Așa s-a întâmplat week-endul acesta. Fac cumpărăturile o dată pe săptămână, pentru că în timpul săptămânii îmi este foarte greu să fac asta cu doi copiii după mine, chiar și când trebuie să iau doar lapte și ouă. Programul meu începe la 7 dimineața, la 7.30 ies pe ușă cu amândoi să îi las la grădiniță. La 8 ajungem la grădiniță, îi las până la 3. Aș putea să îi las până la 5, chiar 5.30, dar pentru că programul mă ajută, prefer să îi iau să petrec cât mai mult timp cu ei. Mai am și zile când îi las până la 5. Pana la 2 lucrez pentru primul job, apoi de la 4 la 6-7 pentru al doilea. Am totul bine organizat și este foarte greu să strecor cumpărăturile în programul de zile lucrătoare.
Așa că avem deja o rutină, în fiecare sâmbătă dimineața (mai puțin când sunt la tatăl lor și mă duc singură), cât mai devreme, să fie cât mai liber, suntem prezenți toți 3 în LIDL. Îl prefer pentru că e aproape de casă, pentru că e mai mic decât un hypermarket și nu trebuie să umblu cu orele și pentru că cei doi copii ai mei au, mai nou, obsesia bilelor de sticlă pe care le primesc după cumpărături. În fine, nu despre asta este discuția. Ci despre ceva ce nu se poate cumpăra, din păcate, de la LIDL și de niciunde: bunul simț.
Sâmbăta aceasta nu am ajuns chiar atât de devreme pe cât mi-aș fi dorit. De obicei la 8-8.30 suntem în magazin. Copiii mei se trezesc la 7 ca în timpul săptămânii, și nu avem probleme în acest sens. Însă sâmbăta asta am fost eu mai obosită și nu am reușit să cobor din pat până la 8.30. Așa că abia la 10 eram în LIDL. Și, desigur, aglomerație. Prefer să venim devreme, pentru că știu că am multe de cumpărat și că durează mult la casă, până ce le pun în pungi. Copiii sunt nerăbdători, cel mic face de cele mai multe ori mici crize, ca orice copil, mai mereu e haos. Așa că m-am așezat cu coșul plin la rând, băiatul începuse deja să dea semne de nerăbdare, coada era lungă. În spatele meu un domn mai în vârstă, care avea câteva produse în coș părea mai nerăbdător decât copilul meu de 2 ani. Am încercat să mă mișc cât mai repede, să pun produsele în pungi. Însă, pe când abia pridideam să pun produse în pungi deoarece casierița, Doamne ferește! avea o viteză supersonică la scanat produsele, cel mic a luat-o la goană și a ieșit din magazin în spatele unei doamne. Mi-am cerut scuze și am fugit după el, cu fetița de mână. L-am adus repede înapoi, bocind și nervos că nu l-am lăsat afară, și în acel moment domnul din spatele meu a început o adevărata tiradă de cuvinte urâte, aproape țipând:
- ”- Hai, doamnă, mai repede! Cine te pune să vii cu copiii la cumpărături? Stau după tine de 15 minute să cumpăr două produse. Nu aveți nici cea mai mică rușine față de oameni bătrâni. Nu sunteți în stare mamele de azi să vă educați copiii. Toți râzgâiații și alintații pe toate drumurile. Dă-i o palmă la fund să tacă și plătește mai repede, că avem și alte treburi, nu să stăm după tine și copiii tăi fandosiți.”
Am rămas șocată și nu am avut puterea să îi răspund ceva, mai ales că fetița începuse să plângă și ea, speriată de el. Am bâiguit niște cuvinte de scuze, nici nu mai știu exact care.
Am avut noroc cu managerul de magazin, cred că asta era, o doamnă drăguță care a auzit discuția și imediat s-a dus la o casă lângă și l-a rugat pe domnul nervos să vină acolo. Am plecat cu ochii în lacrimi, plângeam și eu și copiii mei. De furie mai mult, de frustrare ... că nu există bun simț, nu există înțelegere și răbdare în țara noastră. Nu știu dacă are legătură neapărat cu țara, dar cu siguranță are legătură cu educația, cu acea politețe și care am văzut-o prin țările civilizate, care la noi este aproape inexistentă, mai ales când este ceva care ne afectează direct. În acel moment nu mai contează nimic, decât interesul tău. Să nu vă gândiți că este prima oară când mi se întâmpla, că de-asta încerc să mă duc cât mai devreme la cumpărături, ca să evit astfel de situații. Am auzit oftaturi, bufneli, comentarii tacite în spatele meu, dar este prima oară când cineva țipă pur și simplu la mine, de față cu copiii mei, fără nici cea mai mică urmă de empatie. Am ajuns să cred că bunul simț la noi este un unicorn: ochestie faină, magică, de care am auzit, dar pe care știi că nu o vei vedea niciodată, pentru că nu există. Deși ți-ai dori să existe, pentru că viața ar fi mult mai frumoasă.
Citește și:
- Scrisoare catre mama din parc care nu m-a judecat și mi-a iertat neglijența
- Scrisoare către fiica mea concepută în urma unui act de violență
- Dragă mami, te iert! Pentru fiecare zi când veneam de la școală și mă ignorai, pentru că erai o fantomă, străvezie și tăcută
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
