Sacrificii de mama

Inca de la nastere, chiar prin simplul (pentru necunoscatori) proces al nasterii, mama isi sacrifica corpul, pentru un tel nobil, evident. Acumuland kilograme in plus in timpul sarcinii, respectand de multe ori o alimentatie cat mai sanatoasa pentru a ajuta dezvoltarea bebelusului si, in final, trecand prin durerile facerii (in urma studiilor, femeile care nasc sunt capabile sa suporte un nivel de durere peste pragul suportabil uman, echivaland cu ruperea a 20 de oase; concomitent!!), fie ca sunt sau nu atenuate de o anestezie. In cazul in care se impune/este dorita o cezariana, urmele nasterii persista uneori...pe vecie, alaturi de pielea flasca si vergeturile de care nu credeai ca te vor lasa atat de nepasatoare inainte de sarcina. Pentru ca aspectul tau fizic cade inevitabil pe un plan secundar si nu din cauza ca ai fi neglijenta, dar chiar ajungi sa te bucuri de minunea care ti-a aparut in viata iar "ranile de razboi" reprezinta doar dovada vie a acestui lucru. Ba mai mult decat atat, exista o multime de femei care se sacrifica cu mult inainte de sarcina, tot mame in final, expunandu-si corpul la o serie de proceduri (de fertilitate) pe langa care dentistul de care se tem atat de multi barbati paleste. Aceste proceduri implica de multe ori lipsa anesteziei generale si tone de medicamente inghitite cu visul de a avea un pui de om.

Dupa nastere urmeaza zeci, poate sute de nopti nedormite (in functie de norocul/ghinionul fiecareia) pentru alaptare, muls sau preparat biberoane. Mulsul insemnand pentru cititorii masculini extragerea cu pompa a laptelui matern care, adeseori spre disperarea multor mame, oscileaza undeva intre 4-5 linguri la ora 1-2 noaptea. Urmarile acestora nopti insomniace sunt evidente si conduc la o stare de oboseala de care se apropie doar cea de... zombie. Din filme, desigur. Daca femeile nu intra in categoria fericitelor (cam restransa), apar o serie de modificari ale corpului deloc dorite care nu sunt influentate de multe ori de nimic (in afara de sarcina/nastere), cum sunt laptele care se incapataneaza sa curga in moment jenante (in public), scurgeri care par sa nu se mai termine din locuri intime, caderea parului si chiar angorjarea sanilor asociata cu febra laptelui. Apoi, schimbarea scutecelor, o procedura atat de neplacuta (realmente dezgustatoare) care le inalta pe mame pe culmi nebanuite ale dexteritatii (master of fine art), exceland la schimbatul scutecului cu o singura mana (caci in cealalta se afla biberonul, servetelul umed, crema de fund etc.) sau pe o bezna sa o tai cu cutitul (caci noaptea orice licarire poate cauza o trezire nedorita; a celui mic evident). Sa nu amintim de o alta abilitate pe care o dobandesc mamele (fara sa-si doreasca), aceea de a analiza continutul scutecului doar cu ajutorul papilelor olfactive (uneori chiar de la cativa metri distanta) si a identifica eventualele probleme gastrointestinale asociate. Si iata ca apare si diversificarea in care tot mama (de cele mai multe ori) testeaza preferintele micului mofturos, dedicand zile si luni din viata prepararii unor delicatese (asociate cu un timp considerabil petrecut in picioare) de la care ingeniozitatea nu poate lipsi (in caz contrar mancarea care a fost pregatita cu multa dedicare va fi refuzata instant).

