Mămica are doi copii în vârstă de 9, respeciv 11 ani. De curând, cei mici s-au împrietenit cu niște copii mult mai înstăriți decât ei. De atunci, cei doi au început să ceară lucruri scumpe, pe care familia nu și le poate permite.
„Vor să le cumpăr ochelari de realitate virtuală în valoare de 400 de dolari, pentru că s-au jucat cu ei la prietenii lor acasă și vor și ei să aibă. Altădată mi-au spus că prietenii lor se vor duce la Disneyland în vacanță. Noi nu ne permitem să mergem acolo”, povestește autoarea postării.
Asta nu e tot, se pare că atunci când copiii își primesc amicii în vizită, aceștia se plictisesc, pentru că nu au facilitățile pe care le au la ei acasă. De pildă, nu au camere mari umplute cu jucării și nici un mini teren de basket.
Mama lor nu vrea să le spună cu cine să fie prieteni și cu cine nu, însă și-ar dori ca cei mici să se împrietenească cu acei copii care au un statut financiar similar cu al lor. Copiii nu s-au plâns (cel puțin, până acum) de condițiile lor sau de lucrurile pe care le dețin sau nu le dețin, însă mama se teme că o vor face curând, dacă vor fi expuși la tot felul de lucruri de lux pe care le au prietenii lor.
În acest sens, mai mulți părinți care se află într-o situație similară au comentat la postare și au încurajat-o pe autoare.
„Casa mea este cea mai mică de pe stradă. Sunt înconjurată de case imense și de oameni mult mai înstăriți decât mine. Până de curând, trăiam de la o lună la alta și eram îngropată în datorii. De curând, am scăpat de datorii și sper să pot pune ceva bani deoparte. Dar ce vreau să îți spun este că eu și fiica mea ne distrăm de minune. Mergem la plimbare, la plajă, în parc, cu bicicletele…niciodată nu mi-a cerut mai mult decât are. Cred că e mult mai important să le oferi copiilor tăi o copilărie și amintiri frumoase. Restul contează foarte puțin”, a scris cineva într-un comentariu și din câte se pare, a pus punctul pe „i”.
Tu te-ai confruntat vreodată cu o situație similară?
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: parents.com