înece cu ele)
  • Să le dăm antiinflamatoare și analgezice fără să cerem sfatul unui medic
  • Să apelăm la medicamente ce conțin o combinație de substanțe active (Se poate ajunge la efecte adverse care de care mai periculoase!)

În cazul în care copilul se confruntă cu oricare dintre manifestările prezentate mai sus sau dacă pur și simplu sesizezi că starea lui se agravează de la o zi la alta, mergi urgent cu el la un medic pediatru!
Printre măsurile pe care le poți lua cu ușurință acasă și care pot fi de ajutor atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, astfel încât să se mai diminueze din stările dezagreabile provocate de o tuse uscată, productivă sau mixtă, se numără:

  • Hidratați-vă suficient- O hidratare optimă permite fluidizarea mai rapidă a mucusului și facilitează eliminarea acestuia, accelerându-se procesul de vindecare
  • Aveți grijă să nu stați în locuri cu aer prea uscat- Ideal este să se apeleze la un umidificator, care să fie pus în încăperile din casă în care se petrece mult timp. Foarte bine este dacă umidificatorul va fi lăsat și în dormitor, în condițiile în care un aer umed contribuie la reducerea acceselor de tuse de pe timpul nopții
  • Faceți inhalații cu aburi- Spre exemplu, puteți merge în baia în care ați creat în prealabil condiții pentru umiditate (de exemplu, apa fierbinte a fost lăsată să curgă) și inspirați pentru câteva minute aburii calzi
  • Dormiți cu capul mai ridicat ca de obicei- Este o soluție simplă și eficientă pentru a mai scăpa de tusea care nu vă dă pace pe parcursul nopții

Nu în ultimul rând, o soluție oricând inspirată și eficientă pentru ameliorarea tusei este să se recurgă la remedii pe bază de plante. Există numeroase plante care se adresează diferitelor probleme care țin de tuse. Spre exemplu, anumite plante se remarcă datorită proprietăților expectorante (ridichea neagră, iedera, podbalul, hreanul, scaiul vânăt), altele calmează iritațiile provocate de tuse (tei, pătlagină, gridelia, lichenul de piatră) sau sunt de folos în cazul în care tusea este spastică (cimbrișorul, iedera, roua cerului etc.).

Plantele cu asemenea efect se regăsesc și în produsele special create pentru tuse din gama Plantusin, atât în cadrul siropurilor, cât și în ceaiuri sau comprimate. Plantele menționate anterior sunt prezente în Plantusin, una dintre cele mai vechi rețete românești consacrată în tuse, dezvoltată prin efortul experților într-o perioadă de peste 25 de ani, timp în care a fost permanent evaluată și perfecționată pentru a ne putea bucura de maximă eficiență indiferent de formula aleasă.

Printre aceste siropuri se regăsește și Plantusin pentru Copii, R35, cu fructoză. Acesta se bazează pe ingrediente active 100% naturale, provenite din 11 plante, ca de exemplu: muguri de pin, frunze de pătlagină, cimbrişor, flori de tei, flori de salcâm, rădăcină de nalbă mare, trei frați pătați, scai vânăt, roua cerului, Grindelia, scaiul vântului. Toate acționează sinergic pentru a reda starea de bine a puiului tău, inclusiv dacă acesta se află în primele luni de viață (siropul este adecvat pentru copiii de la 3 luni în sus), pot să contribuie la combaterea unor forme variate ale tusei. Iată care sunt efectele uimitoare pe care le pot aduce toate aceste „comori” ale naturii:
• Scaiul vânăt este cunoscut încă din vechime pentru proprietatea sa de a facilita expectorația (grație saponinelor, compuși meniți să intensifice secrețiile bronșice, să fluidizeze mucusul, să stimuleze eliminarea mucusului din plămâni), fiind apreciat cu precădere dacă este vorba despre o tuse productivă

• Mugurii de pin, scaiul vântului și cimbrișorul au capacitatea de a fluidiza mucusul, stimulând expectorația în caz de tuse productivă

• Florile de tei, cele de salcâm, Grindelia, pătlagina și nalba mare sunt ideale pentru calmarea tusei iritative, protejând mucoasele și fiind de ajutor și în caz de tuse spastică

• Planta trei frați pătați își face și ea treaba ei, având efecte antialergice

Tocmai datorită acestei combinații unice de plante, siropul Plantusin pentru Copii, R35, calmează tusea copilului fără să o suprime, fără a deprima centrul respirator, având la bază următorul mecanism: fluidifică secrețiile bronșice, diluează mucusul, îi diminuează vâscozitatea și astfel acesta va putea fi eliminat fără probleme. Prin prezența polizaharidelor, siropul creează o peliculă de protecție pe mucoase, reducându-se inflamațiile și iritațiile, astfel că tusea, fie ea uscată sau productivă, va putea fi contracarată.