De parca toate acestea nu ar fi suficiente, intervin o data cu cresterea bolile. Atat de nesuferite, cu care tot mamele sunt nevoite sa se confrunte. Acestea implica administrarea medicamentelor mai eficace decat un farmacist, monitorizarea temperaturii si a starii generale (a se citi: "cu ochii ca pe butelie pe copil") care se asociaza, din pacate, cu alte nopti nedormite. Si iata cum mamele pe langa valentele de schimbator de scutece, mulgator profesionist, capata una noua, cea de medic personal. In plus, un copil nu poate fi tinut doar in casa, iar cand timpul permite, sunt necesare multe pingele tocite prin fata blocului balanganind caruciorul numai-numai sa adoarma odorul, prin parcuri - caci doar asa poate socializa prichindelul si la cumparaturi (pentru cel mic, din nou). Iar seara, episodul de balanganit se poate repeta (si pe parcursul zilei, bineinteles) daca copilului ii este asociat un balansoar, patut sau chiar obicei de leganare inainte de culcare. In care mama, in cazul din urma, serveste drept sprijin si nu de putine ori este mai repede alinata decat cel mic (a se citi "adormita").

Dupa ce creste si incepe sa socializeze, apar si alte framantari, de tipul de ce il musca/impinge pe cutare, cu cine ii place sa se joace etc. Aici intervine o gandire de strateg, profund cimentata in cazul mamelor, pe care de cele mai multe ori nici nu o constientizeaza. Astfel, ele devine mediatori, intermediari ai primelor relatii sociale (mai mult sau mai putin agreabile) pe care copilul le dezvolta. Si nu-i nici asta lucru usor. Caci daca dai gres la probleme atat de sensibile fie copilul va deveni marginalizat, fie tu cazi in dizgratia bisericutei de mamici aferente parcului/blocului din dotare.

Ce alte sacrificii mai fac mamele? Pai in primul rand, renunta la ele. Renunta la binele lor pentru binele copilului, dupa cum zicea o veche vorba: "mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane, spune ca nu i-a placut niciodata placinta". Mamele (cele bune, nu denaturate desigur) sunt capabile de o daruire de sine imensa, putand sa mute efectiv muntii din loc daca asta ar insemna ca ii e mai bine copilului.

Desi de multe ori ne putem simti coplesite de atatea renuntari, zambetul sau doua vorbe magice rostite de cel mic sterg toate negurile mintii. Mamele bune suporta zeci, sute de mici obraznicii, chiar rautati fara a cracni, desi simt ca li se rupe sufletul (si asta nu are de-a face nici cu proasta crestere a copilului si nici cu toleranta excesiva a mamei). Dar oare copiii observa macar ceva din miile de compromisuri, de suferinte prin care trec? In cel mai bun caz da, dar nu apreciaza. Iar mamele sufera si accepta, caci ele oricum sunt capabile sa le repete la nesfarsit chiar daca nu au parte de laude, multumiri sau aprecieri mai mult sau mai putin ostentative. Insa mamele stiu, simt, inteleg copiii, doar sunt parte din ele. Si nu se supara.

Vor si ele poate din cand in cand pe cineva sa mestece in mancarea de cartofi de pe aragaz pana ies in parc cu copilul/copiii (nu la mall sau la spa), pe cineva care sa le maseze spatele dupa ce au trebaluit intreaga zi, pe cineva care sa le mangaie cand plang pe ascuns din cauza unor obraznicii ale copiilor. Nici nu vor prea mult, parerea mea. Apreciere, intelegere si poate un strop de ajutor. Nu vor monumente, desi multe din ele ar merita, deoarece nu se considera eroine. Eu spun ca sunt si ar merita totul, caci si ele dau totul. Sunt mame care reusesc sa creasca nu unul, ci 3-5-10 copii. Si bine, nu oricum. Ii spala, ii hranesc, ii imbraca, ii invata cu tot ce stiu ele mai bun si mai bine. Ii leagana, ii plimba, ii mangaie, ii alina, ii imbratiseaza. Si daca li s-ar cere luna de pe cer, le-ar da-o pentru ca dragostea de mama nu cunoaste limite.

Iata cum au raspuns mamele si specialistii contactati de Qbebe cu privire la acest subiect:

In ce mod influenteaza relatia cu copilul sacrificiile unei mame?

