Aveam 11 ani când mama mea m-a dat afară din casă

Acum am 32 de ani și o viață împlinită. Sunt căsătorită cu un om minunat, am doi copii și sunt fericită. Însă am avut de dus o luptă strașnică să ajung aici. Pentru că mama mea nu mi-a fost mamă. Tatăl meu nu mi-a fost tată. Am avut îngeri salvatori, pentru că numai așa pot să explic cum am reușit să supraviețuiesc psihic încercărilor pe care viața mi le-a pus în cale.

Îngerul meu este o doamnă doctor, care mi-a luat viața în mâini la propriu, când am ajuns aproape înghețată la Spitalul Universitar acum 21 de ani, fix de Crăciun, găsită în scara de bloc. A fost prima persoană din viața mea care m-a tratat cu căldură și blândețe. I-am povestit totul, cum tatăl meu a plecat în Italia când aveam 7 ani, cum mama mea a început să cheltuiască toți banii trimiși de el pe băutură, cum aveam zile când mâncam doar pâine, cum l-a adus în casă pe iubitul ei care m-a violat (atunci nu știam deloc că așa se numea, atenția lui pentru mine era tradusă ca un gest de dragoste, pentru că mama mea mă neglija total). Apoi am început să am grețuri. Îmi venise cicul prima oară doar cu câteva luni înainte. Când mama și-a dat seama că sunt însărcinată mi-a spus că nu are nevoie de problema asta, că e a mea, că sunt o stricată. Și pur și simplu mi-a făcut bagajele și m-a dat afară din casă. Am stat la ușa ei multă vreme, nu mai știu cât. Apoi mi s-a făcut îngrozitor de frig și foame și am adormit. Am înțeles că am leșinat, pentru că un vecin m-a găsit și după ce a ciocănit în zadar la ușa mamei a chemat Salvarea. Așa am ajuns la spital.

adolescenta stand pe jos ghemuita cu picioarele goale

Doamna doctor și-a dat seama imediat prin ce trec și că a mă întoarce la mama mea era exclus. A început să caute cu ajutorul altei doamne de la Protecția Copilului ce rude mai am. Am stat 1 lună la o casă de copii, unde, deși nu erau condiții grozave, măcar aveam mâncare caldă. Doamna doctor nu s-a lăsat și a insistat la Protecția Copilului până ce au găsit la Iași o rudă de-a mamei, o mătușă de-a ei dispusă să vină să mă cunoască și să vadă ce soluții sunt. Mătușa nu mai vorbise cu mama de când era mică. Altă poveste, căci mama și-a renegat familia total, nu s-a dus nici măcar la înmormântarea părinților ei, bunicii mei.

În fine, mă întind prea mult și nu vreau să vă plictisesc. Mătușa mamei, am să îi spun Vera, mai avea două fete mai mari și nu a stat deloc pe gânduri când a luat decizia de a mă lua sub aripa ei. Era medic la spitalul din Iași și a rezonat extrem de bine cu îngerul meu salvator, doamna doctor de la Universitar. Doi oameni minunați care mi-au salvat viața. Vera m-a acceptat așa cum eram, însărcinată, anemică, subnutrită și m-a primit în familia ei cu dragoste și zâmbete. Eu eram în stare de șoc și așa am fost multă vreme. Sarcina am pierdut-o câteva săptămâni mai târziu din cauza stării mele de sănătate precare.

Vera s-a luptat apoi ani de zile cu mama pentru custodia mea. Mi-a povestit că a acceptat să fiu adoptată de ea după ce i-au plătit o sumă uriașă de bani. Știu că atunci când mi-au spus am plâns cu hohote. Aveam 14 ani și îmi amintesc că m-a durut abandonul mamei mai tare ca niciodată, a ales să mă vândă. Desigur că eram fericită cu familia mea, dar chiar speram că mama mea ar fi spus, da, puteți avea grijă de ea, dar ea va fi mereu fiica mea și mi-aș dori să particip și eu la creșterea ei. Însă nu, ea m-a vândut. Și gata! A durut extrem de tare. Nu am mai văzut-o din acea seară, când mi-a trântit ușa în nas. Am aflat că a decedat de ciroză când eu aveam 23 de ani, când m-a sunat concubinul ei să mă întrebe de apartament, că se făcea succesiunea. I-am spus că nu vreau nimic.

Povestea mea a continuat frumos din momentul în care îngerii mei salvatori și-au deschis aripile. Pe măsură ce am crescut mi-am dat seama cât am fost de norocoasă că Dumnezeu mi-a pus în cale oameni minunați. Psihicul meu a rămas întreg cu fiecare zâmbet și vorbă caldă pe care le-am primit în momentele cele mai grele din viața mea. Acum sunt, desigur, medic. Pentru că și eu vreau să salvez vieți. Sunt obstetrician și zilnic întâlnesc fetițe însărcinate a căror copilărie dispare din cauza părinților incapabili să le ofere șansa de a se apăra de abuzul unei sarcini nedorite. Povești mai dramatice decât a mea! Și încerc, atât cât îmi stă în puteri, să schimb soarta lor măcar cu o vorbă bună. Și să vă rog, atât cât puteți și voi, să nu uitați că blândețea și un zâmbet chiar pot să salveze vieți și să schimbe destine.

Citește și: