În creșterea copiilor mei am ales să fac echipă cu Dumnezeu, căci de una singură, fac doar gafe

Aș începe prin a spune că înainte de a deveni părinte nu știi și nici nu ai de unde să știi ce va urma. De opt ani sunt mama unei fetițe extraordinare, o fetiță sensibila, boemă, inocentă și de trei ani, a unui băiețel curios, amuzant, neînfricat și tare năzdrăvan.

Nu știam ce înseamnă cu adevărat ce înseamnă să fii părinte. Și nu devii părinte când aduci pruncii pe lume. Consider că înveți să fii părinte. Pentru că da, este vorba despre un proces care implică multă răbdare, dedicare dar mai ales jertfire.

Nu știu alții cum sunt, dar eu am făcut multe greșeli la început.

Poate nu ne dăm seama, dar ne putem răni copiii extrem de ușor. Dar știi ce e frumos la copii, în afara de sufletul lor pur? Faptul că ei trec foarte ușor peste o problema, o ceartă. Uită repede. Cu siguranță din acest motiv ne-a spus Dumnezeu să fim ca niște copilași.
În cele din urmă, după multe lacrimi pentru că nu reușeam să fiu așa cum știam că trebuie să fii că părinte, am ales să fac echipă cu Dumnezeu. Am ales sa-L includ pe El în creșterea și educarea copiilor mei.

Și ce bine că am făcut asta. El m-a învățat ce înseamnă răbdarea, iubirea necondiționată și iertarea. Aplic asta în viața copiilor mei, ca la rândul lor să aplice aceste principii in vieților lor de copii, iar apoi în vieților lor de viitor părinți.

Încă mă aflu în această călătorie imprevizibilă a vieții de părinte și știu că peste ani abia voi putea culege roadele acestei investiții în copii. Viața de părinte este până la urmă o investiție în copii. Depinde de tine, ca părinte ce investești în copilul tău. Poți investi frustrările, eșecurile, rănile tale sau poți investi cu totul alte valori, valori care îl vor însoți pe cel mic de-a lungul vieții și îi vor aminti lucrurile învațate cu mult timp in urmă.