Antonia Noel - consultant in Comunicare si formator ESPERE www.antonianoel.com:

"Am auzit mame spunand "m-am sacrificat pentru el, acum astept si eu macar...". Consider ca o mama nu "se sacrifica" vreodata pentru propriul copil, ci face doar niste alegeri, in diferite momente ale vietii, care-i sunt benefice copilului. Sau cel putin asa crede ea. Pentru ca, aceste alegeri, pot uneori a se dovedi cu timpul chiar contrare asteptarilor copiilor. Va dau un exemplu: am cunoscut o mama care, in terapie, venise frustrata de faptul ca nu primea ajutor si recunoastere de la copiii ei, pe care i-a crescut alaturi de un sot violent. Spunea «m-am sacrificat pentru ei, am suportat o relatie nociva, doar pentru ca acesti copii sa aiba si ei un tata. Doar pentru asta am stat atatia ani alaturi de sotul meu violent». Unul dintre copii, ii reprosa mamei sale exact acest lucru, de a fi facut alegerea gresita, stand alaturi de acel barbat violent si obligandu-i pe ei, copiii, implicit, sa creasca intr-un mediu nociv. Alegerile ne apartin intotdeauna si evident, noua ne revine responsabilitatea actiunilor noastre. Propun oricarei mamici, atunci cand «se sacrifica pentru copil», sa se gandeasca ca face o alegere constienta, ca aceasta alegere ii apartine, iar copilul nu este responsabil pentru ea. El poate eventual (adesea, din pacate) sa suporte consecintele acestor alegeri facute de parinti.

In acelasi timp, este firesc ca parintii sa aiba asteptari legate de copii. Dincolo de sintagma «toiag la batranete», pe care o putem privi doar cu un zambet in coltul gurii, e sigur ca fiecare dintre noi, ca parinti, asteptam ceva de la copiii nostri (un raspuns, o vizita, o imbratisare, un telefon, un serviciu adus). Insa toate astea sunt manifestari ale formelor de iubire pe care le dorim de la ceilalti si nu ca raspunsuri la unele «sacrificii» facute."

Gabriela Maalouf parenting trainer si speaker, fondatoarea Academiei Pro Education:

"Eu personal nu cred nici in sacrificii, nici in compromisuri. In ambele cazuri cineva are de pierdut si va fi dezamagit, la un moment dat. Aducerea pe lume a unui copil si dedicarea timpului spre cresterea lui, chiar daca renunti la multe lucruri, trebuie sa fie o decizie ferma, constienta si dorita, in niciun caz considerate drept sacrificii. Deja cand faci o afirmatie de tipul: "Mi-am sacrificat timpul, relatia cu sotul, cu prietenii", totul capata o valenta negativa. Suna a obligatie, ce se va transforma, la un moment dat in frustrare si, cu siguranta, nu va aduce un aport pozitiv in dezvoltarea copilului." 

Sabina Dumitrescu - psiholog si psihoterapeut http://psihologsabinadumitrescu.ro :  

"Cand mama are o relatie armonioasa cu copilul, sacrificiile pe care ea le face sunt privite mai mult ca investitii, ca alegeri. La fel cum exista cercuri vicioase, exista cercuri „virtuoase": decid sa petrec timp valoros cu copilul meu, el imi spune ce il doare si il ajut sa rezolve, el invata sa vina la mine cand are probleme, dar in acelasi timp invata sa isi gestioneze mai bine si singur problemele, ceea ce pe termen lung inseamna ca il ajut sa devina mai independent.

Ideea de „sacrificiu" aduce cu ea si o invinovatire a copilului, pentru care mama a renuntat la cariera, la independenta financiara, la un corp de fotomodel, la calatorii in jurul lumii, la cate si mai cate... Nu este un model sanatos pentru copil, caci il invata pana la urma sa procedeze in acelasi fel in relatiile cu cei din jur, sa renunte la ceea ce isi doreste.

