În concediul de maternitate am devenit dependentă de jocurile de noroc. Am ajuns să pariez banii pentru scutecele copilului

Totul a fost ok, aveam un job bun, manager și responsabil al finanțelor în cadrul unei companii destul de cunoscute la noi în țară, cu alte cuvinte sunt manager financiar într-o multinațională cu un salariu foarte bun, o situație materială mult peste media din România, o familie care mă iubește. Dar pare că niciodată nu este suficient pentru mine cât câștig.

Bineînțeles că după facultate am pornit de jos cu un post de asistent, unde nu câștigăm foarte mult, dar am căpătat experiență și am fost determinată să urc cât mai sus în scara ierarhică. Ceea ce am și făcut. Am ajuns pe unul din cele mai înalte posturi ale companiei. A venit și momentul în care am rămas însărcinată.

La vârsta de 30 de ani fără o zi împliniți, am aflat printr-un banal test de sarcină la care am apelat din cauză că mă simțeam foarte slăbită că voi fi mămică.

Vestea m-a speriat, m-a luat prin surprindere pentru că eu țineam și țin foarte mult la postul pe care m-am chinuit atât de mult să îl obțin. Dar am zis că cei doi ani de concediu de creștere copil și câteva săptămâni de concediu prenatal nu îmi vor afecta prea mult poziția. În fond, foarte greu găsești un om pregătit pe toate sarcinile pe care le am eu de îndeplinit.

Am început să joc din... plictiseală. Și am câștigat un salariu cu doar câteva rotiri „gratuite”

Singura problemă a fost în perioada acestui concediu …plictiseala. Obișnuită mereu să-mi mențin atenția trează, creierul activ prin calculele pe care le făceam, situațiile financiare pe care le analizam, am avut nevoie de aceeași ocupație sau cel puțin ceva asemănător. Număratul scutecelor și al biberoanelor se pare că nu era pentru mine.

Până într-o zi când mi-a apărut pe Facebook o banală reclamă. „Vrei să te îmbogățești? Apasă AICI.” Zis și făcut.

Am ajuns pe un site de jocuri de noroc din pură întâmplare, mi-am făcut cont mai mult în glumă și am primit acel bonus de bun venit pe care toți jucătorii îl primesc, pe care l-am jucat, am câștigat și l-am rulat de suficient de multe ori încât să scot în urma acelei perioadă de probă puțin peste 2500 de lei.

2500 de lei în doar câteva ore pentru mine era ceva de necrezut. Deși salariul meu era bunicel, iar indemnizația de creștere a copilului depășea 4000 de lei lunar, erau niște bani făcuți în joacă... Am introdus toate datele care erau necesare pentru a scoate suma de bani și pentru a mă convinge că nu visez.

În fond, nu investisem nimic și am câștigat o mică avere. Un salariu întreg pentru care oamenii muncesc o lună în condiții grele. Bucuria a fost mare, dar nu am spus nimănui.

Nici nu aș fi reușit să recunosc ceva atât de greu de crezut și m-am temut sincer că nici nu voi găsi înțelegere. Cine m-ar fi crezut? Și de ce aș fi împărtășit un pont atât de bun?

Tot ce am câștigat inițial, am pierdut înzecit. Am pierdut inclusiv încrederea soțului...

După acest episod m-am liniștit. La nici o săptămână după ce tranzacția a fost reușită, am primit un nou mesaj. „Ai un alt Bonus în contul tău. Profită de el!” M-am gândit că este un moment bun să mai fac niște bănuți până când urma să-mi intre indemnizația de creștere a copilului.

Am luat și acel bonus care era mai micuț de data aceasta și avea mai puține rotiri la un joc pe care nu îl mai jucasem niciodată. Am pierdut totul din prima. Am zis că trebuie să câștig, doar că nu a fost jocul meu norocos. Rămânând fără fonduri în cont, am profitat de faptul că aveam înscris cardul de credit pentru a obține suma câștigată inițial și am depus 100 de lei.

După calculele mele de analist financiar, aveam să câștig dublu față de data trecută, unde bonusul era de 50 de lei. Am apăsat pe același joc și surpriză, am pierdut și acești bani.

Văzându-mă vizibil neliniștită, soțul meu m-a întrebat ce se întâmplă și i-am spus că sunt doar hormonii sarcinii.