Alte proprietăți ale siropului Plantusin pentru Copii, R35, care îți demonstrează o dată în plus că este opțiunea cea mai nimerită pentru micuțul tău, sunt:
• Îndulcirea naturală, doar pe bază de fructoză, ceea ce te va asigura inclusiv de faptul că siropul nu va interfera cu dezvoltarea sănătoasă a dinților copilului

• Gustul foarte agreabil, de plante (accentuat mai ales prin prezența mugurilor de pin, florilor de tei și cimbrișorului), care va putea fi acceptat chiar și de un mic „mofturos”

În vederea obținerii celor mai bune rezultate, pentru ca și tu, mami, să poți răsufla ușurată văzându-ți copilul scăpat de tusea chinuitoare, este indicat ca siropul Plantusin pentru Copii, R35 să fie administrat în cadrul unei cure cuprinse între 7 și 14 zile, după cum urmează:

  • Pentru copiii ce au între 3 și 5 luni- ½ linguriţă de 3 ori pe zi
  • Pentru copiii între 6 și 12 luni- 1 linguriță de 3 ori pe zi
  • Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani- 4-5 lingurițe pe zi

Surse: healthline.com, mayoclinic.org, webmd.com

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani
    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani

    Când copiii noștri sunt răciți și, pe deasupra, se mai confruntă și cu o tuse chinuitoare, suntem tentați să le administrăm siropuri de tuse pentru a le alina disconfortul....

    Epidemie de tuse convulsivă în România. Cel puțin 10 copii ajung zilnic la Urgențe
    Epidemie de tuse convulsivă în România. Cel puțin 10 copii ajung zilnic la Urgențe

    România se confruntă cu o explozie de cazuri de tuse convulsivă. În ultimele luni s-au înregistrat cele mai multe cazuri din ultimul sfert de secol. Această boală...

    Ce tip de mamă poți fi, în funcție de luna nașterii
    Ce tip de mamă poți fi, în funcție de luna nașterii

    Fie că ești tot timpul cu ochii pe copilul tău pentru a te asigura că-l disciplinezi, fie că îl urmărești clipă de clipă pentru a-l știi în siguranță, fie că preferi...

    Studiu: un anumit tip de terapie are o rată mare de succes în cazul depresiei postnatale
    Studiu: un anumit tip de terapie are o rată mare de succes în cazul depresiei postnatale

    Depresia postnatală face tot mai multe “victime“ în rândul părinților care nu știu cum să gestioneze amalgamul de emoții, anxietate, bucurie și teamă care...

    Această mămică a fost diagnosticată cu diabet de tip 2 și a uimit pe toată lumea când a reușit să dea jos peste 70kg
    Această mămică a fost diagnosticată cu diabet de tip 2 și a uimit pe toată lumea când a reușit să dea jos peste 70kg

    Performanța unei mame de a slăbi 72 de kilograme numai prin dietă și exerciții fizice arată tuturor că visele pot deveni realitate cu multă ambiție. Lisa nu a scăpat numai de...

    Regulatpro ® Bio - Un plus de ajutor 100% natural pentru sănătate!
    Regulatpro ® Bio - Un plus de ajutor 100% natural pentru sănătate!

    Știați că în corpul uman au loc mai mult de 200 de milioane de procese chimice în fiecare zi? Fiecare proces individual este controlat de enzime, produse special de organism,...

    Am născut natural deși eram programată pentru cezariană la cerere!
    Am născut natural deși eram programată pentru cezariană la cerere!

    Mă numesc Lorena, am 25 de ani iar în iulie 2020 am adus-o pe lume pe fiica mea pe cale naturală, deși eram programată pentru cezariană la cerere.

    În luna octombrie a acestui an s-au născut peste 13.600 de copii. Sporul natural rămâne negativ
    În luna octombrie a acestui an s-au născut peste 13.600 de copii. Sporul natural rămâne negativ

    Sporul natural se referă la diferența dintre numărul de nașteri de copii vii și numărul de decese dintr-un anumit interval de referință. Ieri, pe 11 decembrie, Institutul Național...

    © 2024 Qbebe