Sigur, exista lucruri la care renunti sau pe care le pui in plan secundar, cel putin pentru o perioada, insa este mai sanatos pentru orice copil ca mama sa aiba grija si de ea insasi. Iar uneori chiar pe modelul instructiunilor din avion: in situatii de criza, parintele are nevoie de oxigen pentru a-i putea pune copilului masca de oxigen si a lua decizii rationale. A tine cont de nevoile copilului, cat si de propriile nevoi, este esential in relatie." 

Elena Gorun, mama unui baietel de 10 luni, presedinta Asociatiei Work At Home Moms (aceasta vine in intampinarea mamelor care lucreaza de acasa, part time, project based, precum si a celor care au dezvoltat un business sau doresc sa demareze unul) www.wahm.ro; https://www.facebook.com/WAHM.Romania?ref_type=bookmark  

"Relatia cu copilul nu duce numai la sacrificii. Duce la schimbari, intr-adevar, dar in ce priveste parcursul si procesul de reorientare profesionala, relatia mama-copil e o frumoasa cale spre reinventare, redescoperire." 

Ce sacrificii nu ar trebui facute de o mama?  

Antonia Noel - consultant in Comunicare si formator ESPERE www.antonianoel.com:

"Alegerile pe care le facem presupun intotdeauna o renuntare la ceva. Aleg sa ma imbrac cu fusta rosie, asta presupune ca renunt astazi la cea albastra. Aleg sa merg la piata, asta presupune ca renunt sa stau acasa. In procesul de alegere, nu e vorba de vreun sacrificiu (acesta implica intotdeauna o latura de victimizare si de deresponsabilizare), ci de o selectie constienta a ceea ce e mai bun pentru mine, ca om. Daca sunt mama, si aleg intr-un anumit moment cea mai buna situatie pentru copilul meu, chiar daca ea pare potrivnica pentru mine ca femeie, asta inseamna ca in acel moment am ales sa fiu in rolul de mama si nu cel de femeie. E tot o alegere. De-a lungul vietii, indeplinim mai multe roluri: mamica, mama, femeie, profesionista, fiinta umana (cu nevoi proprii) etc... Avem diverse roluri cu care jonglam, asadar, iar cel de mama, este unul printre celalalte. Din punctul meu de vedere nu poate exista o lista cu «ce sacrificii sa faca sau nu o mama». Fiecare persoana face, ca si adult, alegeri constiente, de care este ulterior si in mod inevitabil responsabila."

Gabriela Maalouf parenting trainer si speaker, fondatoarea Academiei Pro Education: 

"Iarasi, nu pot da retete, pentru ca nu toate femeile sunt la fel. Fiecare trebuie sa-si asculte inima si sa-si gestioneze timpul, astfel incat toata lumea sa fie multumita. Nimeni nu ar trebui sa renunte la pasiuni, la ceea ce il face fericit si implinit. In cazul unei mame, mi-e greu sa cred ca ar putea fi mai fericita sau mai implinita, in alta parte, in afara de copilul ei, cel putin in primii 2-3 ani de viata. A nu se intelege ca trebuie sa stai inchisa in casa si nu te mai dezlipesti de copil. Este chiar indicat ca macar cateva ore din zi copilul sa mai stea si cu restul membrilor familiei, tata, bunici etc. timp suficient pe care ti-l poti dedica tie sau timp cu sotul tau."

Sabina Dumitrescu - psiholog si psihoterapeut http://psihologsabinadumitrescu.ro:

"O mama nu ar trebui sa renunte la lucrurile care o pasioneaza, la cele care o definesc, la visele sale. Uneori le facem mai tarziu, uneori le facem altfel decat ne-am imaginat, dar important este sa le urmam.

In plan concret, exista multe diferente, si cred ca cea mai buna masura este sentimenul de implinire si increderea in sine. Unele femei se simt implinite in totalitate prin rolul de mama, altele au nevoie sa isi asume si alte roluri sociale, profesionale, in comunitate etc." 