Dar, de fapt, nu înțelegeam cum este posibil un astfel de ghinion. Și am mai încercat o dată în aceeași seară depunând tot suma de 100 de lei pe care am reușit să o înmulțesc de cinci ori. „500 de lei este prea puțin, dacă aș juca pe miză mai mare, atunci câștigul ar fi mai mare. De ce să mizez doar pe 5 lei pe rotire, să încerc pe 20 de lei și atunci cu siguranță îmi voi recupera și banii investiți și voi câștiga suficient de mult încât să iau bebelușului tot ce-i trebuie”, îmi spuneam. 

Bineînțeles că am pariat mai mult și mai mult. Uneori câștigam, alteori pierdeam. De cele mai multe ori pierdeam… Și nici nu apucam să scot bine banii pe card că îi depuneam la loc. Dar sub forma unei sume mai mari. Din ce în ce mai mari.

Mi-a intrat prima indemnizație de creștere a copilului cu o valoare destul de mare pentru că, din câte am înțeles, conform procedurii, intră trei astfel de beneficii financiare în aceeași lună, calculându-se și lunile din urmă.

Joaca mi-a acaparat zilele și nopțile, nu îmi ajungea indemnizația, luam bani de pe cardul de credit doar pentru ...a câștiga înapoi ce am pierdut

Între timp, soțul meu s-a ocupat de toate cheltuielile necesare bebelușului, casei, întreținerii, scutecelor, el a cumpărat tot pentru camera copilului și nu mi-a cerut nimic pentru că nu a vrut să mă supere. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca noi să nu ducem lipsă de nimic. Doar că eu duceam lipsă de curajul de a-i spune prin ce trec.

Din ce în ce joaca mea se transforma în dependență. Mă trezeam dimineața și mă uitam câți bani mai am în cont și uneori dacă rămâneam cu 10 lei jucam și pe 50 de bani rotirea.

Eu, analist și manager financiar, cum am putut fi prinsă într-o astfel de capcană? Te simți ca și cum te învârți într-un ochi de apă din care parcă nu ai nu mai ai scăpare, ceva de tot trage la fund, dar cu toate acestea, jumătate din corp îți este ieșit la suprafață și știi că poți cere ajutor, dar nu o faci.

Și nu am făcut-o timp de un an de zile și câteva luni. Atunci când copilul meu a împlinit un an, am găsit puterea să-i spun soțului care deja era vizibil supărat pe mine ce mi se întâmplă. Deși copilul nostru nu a avut niciodată probleme cu somnul, eu eram veșnic obosită. De ce? Pentru că stăteam toată noaptea și jucam la păcănele în loc să dorm lângă el.

În plus, niciodată nu aduceam un ban în casă și mereu mă văitam că lipsesc multe lucruri pe care doar eu știu să le cumpăr. Îi ceream soțului bani pentru hăinuțele copilului și ceea ce-mi rămânea, investeam totul în jocuri de noroc.

Practic am luat de la gura copilului pentru a „juca la aparate” cum se spune popular, doar că nu în văzul lumii, așa cum o fac diverși indivizi, prin baruri, agenții de jocuri de noroc ,ci din confortul casei mele.

După calculele mele, am pierdut cel puțin 200.000 de lei într-un singur an la aparate...

Cea mai rea formă de dependență este cea de jocurile de noroc, nu cea de fumat pentru că e de fumat am putut să mă las foarte ușor atunci când am aflat că sunt însărcinată.

În momentul în care i-am mărturisit soțului meu ce am făcut, m-am simțit eliberată. Eliberată și totodată rușinată pentru că vă puteți imagina numai ce discuții am avut. Cât ar fi omul de calm, este imposibil să nu existe o ceartă pe acest subiect prin simplul fapt că am ascuns o perioadă atât de lungă ceea ce se întâmpla cu mine.

Nu am mai jucat de dtunci nimic dar a fost suficient. Cred că am pierdut, după calculele mele (pentru că la asta mă pricep cel mai bine) cel puțin 200.000 de lei numai la această joacă murdară, inconștientă, aproape iremediabilă. Doar că există remediu și trebuie să îl căutăm în oamenii de lângă noi, în terapeuți, în sprijinul celor care ne iubesc și în propria persoană. Pentru că dacă tu nu vrei să te ajuți pe tine însuți, nimeni altcineva nu are cum să te ajute.

Iar jocurile de noroc nu sunt făcute numai pentru acei bărbați băuți care își pierd salariul prin baruri, aburiți de aburi alcoolului și atrași de câte o fată tânără care îi așează frumos la slot, ci sunt făcute pentru noi toți oamenii de rând cu poziție socială mai bună sau mai puțin bună, oameni fără o putere mare a voinței sau a controlului și cu dorința de a se îmbogăți rapid.