Elena Gorun, mama unui baietel de 10 luni, presedinta Asociatiei Work At Home Moms (aceasta vine in intampinarea mamelor care lucreaza de acasa, part time, project based, precum si a celor care au dezvoltat un business sau doresc sa demareze unul) www.wahm.ro; https://www.facebook.com/WAHM.Romania?ref_type=bookmark

"La vis. E o poezie frumoasa scrisa de Radu Gyr care subliniaza cum cele mai crancene infrangeri sunt renuntarile la vis. Aceasta este una din renuntarile care se pot intoarce sau pot genera frustari mari, dureroase, uneori imposibil de controlat, invinuiri nepotrivite. Prin urmare: curaj!" 

La ce dificultati trebuie sa se astepte o mama si cum ar trebui sa le faca fata?

Antonia Noel - consultant in Comunicare si formator ESPERE www.antonianoel.com:  

"Nu exista, de asemenea, vreun manual de utilizare a meseriei de mama, care sa prevada inconvenientele acestei meserii. Cu toate lecturile de specialitate, o femeie va sti sa fie mama doar dupa ce da viata si tot atunci se va confrunta cu primele dificultati. Ele sunt legate, in primul rand, de timpul de odihna limitat, de nevoile fiziologice primare care sunt puse pe planul doi, dupa satisfacerea celor ale copilului. Daca vorbim de sacrificiu, aici putem spune ca o mama, invata pentru prima oara, sa fie pe locul doi, chiar daca toata viata a fost obisnuita sa fie premianta. Intervine mai apoi modificarea relatiei de cuplu, implicit afectata de relatia de parinti. In primii ani de viata ai copilului, majoritatea cuplurilor trec printr-un proces de repozitionare si reasezare a unor principii.

Daca partenerul de viata este doritor in continuare de seri toride, adesea partenera lui isi ia rolul de mama in serios si isi imbraca rolul de femeie fatala ceva mai rar. Constientizarea acestei stari de fapt este un prim pas in pastrarea unui echilibru in relatia de cuplu. Cel de-al doilea pas ar fi verbalizarea acestor situatii, printr-o comunicare deschisa, in care fiecare dintre soti isi poate prezenta sincer nevoile proprii si asteptarile fata de celalalt. Un alt aspect ar fi lipsa de socializare pentru unele mame ramase prea mult timp acasa cu copiii sau nevoia de a desfasura in continuare o activitate profesionala. Asa cum spuneam la inceput, in toate aceste situatii este necesar sa te asculti pe tine, ca om, sa asezi lucrurile in interiorul tau mai intai si sa faci acele alegeri care te multumesc. Mai apoi, cu siguranta ca cei din jur vor beneficia de atitudinea ta pozitiva, de multumirea ta sufleteasca. Iar copilul va fi intotdeauna primul care va primi iubirea neconditionata a mamei, atunci cand ea a invatat cum sa se iubeasca pe sine."

Daca doriti sa aflati mai multe despre despre nevoile copiilor si relatia mama-copil, Antonia Noel va invita sa participati la seria de conferinte si workshopuri ce va avea loc la Bucuresti, in 15-16 noiembrie 2014.

Informatii si inscrieri: http://www.antonianoel.com/sansa-educatiei ; https://www.facebook.com/events/558534507590755/

Gabriela Maalouf parenting trainer si speaker, fondatoarea Academiei Pro Education:

"Dificultatile pot fi multe, incepand de la depresia post-natala, teama de a nu fi suficient de pregatita pentru cresterea copilului, lipsa timpului liber, lipsa unei comunicari la fel de bune cu partenerul de viata, dar cel mai greu dintre toate poate fi faptul de a nu fi inteles de ceilalti. Foarte multe mamici se simt astfel. Vestea buna este ca toate acestea sunt doar de suprafata. O buna organizare si o mobilizare eficienta a tuturor membrilor familiei pot face lucrurile mult mai usoare. De aceea insist ca planurile trebuie bine efectuate, inainte de venirea copilului pe lume." 

Sabina Dumitrescu - psiholog si psihoterapeut http://psihologsabinadumitrescu.ro:  

"Printre dificultatile cu care se confrunta o tanara mama, dar si posibile solutii:
• Mai putin timp pentru ea si pentru nevoile ei, incepand cu somnul in primele luni ale bebelusului si mergand spre mai putin timp pentru ingrijire in general. Actrita Meryl Streep chiar spune ca „totul se reduce la esential". - Totul este trecator, chiar si aceasta etapa. Incearca treptat sa iti reiei cate putin din vechile obiceiuri, cum ar fi sa faci o baie lunga si relaxanta, sa mergi la cumparaturi pentru altceva decat produse pentru belelusi sau sa mergi la coafor.
• O stima de sine mai scazuta, datorita modificarilor fizice, hormonale, oboselii accentuate, schimbarii mediului, dar si a celor de mai sus.
• Sentimente de tristete si regret pentru viata dinainte si beneficiile ei. - In mod normal, acestea si cele de mai sus sunt emotii pe care le au toate prospetele mamici si care trec de la sine dupa o perioada relativ scurta de timp. Daca tristetea persista, si simti ca nu mai poti face fata treburilor de zi cu zi, poate fi vorba despre o depresie post-partum, situatie in care este bine sa contactezi un psiholog.
• Probleme in relationarea cu copilul si adaptarea la noua viata. - Faptul ca te nasti sa fii mama este un mit. A fi mama se invata, iar aceasta legatura profunda are nevoie de timp pentru a se consolida. Pentru unele persoane se intampla in momentul nasterii, iar pentru altele este nevoie de cateva saptamani sau luni.
• Probleme in relatia cu partenerul, care de multe ori se simte dat la o parte si plasat cel mult pe locul al doilea. - Se pare ca primul an dupa nasterea unui copil coreleaza cu o rata ridicata a divorturilor. Asteapta-te sa existe unele certuri, dificultati si neintelegeri, dar discutati despre ele si tineti cont ca oboseala si stresul noii vieti pun presiune pe voi. Cat de repede, organizati macar o seara pe saptamana de petrecut in doi, in care sa vorbiti mai putin despre bebe si mai mult despre voi si despre lumea adultilor.
• Sfaturile si judecatile celor din jur, care pot coplesi o mama aflata la inceput, mai ales ca multe sunt contradictorii, critice, invidioase sau „babesti". - Cauta sa stai in preajma unor persoane pozitive si suportive, care nu considera ca detin adevarul absolut in privinta bebelusilor si tu nu.
• Refuzul de a cere ajutorul si asumarea tuturor responsabilitatilor de una singura. - Este recomandabil sa eviti aceasta postura obositoare de „Wonder Woman", o mama are nevoie de tot ajutorul pe care il poate primi (si pe care il doreste, pentru ca exista si mult ajutor nesolicitat): de la rude, prieteni, alti parinti sau vecini. Primind ajutor, chiar si unul mic, iti cresti energia si vei avea mai multe de daruit familiei tale."

Elena Gorun, mama unui baietel de 10 luni, presedinta Asociatiei Work At Home Moms (aceasta vine in intampinarea mamelor care lucreaza de acasa, part time, project based, precum si a celor care au dezvoltat un business sau doresc sa demareze unul) www.wahm.ro; https://www.facebook.com/WAHM.Romania?ref_type=bookmark  

"Lucrul de acasa are nevoie de o buna organizare, de motivatie puternica, adesea chiar de o stabilire a prioritatilor in mod strict intrucat tentatiile sunt multe, implicit cea de a renunta...Un bun instrument de a le face fata sunt chiar intalnirile noastre de tip Mama Connect in cadrul carora mamele se sustin reciproc, se prezinta si primesc feedback pentru proiectul lor."

Cum percep copiii sacrificiile unei mame?  

Gabriela Maalouf parenting trainer si speaker, fondatoarea Academiei Pro Education:  

"Copiii percep corect ceea ce numesc oamenii " acrificii", respectiv, afirmatii de genul: "Mi-am pierdut timpul liber, nu ma mai inteleg cu sotul, nu mai am parte de socializare, am renuntat la cariera, nu mi-am mai cumparat anumite produse pe care mi le doream, am ramas in casnicie doar pentru copii". Credeti-ma, copiii percep realitatea exact asa cum e ea. Toate acestea nu sunt deloc sacrificii, sunt decizii, alegeri pe care un om le-a facut la un moment dat si, poate ca i-a fost frica sa aleaga alta cale. Atunci e mult mai usor sa arunci toata greutatea pe umerii altcuiva, pentru care ai facut aceste asa-zise sacrificii. Din punctul meu de vedere, copiii nu pot fi altfel decat tristi, daca sunt supusi unui astfel de tratament. Practic, nefericirea mamei a fost cauzata de ei. Un copil trebuie sa stie ca a fost dorit, ca mama a stiut de la bun inceput cum viata ei se va schimba si a facut toate aceste alegeri voit, cu toata fericirea. A fi parinte este, pana la urma lectia suprema de iubire neconditionata."

Sabina Dumitrescu - psiholog si psihoterapeut http://psihologsabinadumitrescu.ro:

"Daca vrem sa ii invatam pe copii sa se pretuiasca pe sine, avem nevoie sa le aratam acest model, sa ne pretuim pe noi insine. Copiii trec intai prin procesul de identificare cu parintii, iar relatia unei mame cu ea insasi, iubirea pe care si-o acorda siesi, este un model de urmat. Daca mama este foarte atenta cu mine, dar isi ignora propriile nevoi, eu ce voi invata sa fac in viata?" 

Elena Gorun, mama unui baietel de 10 luni, presedinta Asociatiei Work At Home Moms (aceasta vine in intampinarea mamelor care lucreaza de acasa, part time, project based, precum si a celor care au dezvoltat un business sau doresc sa demareze unul) www.wahm.ro; https://www.facebook.com/WAHM.Romania?ref_type=bookmark  

"Reactiile pot fi variate, depinde foarte mult de cum anume intelege si accepta mama sacrificiile facute. De aceea reactiile celor mici pot varia de la admiratie, la indepartare. As spune ca e oarecum nejustificat sa intelegem decizia de a lucra de acasa prin termenul de sacrificiu. Multe se schimba, insa la fel de multe pot fi personalizate - de la orele de lucru, la birou, la unde anume lucreaza mama, la cat lucreaza, cu cine, pe ce proiecte etc. In plus, adesea mamele isi descopera nu o noua activitate, ci chiar harul. Iar un copil are nevoie de modele, da."

Ce pot face cei care nu sunt mame in cazul asta (in general, de gen masculin)? Le vor aprecia continuu pe cele care le-au oferit privilegiul si minunea de a deveni parinti. Vor sti ca fiecare scutec schimbat, fiecare canita spalata sunt inca o picatura adaugata la sacrificiul imens pe care-l fac mamele si, poate, le vor usura munca. In loc sa judece, sa acuze si sa sufere de gelozii copilaresti, sa participe in mod proportional (caci echivalent este greu de conceput) la indatoririle casnice si parintesti. Sa fie constienti ca ei nu pot si nu vor putea niciodata sa simta ca o mama si sa nu considere niciodata ca ce fac ele este insignifiant, caci mamele isi dedica intreaga viata (si sufletul) cresterii si educarii copiilor, chiar si cand acestia sunt deja mari si par sa nu mai aiba nevoie de niciun ajutor. Pentru ca de-asta se numesc mame. 

Multumim doamnelor (si mamicilor) Antonia Noel, Gabriela Maalouf, Sabina Dumitrescu si Elena Gorun pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.